Connect with us

Actualitate

Nu cu mult, dar crește ajutorul de șomaj. Câți bani vor primi persoanele care au un stagiu de cotizare de cel puțin un an

Publicat

Publicitate

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea care prevede majorarea cuantumului indemnizaţiei de şomaj acordată persoanelor cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an, acesta urmând să fie egal cu valoarea indicatorului social de referinţă.

Actul normativ modifică în acest sens articolul 39 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

„Cuantumul indemnizaţiei de şomaj (…) este o sumă acordată lunar şi în mod diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare, şi este egal cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data stabilirii acestuia, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an”, prevede actul normativ.

În legea în vigoare, cuantumul acestei indemnizaţii este 75% din valoarea indicatorului social de referinţă.

În prezent, indicatorul social de referință (ISR) are valoare de 525,5 lei. Prin urmare, cei cu un an stagiu de cotizare primeau 395 lei, iar acum ajutorul de șomaj crește cu 130,5 lei.

Potrivit Legii nr.225/2021, începând cu anul 2022, ISR se majorează, în luna martie a fiecărui an, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv comunicat de Institutul Național de Statistică (INS). Acest indicator stă la baza stabilirii cuantumurilor prestațiilor de șomaj și al unor măsuri active, precum și al beneficiilor de asistență socială.

Publicitate

Pentru a beneficia de ajutor de șomaj, persoanele fără loc de muncă trebuie să se înscrie în evidențele agențiilor de ocupare a forței de muncă.

Cum se acordă indemnizația de șomaj

Indemnizația de somaj se acordă ca urmare a pierderii locului de muncă sau a veniturilor absolvenților instituțiilor de învățământ care nu s-au putut încadra în muncă.

Șomerii sunt persoanele care se pot găsi într-una dintre următoarele situații:

  • le-au încetat raporturile de muncă din motive neimputabile lor
  • le-au încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile lor
  • le-a încetat mandatul pentru care au fost numiți sau aleși, dacă anterior nu au fost încadrați în muncă sau dacă reluarea activității nu mai este posibilă din cauza încetării definitive a activității angajatorului
  • le-a încetat raportul de muncă în calitate de membru cooperator, din motive neimputabile lor
  • au încheiat contract de asigurare pentru șomaj și nu realizează venituri sau realizează din activități autorizate potrivit legii venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință în vigoare
  • au încetat activitatea ca urmare a pensionării pentru invaliditate și care, ulterior, au redobândit capacitatea de muncă și nu au reușit să se încadreze în muncă
  • le-au încetat raporturile de muncă sau de serviciu din motive neimputabile lor, în perioada de suspendare a acestora, potrivit legii
  • sunt absolvenți ai instituțiilor de învățământ / ai școlilor speciale pentru persoane cu handicap, în vârstă de minimum 16 ani, care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reușit să se încadreze în muncă, potrivit pregătirii profesionale
  • reintegrarea în muncă, dispusă prin hotărâre judecătorească definitivă, nu mai este posibilă la unitățile la care au fost încadrate în muncă anterior, din cauza încetării definitive a activității sau la unitățile care au preluat patrimoniul acestora
  • le-a încetat contractul de mandat/de management

Condițiile pentru obținerea indemnizației de șomaj

  • stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii
  • nu realizează venituri sau realizează din activități autorizate potrivit legii venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință în vigoare
  • nu îndeplinesc condițiile de pensionare, conform legii
  • sunt înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă în a căror rază teritorială își au domiciliul sau, după caz, reședința, dacă au avut ultimul loc de muncă ori au realizat venituri în acea localitate.

Cuantumul indemnizației de șomaj

  • valoarea indicatorului social de referință în vigoare, la data stabilirii acestuia, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin un an (în legea anterioară, 75% din acest indicator)
  • la aceasta se adaugă o sumă calculată prin aplicarea asupra mediei veniturulor ce constituie bază de calcul al indemnizației de șomaj pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare, a unei cote procentuale diferențiate în functie de stagiul de cotizare

Cotele procentuale diferențiate în functie de stagiul de cotizare, sunt:

  • 3% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel putin 3 ani
  • 5% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel putin 5 ani
  • 7% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel putin 10 ani
  • 10% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel putin 20 de ani.

Tot joi, şeful statului a promulgat legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 164/2020 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Sursa: AGERPRES

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Misiune contracronometru la Darabani. Un bărbat în vârstă de 67 de ani a fost salvat de pompieri militari și voluntari dintr-o fântână adâncă de aproximativ șapte metri

Publicat

Publicitate

Un bărbat în vârstă de 67 de ani a fost salvat de pompieri militari și voluntari dintr-o fântână adâncă de aproximativ șapte metri. Misiunea contracronometru a avut loc în urmă cu puțin timp, în localitatea Darabani.

Bărbatul a mers să ia apă, iar, într-un moment de neatenție, a căzut în gol. Acesta a reușit să se prindă de lanț și, cu ultimele puteri, a sunat după ajutor la numărul unic de urgență 112.

La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Darabani, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Darabani, cu două autospeciale de intervenție și accesorii specifice, precum și o ambulanță SAJ.

Ajunși la fața locului, salvatorii au constatat că bărbatul avea un picior prins în găleată și se ținea de lanț. În mai puțin de cinci minute, pompierii au reușit să îl aducă la suprafață. Victima era conștientă și a refuzat transportul la spital.

Citeste mai mult

Eveniment

COD GALBEN de ploaie și burniță care vor favoriza depunerea poleiului pentru mai multe comune din județ

Publicat

Publicitate

Meteorologii au emis un nou cod galben de ploaie și burniță care, local, depun polei. Acesta este valabil până la ora 14:00 în localitățile Hudești, Coțușca, Suharău, Havârna, Rădăuți-Prut, Avrămeni, Manoleasa, Păltiniș, Mileanca, Darabani, Drăgușeni, Mihălășeni, Viișoara, Hănești, Săveni și Ripiceni, Concești, Mitoc și Adășeni.

Pentru evitarea producerii unor evenimente rutiere, le recomandăm șoferilor să:

* evite deplasările dacă nu sunt absolut necesare
* reducă mult viteza
* păstreze o distanță mare față de alte vehicule
* nu frâneze și să nu vireze brusc
* evite depășirile

Pe pietoni îi sfătuim:

* să meargă cu grijă;
* să folosească încălțăminte antiderapantă.

Se recomandă deplasarea lentă, cu pași mici, folosirea balustradelor și evitarea suprafețelor lucioase sau înclinate.

Publicitate

Curățarea gheții, a țurturilor și a zăpezii de pe clădiri, precum și de pe trotuarele aferente acestora, revine proprietarilor și administratorilor de imobile.

În situația în care îndepărtarea gheții și a țurturilor nu este posibilă imediat, zona trebuie obligatoriu semnalizată și delimitată corespunzător, astfel încât să nu fie pusă în pericol siguranța pietonilor.

Facem apel la responsabilitate și implicare pentru prevenirea accidentelor și pentru siguranța tuturor cetățenilor.

Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Citeste mai mult

Eveniment

Noi reguli pentru subvenția la pășunatul bovinelor. Plățile, acordate în funcție de relief și perioada de pășunat

Publicat

Publicitate

Subvenția acordată crescătorilor de bovine pentru pășunatul extensiv va fi acordată după noi reguli. Autoritățile susțin că schimbările nu vor duce automat la reducerea sprijinului financiar.

Schimbările sunt prevăzute în Planul Național Strategic și vizează ecoschema PD-27, gestionată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Reprezentanții Ministerului Agriculturii, citați de Mediafax, susțin că modificările introduse nu urmăresc reducerea sprijinului acordat crescătorilor de bovine, ci adaptarea sistemului de plăți la noile cerințe de mediu și bunăstare a animalelor impuse la nivel european.

„Introducerea unui cuantum minim începând cu anul 2026 nu înseamnă o reducere automată a plăților, ci un mecanism de siguranță bugetară, aplicabil doar dacă situația o va impune, în cazul supra-accesării ecoschemei, în conformitate cu regulamentele europene”, a declarat ministrul Agriculturii, Florin Barbu, citat de Agrointel.ro.

Obiectivele programului

Noua ecoschemă, denumită „Creșterea nivelului de bunăstare a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate”, urmărește acordarea de sprijin fermierilor care respectă cerințe suplimentare față de standardele minime impuse de legislația națională și europeană.

Programul are ca obiectiv protejarea pajiștilor, reducerea presiunii asupra ecosistemelor și îmbunătățirea condițiilor de creștere a animalelor.

Publicitate

Cum va fi acordat sprijinul financiar

Potrivit noilor reguli, sprijinul financiar va fi acordat prin mai multe pachete distincte, stabilite în funcție de tipul de relief și durata pășunatului.

  • Pentru zona montană sunt prevăzute două variante, respectiv pășunat pe o perioadă minimă de 60 de zile și pășunat pe o perioadă minimă de 90 de zile.
  • Pentru zona de deal și pentru cea de câmpie sunt stabilite perioade diferite de pășunat, adaptate condițiilor specifice fiecărui relief.

Autoritățile spun că diferențierea urmărește adaptarea practicilor agricole la condițiile geografice și climatice, dat fiind faptul că sezonul de pășunat diferă între zonele montane și cele de câmpie.

Cum va fi calculată subvenția

O modificare importantă este adusă modului de calcul al subvenției. Plata va fi stabilită în funcție de numărul și tipul animalelor, calculate după un sistem denumit unitate vită mare (UVM), folosit pentru calcularea subvențiilor în zootehnie.

Sistemul permite corelarea sprijinului cu numărul efectiv de animale și cu impactul acestora asupra pajiștilor.

Planul Național Strategic include estimări privind cuantumurile unitare pentru fiecare categorie de relief. În unele cazuri, aceste valori sunt mai mici decât cele aplicate anterior.

Reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale au precizat însă că valorile reprezintă praguri orientative minime, stabilite pentru a asigura flexibilitatea utilizării fondurilor și pentru a permite ajustarea plăților în funcție de numărul fermierilor care accesează schema.

Condiții

Pentru a beneficia de subvenție, fermierii trebuie să respecte o serie de cerințe, printre care realizarea pășunatului efectiv pentru perioadele minime stabilite și menținerea unei încărcături de animale corespunzătoare suprafeței de pajiște utilizate.

Totodată, animalele trebuie să fie înregistrate în sistemele oficiale de evidență, iar exploatațiile trebuie să respecte normele de bunăstare.

Potrivit autorităților, ecoschema PD-27 face parte din setul de măsuri prin care România încearcă să alinieze agricultura la obiectivele de sustenabilitate și protecție a mediului, menținând în același timp competitivitatea fermelor zootehnice.

Citeste mai mult

Eveniment

Minoră dispărută în județul Botoșani. Apel public pentru găsirea Robertei Chihaia

Publicat

Publicitate

Autoritățile din județul Botoșani sunt în alertă după dispariția unei minore din municipiul Dorohoi. Chihaia Roberta Elena, în vârstă de 16 ani, este căutată de familie și de poliție, după ce a plecat voluntar dintr-un complex de apartamente și nu a mai revenit până în prezent.

Potrivit informațiilor oficiale, dispariția a fost semnalată în data de 3 decembrie 2025, când minora a părăsit complexul de apartamente „Amicii” din municipiul Dorohoi. De atunci, nu a mai putut fi contactată, iar familia nu deține informații despre locul în care s-ar putea afla.

Semnalmentele minorei
Roberta Chihaia este născută la data de 22 octombrie 2009, în municipiul Botoșani, și are cetățenie română. La momentul dispariției, aceasta avea:

Înălțime: aproximativ 1,60 m
Greutate: aproximativ 60 kg
Constituție: atletică
Păr: șaten, drept, lung
Ochi: căprui
Semne particulare
Minora prezintă mai multe semne distinctive care pot ajuta la identificare:

tatuaj cu cifre romane pe brațul stâng
tatuaj cu prenumele „CODRUTZ” pe antebrațul drept
Îmbrăcămintea la momentul dispariției
La plecarea din complexul de apartamente, Roberta purta:

geacă bej deschis
blue-jeans cu imprimeu leopard
tenisi cu imprimeu leopard
Apel către populație
Poliția face apel la cetățenii care pot oferi informații relevante să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune de urgență la 112. Orice detaliu, chiar și aparent nesemnificativ, poate fi esențial pentru găsirea minorei și readucerea ei în siguranță alături de familie.

Publicitate

Cazul este încadrat ca persoană dispărută, iar cercetările sunt în desfășurare.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending