Connect with us
Publicitate

Eveniment

O fetiţă în vârstă de 13 ani este considerată principalul suspect în cazul dublei crime din satul Poiana

Publicat

Publicitate

O fetiţă în vârstă de 13 ani este considerată principalul suspect în cazul dublei crime din satul Poiana, comuna botoşăneană Cristineşti, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Potrivit acestora, minora nu răspunde penal pentru faptele sale. Ea a fost ridicată de poliţişti şi internată într-un centru de minori al DGASPC.

Potrivit acestora, minora nu răspunde penal pentru faptele sale. Ea a fost ridicată de poliţişti şi internată într-un centru de minori al DGASPC.
Două femei au fost găsite decedate, duminică, ele prezentând plăgi înjunghiate în zona gâtului, a declarat, pentru AGERPRES, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Valeriu Chihaia.

Publicitate

Potrivit acestuia, femeile au vârste de 82 şi, respectiv, 53 de ani, şi locuiau singure într-o casă dintr-o zonă retrasă a localităţii.

„Au fost găsite cu plăgi în zona gâtului, decedate amândouă, una în casă, una în curte”, a precizat Chihaia.

Anchetatorii nu cunosc, până în acest moment, mobilul crimei.

Publicitate

Numeroşi poliţişti şi jandarmi se află în zonă pentru a găsi urme care să ducă spre autorul faptei.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Sursa: AGERPRES

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Un bărbat de 57 de ani, din Răchiți, s-a urcat beat criță la volan. Pe o stradă din municipiul Botoșani a dat peste ghinion

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au identificat în trafic, pe strada Săvenilor, un autoturism condus de un bărbat, de 57 de ani, din comuna Răchiți.

 

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Publicitate

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcooluluie

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Autoturism furat, descoperit şi indisponibilizat la frontieră

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism care figura în bazele de date ca fiind furat din România.

În data de 26 noiembrie 2024, în jurul orei 09.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 30 de ani, care conducea un autoturism, înmatriculat în R. Moldova.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de către autoritățile din România.
Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că i s-a defectat autoturismul și a împrumutat mașina unui prieten, fără a avea cunoștință că este declarată furată sau implicată în vreun litigiu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autovehiculul, în valoare de 7.500 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

,,România votează”, campanie de informare, prevenire și conștientizare a cetățenilor, derulată de polițiști

Publicat

Publicitate

În perioada 4 noiembrie – 8 decembrie a.c., Poliția Română prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității desfășoară, la nivel național, campania de informare, prevenire și conștientizare a cetățenilor, privind legislația în contextul electoral ,,România votează”!

Campania vizează creșterea gradului de informare și conștientizare a publicului cu privire la importanța respectării cadrului legal în perioada premergătoare alegerilor, precum și pe tot parcursul zilelor de desfășurare a procesului electoral.

Inspectoratul de Poliție Județean Botoşani, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, dar și prin polițiștii celorlalte structuri, s-au alăturat demersului, în vederea asigurării cadrului legal de organizare și desfășurare a alegerilor.

Publicitate

Reamintim pe această cale cetățenilor, următoarele prevederi legale, în context electoral:                  

-Cetățenii români au drept de vot de la vârsta de 18 ani, dacă această vârstă a fost împlinită până în ziua alegerilor inclusiv!

-Fiecare alegător are dreptul la un singur vot pentru alegerea Senatului și la un singur vot pentru alegerea Camerei Deputaților!

Publicitate

-Fiecare alegător își exprimă votul personal! Exercitarea votului în numele altui alegător este interzisă!

-Votul exercitat în cadrul alegerilor este secret!

-Nu au drept de vot persoanele cărora li s-a interzis dreptul de a alege, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă!

Publicitate

-Constituie infracțiunea de fraudă la vot:

–        fapta de a vota fără a avea acest drept;

–        fapta de a vota de două sau mai multe ori;

–        introducerea în urnă a mai multor buletine de vot, decât are dreptul un alegător;

–        folosirea unui act de identitate fals, sau a unui buletin fals.

–        constituie infracțiunea de corupere a alegătorilor fapta de a oferi sau a da bani, bunuri sau alte foloase, în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidați, ori un anumit candidat.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Meteorologii au emis o atenționare nowcasting tip COD GALBEN de precipitații mixte care depun polei

Publicat

Publicitate

Meteorologii au emis o atenționare nowcasting tip cod galben de precipitații mixte care depun polei, valabilă pentru județul Botoșani, astăzi, până la ora 12:00.

Pentru evitarea producerii unor evenimente, conduceți prudent, reduceți viteza, măriți distanța dintre autovehicule, evitați orice manevră riscantă, iar dacă sunteți pietoni, fiți atenți la drum pentru a nu aluneca.

În situații de urgență, care vă pun în pericol viață sau bunurile, sunați la 112!

Publicitate

Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.

Pe platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență FII PREGĂTIT pot fi consultate ghidurile special create pentru a afla cum vă puteți proteja în diverse situații de urgență, generate de fenomene meteo extreme.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending