Connect with us

Eveniment

OPINII Cătălin Flutur: „Nu este, așadar, decât o reluare a unei metode mai vechi, planificată și derulată cu neguroasă gândire în spatele unor persoane”

Publicat

Publicitate

Dragi prieteni,

Prin Botoșaniul nostru, în aceste zile, pare că ar fi apărut ca din senin o anumită campanie negativă, de joasă speță, o abordare a unui anumit candidat, metodă practicată de onorabilul politician cu care am mai dat piept și acum 4 ani; de această dată, însă, mă simt obligat să iau atitudine. Acest răspuns trebuie dat pentru dumneavoastră, cetățenii, pentru toți membrii și simpatizanții PNL, dar și pentru mine însumi.

Vă dați seama, cu siguranță, că această mascaradă nu este câtuși de puțin întâmplătoare; pentru că, din întreaga lume a presei, pe care o respect în general și din rândul căreia am nenumărați prieteni, a reapărut la comandă aceeași minunăție de publicație externă orașului (nu este și nu a fost vreodată din Botoșani). Ce și cum face? Ne otrăvește spațiul public așa cum a murdărit comunicarea politică din campania de acum 4 ani, înnoroind orice dialog civilizat la care contracandidatul meu de atunci și de acum a fost invitat de către mine să ia parte.

Ar fi eronat să dau nume de persoane aici, dar ele sunt ușor de intuit, precum este și partidul care se dedă la aceste demersuri josnice, deși dintre toate, tocmai în ograda acestuia sunt unele dintre persoanele cu cele mai mari probleme juridice din spațiul electoral local actual (vezi povești romanțioase cu iz penal).

Dar, hoțul strigă „Hoțul!”, cum se spune. Ceea ce vedem acum nu este, așadar, decât o reluare a unei metode mai vechi, planificată și derulată cu neguroasă gândire în spatele unor persoane (și de către ele), care ne râd în față de pe afișe mimând civilizație, etică, morală, familism, religiozitate, onestitate etc.

Însă, pentru mințile lucide și bunul simț care știu că vă caracterizează, trebuie spus:

Publicitate
  • Listele noastre de candidați nu sunt încă finalizate, iar cei care sunt prinși în acest joc murdar nu au fost nici măcar propuși pentru a fi trecuți pe listele partidului. Dar să presupunem că ar fi fost: a face din candidații potențiali o țintă, reprezintă o premieră chiar și pentru astfel de murdării electorale; eu, în aproape 35 de ani de politică, nu am mai văzut așa ceva și nu pot pricepe cât de jos s-a ajuns a se coborî ștacheta, doar pentru că un individ anume vrea să rămână pe un scaun, într-o anumită funcție.
  • Și noi am criticat și vom mai critica – dar ne vom asuma aceasta, pentru că este corect și normal să existe puncte de vedere diferite de cele ale conducerii primăriei, față de ceea ce se petrece în orașul acesta de 4 ani încoace. Dar ce ne facem cu atacul la persoană? În 2020, eu și familia mea am fost ținta acestor mișelii. Anul acesta, strategia mizer-concepută este orientată către oameni pe care viața, mie sau d-lui Iftime, ni i-a adus în cale în anumite conjuncturi, forțând nota și afirmând mari neadevăruri, dintre care cel mai mare este acela că acești oameni (până la urmă, nu sunt decât niște oameni, ca oricare dintre noi, cu mai bune sau mai rele) ar fi în poziții preferențiale la întocmirea listelor PNL pentru acest an.

 

În final, să ne întrebăm, în nota unei presupuse reacții cu răspunsuri simetrice, așa, doar de dragul strategiilor electorale:

  • Ca și la noi, toate partidele cu filiale în Botoșani vor avea o propunere de liste pentru votarea Consiliului Local: este cineva în stare să afirme că în acele înșiruiri de nume, nu ar fi și unele pasibile a fi blamate public? Altfel zis, chiar poate cineva arunca piatra, știindu-se puritatea întruchipată? Să ne gândim, dragi contracandidați și stimați strategi, și la efecte sau eventuale contramăsuri când stârnim mizerii de tipul acesta, nu?
  • Cum se vor simți primii propuși pe listele de partid (acel partid…), dacă vor sta cu frica devoalării micilor sau marilor, realelor sau mai mult inventatelor probleme de viață pe care le-au avut?

 

Pentru că nimeni nu e perfect, să nu uităm!

Cu prețuirea bunului simț și a adevărului,

Cătălin Flutur

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Panică într-un bloc din municipiul Botoșani: Incendiu izbucnit la centrala termică

Publicat

Publicitate

O femeie din municipiul Botoșani a trecut prin clipe de groază, în această după-amiază, după ce un incendiu a izbucnit în apartamentul său. Aflată în bucătărie, proprietara a observat că centrala termică a luat foc în urma unui scurtcircuit. S-a evacuat imediat și a solicitat ajutor.

La caz s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, care au reușit să împiedice extinderea flăcărilor la celelalte bunuri din locuință. Proprietara, în vârstă de 61 de ani, a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale de la echipajul medical din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, aflat la fața locului.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri:

 

✔verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;

 

Publicitate

✔nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;

 

✔nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective;

 

✔nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher. Firele introduse direct în priză, pe lângă pericolul electrocutării, nu asigură un contact bun şi provoacă încălzirea excesivă a conductorilor electrici;

 

✔nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor, concomitent;

 

✔nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu.

Citeste mai mult

Eveniment

Noi reguli pentru activitățile ”Școala altfel” și „Săptămâna verde” dedicate elevilor. Care sunt instrucțiunile ministerului

Publicat

Publicitate

Noi reguli pentru activitățile ”Școala altfel” și ”Săptămâna verde”. Ministerul a transmis un set de instrucțiuni pentru inspectorate și școli privind organizarea activităților pentru elevi, în cele două programe, informează alba24.ro.

Recomandările privind aceste activități sunt pentru aprofundarea și consolidarea cunoștințelor dobândite în cadrul disciplinelor de studiu. De asemenea, trebuie să contribuie la atingerea competențelor specifice prevăzute în programele școlare, notează edupedu.ro.

Ministerul propune două abordări pentru desfășurarea acestor săptămâni:

forma educațională clasică, care presupune continuarea procesului de învățare cu focalizarea conținuturilor pe temele menționate;

Aaordări nonformale, care promovează învățarea prin experiență și rezolvarea de probleme reale. Sunt încurajate atelierele practice, experimentele, proiectele interdisciplinare, vizitele de studiu și colaborările cu instituții, organizații sau specialiști din comunitate

Programul ”Școala altfel” – instrucțiuni

Publicitate

În programul educațional „Școala altfel”, conținuturile educaționale specifice fiecărei discipline trebuie tratate cu extinderea și aplicabilitatea lor la viața cotidiană. Suplimentar, în programul educațional „Școala altfel” se vor aborda transversal teme legate de violență și consumul de droguri (și alte substanțe interzise), după instrucțiuni care vor fi prezentate la început de an școlar.

Acestea vor urmări mai ales implementarea eficientă a procedurii de management al cazurilor de violență școlară și al situațiilor corelate, inclusiv consumul de droguri/substanțe interzise, potrivit ministerului.

Programul ”Săptămâna verde”. Recomandări

În programul educațional „Săptămâna verde”, conținuturile educaționale specifice fiecărei discipline se vor relaționa cu cele 17 obiective de dezvoltare durabilă, cu accent pe cele relaționate direct de mediu.

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat joi seară că aceste perioade nu ar trebui privite ca o pauză de la procesul educațional. Dimpotrivă, ar trebui considerate ca o oportunitate de a aborda disciplinele într-o altă logică, mai aplicată și legată de viața reală, inclusiv prin integrarea obiectivelor de dezvoltare durabilă în toate materiile, nu doar în biologie sau ecologie.

Programul naţional „Şcoala altfel” şi Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară până în 30 mai 2025, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare. Planificarea este la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.

În următorul an școlar, Programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Mașină în flăcări pe un drum din județul Botoșani

Publicat

Publicitate

Un autoturism a luat foc în această dimineață, în timp ce se deplasa pe un drum din localitatea Prelipca, comuna Văculești. Conducătorul auto a observat că iese fum de sub capotă, a oprit mașina, a coborât imediat și a sunat după ajutor la 112.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat faptul că mașina ardea în totalitate. Din fericire nu au fost persoane rănite. Cel mai probabil evenimentul s-a produs din cauza unei defecțiuni la compartimentul motor.

Pentru a preveni incendiile auto, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:

✔ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;

✔ verificaţi instalaţia electrică;

✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;

Publicitate

✔ nu faceți improvizații la instalația electrică;

✔ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Citeste mai mult

Eveniment

Campania „Alcoolul, energizantele și țigările nu te fac mare”! Prima activitate s-a desfășurat, vineri seară, în debutul Zilelor municipiului Botoșani

Publicat

Publicitate

Din acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a reluat campania de informare ,,Adolescență fără alcool, energizante și țigări!”, adresată atât personalului localurilor publice și vânzătorilor din unitățile comerciale, cât și tinerilor cu vârsta mai mică de 18 ani.

Prima activitate s-a desfășurat vineri seară, la debutul Zilelor municipiului Botoșani, iar campania va continua astăzi, la Târgul Regional de Zootehnie, Utilaje Agricole și Produse Traditionale organizat la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor Popauți.

Ca și anul trecut, obiectivele urmărite în cadrul campaniei sunt prevenirea și combaterea vânzării/oferirii cu titlu gratuit de băuturi alcoolice, băuturi energizante sau produse din tutun către minori, precum și conștientizarea riscurilor consumului acestora de către minori asupra sănătății și dezvoltării fizice și psihice.
Activitățile de informare și de distribuire a pliantelor preventive vor fi organizate până la finalul lunii august, în zonele de competență ale structurilor operative ale inspectoratului, precum și la manifestările publice la care este permisă comercializarea băuturilor alcoolice, a energizantelor și țigărilor.

În conformitate cu prevederile Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în vederea verificării împlinirii vârstei de 18 ani a cumpărătorilor și consumatorilor care solicită vânzarea, respectiv servirea băuturilor alcoolice/energizante sau a produselor din tutun, membrii personalului localurilor publice și vânzătorii din unitățile comerciale au obligația de a solicita consultarea actelor de identitate ale acestora, iar în cazul neîndeplinirii acestei obligații, pot fi sancționați cu amendă de la 10000 de lei la 30000 de lei.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending