Connect with us

Eveniment

Opinii. Cătălin Silegeanu: Cosmin Andrei uită că i-a fost încredințată funcția de primar și nu rolul de comentator sportiv

Publicat

Publicitate

Comunicat. Opinii, de Cătălin Silegeanu:

Primarul Cosmin Andrei merită toate contrele și reproșurile pe tema Stadionului Municipal. Dacă nu ar fi permis tărăgănarea documentației necesare modernizării și ar fi mobilizat experții cu care se lăuda în campanie pentru a depune proiectul la timpul potrivit, nimeni nu l-ar fi acuzat de incompetență sau rea voință.

E penibilă apărarea că „sunt multe de făcut în oraș”, pentru că și-a asumat întregul ansamblu de responsabilități când a candidat, iar obiectivele administrate de Consiliul Local se numără printre acestea.

Reacția față de critica adusă de finanțatorul FC Botoșani este exagerată, total nepotrivită pentru cineva ales să reprezinte comunitatea, cu toate grupurile, categoriile și interesele sale. Este infantil să răspunzi reproșurilor legate de îndeplinirea sarcinilor administrative cu un atac la persoană. Reacția primarului are la bază o strategie simplă: mutarea atenției publice înspre alte probleme decât cea care îl implică prin atribuții.

În loc să explice de ce a durat o veșnicie elaborarea documentației, care vizează un areal definit și deloc impresionant în proporție, de ce aparatul de management al proiectelor funcționează haotic și retardat în ciuda stimulentelor bănești generoase sau de ce alte administrații reușesc să depună spre finanțare proiecte pe bandă rulantă, Cosmin Andrei a preferat să își dea cu părerea despre performanța, profitabilitatea și direcția echipei FC Botoșani, uitând că i-a fost încredințată funcția de primar și nu rolul de comentator sportiv.

Stadionul apare pe cartea de vizită a municipiului și se numără printre cele mai vizitate locuri publice. Găzduiește o activitate interesantă pentru un segment semnificativ de populație și atrage mai mulți turiști decât biblioteca; aceasta este realitatea, fie că ne place sau nu. Administrația nu trebuie să fie interesată de randamentul jucătorilor, cum nu trebuie să fie interesată de productivitatea elevilor; prioritatea și singura lor preocupare trebuie să rămână (sau să devină) infrastructura aflată în grijă și îmbunătățirea permanentă a serviciilor publice.

Publicitate

Este îngrijorător că primarul nu respectă această distincție fundamentală și revoltător că încearcă să ascundă propriile carențe prin denigrarea opoziției, cu lejeritatea lupului moralist.

Cineva trebuie să îi amintească poziția publică, pentru că încercând mai multe pare să le confunde.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Economie

Nouă oferte pentru tronsonul din Autostrada A8 care unește Moldova de Transilvania și Uniunea Europeană

Publicat

Publicitate

Proiectul Autostrăzii A8, considerată principala legătură rutieră dintre Moldova, Transilvania și spațiul european, face un nou pas înainte. Compania Națională de Investiții Rutiere a anunțat depunerea a nouă oferte pentru contractul de supervizare a lucrărilor pe tronsonul 2 Târgu Frumos – Lețcani.

Contractul are o valoare estimată la 57 de milioane de lei și o durată totală de 110 luni. Din această perioadă, 46 de luni sunt alocate proiectării și execuției lucrărilor, iar 60 de luni reprezintă garanția acordată după finalizarea construcției.

Pentru supervizarea acestui segment de autostradă au depus oferte mai multe companii și asocieri de profil din România și din străinătate, printre care EGIS România, TECNIC Consulting Engineering România, IRD Engineering, CONSITRANS, dar și consorții internaționale specializate în infrastructură rutieră.

Rolul supervizorului va fi esențial pe întreaga durată a contractului, acesta urmând să asigure managementul tehnic și financiar al proiectului, respectarea termenelor, a valorii contractuale și a standardelor de calitate impuse prin legislația în vigoare.

Tronsonul 2 Târgu Frumos – Lețcani, cu o lungime de 28,6 kilometri, include lucrări de infrastructură complexe. Pe traseu vor fi construite 33 de poduri și pasaje cu o lungime totală de aproximativ 7,8 kilometri, cel mai lung pasaj urmând să depășească 1,1 kilometri peste râul Bahlui. Proiectul mai prevede realizarea a două tuneluri și a trei noduri rutiere importante, la Podu Iloaiei, Lețcani și la drumul de legătură cu DN 28.

Autostrada „Unirii” A8 este una dintre cele mai așteptate investiții de infrastructură din estul României, fiind văzută drept un coridor strategic pentru dezvoltarea economică a Moldovei și pentru conectarea rapidă la rețeaua europeană de transport.

Publicitate

Depunerea ofertelor pentru supervizarea lucrărilor marchează o etapă importantă în derularea proiectului și aduce mai aproape momentul începerii efective a lucrărilor pe acest sector al autostrăzii.

Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu puternic la Tudora: Acoperișul unei case a ars iar 22 de vaci au fost salvate de un vecin

Publicat

Publicitate

Un incendiu violent a izbucnit, în această seară, într-o gospodărie din localitatea Tudora, unde acoperișul unei locuințe a fost cuprins rapid de flăcări. Alarma a fost dată de un vecin care a observat focul și a intervenit imediat, reușind să evacueze din grajdul lipit de casă nu mai puțin de 22 de vaci.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, alături de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Tudora, cu trei autospeciale de stingere, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

Primii care au intervenit au fost pompierii voluntari, care au constatat că acoperișul casei ardea generalizat, cu flacără deschisă și degajări mari de fum, suprafața afectată fiind estimată la aproximativ 200 de metri pătrați.

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor, pompierii militari și voluntari au acționat mai bine de o oră. În timpul intervenției a fost eliminat și riscul producerii unei explozii, după ce o butelie aflată în interiorul clădirii a fost scoasă în siguranță.

Bunurile din locuință au fost salvate, însă o bovină a fost găsită decedată în urma incendiului.

Proprietara gospodăriei a suferit un atac de panică, fiind asistată medical la fața locului de echipajul Serviciului Județean de Ambulanță, fără a necesita transportul la spital.

Publicitate

Cauza probabilă a producerii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști, în urma cercetărilor efectuate la locul intervenției.

Citeste mai mult

Eveniment

Doi tineri din Dimăcheni, trimiși în judecată pentru tentativă de omor după o bătaie pe drum public. Alți trei cercetați penal

Publicat

Publicitate

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au anunțat că au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a doi tineri din comuna Dimăcheni, acuzați de tentativă de omor în urma unui conflict violent petrecut pe un drum public din localitate.

Este vorba despre un bărbat de 23 de ani, cercetat pentru tentativă la omor calificat, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, precum și despre un tânăr de 25 de ani, acuzat de tentativă la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Alți trei bărbați, cu vârste între 24 și 25 de ani, tot din Dimăcheni, au fost trimiși în judecată în stare de libertate pentru infracțiuni de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, iar unul dintre ei și pentru distrugere.

Potrivit anchetatorilor, conflictul a avut loc în data de 19 noiembrie 2025, în jurul orei 17:00, când cei cinci s-ar fi agresat reciproc pe drumul public din satul Dimăcheni, provocând un scandal care a tulburat liniștea comunității.

În timpul altercației, unul dintre inculpați ar fi lovit două persoane cu o cheie metalică pentru roți în zona capului și a corpului, victimele necesitând între 28 și 35 de zile de îngrijiri medicale. Același agresor ar fi lovit o a treia persoană cu pumnii, aceasta având nevoie de aproximativ o săptămână de îngrijiri.

Un alt inculpat este acuzat că a lovit o persoană cu pumnii și cu un topor, provocând leziuni ce au necesitat 8–9 zile de îngrijiri medicale.

Publicitate

De cealaltă parte, trei dintre participanții la conflict l-ar fi agresat pe unul dintre inculpați, fără ca acesta să necesite îngrijiri medicale, iar unul dintre ei ar fi provocat distrugeri unui autoturism aparținând victimei.

Trimiterea în judecată reprezintă finalizarea anchetei penale și sesizarea instanței de judecată, etapă care nu înlătură în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție, au transmis procurorii.

Cazul urmează să fie analizat de instanță, care va decide asupra vinovăției sau nevinovăției celor implicați, precum și asupra eventualelor pedepse.

Citeste mai mult

Educație

Indemnizația de hrană pentru personalul din învățământ: Bolojan a redus pragul salariilor nete până la care se acordă

Publicat

Publicitate

Din luna februarie, indemnizația de hrană va fi acordată exclusiv profesorilor și angajaților din sistemul de educație care au salarii nete de cel mult 6.000 de lei, potrivit unui ordin publicat marți în Monitorul Oficial, relatează alba24.ro.

Până în prezent, pragul de acordare pentru indemnizația de hrană lunară era salariul de 8.000 de lei net, potrivit Ordinului ministrului Educației nr. 4.441/2024.

Indemnizația de hrană pentru personalul din învățământ

Ordinul ministrului Educației privind acordarea indemnizației de hrană personalului din sistemul de învățământ de stat nr. 3.185/2026 a fost publicat marți, 10 februarie, în Monitorul Oficial.

Potrivit documentului, pentru personalul din sistemul de învățământ de stat, acordarea indemnizației de hrană se stabilește prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază.

Indemnizația de hrană se acordă personalului din sistemul de învățământ de stat al cărui salariu lunar net format din drepturile salariale aferente funcției de bază, altele decât indemnizația de hrană, este de până la 6.000 lei inclusiv.

Măsurile se vor aplica începând cu plata drepturilor salariale aferente lunii ianuarie 2026.

Publicitate

Potrivit Legii 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, care modifică art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, „ordonatorii de credite acordă lunar, pentru personalul încadrat ale cărui salarii lunare sunt de până la 6.000 lei net inclusiv, o indemnizație de hrană de 347 lei lunar”.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending