Connect with us

Eveniment

Nu toți șoferii vor putea conduce mașini puternice, cu peste 100 CP. Propunerea a trecut de SENAT

Publicat

Publicitate

Senatul a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care amplasarea radarelor pentru măsurarea vitezei participanţilor la trafic va trebui semnalată din timp conducătorilor auto fie prin panouri, fie prin mass-media.

Conducătorii cu vârsta de până la 21 de ani, să se mulțumească cu mașini mai puțin puternice

Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 1 martie, a fost citită de vicepreşedintele Senatului Sorin Cîmpeanu, care a condus şedinţa de luni a plenului, potrivit Știrile ProTV.

„Conducătorii cu vârsta de până la 21 de ani, precum şi cei care au experienţă de conducere mai mică de un an pentru categoria de vehicule B, le este interzis să conducă vehicule care depăşesc 100 CP, respectiv 75 kW în cazul vehiculelor rutiere”, se arată în proiectul UDMR adoptat tacit de Senat.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

VIDEO: Părintele Andrei Anușca a fost hirotesit iconom stavrofor de PS Nichifor. Sfânta Liturghie arhierească la Biserica Vovidenia

Publicat

Publicitate

Sâmbătă, Biserica Vovidenia din Botoșani a răsunat de glasurile a sute de copii și tineri, adunați pentru a participa la Sfânta Liturghie arhierească, moment de înălțare sufletească și comuniune profundă. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul întâlnirii anuale a tinerilor din protopopiat, aducând împreună suflete curate, preoți slujitori și ierarhul locului, Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul.

Dincolo de solemnitatea slujbei, s-a petrecut o clipă cu adânc ecou duhovnicesc. Părintele Andrei Anușcă, păstorul iubitor al credincioșilor din Parohia Vorona Centru, a fost hirotesit iconom stavrofor. Cu epitrahilul purtat cu demnitate și cu crucea stavroforă așezată la piept, părintele Andrei a primit o recunoaștere nu doar din partea ierarhiei bisericești, ci și din partea lui Dumnezeu, prin dragostea și aprecierea credincioșilor. Această distincție, vizibilă în fața altarului, este pecetea unei lucrări tăcute, dar roditoare, în mijlocul tinerilor, pe care i-a condus cu blândețe și înțelepciune spre Hristos.

Cu sensibilitatea specifică, Preasfințitul Nichifor a binecuvântat-o și pe preoteasa Ana-Maria, cea care îl sprijină tainic și statornic pe părintele Andrei, precum și pe cei patru copii ai lor, o familie cu adevărat pilduitoare, icoană vie a dragostei curate și a slujirii în unitate.

La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură care a mișcat inimile tuturor:

„Îl simțim pe Hristos atunci când ne iubim unii pe alții, atunci când suntem încredințați că Dumnezeu lucrează în viața noastră, atunci când răspundem chemării Lui și împlinim voia Lui și ne împlinim rostul pe pământ. De aceea această întâlnire de astăzi ne cheamă să înnoim în noi această înțelegere, să luminăm în noi această putere de a fi cu Domnul, de a-I sluji și de a-L cunoaște, mai ales”, a spus PS Nichifor.
Aceste cuvinte, rostite cu blândețe, au fost primite emoție de cei implicați. Tinerii prezenți au trăit nu doar un eveniment organizat, ci o adevărată experiență de har și întărire în credință.

Ca semn al prețuirii și legăturii neîntrerupte cu poporul dreptcredincios, PS Nichifor a primit în dar o sfântă cruce de binecuvântare. Cu acest simbol a binecuvântat pentru prima dată adunarea de credincioși, într-un gest ce a pecetluit o zi de neuitat. O zi în care Dumnezeu a fost simțit aproape, viu, prezent în iubirea dintre oameni și în curăția inimilor celor mici.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

VIDEO: Tinerii și Biserica, o întâlnire a veșniciei cu nădejdea: Sfânta Liturghie arhierească la Biserica Vovidenia din Botoșani

Publicat

Publicitate

Sâmbătă, 31 mai, la Biserica Vovidenia din municipiul Botoșani a avut loc un moment de aleasă trăire duhovnicească: Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, cu prilejul întâlnirii anuale a tinerilor din Protopopiatul Botoșani.

Înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, ierarhul a adus bucurie și întărire duhovnicească sutelor de tineri și credincioși prezenți în sfântul lăcaș, răspunsurile liturgice fiind oferite cu emoție și har de un grup de copii aleși, cu voci curate și luminoase.

Un moment aparte s-a petrecut atunci când părintele-profesor Dumitru Anușca s-a alăturat la strană, dăruind întregii adunări o trăire liturgică aparte prin vocea sa pătrunzătoare și prin simțul său profund bizantin al cântărilor. Cu adevărat, rugăciunea a devenit cântare, iar cântarea, scară spre cer.

În cadrul slujbei, părintele Andrei Anușca, păstorul creștinilor din Parohia Vorona Centru, a fost hirotesit iconom stavrofor, o recunoaștere vizibilă și simbolică a efortului statornic depus de-a lungul anilor pentru formarea tinerilor și apropierea lor de Biserică. Această cinstire nu a fost doar o onoare personală, ci o mărturie vie că rodul slujirii în ogorul Domnului nu rămâne nerăsplătit.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Nichifor a adresat un cuvânt cu învățătură și căldură părintească celor prezenți:
„Îl simțim pe Hristos atunci când ne iubim unii pe alții, atunci când suntem încredințați că DUmnezeu lucrează în viața noastră, atunci când răspundem chemării Lui și împlinim voia Lui și ne împlinim rostul pe pământ. De aceea această întâlnire de astăzi ne cheamă să înnoim în noi această înțelegere, să luminăm în noi această putere de a fi cu Domnul, de a-I sluji și de a-L cunoaște, mai ales”, a spus ierarhul prezent la Botoșani. PS Nichifor a primit în dar o sfântă cruce cu care să binecuvânteze credincioșii și cei prezenți în biserică au avut parte de prima acțiune în acest sens.

Părintele Partenie Apostoaie, parohul bisericii Vovidenia, gazda evenimentului, a mulțumit tuturor pentru prezență și implicare, transmițând un mesaj emoționant tinerilor:
„Dragi tineri, să știți că Dumnezeu este permanent tânăr. Este tânăr și este veșnic. Iubiți-L, pentru că pe noi toți, Dumnezeu cel veșnic ne iubește.”

Publicitate

Astfel de momente ne reamintesc că Biserica nu este doar o zidire de piatră, ci un trup viu, în care bătrânii se roagă, tinerii cântă, iar Dumnezeu leagă inimile într-o comuniune veșnică.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, tinerii prezenți s-au îndreptat spre sala de conferințe, unde i-a așteptat o nouă hrană: de această dată, pentru minte și inimă. Într-o atmosferă vibrantă, dar profundă, a avut loc conferința cu tema „Biserica – spațiul împlinirii noastre”, susținută de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul.

Sala era plină ochi de tineri, cei mai mulți adolescenți, care au ascultat cu sufletul la gură fiecare cuvânt rostit de ierarh. Nu a fost o simplă conferință, ci o întâlnire de taină între generații, o mărturisire caldă a unui păstor care, cunoscând frumusețea și provocările tinereții, a știut să se aplece cu delicatețe și înțelepciune spre inima celor prezenți.

„Biserica nu este doar un loc, ci o stare, starea în care omul se regăsește pe sine în lumina lui Hristos. Aici, în Biserică, ne redescoperim vocația, ne vindecăm rănile și ne învățăm să iubim cu adevărat. Împlinirea nu vine din ce avem, ci din Cine ne locuiește sufletul”, a spus Preasfinția Sa, atingând corzile sensibile ale tinerilor adesea rătăciți între întrebări și așteptări.

Dialogul a continuat firesc, cu întrebări din partea tinerilor și răspunsuri pline de discernământ, încurajare și realism. Într-o lume a ecranelor și a grabei, tinerii au gustat pentru o clipă din tihna cuvântului rostit cu dragoste, din răcoarea unei înțelepciuni care nu judecă, ci îmbrățișează.

Această întâlnire nu a fost doar un eveniment organizat, ci o zi în care tinerii au simțit că Biserica le aparține, că sunt văzuți, ascultați și prețuiți. A fost o mărturie vie a faptului că acolo unde există rugăciune, dragoste și cuvânt cu rost, acolo încolțește speranța.

Citeste mai mult

Eveniment

Credincioșii aflați la slujbă în Biserica Sfinţii Trei Ierarhi Flămânzi au fost abordați de polițiști. Motivul intervenției oamenilor legii

Publicat

Publicitate

În perioada 26-30 mai 2025, poliţiştii botoşăneni derulează Săptămâna prevenirii criminalităţii, acţiune ce vizează sensibilizarea cetăţenilor în legătură cu importanţa prevenirii criminalităţii, necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie şi consecinţele asociate comiterii de infracţiuni.

În data de 29 mai  a.c. , poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii alături de cei ai Poliţiei oraşului Flămânzi au fost prezenţi la Biserica Sfnţii Trei Ierarhi Flămânzi,  cu ocazia slujbei prilejuite de sărbătorirea Înălţării Domnului.

Poliţiştii de prevenire au informat persoanele prezente pe tema drepturilor victimelor violenţei în familie , accentul punându-se în special pe promovarea prevederilor Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

Activitatea s-a concentrat pe  transmiterea unor sfaturi utile în situaţia în care aceştia sunt implicaţi în situaţii conflictuale intrafamiliale, ce pot face în astfel de situaţii, dar şi informații referitoare la modificările legislative apărute în situațiile de violență în familie.

 Astfel,  cetăţenii au primit materiale tipărite în cadrul parteneriatului inițiat de IPJ Botoșani cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică , material informativ care precizează condiţiile în care se poate solicita un ordin de protecţie, serviciile de care poate beneficia o victimă şi o serie de recomandări pentru persoanele care sunt supuse abuzurilor intrafamiliale.

Publicitate

 

 

 

 

 

Citeste mai mult

Eveniment

Patriarhia oferă 100.000 lei în sprijinul persoanelor afectate de inundații în Covasna și Harghita

Publicat

Publicitate

Patriarhia Română oferă un sprijin financiar de 100.000 de lei pentru sinistrații din Covasna și Harghita, afectați de inundațiile din ultimele zile.

‘În urma inundațiilor masive din județele Covasna și Harghita, dar și din alte zone ale țării, Patriarhia Română se alătură autorităților centrale și județene în efortul de sprijinire a persoanelor care trec prin momente de grea încercare. Astfel, sinistrații din județele Covasna și Harghita vor primi un sprijin financiar în valoare de 100.000 de lei, din Fondul Ajută cu bucurie al Administrației Patriarhale, sumă care va fi virată în contul Episcopiei Covasnei și Harghitei, eparhie în care se află localitățile care au suferit cel mai mult din cauza inundațiilor’, informează, vineri, Patriarhia într-un comunicat de presă.

De asemenea, instituția face apel către clericii și credincioșii din toate eparhiile sale să ofere sprijin moral și material sinistraților, ‘atât prin rugăciune, cât și prin colectarea de ajutoare financiare și alimente neperisabile’. AGERPRES

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending