Duminică, 9 noiembrie 2025, biserica „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie”, din curtea Spitalului de copii Botoşani, își serbează hramul, cu ocazia prăznuirii Sfântului Ierarh Nectarie.

Programul liturgic dedicat acestei sărbători începe sâmbătă, 8 noiembrie 2025, la ora 1700, când, după slujba Acatistului, racla cu sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Nectarie va fi aşezată, spre închinare, pe podiumul amenajat în curtea bisericii. Sfântul Ierarh Nectarie este unul din cei mai iubiți sfinți ai Ortodoxiei.

Cunoscut în lumea întreagă ca vindecător al bolilor sufletești și trupești, este unul dintre căutaţi sfinţi de către credincioşii din toată lumea pentru că „cine a năzuit la ajutorul său şi cu credinţă i s-a rugat nu a rămas neajutat”.

Sfântul Ierarh Nectarie este un exemplu pentru fiecare dintre noi. Viața lui greu încercată ne îndeamnă să nu încetăm nici o clipă să cerem, prin rugăciune, ajutorul Bunului Dumnezeu. Sâmbătă, de la ora 1700, va fi oficiată slujba Vecerniei unită cu Litia, iar duminică 9 noiembrie 2025, în ziua hramului, programul liturgic începe la ora 7 şi cuprinde: Miezonoptica, Ceasurile, Utrenia şi Sfânta Liturghie. Îi aşteptăm pe credincioşi să fie alături de noi în aceste zile de sărbătoare, să ne rugăm împreună bunului Dumnezeu și Sfântului Ierarh Nectarie să ne întărească în credință și răbdare.” a precizat preotul paroh Marius Ciobanu. Biserica „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie” din municipiul Botoşani, construită în perioada 2009 – 2010, a fost resfinţită în ziua de 18 septembrie 2022 de către IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei și IPS Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Preot paroh Marius Ciobanu

(comunicat de presă)

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

„Dilema” nr. 86 din 30 octombrie – 5 noiembrie 2025. Pompiliu Crăciunescu publică eseul „Corpul, dincolo de „numărul vieții”. Pornind de la nuvela „Maître Frenhofer” a lui Balzac și trecând prin Octavio Paz, autorul ajunge la Eminescu: „Miron și frumoasa fără corp” este poemul ireductibilei seducții izvorâte din abisul non-corporalității. Suferințele existenței „dureros de dulce” („Odă”), „vecinic Ahasver” („Mureșanu”) – pare să se estompeze aici sub zodia întâlnirii cu „preacurata neființă”. Curbura tensională a poeziei lui Eminescu se întinde astfel de la figura lui Ahasverus, relicva vie a suferinței perpetue, și „rândul celor ce n-au fost niciodată, cei neatinși de pripa „numărului vieții”, așa cum este „arătarea luminoasă” din poem. Într-adevăr, singularitatea frumoasei vine tocmai din „corporalitatea” ei „himeric-seducătoare”: „bruma diamantină” a țesăturii străvezii îmbracă o fantasmă ce-„ncremenește” lac și muritor. Pășind în apă, „Totuși valul nu se taie/…/Și deși în lac înoată,/ El nu mișcă, nici se-ncreață/…/ Și când lacul părăsește/ Pe-al ei corp ea tot nu-i udă.” Într-un bruion din fragmentarium, Eminescu nota că „adevărata frumusețe” constă nu în „proporții de forme”, „ci consist în proporția de mișcări (…) Frumuseți moarte sunt cele cu proporții de forme, frumuseți vii, cele cu proporții de mișcări. Or, în poemul vizat – cu știută rădăcină de basm (cules de Kunisch), dar și cu ecouri de mit Diana – Artemis -, adevărata frumusețe este tocmai aceasta: mișcarea imaterială”;

„Migrările” frumoasei fără corp. Au fost sintetizate de Radu Cernătescu într-un eseu din „Luceafărul” nr. 7 din 2000. Se explică în acest eseu cum Barbu Fundoianu (Benjamin Fondane) a dezertat de la ideologia mistică a hasidismului, la mistica unei ideologii stângiste. În literatură, într-un mod aparent paradoxal această mistică aplicată în social și literatura ei partizană, a dus la moartea lentă, vizibilă și azi, a exercițiului transcendenței. Și Radu Cernătescu explică nostalgic cum și-a pierdut, prin trei migrări successive, valoarea originară a metaforei FRUMOASA FĂRĂ CORP, aspectul condensând toată devenirea tragică a literaturii române: „Frumoasa fără corp” (la Eminescu), „Femeia de aer” (la avangardistul Constantin Nisipeanu) și „Femeia gonflabilă” (la nouăzeciști)”. Aici am putea adăuiga și „fiica haosului” dintr-un poem al lui Duyiliu Zamfirescu., sau „trunchiul de fum” al lui Ion Barbu.

Gabriela Gheorghișor, în „Ramuri” nr. 10 din 2025, scrie despre volumul lui Valeriu Gherghel, „Roata plăcerilor”. De fapt, pornind de la acest volum, cronica își lărgește aria de observație, răspunzând și la două întrebări, „De ce (mai) scriem? De ce (mai) citim?”, întrebări care dau și titlul articolului. Cum Valeriu Gherghel ajunge și la Eminescu, notează Gabriela Gheorghișor: „Fără să-l comenteze prea mult, eseistul menționează la un moment dat și exemplul poemului lui Eminescu, „În zadar în colbul școlii…”, la prima vedere o artă poetică trăiristă/vitalistă. M-am întrebat adesea dacă Eminescu era sincer, fiindcă așa cum observă și Valeriu, „oricât de intens am trăi viața – viață, nu vom auzi niciodată, cu niciun preț, cum crește firul ierbii sub pământ, cum pătrund rădăcinile brazilor în piatră. Doar un poet poate sesiza aceste amănunte”. Este oarecum ciudat să-l auzi pe Eminescu, un cititor împătimit, valorizând „viața care se viețuiește”, cum ar zice licheaua Gore Pirgu. M-am gândit că poate există aici o ironie subtilă, deși nu este exclus ca și marii creatori să fie vizitați uneori de sentimental inutilității scrisului, câtă vreme literatura, chiar și când revelează „urma frumuseții”, nu reușește să răspundă unor întrebări fundamentale, cum sunt, de pildă, cele legate de moarte. Sau dacă o face nu e niciodată un răspuns fără rest, ci unul aproximativ…” (…) Aș putea să leg „În zadar în colbul școlii…” de o altă artă poetică dintre postume, „Icoană și privaz”, în care Eminescu își joacă discursul pe muchia tensionată dintre gravitate și ironie”;

„Ramuri” nr. 10 din 2025. Întâmplător sau nu, majoritatea titlurilor sunt puse sub semnul iubirii și timpului. Rețin: Adelina Cristiana Firu: „Timpul e măsură, iubirea e alchimie”; Adelina Cristiana Firu: „Dragostea și timpul se intersectează, se transformă și, uneoei, se rănesc reciproc”; Adelina Cristiana Firu: „Iubirea, timpul și cotidianul au o greutate determinantă ”; Răzvan Petrescu: „Trecerea timpului fărâmițează orice urmă de libertate”; Timofei Kuliabin: „Ce înseamnă să regizezi? Să organizezi timpul și spațiul”; Costel Stancu: „Există ființe pe care până și dragostea le poate răni”; Georgiana-Gabriela Fodor: „Dimineața, timpul se face că stă, iar noi că suntem”;

Miercuri este ultima zi în care pelerinii pot trece prin Altarul Catedralei Naționale. Timp de zece zile, peste 290.000 de persoane s-au închinat în lăcașul de cult.

Persoanele care doresc să participe la pelerinajul de la Catedrala Națională pot verifica online timpul de așteptare aproximativ și capătul rândului, accesând linkul pus la dispoziție de Arhiepiscopia Bucureștilor.

În Sfântul Altar au fost așezate spre cinstire moaștele Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României și al Catedralei Naționale și ale Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.

Pelerinii sunt asistați permanent de grupul de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Altarul Catedralei Naționale va rămâne deschis pentru pelerini până în această seară la ora 24:00.

În perioada 6-14 noiembrie, inclusiv, Catedrala Națională este deschisă zilnic spre vizitare, între orele 11.00-19.00. Mai multe detalii sunt disponibile aici.

Foto credit: Basilica.ro

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani invită iubitorii de artă în acest sfârșit de săptămână, la spectacolul „Portugalia” de Zoltán Egressy.

Duminică, 9 noiembrie de la ora 19⁰⁰ ,  botoșănenii sunt așteptați la Teatrul „Mihai Eminescu” la spectacolul „Portugalia” de Zoltán Egressy.

Regia: Vladimir Anton
Scenografia: Gelu Rîșca
Coregrafia: Victoria Bucun
Asistent regie: Răzvan Amitroaei

Distribuția:
FUNDĂ – Alexandra Vicol
PORECLĂ – Răzvan Amitroaei
CÂRCIUMAR – Gheorghe Frunză
SFECLĂ – Sorin Ciofu
PREOT – Alexandru Dobynciuc
CLAMĂ – Bogdan Muncaciu
FEMEIA – Gina Patrașcu-Zamfirache
SATANĂ – Valentin Popa
SOȚIE – Oana-Maria Tudoran

Spectacol nominalizat la Gala Premiilor UNITER 2021 la categoria CEA MAI BUNĂ ACTRIȚĂ ÎNTR-UN ROL PRINCIPAL (Alexandra Vicol pentru rolul „Fundă”)

Într-un sat de la marginea lumii, oamenii nu au nume. Ei sunt porecle – Fundă, Sfeclă, Clamă. Toți tânjesc după un altceva, după un altcineva. Dar nimeni nu face nimic pentru a-și împlini visul.
Portugalia, visul unui tânăr scriitor în trecere, devine visul tuturor: un loc mirific, necunoscut, un tărâm de poveste, unde marea se întâlnește cu cerul, cu oameni fericiți – chiar dacă uneori triști.
„Portugalia” este o comedie despre oameni obișnuiți, cu oameni obișnuiți. Cu umorul involuntar, cu situații comice care capătă, pe parcurs, conotații dureroase, este o poveste în  care un om își descoperă sau redescoperă sensul, rostul vieții. 

Biletele se găsesc la Agenția teatrală din Teatrul „Mihai Eminescu”, intrarea din strada Cuza Vodă.

Preț bilet : 50 lei – stal; 60 lei – lojă;

Preț bilet elevi – 20 lei ; pensionari – 25 lei

Tel. 0735.779.821 ▪marți-vineri: 10°°-18°° ▪ sâmbătă, duminică: 13°°-19°°

 https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani