Connect with us

Eveniment

O femeie din Ștefănești, aflată în travaliu, a fost adusă la Maternitatea Botoșani cu autospeciala pompierilor

Publicat

Publicitate

Două femei, de 19 și 55 de ani, din localitățile Bădiuți și Mihălășeni, care aveau nevoie de îngrijiri medicale de specialitate, au fost transportate la Spitalul Județean „Mavromati” Botoșani de pompieri, cu autospeciala de transport personal și victime multiple.

Ieri, tânăra din Bădiuți, gravidă în ultimul trimestru de sarcină, a intrat în travaliu. Aceasta nu a putut fi preluată de echipajul SAJ trimis la caz, din cauza drumurilor impracticabile.

Femeia de 55 de ani este din Mihălășeni și era programată la dializă pe data de 5 aprilie a.c.. Miercuri, aceasta a fost preluată de un echipaj al ISU Botoșani pentru a fi adusă la Botoșani. Deoarece DN 29 D Botoșani – Ștefănești era închis circulației și nu exista o altă rută ocolitoare practicabilă pentru a ajunge la Botoșani, medicul coordonator din dispeceratul integrat ISU – SAJ a luat decis ca femeia să rămână la Unitatea de Asistență Medico – Socială Ștefănești, sub supravegherea unui medic.

Misiunea a avut loc, noaptea trecută, iar pacientele au ajuns în siguranță la spital.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Educație

Delincvența juvenilă, sub lupa profesorilor de socio-umane și magistraților: Botoșaniul caută soluții într-o problemă tot mai vizibilă

Publicat

Publicitate

La sfârșitul săptămânii trecute, Școala Gimnazială „Tiberiu Crudu” din Tudora a găzduit reuniunea Cercului profesorilor de științe socio-umane din județul Botoșani. Tema discutată – „Metode și practici de prevenire a delicvenței juvenile în unitățile de învățământ și adiacente acestora” – a fost prezentată de prof. Anca Colescu și a generat dezbateri consistente.

Printre invitați s-au numărat inspectorul școlar general prof. Bogdan Surugiuc, inspectorul de specialitate Ana Gabriela Tănasă și judecătorul Lucian Brînzac, președintele Tribunalului Botoșani. Sala a fost plină, iar prezența numeroasă a cadrelor didactice a arătat clar că tema este de maxim interes în școlile botoșănene.

Au fost discutate cauzele principale ale comportamentelor deviante în rândul elevilor: lipsa supravegherii parentale, anturajul negativ, consumul de alcool sau droguri, abandonul școlar, expunerea la violență în online și lipsa unor intervenții educaționale timpurii.

Datele locale prezentate sunt îngrijorătoare: în anul 2024, în județul Botoșani s-au înregistrat 102 infracțiuni în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ. Dintre acestea, 94 au avut loc în interiorul școlilor, iar 8 în apropierea acestora. 59 de cazuri au fost înregistrate în mediul rural, ceea ce indică o creștere alarmantă a infracționalității în zonele defavorizate. Cele mai frecvente fapte: loviri, violențe fizice și agresiuni în timpul pauzelor, în lipsa supravegherii.

În paralel, au fost aduse în discuție și acțiunile concrete deja derulate în județ. Polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat peste 440 de activități educative, în care au fost implicați peste 20.000 de elevi. Temele abordate: bullying, consum de substanțe, răspunderea penală și soluționarea non-violentă a conflictelor.

Tot la nivelul județului Botoșani, în perioada ianuarie–septembrie 2023 au avut loc 22 de acțiuni polițienești, inclusiv 4 de amploare, în parteneriat cu Jandarmeria și Poliția de Frontieră. Acestea au vizat depistarea elevilor care absentau nejustificat, verificarea locațiilor frecventate de minori și prevenirea consumului de droguri în jurul școlilor.

Publicitate

În completare, profesorul Anca Colescu a prezentat și programul național „Împreună prindem curaj”, finanțat cu peste 1,4 milioane de lei, a implicat mii de elevi și părinți în activități de prevenire a comportamentelor agresive.

Evenimentul de la Tudora a subliniat faptul că soluțiile există și trebuie aplicate coerent: educație juridică, colaborare între școală, poliție și familie, consiliere psihopedagogică, proiecte comunitare și intervenții rapide în cazurile de risc.

Concluzia unanimă: delincvența juvenilă nu mai este un semnal izolat, ci o realitate care impune intervenție fermă și solidaritate între toți actorii educaționali.

Finalul acțiunii a fost și locul în care mai mulți elevi din această unitate școlară au prezentat o mică scenetă în care au simulat un proces între elevi pe baza unor face care au avut loc într-o sală de clasă.

Iată mai multe imagini, declarații ale celor implicați în acțiune, și chiar o scenetă jucată de elevii Școlii Gimnaziale„Tiberiu Crudu” din Tudora, care au fost surprinse cu această ocazie:

Citeste mai mult

Eveniment

Razie pe D.N. 29D la Botoșani: 28 de șoferi amendați și 15 permise reținute pentru viteză excesivă

Publicat

Publicitate

Polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au desfășurat vineri, 7 iunie, o amplă acțiune de prevenire a accidentelor grave pe Drumul Național 29D, un sector de drum cunoscut pentru riscurile ridicate în trafic.

Intervenția forțelor de ordine a fost concentrată pe combaterea excesului de viteză, una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave înregistrate în ultimele luni pe acest tronson.

În doar câteva ore, polițiștii au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 45.000 de lei. De asemenea, 15 șoferi au rămas fără permis după ce au fost surprinși circulând cu peste 50 km/h peste limita legală.

Reprezentanții Poliției atrag atenția că viteza excesivă sau neadaptată la condițiile de drum crește semnificativ riscul de producere a unor accidente rutiere cu urmări tragice.

Șoferii sunt sfătuiți să respecte limita legală de viteză, să conducă prudent și să adapteze permanent viteza în funcție de trafic și condițiile de drum.

Acțiunile preventive vor continua și în perioada următoare, în special pe tronsoanele cu risc ridicat de accidente, au transmis polițiștii de la Botoșani.

Publicitate

În același timp, polițiștii care s-au aflat în teren au constatat peste 300 de sancțiuni contravenționale în valoare de 250.000 de lei, fiind reținute 23 de permise de conducere și 7 certificate de înmatriculare.

Citeste mai mult

Eveniment

Pistol și 90 de cartușe, descoperite în portbagajul unui autoturism oprit de jandarmi la Botoșani la 3 dimineața

Publicat

Publicitate

Noaptea trecută, în jurul orei 03:40, un echipaj de jandarmerie a oprit pentru control un autoturism în care a descoperit un pistol cu aer comprimat marca Walther și nu mai puțin de 90 de cartușe de calibrul 9 mm.

Șoferul, un bărbat în vârstă de 29 de ani din Darabani, le-a spus jandarmilor că a cumpărat arma și muniția din Germania și se întorcea acasă. Însă nu a putut prezenta niciun document care să ateste deținerea legală a pistolului.

În urma verificărilor, jandarmii i-au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală pentru infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.

Conform Codului Penal, deținerea sau portul fără drept de arme neletale supuse autorizării se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Pistolul și muniția au fost ridicate în vederea confiscării și predate polițiștilor de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, care continuă cercetările în acest caz.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Ofensivă împotriva braconajului pe Prut și la Bucecea: Zeci de plase ilegale scoase din apă de polițiștii de frontieră

Publicat

Publicitate

Polițiștii de frontieră botoșăneni au intensificat acțiunile împotriva braconajului piscicol. Doar în ultima săptămână, au fost recuperate de pe râul Prut și lacul Bucecea plase de pescuit ilegale cu o lungime totală de peste 660 de metri.

În data de 05 iunie a.c., pe timpul executării unei misiuni specifice în cooperare cu reprezentanți AJVPS Botoșani, poliţiştii de frontieră botoșăneni din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani au descoperit pe lacul de acumulare Bucecea, șapte plase de pescuit, cu lungime totală de 450 de metri.

Polițiștii de frontieră au îndepărtat plasele de pescuit din apă, fiind ridicate în vederea cercetărilor, și au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de pescuitul prin orice metode al reproducătorilor în perioada de prohibiţie, precum şi distrugerea icrelor embrionate de peşte în zonele de reproducere naturală și deţinerea, utilizarea și/sau comercializarea uneltelor de plasă de tip monofilament.

În aceeași zi, în jurul orei 17.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuți Prut au observat două plase de pescuit montate în râul Prut.

Lucrătorii noştri au îndepărtat plasele de pescuit din apă, fiind ridicate în vederea cercetărilor, și au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de pescuitul prin orice metode al reproducătorilor în perioada de prohibiţie, precum şi distrugerea icrelor embrionate de peşte în zonele de reproducere naturală și deţinerea, utilizarea și/sau comercializarea uneltelor de plasă de tip monofilament.

În data de 06 iunie a.c., pe timpul executării unei misiuni specifice în cooperare cu reprezentanți AJVPS Botoșani, poliţiştii de frontieră botoșăneni din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani au descoperit pe luciul de apă al râului Prut, o plasă de pescuit, cu lungime totală de 40 de metri.

Publicitate

Polițiștii de frontieră au îndepărtat plasa de pescuit din apă, fiind ridicată în vederea cercetărilor, și au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de pescuitul prin orice metode al reproducătorilor în perioada de prohibiţie, precum şi distrugerea icrelor embrionate de peşte în zonele de reproducere naturală și deţinerea, utilizarea și/sau comercializarea uneltelor de plasă de tip monofilament.

În noaptea de 07/08 iunie a.c., pe timpul executării unei misiuni specifice în cooperare cu reprezentanți AJVPS Botoșani, poliţiştii de frontieră botoșăneni din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani au descoperit pe luciul de apă al râului Prut, trei plase de pescuit, cu lungime totală de 150 de metri.

Polițiștii de frontieră au îndepărtat plasele de pescuit din apă, fiind ridicate în vederea cercetărilor, și au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de pescuitul prin orice metode al reproducătorilor în perioada de prohibiţie, precum şi distrugerea icrelor embrionate de peşte în zonele de reproducere naturală și deţinerea, utilizarea și/sau comercializarea uneltelor de plasă de tip monofilament.

De asemenea, pe timpul misiunii polițiștii de frontieră au aplicat unui cetățean român o amendă contravențională în valoare de 6000 lei pentru pescuit în perioada de prohibiție, au transmis polițiștii de frontieră.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending