Connect with us

Eveniment

Nu mai batem pe nimeni. FC Botoșani – UTA Arad: 2 -2

Publicat

Publicitate

FC Botoșani a fost aproape de prima ei victorie din acest sezon, dar a fost egalată de UTA în minutul 7 al prelungirilor, scor final 2-2. FC Botoșani a condus-o pe UTA în două rânduri, a avut om în plus în ultimele 15 minute de joc, dar tot a fost egalată de arădeni, care au punctat prin Godberg Cooper în minutul 90+7. Cu punctul obținut astăzi, trupa lui Mircea Rednic a urcat peste Dinamo, pe care a coborât-o pe loc direct retrograbil, 15, notează gsp.ro.

Au marcat: Ed. Florescu ’30 (pen.); Ilicic ’52 / Carp ’48; ‘Cooper 90+7
În jur de 2.060 de spectatori au asistat la meci – număr oficial.
Meciul a fost întrerupt câteva minute, până în ’26, după ce unui spectator din galeria arădenilor i s-a făcut rău. Medicii au intervenit pentru a-i acorda primul ajutor, apoi bărbatul a fost transportat la spital.
„Centralul” Vlad Băban a acordat penalty pentru gazde în minutul 29, pentru un henț comis de unul dintre stoperii oaspeților, Stolnik. Lovitura de pedeapsă a fost acordată după ce arbitrul a revăzut faza pe monitorul de la marginea terenului.

Sursa: gsp.ro

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Bronz pentru voleiul botoșănean! Ziua de 1 Iunie vine cu o performanță deosebită pentru echipa de băieți U15 de la C.S.S. Botoșa

Publicat

Publicitate

 În perioada 27 mai -01 iunie 2025 , în localitatea Blaj a avut loc turneul final  din cadrul Campionatul Naţional U15 – volei masculin,  unde echipa C.S.S. Botoşani a obţinut un merituos loc.III (medalia de bronz).

Echipa condusă  de domnul profesor BORCEA MIHAI  DANIEL a avut  in componența  sa, următorii sportivi:  Paladi Alexandru, Şovan Nicoale, Aconstantinesei David, Sulugiuc David-Alin, Beleuz Dimitrie Răzvan, Chică Roşă Iannis, Şobîrneţ Silviu Gabriel, Radu Iustinian, Călin Tudor, Stoleru Lucas Ştefan, Niţă Sebastian Florin, Cohal Matei,  şi a obţint medalia de bronz, în finala mică, învingând echipa bucureşteană C.T.F.1 Bucureşti.

Acest campionat nu putea fi parcurs fara  sprijinul INSPECTORATULUI  ȘCOLAR  JUDEȚEAN BOTOȘANI,  reprezentat prin domnul Inspector Şcolar General D-l  Bogdan Suruciuc, prin ajutorul  firmei Alin TUNING  Botoşani, a părinților  și colegilor profesori din învăţământul botoşănean.

În speranţa de a încheia anul competiţional la volei cu alte medalii, urăm mult succes echipelor de minivolei F şi B care în săptămâna 03-08 iunie 2025 participă la finale   ( Minivolei Fete  – CRAIOVA  şi Minivolei Baieţi – GALAŢI) transmite Constantin Nacu Director CSS Botoşani.

comunicat de presă

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Președintele Nicușor Dan anunță posibila implicare a serviciilor secrete în marile dosare de evaziune

Publicat

Publicitate

Președintele Nicușor Dan a anunțat că serviciile secrete ar putea fi implicate în investigarea marilor dosare de evaziune fiscală. Subiectul urmează să fie discutat în următoarea ședință a CSAT, scrie alba24.ro.

„Avem o mare problemă legată de deficit. cu marea evaziune fiscală, și e nevoie ca instituțiile, inclusiv serviciile, să se preocupe de problema asta și e o discuție dacă e sau nu e nevoie să modificăm în sensul ăsta Strategia Națională de Apărare”, a spus marți președintele, citat de G4Media.

„În privinţa marii evaziuni fiscale am avut chiar aseară o discuţie cu domnul prim-ministru interimar, domnul Predoiu, şi a spus că verifică dacă trebuie în Strategia Naţională de Apărare să aducem o modificare astfel încât să concentrăm mai multe forţe ale statului pe combaterea acestui fenomen”, a mai spus Nicușor Dan, într-o conferință de presă de luni.

Serviciile au mai fost implicate în dosarele de corupție și în perioada mandatului lui Traian Băsescu, dar Curtea Constituțională a decis că interceptările făcute cu tehnica SRI în baza unui mandat de siguranță națională emis de Instanța Supremă erau neconstituționale.

Astfel, probele obținute de servicii au fost eliminate inclusiv din dosarele aflate în curs de judecare.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Șofer cu alcoolemie ridicată și bani nefiscalizați confiscați din localuri, la Darabani

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit, luni, pentru control, pe drumul județean D.J. 282, în comuna Drăgușeni, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 46 de ani, din orașul Săveni.

 

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.*

 

Publicitate

Totodată, au fost controlate șapte localuri publice, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.000 de lei, pentru nerespectarea obligațiilor de a utiliza casa de marcat electronică. De asemenea, au fost confiscați 5.293 de lei, reprezentând numerar nefiscalizat.

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune de amploare la Săveni. Patru filtre rutiere pe principalele artere

Publicat

Publicitate

Luni, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești și ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și polițiști din Dorohoi, Darabani și  Ștefănești au acționat în cadrul unei razii de amploare, organizată în orașul Săveni și localitățile adiacente.

 

Scopul activităților a fost creșterea gradului de disciplină rutieră, prevenirea și combaterea consumului de băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive de către conducătorii auto, și  prevenirea comercializării țigaretelor provenite din contrabandă.

Astfel, au fost instituite patru filtre rutiere pe principalele artere, prilej cu care au fost verificate 212 autovehicule, iar 120 dintre conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, unul dintre aceștia fiind depistați sub influența alcoolului.

 

În același context, au fost aplicate 145 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 73.000 de lei, cele mai multe dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.  De asemenea, au fost reținute 10 permise de conducere și șase certificate de înmatriculare.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending