Connect with us
Publicitate

Administratie

NU uitați: Timp de aproape trei ore, astăzi se închide circulația pe mai multe artere din Botoșani

Publicat

Publicitate

La Botoșani va avea loc astăzi crosul toamnei destinat copiilor și tradiționala ,,Bătaie cu prafuri colorate” iar circulația autovehiculelor este restricționată pe mai multe artere de circulație.

Municipalitatea a anunțat încă de la mijlocul săptămânii că pentru buna desfășurare a evenimentului, CIRCULAȚIA VA FI ÎNCHISĂ –sâmbătă 09.09.2023, în intervalul 9.00-11.30, pe următorul traseu: Plecare-Bulevardul Mihai Eminescu-Monumentul Răscoalei –Str. Mihail Kogălniceanu- Str. Cuza Vodă – Sosire –Piața Revoluției Nr. 1 Botoșani, unde va avea loc bătaia cu prafuri colorate non-toxice.

În timpul perioadei de restricție, accesul vehiculelor și circulația rutieră în zona menționată vor fi suspendate sau reglementate în conformitate cu indicațiile autorităților locale și a agenților de la poliția rutieră.

Publicitate

Sâmbătă, începând cu ora 10.00, împreună cu polițiștii rutieri, și efectivele de jandarmerie vor lua măsurile necesare în vederea prevenirii unor incidente nedorite la crosul caritabil dedicat copiilor, precum și pentru fluidizarea traficului pe traseul Sala Polivalentă ,,Elisabeta Lipă” – Bulevardul Mihai Eminescu – str. Nicolae Iorga – str. Cuza Vodă – Primăria municipiului Botoșani.

“Având în vedere restricționarea circulației rutiere pe acest traseu în intervalul orar 10.00 – 11.00, recomandăm conducătorilor auto să aleagă alte trasee de deplasare, iar dacă se întâlnesc cu tinerii participanți la cros, să le acorde atenția cuvenită și să reducă viteza de deplasare în vederea evitării oricărui pericol”, au transmis jandarmii botoșăneni.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Vineri începe campania pentru parlamentare, se încheie pe 30 noiembrie, ora 7,00

Publicat

Publicitate

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a anunţat că vineri începe campania electorală pentru alegerile parlamentare, care urmează să se încheie pe 30 noiembrie, la ora 7,00, menţionând că toţi candidaţii trebuie să înlocuiască materialele de promovare din precampanie cu cele reglementate pentru această perioadă.

Greblă a precizat că pentru aceste alegeri vor fi tipărite pentru Camera Deputaţilor şi Senat câte aproximativ 21.000.000 de buletine de vot pentru ţară şi 3.069.600 pentru străinătate. La acestea se adaugă câte 6.656 de buletine de vot prin corespondenţă pentru fiecare Cameră a Parlamentului.

“Mâine începe campania electorală pentru alegerea membrilor în Senatul României şi în Camera Deputaţilor. Este perioada în care toate materialele care au privit promovarea imaginii competitorilor politici care se vor alinia la pe startul competiţiei de electorale mâine trebuie să fie date jos, respectiv toate materialele de promovare pe care le-au făcut în aşa-numita precampanie, şi să folosească în campania electorală doar materialele care sunt strict şi precis reglementate de lege”, a afirmat Toni Greblă, joi, într-o conferinţă de presă.

Publicitate

El a precizat că miercuri au fost validate de către Biroul Electoral Central toate listele de candidaţi depuse de competitorii politici, astfel încât, în zilele următoare, va fi organizată, în birourile electorale judeţene, tragerea la sorţi pentru stabilirea ordinii în care sunt înscrişi în buletine competitorii electorali şi vor fi definitivate machetele buletinelor de vot.

“Ieri, Autoritatea Electorală Permanentă, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe, a publicat hotărârea prin care au fost stabilite 950 de secţii pentru ca românii care se află în afara teritoriului României să poată să-şi exercite dreptul de vot. Începând de aseară le puteţi vedea pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente şi, probabil, în cursul zilei de astăzi vor fi publicate şi în Monitorul Oficial, în mod sigur vor fi postate şi pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe”, a adăugat Greblă.

Dintre cele 950 de secţii de vot organizate în străinătate, 158 sunt în Republica Italiană (şi Malta), 147 în Regatul Spaniei, 107 în Regatul Unit al al Marii Britanii, 68 în Republica Franceză (şi Principatul Monaco), 59 în Republica Moldova. De asemenea, în SUA sunt organizate 48 de secţii, în Regatul Belgiei – 29 de secţii, în Regatul Ţărilor de Jos – 21 de secţii şi în Ucraina – trei secţii.

Publicitate

Şeful AEP a mai precizat că pentru cetăţenii români care domiciliază în străinătate, perioada de votare este mai lungă, şi anume sâmbătă şi duminică de la ora 7,00, până la 21,00, cu posibilitatea, la fel ca în cazul cetăţenilor români care votează în ţară, de prelungire a votării duminică până la ora 23,59, dacă există încă persoane în incinta secţiei de votare.

Greblă a arătat că, în ceea ce priveşte dreptul de vot al cetăţenilor români cu domiciliul în ţară, aceştia pot să voteze numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa. În cazul în care, în ziua votării, alegătorii se află în altă unitate administrativ-teritorială din cadrul aceleiaşi circumscripţii electorale, aceştia pot vota la orice secţie de votare din cadrul circumscripţiei electorale unde îşi au domiciliul sau reşedinţa.

El a mai spus că sunt peste 7.000 experţi electorali înscrişi în Registru, menţionând că sunt suficiente resurse umane pentru a desfăşura activităţile la alegeri.

Publicitate

Greblă a subliniat că AEP deţine întreaga infrastructură informatică pentru desfăşurarea alegerilor şi au fost luate din timp măsurile necesare pentru a instala “ultima aparatură, care să constituie filtre în ceea ce priveşte posibile tentative” de fraudă cibernetică.

“În acest sens, nu am avut nicio tentativă până acum şi sperăm ca aparatura să reziste unor asemenea posibile tentative”, a mai spus Toni Greblă. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Elevii din Botoșani recompensați de deputatul Alexandra Huțu cu o vizită la Muzeul Militar Național și Palatul Parlamentului

Publicat

Publicitate

Așa cum a promis la Festivitatea de premiere a celei de-a doua ediții a concursului de eseuri „Eroul de lângă mine”, deputatul social-democrat botoșănean Alexandra Huțu, care este și inițiatorul concursului, a recompesat și în acest an elevii participanți cu o vizită la Muzeul Militar Național, Palatul Parlamentului și Mormântul Orașului Necunoscut. La această vizită au participat alături de elevi, profesorii îndrumători și reprezentanții conducerii Asociaţiei Cultul Eroilor din Botoșani.

Este important să facem tot ce ne stă în putință pentru a sprijini și încuraja copiii să participe la activități cât mai diverse, pentru că doar prin experiențele pe care le trăiesc, aceștia se pot dezvolta armonios, pe toate planurile. Mă bucur că prin intermediul Concursului și a vizitei în capitala țării, am contribuit la îmbogățirea noțiunilor despre patriotism în rândul elevilor. Atât cât suntem în viață, avem datoria morală să ne cinstim istoria și să transmitem cultul eroilor generațiilor mai tinere, pentru ca, la rândul lor, să îl transmită generațiilor viitoare”, a transmis Alexandra Huțu.

Concursul de eseuri a debutat în anul 2023, având scopul de a cultiva cunoașterea istoriei locale în rândul elevilor din clasele V-XII din județul Botoșani, de a stimula sentimentul de prețuire a acesteia și de a evidenția, în special, importanța dialogului între generații, precum și valoarea inestimabilă a veteranilor de război, prizonierilor de război sau eroilor căzuți pe front, care provin din comunitățile locale botoșănene.

Publicitate

Ca membru al Asociației Cultul Eroilor, dar mai ales ca strănepoată a unui erou din primul război mondial și nepoată a doi veterani de război, unul dintre ei fiind și prizonier de război, cred că este foarte important ca fiecare dintre noi să promovăm faptele de arme pe care înaintașii noștri le-au săvârșit pe câmpurile de luptă. Mulțumesc domnului col. (r) Gheorghe Timofte, doamnei inspector școlar Loredana Ciobanu și colegilor mei care m-au sprijinit în organizarea concursului, dar și a excursiei de săptămâna aceasta”, a completat Alexandra Huțu

Prin colaborarea dintre deputatul Alexandra Huțu, Asociația Cultul Eroilor Botoșani și inspectorul școlar pentru disciplina istorie, Loredana Ciobanu, concursul a fost înscris în Calendarul Județean al Concursurilor Școlare, asigurându-se astfel continuitatea acestuia, anul viitor urmând a se organiza cea de-a treia ediție a acestui concurs dedicat eroilor botoșăneni.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Șoferii care nu au asupra lor permisul de conducere nu vor mai fi amendați

Publicat

Publicitate

Schimbări în Codul Rutier: Șoferii care nu au asupra lor permisul de conducere nu vor mai fi amendați, prevede un proiect de lege aflat la Senat. În prezent, amenda pentru lipsa permisului de conducere este de 1.320 de lei. Alte documente (pe lângă permis) care trebuie prezentate polițistului sunt talonul mașinii, asigurarea RCA și cartea de identitate, scrie alba24.ro.

 

În lipsa oricăruia dintre aceste documente, șoferii riscă sancțiuni sub formă de puncte de amendă, ceea ce înseamnă sume considerabile de bani.

Publicitate

Schimbări în Codul Rutier

Noua propunere legislativă, depusă la Senat, prevede o schimbare majoră la articolul 35, alineatul (2) din Codul Rutier.

Dacă aceasta va fi adoptată, permisul de conducere nu va mai fi obligatoriu de prezentat în format fizic, scrie Playtech.

Polițistul rutier va putea verifica existența și valabilitatea permisului direct în baza de date a Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări.

Publicitate

Deocamdată, proiectul de lege se află în faza de analiză în Senat, iar pentru a deveni efectiv trebuie să treacă prin mai multe etape.

După adoptarea de către Senat, proiectul va fi înaintat Camerei Deputaților, care este forul decizional.

Dacă va fi adoptat de ambele camere și va primi acceptul președintelui României (ca orice altă lege), modificarea va intra în vigoare.

Publicitate

Până atunci, șoferii sunt obligați să aibă asupra lor toate documentele necesare, inclusiv permisul de conducere, pentru a evita amenzile.

Citeste mai mult

Eveniment

Măsuri de ordine publică la meciul de fotbal dintre FC Botoșani și Rapid București

Publicat

Publicitate

Prima etapă din faza grupelor a Cupei României la fotbal se încheie joi, 31 octombrie 2024, cu meciul dintre echipele F.C. Botoșani și Rapid București.

Partida de fotbal se va desfășura pe stadionul Municipal din Botoșani și va începe la ora 21.00.

Pentru bună desfășurarea a acestei manifestări sportive, Gruparea de Jandarmi Mobilă “Alexandru cel Bun” Bacău și Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani vor constitui un dispozitiv integrat de ordine și siguranță publică împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne și vor acționa în vederea asigurării unui climat optim de securitate în zona arenei sportive și pe traseele de deplasare ale suporterilor.

Publicitate

Pentru a preveni introducerea în stadion a materialelor pirotehnice și a altor obiecte interzise de cadrul normativ în vigoare, vor fi adoptate măsuri suplimentare de control al autovehiculelor care intră în arena sportivă.

Totodată, se va efectua un control corporal preventiv asupra spectatorilor, înaintea accesului în stadion, care va fi permisă începând cu ora 19:00.

În acest sens, recomandăm tuturor celor care doresc să intre pe stadion să se prezinte în timp util la porțile de acces, pentru a se evita aglomerările și pentru a se putea face accesul tuturor spectatorilor înainte de începerea partidei.

Publicitate

Pentru evitarea oricăror incidente, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău și Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani transmit următoarele recomandări:
– pentru reducerea timpului de așteptare și evitarea aglomerărilor, colaborați cu personalul de ordine în momentul efectuării controlului de acces în arena sportivă;
– nu vă implicați în incidente care pot tulbura ordinea și liniștea publică și delimitați-vă de orice formă de violență, orice încălcare a legii fiind sancționată cu fermitate de către forțele de ordine.

Pentru a evita producerea unor situații neplăcute, vă reamintim că:
– este interzis accesul în stadion cu obiecte pirotehnice și sticle de orice fel;
– este interzisă afișarea de inscripții care incită la ură națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violență.
– este interzisă staționarea spectatorilor pe coronamentul arenei sportive și pe scările de acces către scaune, pentru a nu se bloca intervenția pompierilor, în cazul producerii unor situații de urgență.
– este strict interzisă pătrunderea spectatorilor/suporterilor pe spațiul de joc, atât în timpul partidei de fotbal cât și la finalul acesteia.

Recomandăm tuturor participanților la această manifestare sportivă să se comporte civilizat și să respecte prevederile legale în vigoare.

Publicitate

În acest sens, vă reamintim câteva dintre prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive.

Art.20-
Spectatorilor le este interzis:
m) să săvârşească fapte, acte sau gesturi obscene, să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora;

n) să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă.
În aceste două cazuri, în conformitate cu articolul 22 din legea 4/2008, faptele săvârșite de către spectatori sau de către oficiali, în incinta bazei sau a arenei sportive, constituie contravenţii, dacă nu s-au produs vătămări ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii ori pagube materiale, constituie contravenţii și se sancționează cu amendă de la 150 lei la 400 lei sau prestarea a 70-120 ore de activităţi în folosul comunităţii.

o) să ameninţe cu acte de violenţă forţele de ordine sau personalul de ordine şi siguranţă.
În acest caz, în aceleași condiții de mai sus, sancțiunea prevăzută este amendă de la 250 lei la 750 lei sau prestarea a 100-150 ore de activităţi în folosul comunităţii, precum şi sancţiunea contravenţională complementară de interzicere a accesului la competiţiile şi jocurile sportive de genul celor la care aceştia au săvârşit fapta pe o perioadă de 6 luni.

Vă asigurăm că prioritatea forțelor de ordine este asigurarea condițiilor de siguranță pentru toți participanții la manifestările sportive, precum și a tuturor persoanelor prezente în spațiul public, atât înaintea începerii acestora, cât și după încheierea lor.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending