Connect with us
Publicitate

Eveniment

Operațiunea Speed Marathon: 60 de premise de conducere suspendate și peste 500 de sancțiuni aplicate la Botoșani

Publicat

Publicitate

Aproximativ 60 de premise de conducere suspendate și peste 500 de sancțiuni aplicate celor care au încălcat regulile de circulație, au anunțat astăzi polițiștii de la Botoșani.

În perioada 17-23 aprilie a.c., structurile rutiere din județ au desfășurat o acțiune  pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, cu accent pe respectarea legislației privind regimul legal de viteză.

În cadrul activităților au fost controlate peste 800 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 569 de sancțiuni contravenționale și au fost reținute 58 de premise de conducere pentru depășirea limitei legale de viteză.

Publicitate

“Dintre acestea, 48 de premise au fost reținute pentru depășirea cu peste 50 de km/h a vitezei legale, iar 9 permise au fost reținute pentru depășirea cu peste 70 de km/h a vitezei legale”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Economie

Ministerul Muncii: Pensiile se majorează. Valoarea Punctului de Referinţă creşte cu 12,1% din ianuarie 2025

Publicat

Publicitate

Pensiile vor creşte odată cu majorarea valorii Punctului de Referinţă (VPR) de la 81 de lei la 91 de lei, o creştere cu 12,1%, de la 1 ianuarie 2025, a anunţat miercuri Ministerul Muncii, pe pagina sa de Facebook.

„Majorarea VPR cu 12,1% este peste rata inflaţiei. Noua lege a pensiilor din sistemul public este o garanţie fermă că fiecare pensionar va beneficia de o creştere sustenabilă a veniturilor. Mecanismul de majorare a pensiilor prevăzut de lege este clar şi asigură predictibilitate. Contributivitatea şi stabilitatea în muncă sunt răsplătite mai bine. Noua lege a adus echitate, deoarece la muncă şi contribuţii egale şi pensiile vor fi egale”, a declarat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura Oprescu, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a instituţiei.

Ministrul a amintit că miercuri se împlineşte un an de la adoptarea de către Parlament a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii arătând că implementarea acestei legi a presupus cea mai amplă reformă din istoria sistemului public de pensii din România.

Publicitate

Potrivit Ministerului Muncii, datorită acestei legi, Comisia Europeană a acceptat renegocierea PNRR astfel încât a fost eliminat plafonul de 9,4% din PIB care ar fi putut conduce la o îngheţare a pensiilor.

„Noua lege clarifică şi momentul în care se fac majorările şi introduce garanţia că pensiile vor creşte anual în luna ianuarie. De asemenea, pensionarii care beneficiază de indemnizaţie socială (pensia minimă garantată) vor beneficia de o majorare de 10,4%, ceea ce înseamnă că indemnizaţia socială pentru pensionari va ajunge la 1.415 de lei în 2025”, se mai arată în postarea publicată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

„Invitatul Zilei” la Botosani24.ro: Cristina Bălăucă, candidat PSD la Senatul României

Publicat

Publicitate

”Invitatul Zilei” la Interviurile Botosani24.ro a fost astăzi Cristina Bălăucă, consilierul local PSD care candidează pe listele acestei formațiuni politice și la Senatul României.

Actual inspector școlar la ISJ Botoșani și profesor la una dintre cele mai importante unități de învățământ din municipiul Botoșani, Cristina Bălăucă a vorbit despre ceea ce ar vrea să facă această formațiune politică în următorii ani în sistemul de învățământ dar și despre problemele cu care se confruntă tinerii din județul Botoșani.

Un interviu realizat în studioul on-line al publicației Botosani24.ro de editorul șef Tudor Carare. (CMF: 11240017)

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

PS Nichifor va sluji din nou în biserica din Victoria, ctitorită de Preafericitul Teoctist. O părticică din sfintele moaște ale Sfântului Gheorghe vor fi așezate în raclă spre închinare

Publicat

Publicitate

Ziua de prăznuire a unui sfânt extrem de iubit, mai ales de copiii din lumea întreagă, aduce un prilej de mare bucurie pentru locuitorii satului Victoria, din comuna botoșăneană Stăuceni. După săvârșirea Sfintei și dumnezeieștii Liturghii de sărbătoarea Sfântului Nicolae, un ierarh va poposi în mijlocul credincioșilor pentru un eveniment oarecum istoric pentru comunitate. 

Mai concret, Preasfințitul Nichifor Botoșani se va afla în mijlocul enoriașilor, pe 6 decembrie, ora 16.00, pentru a sfinți, prin rugăciuni speciale, racla în care vor și așezate sfintele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe dăruite Parohiei Victoria de către părintele Aron Horciu și au fost aduse din Italia. După ceremonial, racla va fi așezată într-un loc special ales din biserica ctitorită de Preafericitul Teoctist Arăpașu.

Sătenii evlavioși sunt convinși că decizia Sfântului Gheorghe de a poposi pentru totdeauna  în biserica din Victoria este rodul mijlocirii Preafericitului Teoctist la Bunul Dumnezeu.

Publicitate

Povestea din spatele acestui dar minunat va fi dezvăluită în ziua evenimentului.

 

Biserica din Victoria  a fost construită între anii 1986-1991, fiind al treilea locaș de cult al acestui sat, după capela de lemn și clopotnița, ridicate în 1921 și ,,biserica din păpușoi” înălţată în 1968.

Publicitate

Actuala biserică a fost construită, într-o perioadă de mari încercări, prin purtarea de grijă și cheltuiala Părintelui Patriarh Teoctist Arăpașu, originar din aceste locuri. Ajutoare apropiate în această lucrare i-au fost părintele Grigore Diaconu, pe atunci protopop al Protopopiatului Botoșani, preotul Octavian Poduț, ce suplinea pe atunci filia Victoria și  Mihai Arăpașu, nepot al Preafericirii Sale.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Primăria Mihai Eminescu: Toți locuitorii comunei sunt rugați să nu obstrucționeze drumurile publice

Publicat

Publicitate

ÎN ATENȚIA CETĂȚENILOR, PRIMĂRIA COMUNEI MIHAI EMINESCU,
vă anunță că în baza Reglementării Tehnice „Normativ privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor publice”, indicativ AND 525-2013, elaborată de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. din 17.06.2013,  începând cu data de 20.11.2023 Unitatea Administrativ Teritoriala a început pregătirea activităților specifice sezonului rece.

 

 

Publicitate

Așadar, toți locuitorii comunei sunt rugați sa nu obstrucționeze drumurile publice cu diverse materiale (lemne, materiale de construcții, resturi vegetale, etc) sau cu utilaje ori autovehicule.

În conformitate cu Art.12, pct. 13, din Regulamentul privind stabilirea unor masuri pentru gospodărirea Comunei Mihai Eminescu, aprobat prin H.C.L. Nr. 136 din data de 09.10.2024, ocuparea sau parcarea pe domeniul public (drumuri) a autovehiculelor de orice fel, care împiedică procesul de deszăpezire în sezonul rece (15 noiembrie – 15 martie) se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.000 lei și 2.500 lei pentru persoanele fizice și 1.500 lei și 2.500 lei pentru persoanele juridice.

Parcarea se va face în curțile sau garajele proprietarilor acestora.

Publicitate

Pentru a nu risca lovirea accidentală sau atingerea autovehiculelor, străzile pe care vor fi parcate acestea, nu vor fi deszăpezite, iar proprietarii autovehiculelor vor fi sancționați cu amendă conform regulamentului mai sus menționat.

Primăria Comunei Mihai Eminescu vă reamintește ca Regulamentul privind stabilirea unor masuri pentru gospodărirea Comunei Mihai Eminescu, aprobat prin H.C.L. Nr 136 din data de 09.10.2024, îl puteți găsi pe site-ul oficial al Primăriei:  http://comunamihaieminescu.ro.

 

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending