Patriarhia Română îndeamnă preoţii şi credincioşii să nu participe, duminică, la proteste şi mişcări de stradă împotriva Curţii Constituţionale a României şi a altor instituţii ale Statului Român. „Biserica promovează rugăciunea şi pacea sufletească pentru binele societăţii”, arată BOR, citat de mediafax.ro.
„Pe grupurile reprezentanţilor unor partide politice s-a stabilit ca aceştia să meargă mâine, duminică, 8 decembrie 2024, în parohii, pentru mobilizarea credincioşilor, în vederea organizării unor proteste şi mişcări de stradă împotriva Curţii Constituţionale a României şi a altor instituţii ale Statului Român. În acest context, adresăm un îndemn către parohiile şi mănăstirile din Arhiepiscopia Bucureştilor, precum şi către parohiile şi mănăstirile din celelalte eparhii, ca preoţii, monahii şi credincioşii să nu se implice şi să nu participe la astfel de acţiuni contrare atât legii, cât şi păcii sociale”, potrivit unui comunicat de presă.
Potrivit BOR, astfel de instigări pot avea consecinţe negative, atât asupra clericilor, cât şi asupra credincioşilor.
„În concluzie, reamintim că Biserica promovează rugăciunea şi pacea sufletească pentru binele societăţii”, încheie Biroul de presă al Patriarhiei Române.
Călin Georgescu consideră că votul este un drept câştigat şi anunţă că duminică, la ora 8.00, merge la secţia de votare din Mogoşoaia şi va aştepta să voteze.
CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidenţiale. A fost o decizie fără precedent din partea Curţii Constituţionale, conform Aleph News.
Biroul Electoral Central a emis, vineri seara, decizia de oprire a alegerilor prezidenţiale, după ce judecătorii CCR au anulat primul tur al acestor alegeri.
Potrivit deciziei Biroului Electoral Central, încetează de îndată operaţiunile de votare şi cele de pregătire a votării la secţiile de votare din străinătate.
„Totodată, încetează de îndată operaţiunile de pregătire a votării la secţiile de votare din ţară şi se sistează de îndată activitatea de operare în aplicaţiile informati ce utilizate pentru desfăşurarea alegerilor pentru Preşedintele Românlei din anul 2024. Toate materialele electorale deţinute de birourile electorale ale secţiilor de votare din străinătate se sigilează şi se predau misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare. Toate buletinele de vot întrebuinţate sau neîntrebuinţate se anulează prin grija birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate. De asemenea, conform deciziei BEC, se sistează de îndată operaţiunile de predate a materiale lor electorale către birourile electorale ale secţiilor de votare din ţară. Toate materialele electorale deja predate birourilor electorale ale secţi ilor de votare din ţară se sigilează şi se predau birourilor electorale iei arhic superioare”, potrivit comunicatului de presă.
Procesul electoral pentru alegerea preşedintelui României va fi reluat în integralitate, arată decizia oficială a CCR.