Connect with us

Administratie

O nouă licitație pentru rezervarea locurilor de parcare, în municipiul Botoșani

Publicat

Publicitate

Astăzi, 19 octombrie, la Cinematograful Unirea, a avut loc a treia licitație din acest an pentru rezervarea locurilor de parcare nou amenajate.

Cele 475 de locuri pentru care a fost organizată licitația se află în următoarele zone:

– Mihai Eminescu Bulevard, Aleea Pinului, Mihai Eminescu 8 – 10, Strada Sucevei, Strada Primăverii 2 – 36 și Primăverii 27 – 35, Strada Prieteniei, Strada Vârnav 15 – Piața Viilor, Strada O. Onicescu 24 – 28

– Aleea C. Gane, Aleea T. Callimachi, Aleea Școlii, Aleea Amurgului, Aleea Zorilor, Strada M. Kogălniceanu 36 – 38 – 40

– Marchian – Clădirea Vegastel, Calea Națională 97 – 99 – 101 – 105, Ion Pillat 4 – 10, Grivița 1 – la stradă, Aleea Grivița 17 – 24, Donici 3 – 6, Vâlcele 4, Aleea General Ghe. Avrămescu 12, Calea Națională 8 – 10, 69 – 71.

Cei 408 de botoșăneni înscriși s-au prezentat în fața comisiei din care fac parte viceprimarul Liviu Toma, consilierii municipali Maricel Maxim, Marius Buliga și funcționari din cadrul Serviciului Patrimoniu.

Publicitate

Preţul de pornire la licitaţie a fost de 210 lei pe an, pentru persoane fizice la nivelul anului 2023. Durata de rezervare este până la 31 decembrie 2023, cu posibilitate de prelungire, anual. 419 de locuri au fost rezervate cu taxa minimă. Pentru 56 de locuri a fost concurență, fiind două sau trei persoane înscrise pentru fiecare dintre acestea. Cea mai mare taxă, respectiv 3.200 de lei, o va plăti un botoșănean ce a adjudecat un loc pe Bulevardul Mihai Eminescu. Alte valori rezultate în urma licitației sunt de 3.000 de lei – pentru un loc pe strada Primăverii, respectiv 2.000 de lei – pe Bulevardul Mihai Eminescu.

Și la licitația de astăzi am văzut că interesul pentru rezervarea locurilor de parcare este foarte mare. Vom continua demersurile care vizează identificarea și achiziționarea de terenuri de către municipalitate și amenajarea unor noi parcări”, a declarat viceprimarul Liviu Toma.

Participanților la licitație li s-a comunicat că valoarea rezultată în urma licitației este valabilă în fiecare an, la aceasta urmând a se adăuga și eventualul coeficient de indexare aplicat la taxa de bază anuală. Este permis doar un loc de parcare pentru un apartament, chiar dacă unele familii dețin mai multe mașini.

Botoșănenii care au rezervat astăzi locuri de parcare trebuie să achite taxa aferentă anului 2023 în perioada 20 noiembrie – 8 decembrie 2023 inclusiv. Nerespectarea acestui termen de plată duce la pierderea locului de parcare adjudecat, fără înștiințare prealabilă. Locurile rămase neocupate vor fi scoase la licitație în anul 2024.

Datele centralizate de funcționarii din cadrul Serviciului Patrimoniu arată că, la această dată, în municipiul Botoșani sunt amenajate 11.468 de locuri de parcare, dintre care 11.137 sunt rezervate.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Acțiuni de împăduriri în țară. Se regenerează peste 1300 hectare de pădure din proprietatea statului

Publicat

Publicitate

Romsilva derulează campania de împădurire prin care vor fi plantați circa 2,8 milioane de puieți forestieri. Se vor regenera 1.326 hectare fond forestier proprietatea publică a statului. Dintre acestea, 814 hectare se vor realiza prin regenerări naturale, iar 512 hectare prin regenerări artificiale, adică prin lucrări de împăduriri, anunță compania de stat, scrie alba24.ro.

De asemenea, lucrări de completări pe 482 hectare și lucrări de refacere a plantațiilor pe alte 495 hectare.

Majoritatea șantierelor de împăduriri sunt situate în zone de câmpie din sudul țării și zone din lunca și Delta Dunării. Înaintea campaniei de împăduriri de toamnă, angajații Romsilva au realizat lucrările mecanizate de pregătire a solului și de scoatere a puieților din pepinierele silvice.

Programul de regenerare a pădurilor proprietatea publică a statului

Programul de regenerare a pădurilor proprietatea publică a statului, pentru acest an, în cele două campanii de împăduriri, de primăvară și de toamnă, prevede regenerarea a 10.100 hectare, dintre care 6.515 hectare regenerări naturale și 3.585 hectare fond forestier regenerate artificial.

În campania de împăduriri de primăvară, Romsilva a regenerat 9.454 hectare, 6.306 regenerări naturale și 3.148 hectare regenerări artificiale. Au fost realizate lucrări de completări pe 1.861 hectare și de refacere a plantațiilor pe alte 517 hectare.

Pentru toate aceste lucrări, de împăduriri, completări și refaceri, Romsilva a plantat, în campania de împăduriri de primăvară, 20,4 milioane de puieți forestieri.

Publicitate

Câte păduri au fost regenerate în ultimii cinci ani

În ultimii cinci ani, Romsilva a regenerat 71.539 hectare fond forestier proprietatea publică a statului, 48.921 hectare prin regenerări naturale și 22.618 hectare prin regenerări artificiale, plantând peste 130 de milioane de puieți forestieri.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului și asigură servicii silvice pentru aproximativ un milion de hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate.

Toate pădurile proprietatea publică a statului dețin certificarea managementului forestier în sisteme internaționale.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează și 22 de parcuri naționale și naturale, cu o suprafață cumulată de peste 850.000 de hectare, precum și 12 herghelii de stat.

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat din Botoșani dat dispărut după ce a ajuns în Arad. Familia și autoritățile îl caută

Publicat

Publicitate

Polițiștii fac verificări pentru găsirea lui Ducan Tiberiu-Gabriel, un bărbat de 33 de ani, din localitatea Iurești, județul Botoșani, care a fost raportat dispărut după ce a plecat în loc necunoscut și nu a mai revenit la domiciliu.

Potrivit autorităților, bărbatul, cunoscut sub porecla „Fiu”, a ajuns în municipiul Arad la data de 7 noiembrie 2025, venind din Italia. După sosirea în oraș, acesta ar fi părăsit locația în care se afla, iar de atunci familia nu a mai reușit să ia legătura cu el.

Semnalmente
Vârsta: 33 de ani
Înălțime: 175 cm
Greutate: 70 kg
Constituție: slab
Păr: șaten, drept, scurt
Ochii: căprui
La momentul dispariției nu există informații certe despre îmbrăcămintea pe care o purta.

Apel către populație

Familia este îngrijorată de lipsa lui Tiberiu-Gabriel și a alertat poliția după ce a constatat că acesta nu s-a întors acasă și nu și-a contactat rudele. Cazul a fost înregistrat sub categoria „persoană dispărută”.

Persoanele care pot oferi informații despre locul în care s-ar putea afla sunt rugate să anunțe de urgență Poliția, apelând numărul unic 112, sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.

Publicitate

Citeste mai mult

Cultura

Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni…”, ediție aniversară. Când va avea loc

Publicat

Publicitate

Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni…”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, vă invită duminică, 21 decembrie 2025, la ediția a L-a, aniversară, a Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni…”, desfășurată în Centrul Vechi al Botoșaniului.

  Evenimentul va debuta la ora 10:30 cu dansul căiuților susținut de formațiile participante din județul Botoșani, urmat, la ora 11:00, de Parada formațiilor pe traseul: Centrul Istoric – Str. 1 Decembrie 1918 – Calea Națională – Direcția Muncii – Str. Cuza Vodă – Str. Nicolae Iorga – Podul de Piatră – Calea Națională – Str. 1 Decembrie 1918.

           De la ora 12:00, pe scena festivalului vor evolua formații din următoarele localități ale județului Botoșani: Avrămeni, Broscăuți, Bucecea, Corlăteni, Corni, Coșula, Curtești, Dobârceni, Durnești, Gorbănești, Havârna, Hănești, Hlipiceni, Ibănești, Manoleasa, Negreni, Oneaga, Pomârla, Sarafinești, Săveni, Știubieni, Suharău, Sulița, Todireni, Tudora, Vârfu Câmpului, Vorona,

              Ediția aniversară este întregită de participarea formațiilor invitate din județele: Bacău (Comănești), Iași (Ceplenița), Neamț (Boțești, Girov), Suceava (Dolheștii Mici), Vaslui (Deleni) și Vrancea (Păunești).

              Ediția a L-a marchează o etapă importantă în istoria festivalului, reafirmând rolul său în promovarea și conservarea tradițiilor de iarnă ale comunităților românești.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Mită pentru trecerea în rezervă a unor cadre militare și MAI. Medic cardiolog, trimis în judecată

Publicat

Publicitate

Un medic cardiolog din cadrul MAI a fost trimis în judecată pentru mită în formă continuată. Direcția Generală Anticorupție (DGA) anunță că doctorița este acuzată că a pretins și primit bani sau foloase necuvenite pentru a da decizii de ”apt limitat”, folosite pentru trecerea în rezervă a unor cadre militare și angajați MAI, scrie alba24.ro.

Este vorba despre militari și polițiști din Bihor și județele limitrofe.

Potrivit DGA, în 26 noiembrie, procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a întocmit rechizitoriul și a sesizat instanța competentă, dispunând trimiterea în judecată a unei inculpate. Aceasta este medic cardiolog în cadrul Spitalului Clinic „Avram Iancu” Oradea din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Acuzațiile sunt de luare de mită în formă continuată (10 acte materiale).

Potrivit rechizitoriului, din probele administrate în cauză a rezultat faptul că inculpata, în calitate de medic specialist în cadrul Secției Cardiologie și președinte al Comisiei de expertiză medico-militară, ar fi pretins și primit bani sau alte foloase necuvenite pentru emiterea unor decizii medicale cu mențiunea „apt limitat”, necesare trecerii în rezervă a unor cadre militare și angajați ai Ministerului Afacerilor Interne din județul Bihor și județele limitrofe.

Actele de urmărire penală au fost efectuate de lucrători de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Bihor, în baza ordonanțelor de delegare și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending