Connect with us

Economie

Nu va fi redusă acciza și nici TVA la combustibili, dar Guvernul va COMPENSA parțial prețul la pompă timp de 3 luni

Publicat

Publicitate

Liderii coaliției de guvernare ar fi decis miercuri că nu va fi redusă acciza și nici nu va fi redusă TVA în cazul carburanților. În schimb au ajuns la un acord privind prețul carburanților și vor anunța joi compensarea parțială a prețului la pompă.

Compensarea va dura cel puțin trei luni. Sumele necesare ar proveni din surplusul de încasări la buget datorat creșterii prețurilor, au anunțat premierul Nicolae Ciucă și președintele PSD, Marcel Ciolacu.

Compensarea parțială va fi în sumă fixă, nu procentuală.

Inițial, PSD și PNL ar fi căzut de acord asupra prețului carburantului, mai exact în cazul unei variante combinate. Aceasta presupunea ca guvernul să acorde o compensare de 50 de bani pe litrul de carburant, iar companiile care vând carburanți în țara noastră să reducă la rândul lor prețul cu încă 50 de bani pe litru, potrivit Antena 3.

În aceste condiții, s-ar fi ajuns la o scădere a prețului cu 1 leu/l carburant. Alte surse din coaliție vizează acordarea unor compensații la pompă și pentru persoane fizice.

Potrivit Antena 3, măsurile pe piața carburanților vor fi anunțate oficial mâine. Carburanţii standard se comercializează astăzi în România cu preţuri cuprinse între 8,56 lei/l și 9,79 lei/l.

Publicitate

Prețurile practicate de stațiile de carburanți din București și din țară, astăzi, 22 iunie, pot fi verificate online de șoferi pe Monitorul Preţurilor sau pe Peco Online.

Cele mai mici prețuri la benzina standard erau astăzi la Botoșani la Lukoil și Petrom: 8,61 lei/l.

Și producătorii de mezeluri anunță posibile scumpiri

În același context, carnea și mezelurile se vor scumpi din nou, avertizează producătorii. Cauza este scumpirea materiei prime și a combustibililor.

Prețuri în creștere se observă și la carnea de vită, pui și curcan. Acestea s-au dublat în ultima perioadă, așa că valoarea tipului de cărnuri amintite pentru procesare a crescut până la 6 euro pe kilogram. Astfel, pentru un produs final, cum ar fi, spre exemplu, rulada de vită, valoarea a crescut la raft și cu 92%.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (393)

Publicat

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

CONFESIUNILE  UNOR DURERI 

Spuneam că volumul de debut al Elei Răduță, „Neadormitele dureri”,  reprezintă o confesiune a durerii, una tulburătoare prin realitatea trăită și nepusă sub semnul ficționalului. Există un curent prin care problema răului n-ar fi importantă pentru lumea reală în care trăim și că ar fi  imperios necesară doar pentru ficțiune. Cu toate acestea, Ela Răduță  pune această problemă a răului și o face bine că nu o prezintă din perspectiva  unui demiurg ci din a unui avocat. Textul pe care îl am în față, „Gânduri din bazarul cu iluzii”, supus de autoare unei narativități directe și realiste, rămâne fidel stilului primului volum. În prima parte personajele alese gravitează în interiorul unei comunități vrâncene, cu unele extensii în alte zone, acoperind perioada imediată colectivizării. Oamenii Elei Răduță merg singuri prin satul lor, foarte rar însoțiți. Autoarea  conștientizează existența unei lumi plină de măști și suflete goale. Universul narativ se mulează pe conflictele existente între aceste categorii sociale reprezentate de psihologii diferite. Ca și în volumul de debut, autoarea aduce în atenție  satul natal, unul alcătuit dintr-o lume bolnavă și peste care trona o oboseală generală. Te impresionează simplitatea caselor și personajele surprinse la linia orizontului și care nu se sfiesc a fi aprige la beție și a-și crește copiii după precepte  dure. Simbolistica pe care i-o dau copacii, ca elemente pline de semnificații,  o fac să se identifice cu aceștia („au rădăcinile ieșite pe jumătate din pământul argilos al malului gata să cadă în hău”; „cireșul e încremenit”; „nucul care răcorește chipurile arse de soare”;  „caisul familiei Ionesei”; „o frunză a rămas și se încăpățânează să reziste urgiei”; „câțiva peri sălbatici mai au un pic și își dau duhul” etc.).   Stilul direct și realist se pliază pe conflictele existente între anumite categorii sociale. Ca și în volumul de debut, și în prezentul volum  Ela Răduță pune în cuvinte noțiunile de durere, suferință și disperare, asezonate adesea cu elemente de resemnare. În fapt, autoarea descrie cu un anumit grad de îndârjire alternativele dintre împlinire și neîmplinire, mai ales cum  împlinirea unor personaje se înfăptuiește pe neîmplinirile altora, un fel de preocupare maniacală pentru bine pe seama altora.  Prima parte a volumului este povestea a trei surori: Victorița, Florica și Niculina. Prima este sora vitregă, mai mică,  a celorlalte două. Victorița, rămasă în casa părintească, este maltratată permanent de celelalte două, ajungând până la alungarea ei. În povestea celor trei intră o sumedenie de alte tipologii specifice toposului ales, mulțimea abderiților și beoțienilor fiind dominantă,  sufletele bune fiind foarte rare, gen Anuța, Culiță sau mătușa Agripina.

Partea a doua a volumului păstrează o serie de personaje, cum ar fi Florica, dar intervin și altele, gen Aurelia Ciobanu.  Recunoaștem un fel de bildungsroman, în care pe Ilinca Ionesei  o putem pune în pielea autoarei.  Acțiunea, adusă mai aproape de timpul prezent și  de multe ori  supusă unei alternanțe de toposuri,  ne relevă o Ilinca  ce trăiește printre oameni ce nu văd în alții  suflete, ci niște instrumente. Dominată de un personalism etic persistent și fiindcă viața i-a răsturnat multe așteptări, încet-încet  are tendința de a se opune curentelor zilei. Secvențe existențiale mai vechi, sau mai noi, și le asumă într-un melanj de umbre și lumini. Sunt descrise, sub umbrela spasmelor trăirii, practicile instituționalizate, cum ar fi regulile juridice, morale, economice sau credințele religioase. Cititorul va constata, spre exemplu, cum Dumnezeul Elei Răduță nu este unul omnipotent, în totalitate bun.

Avem în fața noastră încă un roman al autoarei care se opune versiunii idilice a vieții la țară. Metafora  care susține demersul Elei Răduță o regăsim într-o frază cu putere de generalizare: „Din râpa apropiată nu mai vine miros de flori de salcâm, ci de putreziciuni..” Mai pun acest roman cu mari interferențe de natură cinematografică sub semnul conceptului de toxicitate umană definit astfel în Dicționarul anului 2018 apărut în SUA într-o citare făcută de Laura Poantă:  „În comportamentul uman el descrie o persoană manipulatoare, avidă de control, centrată excesiv pe sine şi care mereu are nevoie de ceva de la ceilalţi, dar comportamentul poate fi subtil şi greu de detectat, căci o astfel de persoană stăpâneşte arta prefăcătoriei, a minciunii perfide. Pe de altă parte, ea induce celorlalţi anxietate, stres, scăderea stimei de sine, sentimente de vină – în general distress. Sursa acestor comportamente se pare că este tocmai lipsa respectului de sine şi modificări de personalitate care aparţin tulburării narcisiste!.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Căsătoriile forțate, sancționate cu închisoarea. Proiect de lege depus în Parlament

Publicat

Publicitate

Un proiect de lege depus la Parlament prevede că forțarea fetelor minore, dar și a femeilor adulte să se căsătorească devine infracțiune, informează alba24.ro.

„Căsătoriile forțate trebuie sancționate cu închisoarea! Libertatea fetelor și femeilor nu este negociabilă.

Am inițiat și depus în Parlament un proiect de lege prin care sunt definite căsătoria și conviețuirea forțată și sunt sancționate cu închisoarea între 3 și 7 ani. Proiectul e inițiat alături de E-Romnija, Rețeaua pentru prevenirea si combaterea violenței, ELiberare, Cado, Transcena, Grado, Centrul FILIA , Reteaua VIF, Pirita Children, Asociația Moașelor din România, și parlamentarii Petre Florin Manole și Corina Ene.

România are o datorie uriașă să devină o țară sigură pentru toate femeile și fetele”, declară Diana Buzoianu, deputat USR și ministru al Mediului.

Infracțiunea de căsătorie forțată

Proiectul de lege propune modificarea Codului penal în sensul introducerii infracțiunii de căsătorie/conviețuire forțată, potrivit Mediafax.

Va fi infracțiune determinarea unei persoane majore sau a unui minor care a împlinit vârsta de 16 ani la încheierea unei căsătorii sau la stabilirea unei relații asemănătoare aceleia dintre soți, dacă fapta a fost săvârșită:

Publicitate
  • prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate
  • profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința
  • profitând de starea de vulnerabilitate vădită a victimei, cauzată de vârstă, boală, dizabilitate fizică sau psihică ori o situație de dependență
  • prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimțământului persoanei care are autoritate asupra victimei
  • prin obținerea în mod fraudulos a avizelor, încuviințărilor sau autorizării cerute de lege.

Pedeapsa pentru căsătorie forțată

Fapta va fi pedepsită cu închisoare de la 3 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Cu aceeași pedeapsă va fi sancționată și ademenirea unei persoane majore sau a unui minor care a împlinit vârsta de 16 ani pe teritoriul unui alt stat decât cel în care își are reședința, cu scopul de a forța victima să se căsătorească sau să stabilească o relație asemănătoare aceleia dintre soți.

Limita maximă a pedepsei se majorează dacă faptele sunt comise în anumite circumstanțe, precum folosirea unei arme, administrarea de alcool sau orice alte substanțe ce afectează discernământul ori dacă victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului, este membru de familie al făptuitorului ori locuiește cu acesta.

Determinarea unui minor la o relație asemănătoare celei dintre soți

De asemenea, proiectul introduce ca infracțiune fapta de a determina un minor cu vârsta mai mică de 16 ani la stabilirea unei relații asemănătoare aceleia dintre soți sau înlesnirea acestei relații.

În cazul minorilor care nu au împlinit 16 ani, închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă riscă și persoanele care realizează servicii similare celor care se oferă pentru sărbătorirea căsătoriilor legale sau a logodnelor, precum oficierea unor slujbe religioase sau a oricăror tipuri de ceremonii sau ritualuri, organizarea de mese festive sau alte tipuri de petreceri, oferirea vestimentației specifice nunții sau logodnei, fotografierea sau înregistrarea video în această vestimentație, transportul și cazarea minorilor îmbrăcați în această vestimentație.

Proiectul propune și modificarea Legii audiovizualului în sensul introducerii obligației pentru posturile tv și de radio de a difuza, în intervalul orar 18.00 – 22.00 (cu excepția programelor dedicate copiilor), la sfârșitul calupurilor publicitare, a unor mesaje de avertizare cu privire la noile infracțiuni.

Citeste mai mult

Eveniment

Care sunt cele mai sparte parole din lume. Combinația de caractere utilizată milioane de persoane

Publicat

Publicitate

Care sunt cele mai sparte parole din lume. Deși importanța parolelor sigure este bine cunoscută, utilizatorii din întreaga lume continuă să aleagă coduri de acces simple și previzibile, punând în pericol securitatea conturilor lor, scrie alba24.ro.

Platforma Truffa.net a întocmit un clasament al celor mai piratate parole la nivel global, relevând că secvențele numerice simple rămân cea mai mare vulnerabilitate, potrivit Mediafax.

Potrivit studiului, cea mai piratată parolă din lume este „123456”, găsită de 132.211.338 de ori în încălcări internaționale de date. Deși a fost întotdeauna considerată foarte slabă, această parolă continuă să fie cea mai utilizată de utilizatorii globali, fiind aleasă de peste 3 milioane de persoane.

Cele mai frecvent piratate parole

În majoritatea cazurilor, cele mai frecvent piratate parole sunt secvențe numerice simple. Exemple includ „123456789”, care apare în 1,6 milioane de încălcări online, „12345678”, cu peste 41 de milioane de atacuri ale hackerilor, și întreaga secvență numerică „1234567890”, piratată de peste 10 milioane de ori.

Clasamentul global include și parola „admin”, care a fost piratată de 36 de milioane de ori în întreaga lume. Aceasta este urmată de simpla „password”, care a fost piratată de 22,3 milioane de ori, și „qwerty” – primele șase litere de pe tastatura engleză – cu 12,5 milioane de încălcări.

Publicitate

Platforma care verifică legalitatea și fiabilitatea site-urilor de jocuri și investiții online a realizat acest clasament pentru a sensibiliza utilizatorii cu privire la importanța utilizării unor parole mai sigure, complexe și sofisticate.

Experții recomandă utilizarea parolelor lungi, care combină litere mari și mici, cifre și simboluri speciale, și evitarea parolelor previzibile precum secvențe numerice, nume sau date de naștere.

 

Citeste mai mult

Administratie

USV suplimentează, din venituri proprii, fondul de burse pentru anul universitar 2025-2026

Publicat

Publicitate

În ședința Consiliului de Administrație al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) care s-a desfășurat miercuri, 8 octombrie, a fost supusă dezbaterii și aprobată o hotărâre prin care, în anul universitar 2025-2026, fondul de burse pentru studenți este majorat cu 10%, scrie newsbucovina.ro.

Această majorare este susținută din veniturile proprii ale universității și se adaugă alocării primite de la Ministerul Educației și Cercetării.

Măsura vine în sprijinul studenților, ca răspuns la modificările recente din legislația națională, care au afectat cuantumul fondurilor de burse acordate instituțiilor de învățământ superior.

În contextul aplicării Ordinului de ministru din iulie 2025 privind metodologia de repartizare a fondului de burse, precum și a Legii nr. 141/2025, care schimbă baza de calcul a acestor fonduri de la salariul minim brut la cel net și reduce numărul de luni de acordare a burselor, conducând la o reducere medie estimată de peste 50%, față de anul universitar 2024-2025, efortul USV de a suplimenta fondul de burse urmărește atenuarea impactului acestor măsuri asupra studenților și asigurarea sprijinului financiar necesar atât pentru obținerea performanței academice, cât și pentru integrarea socială, arată USV.

Totodată, această hotărâre reflectă preocuparea constantă a conducerii universității de a menține un dialog onest și constructiv cu studenții, reafirmând angajamentul instituțional în relația de parteneriat cu aceștia și cu întreaga comunitate locală, precum și interesul de a identifica constant surse de finanțare complementare, care să susțină un acces echitabil la educație, a mai transmis USV.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending