Connect with us

Eveniment

OPINII Cătălin Silegeanu, despre greva profesorilor: „Atitudinea guvernanților este de un cinism execrabil”

Publicat

Publicitate

Profesorii joacă un rol vital în dezvoltarea viitoarelor generații, de aceea ar trebui să se simtă motivați și valorizați de societate. Greva din învățământ arată că statul a eșuat în relația cu cea mai importantă parte a corpului său, asupra căreia a proiectat sentimente de neputință, marginalizare, nedreptate și deznădejde.

 

Atitudinea guvernanților este de un cinism execrabil, angajându-se într-o competiție de capitalizare electorală a grevei profesorilor. Toți liderii de partid au recunoscut legitimitatea protestului, dar în locul unei reforme bugetare care să permită împlinirea revendicării esențiale, s-au adoptat legi care îngrădesc drepturi fundamentale în câmpul muncii.

 

Profesorii nu trebuie să fie condamnați de societate pentru că cer venituri mai mari atâta timp cât demnitarii își majorează salariile după bunul plac, iar autoritățile indexează constant taxele și impozitele, chiar și când rata inflației se află în scădere.

 

Publicitate

Profesorii ar trebui să fie considerați piloni ai societății, iar un salariu just și competitiv ar reflecta importanța și contribuția lor la dezvoltarea comunității. Această recunoaștere poate încuraja și mai mulți tineri cu vocație să urmeze o carieră în domeniul educației. Când profesorii se simt apreciați și recompensați corect pentru munca lor, sunt mai predispuși să își dedice timpul și efortul pentru îmbunătățirea abilităților didactice și creșterea calității educației oferite elevilor.

 

Criza din învățământ afectează zeci de mii de elevi, inclusiv familiile profesorilor protestatari, dar pentru politicieni reprezintă o oportunitate de îmbunătățire a imaginii în ochii votanților. Declarațiile de susținere pot fi folosite nu doar pentru alierea celui mai generos segment profesional, ci și pentru propunerea un compromis care să răspundă intereselor politice. Problema învățământului este importantă pentru mulți alegători, iar politicienii pot susține greva doar pentru a se conecta cu aceștia. Declarațiile și acțiunile lor trebuie monitorizate cu atenție pentru identificarea adevăratelor intenții.

 

Statul trebuie să aprecieze munca profesorilor, oferindu-le condiții de muncă adecvate și un salariu motivant. Profesorii merită respect și recunoaștere pentru eforturile lor de a forma cetățeni productivi și responsabili. Politicienii trebuie să acționeze responsabil și să ia decizii înțelepte pentru viitorul țării, aflat în mâinile profesorilor.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Bărbat de 51 de ani, din Lunca, prins beat la volan. Polițiștii i-au făcut dosar penal

Publicat

Publicitate

Miercurii, polițiștii din Hlipiceni au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 297, în comuna Lunca, un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, din aceeași localitate.

 

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Mai mult decât atât, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că documentul de identitate al autoturismului nu este valabil, fiind suspendat din luna septembrie a acestui an, motiv pentru care a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 1.800 de lei, fiindu-i reținut și certificatul de înmatriculare.

 

Publicitate

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Femeie de 48 de ani, din Avrămeni, prinsă cu țigări de contrabandă în mașină

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din Ștefănești au organizat o acțiune pentru verificarea legalității conducătorilor auto și pentru menținerea unui climat de siguranță rutieră.

 

Astfel, în cadrul activităților desfășurate, au fost controlate peste 40 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate nouă sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 22.000 de lei, dintre care, trei sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Codului fiscal.

 

Totodată au fost confiscate peste 100 de pachete de țigarete depistate în autoturisme.

 

Publicitate

Exemplu:

În cadrul activităților de control în trafic, polițiștii au oprit un autoturism condus de o femeie, de 48 de ani, din comuna Avrămeni.

 

În urma verificărilor efectuate în interiorul autoturismului au fost identificate peste 70 de pachete de țigarete de diferite mărci, de proveniență extracomunitară, fără timbru de acciză România.

 

Femeia a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 20.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Codului fiscal.

Citeste mai mult

Eveniment

Transportatorii de mărfuri verificați de polițiștii din Botoșani. Amenzi de peste 12.000 de lei

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru verificarea legalității transportatorilor de marfă, precum și a respectării timpilor de conducere, repaus și odihnă de către aceștia.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost controlate peste 40 de autovehicule de transport marfă, prilej cu care au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 12.000 de lei.

 

Dintre sancțiuni, șase au fost aplicate pentru nerespectarea indicatorului de tonaj, iar 18 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea timpilor de conducere, repaus și odihnă.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Aproape de comă alcoolică! Așa a condus un șofer din Dângeni, reținut pentru refuz de recoltare de probe biologice. Valoarea uriașă înregistrată de aparatul etilotest

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 38 de ani, din comuna Dângeni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de recoltare de probe biologice de sânge.

 

În urma probatoriului administrat, a reieșit faptul că acesta, în aceeași zi, în jurul orei 00:00, a fost depistat de către polițiști, în timp ce se deplasa cu autoturismul, pe drumul public, din comuna Mihălășeni, fiind sub influența alcoolului. Valoarea indicată de aparatul etilotest a fost de 1,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Ulterior, bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Publicitate

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending