Connect with us

Eveniment

O nouă TRAGEDIE în județul Botoșani! Un bărbat de 41 de ani a murit în incendiul care i-a cuprins locuința. Bărbatul a adormit în timp ce fuma

Publicat

Publicitate

Un bărbat, în vârstă de 41 de ani, și-a pierdut viața, în această dimineață, în urma unui incendiu ce a izbucnit în camera în care se afla. Tragedia s-a produs în localitatea Arborea.

Din nefericire, incendiul a fost observat târziu, iar când au ajuns pompierii arsese deja acoperișul locuinței și o încăpere, dar și o anexă.

Cel mai probabil, evenimentul s-a produs după ce bărbatul a adormit în timp ce fuma. Acesta locuia singur. Flăcările au fost observate de vecini, care au sunat după ajutor, la 112.

La caz au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență George Enescu.

Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de fumat, iar pentru înlăturarea riscului vă recomandăm:

✔️ nu aruncați mucurile de țigară pe jos, în special în apropierea locuinței, a magaziilor de lemne, a depozitelor de furaje sau a adăposturilor de animale;

Publicitate

✔️ dacă fumați într-o încăpere, folosiți o scrumieră potrivită, grea, care să nu se răstoarne uşor și să fie confecţionată dintr-un material ce nu ia foc. Puteți pune în scrumieră puţină apă, care va favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;

✔️ dacă vă întindeți în pat sau în fotoliu pentru a vă odihni, nu aprindeţi ţigara. Este foarte probabil să aţipiţi şi să daţi foc la pat sau la fotoliu. Mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor sau pe orice alt material combustibil şi astfel poate lua foc întreaga locuinţă;

✔️ stingeți țigara în scrumieră, niciodată în coşul de gunoi şi nu lăsaţi scrumul sau ţigara să ardă în scrumieră.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Dosar penal pentru un bărbat de 34 de ani, din municipiul Botoșani. Ar fi spart geamul unui magazin și a luat banii

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale au emis, joi, ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 34 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, în noaptea de 29 înspre 30 ianuarie a.c., ar fi pătruns fără drept, în incinta unei societăți comerciale, din municipiul Botoșani, prilej cu care a distrus unul dintre geamuri și ar fi sustras banii rămași în interior.

 

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 28 de ani, din Știubieni, arestat pentru că a condus beat criță și n-a oprit la semnalul polițiștilor din Săveni

Publicat

Publicitate

Tânăr arestat preventiv pentru 30 de zile. Acesta a fost depistat conducând sub influența alcoolului, la Săveni

Joi, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, a unui tânăr, de 28 de ani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 30 ianuarie 2025, în jurul orei 02:00, a încercat să se sustragă unui control al polițișilor din cadrul Poliției Orașului Săveni.

 

Polițiștii au procedat la urmărirea sa, iar în scurt timp conducătorul auto a pierdut controlul asupra volanului și a intrat într-un șanț, rezultând doar pagube materiale. Ulterior, a fost stabilită identitatea acestuia, în persoana unui tânăr de 28 de ani, din comuna Știubieni. În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Publicitate

 

Mai mult decât atât, autoturismul pe care îl conducea nu era asigurat cu poliță obligatorie și nici nu avea efectuată inspecția tehnică periodică.

 

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior față de acesta fiind dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Citeste mai mult

Eveniment

Povestea tezarului de la Rădeni, care a stat 10 ani pe holurile unei școli, aurul fiind confundat cu alama

Publicat

Publicitate

Artefacte din aur, vechi de aproape 3.000 de ani, parte a unui tezaur de mare valoare materială și de o valoare istorică inestimabilă, au stat zece ani pe holurile unei școli dintr-un sat, până când au fost remarcate de un specialist care a făcut demersuri pentru a fi introduse în patrimoniul național, susține dr. Vasile Diaconu, cercetător în cadrul Complexului Muzeal Național Neamț, relatează Agerpres.

Piesele au ajuns în vitrina școlii, care se pare că nu avea nici măcar geamuri, după ce persoanele care le-au analizat la momentul respectiv au crezut că sunt din alamă și de dată recentă.

Diaconu a relatat acest episod în contextul evenimentelor de la Muzeul Drents din Assen, Olanda – furtul coifului de aur de la Coțofenești și a unor brățări dacice, arătând că discutarea unor astfel de cazuri poate fi de interes pentru public.

Arheologul Vasile Diaconu a explicat că multe dintre obiectele de tezaur care se află acum în muzeele României au fost descoperite întâmplător.

Un astfel de caz este întâlnit și în județul Neamț, unde, acum jumătate de veac, a fost scos la lumină un tezaur compus din câteva recipiente de aur, vechi și foarte rare.

‘Pe baza datelor cunoscute în prezent știm că depozitul de vase din aur a fost identificat în anii 1965-1966, cu prilejul unor lucrări agricole efectuate în partea de vest a satului Rădeni. Deși a existat informația că au fost descoperite opt recipiente din metal prețios, întregi și fragmentare, doar cinci dintre aceste piese au putut fi recuperate. Din acel moment începe o adevărată poveste, consemnată și în presa vremii, care putea avea ca deznodământ pierderea definitivă a acestor artefacte excepționale. Fără ca la momentul respectiv să le fie intuită valoarea materială și cea istorică, vasele întregi au fost duse la școala din sat și au fost așezate într-o vitrină de pe holul instituției de învățământ, alături de artefacte arheologice comune. Timp de un deceniu nu au atras atenția nimănui, fiind considerate obiecte de dată recentă. Abia în 1977, arheologul Virgil Mihailescu-Bârliba, în timpul unei vizite la școala din Rădeni, observă prețioasele vase din aur și, conștientizând importanța lor, a făcut demersuri pentru ca acestea să ajungă în patrimoniul muzeului județean. Fără această intervenție este foarte posibil ca respectivele obiecte să fi dispărut în anii următori’, a declarat, pentru AGERPRES, Vasile Diaconu.

Publicitate

Trei vase întregi din tezaurul de la Rădeni se află în colecțiile Complexului Muzeal Național Neamț, iar fragmente de la alte două recipiente au ajuns, încă din anii ’70, în colecțiile Muzeului Național de Istorie și ale Băncii Naționale a României.

‘Dincolo de valoarea materială, depozitul de vase de aur de la Rădeni este foarte important tocmai prin raritatea tipologică a recipientelor. Din punct de vedere morfologic este vorba despre cești cu una sau două toarte ușor înălțate, având dimensiuni medii, iar greutatea lor variază între aproximativ 200 – 450 grame. Fiecare recipient a fost confecționat dintr-o singură foaie de tablă din aur, iar forma s-a obținut prin baterea la cald pe un calapod, în timp ce toartele s-au obținut prin laminare, fiind fixate de corpul vaselor prin nituri. Doar unul dintre cele cinci vase prezintă elemente decorative, pe toarte având gravate forme geometrice’, a explicat cercetătorul nemțean.

Din punct de vedere cronologic, depozitul de vase de aur este datat în secolele XII – XI î. Hr., la limita dintre Epoca bronzului și Epoca fierului.

Diaconu a precizat că până în momentul de față, singurele analogii pentru aceste vase sunt cunoscute în Bulgaria, la Valcitrăn și în Ucraina, la Krizovlin.

‘În mod cert, spectaculosul tezaur de la Rădeni a aparținut unor membri ai elitei sociale de acum aproape 3.000 de ani și nu este exclus să fi fost adus dintr-un alt spațiu geografic’, a spus arheologul nemțean.

În ultimii ani, arheologii de la Complexul Muzeal Național Neamț au efectuat intense cercetări de teren în zona satului Rădeni, cu scopul identificării unor noi situri arheologice, care ar putea fi puse în legătură cu comunitățile ce puteau să dețină și vasele de aur din tezaurul amintit.

Totuși, arheologii nu s-au limitat doar la repertorierea așezărilor preistorice, ci au folosit noile tehnologii pentru scanarea unor zone cu potențial arheologic.

‘Printr-o colaborare cu specialiști de la Institutul Național pentru Fizica Pământului, au fost realizate scanări LiDAR, de mare precizie, care au oferit date senzaționale, ce arată că în zona satului Rădeni, în perioada Epocii bronzului și poate chiar a Epocii fierului, erau concentrate comunități de adevărați războinici care au construit fortificații temeinice. Ne aflăm în fața unei situații cu totul deosebite care constă într-un ansamblu de trei fortificații cu trăsături diferite și care au putut fi observate în detaliu numai datorită colaborării cu specialiștii de la Institutul Național pentru Fizica Pământului. Chiar dacă aceste fortificații sunt mai timpurii decât datarea vaselor de aur și fără să existe o legătură direct între acestea, nu putem trece cu vederea că în epoca bronzului, în această zonă, erau concentrate niște elite războinice, care au depus eforturi considerabile ca să își facă aceste mici ‘cetăți’. Același tip de elite ar fi putut să dețină și tezaurul descoperit în anii ’60’, a afirmat Vasile Diaconu, arheologul implicat în mod direct în cercetările din zona Rădeni.

Potrivit acestuia, două cești de aur, parte a tezaurului de la Rădeni, au fost expuse în expoziția de la Muzeul Drents din Assen, de unde, pe 25 ianuarie, a fost furat coiful de aur de la Coțofenești, datat în secolele V-IV î.Hr., precum și trei brățări dacice din aur de la Sarmizegetusa Regia.

AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Ce se va întâmpla cu schema de compensare-plafonare a prețurilor la energie. Precizări făcute de ministrul Energiei

Publicat

Publicitate

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis joi că scenariul de bază rămâne prelungirea actualei scheme de compensare-plafonare pentru o perioadă determinată, în contextul regional instabil și al creșterii prețului gazului pe piețele internaționale, scrie alba24.ro.

„Schema de compensare-plafonare pentru prețurile la energie se află în atenția Guvernului și a Coaliției de guvernare. Preocuparea noastră este de a găsi cele mai bune soluții pentru a proteja consumatorii. Scenariul de bază rămâne prelungirea actualei scheme pentru o perioadă determinată, în contextul regional instabil și al creșterii prețului gazului pe piețele internaționale”, a scris ministrul într-o postare pe Facebook, potrivit Agerpres.

Sebastian Burduja a a precizat că autoritățile urmăresc și măsurile de creștere a lichidității pe piață, pe termen scurt, pentru a evita creșterile artificiale de preț.

„Având în vedere importanța acestui subiect, care include atât schema de plafonare, cât și bugetul aferent, sunt necesare analize responsabile, care să fundamenteze decizia finală. Orice speculație făcută înainte de adoptarea unei decizii oficiale la nivel guvernamental nu are fundament”, a mai spus ministrul Energiei.

Reacția ministrului vine după ce liderul Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, a anunțat anterior în cursul zilei de joi că măsura plafonării prețurilor la energie nu se prelungește, ci se înlocuiește cu o altă măsură care va fi restrânsă la un număr de cetățeni-beneficiari.

„Întâlnirea de astăzi a fost o întâlnire de informare de către Guvern, prim-ministru, ministrul de Finanțe asupra elementelor care vor fi cuprinse în bugetul de stat și în bugetul asigurării sociale pentru anul 2025 (…) Am primit asigurări de la ministrul de Finanțe că, în după-amiaza acestei zile, în cel mai scurt timp posibil, și domniile voastre veți avea acces, evident, la acest document. N-au fost multe de comentat în ceea ce privește elementele pe care le-au relatat în principal ministrul de Finanțe și primul ministru. În ceea ce ne privește, am adresat două întrebări clarificatoare. O întrebare clarificatoare viza menținerea unor măsuri de sprijin pentru cetățeni după data de 31 martie, în ceea ce privește prețurile la energie. Am primit asigurări că ele vor fi evidențiate în Legea bugetului. Dimensiunea măsurii în sine, dar și numărul de cetățeni care vor beneficia, de asemenea, vor fi prevăzute în clar.

Publicitate

Măsura se menține, dar nu pentru toată lumea, ci pentru un număr mai mic de cetățeni, probabil ținând cont de veniturile pe familie. Modul în care se vor acorda aceste măsuri de sprijin nu vor fi către firme, pentru că au întrebat și cei din mediul de afaceri, ci vor fi făcute direct către cetățean, ca niște instrumente de plată cu care acesta să-și acopere o parte din cheltuielile facturilor. Nu ni s-a spus nici valoarea. O să aflăm mai multe lucruri când o să vedem toate datele în Legea bugetului. Actuala formă nu se prelungește, ci se înlocuiește cu o măsură care va fi restrânsă la un număr de cetățeni beneficiari”, a spus Costin după întâlnirea de la Palatul Victoria.

La începutul lunii ianuarie, Ministerul Energiei a precizat că scenariile analizate în ceea ce privește liberalizarea pieței de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, și nu se limitează la data de 1 aprilie 2025.

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending