Connect with us
Publicitate

Eveniment

O fi pustie jumătate de țară, dar suntem peste 18 milioane de cetățeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral

Publicat

Autoritatea Electorală Permanentă a informat joi că totalul de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la data de 31 august este de 18.869.456, cu 3.912 mai puţini faţă de ultima informare publică.

Potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES de AEP, diferenţele apar ca urmare a operaţiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităţilor administrativ-teritoriale conduse de aceştia.

„Precizăm că, în perioada 1 – 31 august, la nivelul primăriilor au fost operate în Registrul electoral următoarele radieri: 23.816 persoane au fost radiate ca urmare a decesului, conform prevederilor art. 37 din Legea 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, 32 de persoane au fost radiate ca urmare a încadrării în prevederile art. 39 din aceeaşi lege, referitor la radierea din Registrul electoral a alegătorilor cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege sau au fost puşi sub interdicţie”, se arată în comunicat.

AEP mai spune că un număr de 70 de persoane au redobândit drepturile electorale ca urmare a expirării perioadei de radiere.

„Numărul de alegători care au împlinit 18 ani în perioada 1 – 31 august este de 19.866, aceştia fiind înscrişi în Registrul electoral din oficiu, de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza comunicării Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date”, precizează AEP.

Autoritatea Electorală Permanentă menţionează că, din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, un număr de 18.081.167 au domiciliul sau reşedinţa în ţară, iar 788.289 au domiciliul în străinătate şi sunt posesori de paşaport CRDS.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Sursa: Agerpres

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

VIDEO: Incendiile de vegetație din Havârna au băgat localnicii în sperieți. „Suntem aici în frică și panică, trăim clipe de groază, suntem disperați”

Publicat

Locuitorii comunei Havârna asistă neputincioși de două zile la flăcări cât casa pe câmpurile din apropierea gospodăriilor și își strigă îngrijorarea pe rețelele de socializare. Oamenii cer ajutor în găsirea celor care se fac vinovați, pentru că sunt convinși că la mijloc este o mână criminală.

În ultimele două zile, aproape 20 de hectare de vegetație uscată și stufăriș s-au făcut scrum și numai intervenția pompierilor din Darabani și a voluntarilor din comuna Havârna au limitat proporțiile unor incendii pornite să mistuie totul în cale.

„Ferească Dumnezeu suntem aici în frica și panica trăim clipe de groaza suntem disperații pe viețile noastre ,sunt oameni bătrâni bolnavi în case care nu se pot deplasa la pat ,copii mici eu am 2 copii mici unu de 6 ani și unu nou născut unde plec cu copii în brate din calea focului, Rugam autoritățile și cei de la Primăria Havarna sa ia masuri urgente nu e de gluma cu viețile oamenilor vrem și noi explicații sa ne zică ce mana criminala da foc ,Vrem siguranță dar se pare ca nimănui nu hi pasa de noi suntem a nimănui, vrem sa știm cine deține iazul ala sa răspundă dacă face asa ceva și sperie lumea Va mulțumim de Înțelegere și vrem siguranță”, este unul dintre strigătele după ajutor pe o rețea de socializare.

„Cum este posibil să ardă stuful pe iaz a doua noapte săptămâna asta și nimeni să nu facă nimic? Atât de nepăsători pot fi cei responsabili cu găsirea persoanei care face treaba asta? Sau e important ca persoana să fie acoperită? E Postul Paștelui, oameni buni… Să vă dea Dumnezeu după suflet. Iar cei care închideți ochii la așa ceva, să vă ferească Dumnezeu să fiți în postura în care focul e la câțiva metri de voi. Rușine! Rușine tuturor cărora nu le pasă de viețile oamenilor din sat!!!”,  a spus o localnică care se uita din curtea locuinței  flăcări aflate  la câțiva metri.

„Lumea are nevoie de certitudinea ca nu vor lua foc in casa. Am ajuns in 2024 sa mergem la somn cu frica asta? Presupun ca oamenii au fost buni doar cand v-au ales pe post de primar. După aceea…Dumnezeu cu mila…”, este o altă opinie extrasă din zecile care au împânzit rețeaua de socializare.

Pompierii fac apel după apel: „STOP VEGETAȚIEI USCATE”, însă la Havârna încă nu a ajuns mesajul lor și oamenilor le este frică să adoarmă și sunt deciși să aleagă reprezentanți care să stea de pază în zona iazului din comună care a ars de două ori în două zile două zile.

„La Havîrna a intervenit un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Darabani și Serviciul Voluntar din comună pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și stufăriș pe o suprafață de aproximativ 10 hectare. Incendiul a fost lichidat după mai bine de două ore. Cauza probabilă a fost utilizarea focului în spații deschise.
Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de locuințe, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie”, este comunicatul transmis de pompieri.

Potrivit legislației privind protecția mediului, este interzisă arderea miriștilor, a turbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase. Astfel, cetățenii trebuie să respecte prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare. Conform acestui act normativ, proprietarii și deținătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu au obligația de a nu arde și de a preveni arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase. Nerespectarea acestor prevederi legale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.

Am încercat să obținem un punct de vedere al primăriței comunei Havârna, Rodica Baltă, însă apelurile au rămas cără răspuns.

Citeste mai mult

Eveniment

Prețuri mai mari la biletele de tren, de la 1 aprilie

Publicat

Se scumpesc biletele de tren de la 1 aprilie. Este o decizie internă a CFR Călători care stabilește prețuri mai mari pentru locurile din vagoanele de dormit, pe timp de noapte.

Astfel, noul preț va fi de 225 de lei pentru suplimentul de cabină single, cu 15 lei mai mult decât acum.

Un loc în cabinele de doua paturi va costa 120 de lei, iar un loc în cabina de trei paturi va fi 100 de lei. CFR Călători dispune însă de cabine cu trei paturi doar pe trenurile internaționale.

La vagoanele cușetă, suplimentele vor fi de 78 de lei pentru patul în cabină cu patru locuri şi de 58 de lei pentru un pat în cabina de şase locuri.

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 24 de ani din Știubieni, la volanul unei mașini cu numere false

Publicat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Pacea, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani,  din comuna Știubieni.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că numerele de înmatriculare ale autoturismului sunt false și aparțin  altui autovehicul.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de punere în circulație a unui autovehicul cu numere false.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Un tânăr din Vârfu Câmpului s-a dat cu mașina peste cap la Cândești

Publicat

Miercuri, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier în timp ce se deplasau pe D.N. 29C, în comuna Cândești, au observat un autoturism răsturnat în afara părții carosabile.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că un tânăr, de 26 de ani, din comuna Vârfu Câmpului, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe D.N. 29 C, dinspre localitatea Cândești spre localitatea Lunca, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care s-a răsturnat în afara părții carosabile.

 

În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.

 

Fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate
Publicitate

Trending