Connect with us

Eveniment

Numărul de cazuri de fraude pe segmentul de electricitate a crescut cu 31%, în primele nouă luni

Publicat

Publicitate

Departamentul de Inspecţie Energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a identificat în primele nouă luni din 2024 un număr de 1.024 de cazuri de consum fraudulos, din care 436 în sistemul de distribuţie gaze naturale şi 588 în cel de energie electrică.

Delgaz Grid operează o reţea de gaze naturale de 25.800 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a Românie şi o reţea de electricitate de peste 81.500 km în şase judeţe din Moldova.

„În timp ce numărul de cazuri de fraude pe segmentul de gaze naturale a înregistrat o scădere cu 36%, pe segmentul de electricitate a crescut cu 31%. În perioada analizată, volumul de energie sustras în cele 1.024 de cazuri se ridică la circa 15,3 milioane de kWh, cu o valoare de circa 6,9 milioane de lei. Spre comparaţie, această cantitate este echivalentă cu consumul anual de energie electrică al consumatorilor casnici dintr-o localitate de mărimea municipiului Paşcani sau al celor de gaze naturale dintr-o localitate de dimensiunea oraşului Azuga”, se precizează în-un comunicat al companiei.

Potrivit sursei citate, consumul fraudulos reprezintă furt şi se pedepseşte conform prevederilor Codului Penal. Pentru identificarea persoanelor vinovate şi recuperarea prejudiciului au fost întocmite şi transmise plângeri penale către instituţiile abilitate.

Mai mult, compania de distribuţie avertizează că instalaţiile clandestine utilizate, intervenţiile neautorizate asupra branşamentelor şi contoarelor de gaze naturale/electricitate pot duce la incidente cu urmări dintre cele mai grave, ignorate în primul rând de cei care consideră că în acest mod pot beneficia de energie gratuită.

„Orice astfel de instalaţie improvizată constituie o sursă de incendiu, electrocutare, explozie, intoxicaţie etc. Pentru un câştig nesemnificativ în raport cu consecinţele posibile, oamenii îşi riscă bunurile, locuinţa, afacerea, sănătatea sau chiar viaţa. Pot avea de suferit atât cei care „se bucură” de consumul fraudulos prin facturi mai mici, dar şi persoanele, locuinţele, agenţii economici din vecinătate şi nu în ultimul rând, mediul. Performanţele reţelelor de distribuţie sunt afectate de improvizaţiile şi instalaţiile clandestine, de cantitatea de energie necontorizată. La fel şi protecţiile şi automatizările ce sunt proiectate şi reglate ţinând cont de un consum cunoscut, declarat. În cazul fraudelor, consumul nu este cunoscut şi atunci nici reţelele nu funcţionează la parametri normali, având de suferit şi consumatorii oneşti ce îşi plătesc cu regularitate facturile”, susţine compania, în comunicat.

Publicitate

Totodată, consumul fraudulos înseamnă şi pierderi financiare pentru companie, dar şi creşterea unor cheltuieli pentru consumatori în condiţiile în care intervenţiile ilegale afectează consumatorii oneşti prin întreruperi ale serviciului de distribuţie şi/sau parametri neconformi ai energiei şi gazelor naturale furnizate.

„De asemenea, pentru siguranţa clienţilor, recomandăm următoarele măsuri de prevenţie: nu lăsaţi persoane neautorizate să intervină la contoarele de energie sau gaze naturale; nu acceptaţi soluţii de interceptare a conductelor de gaze naturale sau cablurilor de energie venite din partea unor persoane care vă oferă posibilitatea unor consumuri contorizate mai mici; nu acceptaţi folosirea unor materiale care nu sunt dedicate instalaţiilor de energie electrică sau gaze naturale (ex. izolaţie cabluri cu bandă scotch, coliere de sârmă la instalaţia de gaz etc.)”, se mai arată în documentul citat.

Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 25.800 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ şi Bacău) şi o reţea de electricitate de peste 81.500 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui.

De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit 2,2 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze naturale şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 3,37 miliarde de euro. AGERPRES

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Doi bărbați din municipiul Botoșani, în arest la domiciliu sub supraveghere electronică

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a două persoane, de 47 ani, respectiv 51 ani, din municipiul Botoșani, cercetate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat și complicitate la furt.

 

Din cercetări, a reiești faptul că acestea, la data de 20 noiembrie, profitând de neatenția victimei, un bărbat, de 51 de ani, din municipiul Botoșani i-ar fi sustras acestuia din buzunarul gecii, un telefon mobil.

 

La data de 18 decembrie, polițiștii au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară la locuințele persoanelor bănuite de comiterea faptelor, prilej cu care au fost ridicate mai multe mijloace de probă, care prezintă interes în cauză.

 

Publicitate

Totodată, cei doi au fost conduși la sediul poliției în baza unor mandate de aducere, ulterior fiind reținuți pentru 24 de ore. În aceeași zi au fost prezentați în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive, fiind dispusă măsura arestului la domiciliu cu obligația purtării unui dispozitiv electronic de supraveghere.

                                                                         

Citeste mai mult

Eveniment

Atenție, șoferi! Ceața persistă în județul Botoșani. Este COD GALBEN

Publicat

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au emis un nou Codul galben de ceață pentru o parte din judeţul Botoșani și care este valabil până la ora 12:00.

 

Din această cauză, pe drumurile din Dorohoi, Ungureni, Hudești, Albești, Trușești, Ștefănești, Coțușca, Suharău, Havârna, Vorniceni, Rădăuți-Prut, Ibănești, Călărași, Cristinești, Avrămeni, George Enescu, Gorbănești, Manoleasa, Hilișeu-Horia, Hlipiceni, Păltiniș, Vlăsinești, Broscăuți, Todireni, Mileanca, Dângeni, Pomârla, Santa Mare, Unțeni, Știubieni, Darabani, Drăgușeni, Durnești, Nicșeni, Dobârceni, Corlăteni, Mihălășeni, Cordăreni, Viișoara, Hănești, Săveni, Ripiceni, Concești, Românești, Mitoc, Dimăcheni, Adășeni și Răușeni se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

 

În funcție de condițiile locale, se poate forma ghețuș sau chiciură.

 

Publicitate

✅️ Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule, evitați orice manevră riscantă, iar dacă sunteți pietoni, fiți atenți la drum pentru a nu aluneca!

 

Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.

Citeste mai mult

Eveniment

„Dăruim zâmbete”: Elevii din Negreni au adus bucurie bunicilor de la Căminul pentru persoane vârstnice din Săveni

Publicat

Publicitate

Un gest simplu, dar plin de emoție, a transformat o zi obișnuită într-un moment special pentru vârstnicii din Săveni.

În cadrul proiectului educațional „Dăruim zâmbete”, desfășurat în Programul „Săptămâna Școala Altfel”, elevii claselor a III-a și a IV-a de la Școala Gimnazială Nr. 2 Negreni au mers ieri la Căminul pentru persoane vârstnice Săveni pentru a aduce un strop de bucurie bunicilor de acolo.

Coordonați de doamnele învățătoare Larisa Pinghireac și Irina Rotariu, copiii au colindat cu glasuri cristaline și multă emoție, transmițând urări sincere de sănătate și liniște sufletească. Atmosfera a fost una caldă, încărcată de zâmbete și lacrimi de bucurie, atât din partea copiilor, cât și a vârstnicilor.

În rol de spiriduși ai lui Moș Crăciun, elevii au pregătit și o mică surpriză, oferind daruri simbolice bunicilor, cu ocazia Sărbătorii Nașterii Domnului. Gestul lor a demonstrat, încă o dată, că dăruirea nu ține de mărimea darului, ci de sinceritatea cu care este oferit.

Inițiativa a fost apreciată de toți cei prezenți, ca un exemplu de educație prin empatie, respect și solidaritate între generații. „Dăruim zâmbete” a devenit, astfel, mai mult decât un proiect educațional – o lecție de viață oferită de suflete curate, de copii.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

ALERTĂ auto: Ford recheamă în service sute de mașini fabricate la Craiova din cauza frânelor spate

Publicat

Publicitate

Ford recheamă în service sute de mașini Puma și Transit Courier, produse la uzina din Craiova, după ce a identificat o posibilă problemă la frânele spate. Este vorba despre aproape 600 de vehicule. 

Vehiculele afectate au fost fabricate între 29 ianuarie și 22 septembrie 2025, iar investigațiile constructorului arată că, în anumite cazuri, șuruburile tamburilor de frână spate pot lipsi sau nu sunt strânse la cuplul specificat, scrie Techrider, care citează car-recals.eu.

Kraftfahrt-Bundesamt (KBA) monitorizează rechemarea sub numărul de referință „15926R”. Codul intern al producătorului este „25SB2”.

Defecțiunea poate avea consecințe serioase: scurgeri de lichid de frână, dar și blocarea frânei sau a roții în mers.

Intervenția este una preventivă și va fi realizată gratuit, producătorul urmând să îi contacteze direct pe proprietarii vehiculelor vizate.

Publicitate

Ford recheamă în service mașini: Alte modele rechemate în service, în ultima perioadă: 

Ford Transit Custom (2025)

Motivul rechemării:

Probleme la suspensie. Amortizoarele spate s-ar putea rupe și afecta stabilitatea la volan, ceea ce ar putea deteriora conducta de frână spate și/sau ar putea provoca eliberarea arcului elicoidal. Acest lucru crește riscul de accidente și răniri.

Vehiculele Ford Transit Custom afectate de această rechemare au fost fabricate între 2 iulie 2025 și 19 iulie 2025.

Cod de rechemare Ford: 25S85

Modele afectate: Transit Custom

Ford Explorer (2018 – 2020)

Motivul rechemării: centuri de siguranță pentru accidentare

Mecanismul de retragere a centurii de siguranță nu funcționează corect. Acest lucru poate duce la o rulare slăbită și o tensiune insuficientă a centurii de siguranță, crescând riscul de accidentare în caz de accident.

Vehiculele Ford Explorer afectate de această rechemare au fost fabricate între 19 octombrie 2018 și 11 iulie 2020.

Cod de rechemare Ford: 25S09

Modele afectate: Explorer

Număre de vehicule (la nivel mondial): 267.972 de bucăți.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending