Connect with us

Economie

Noua regulă pentru românii care călătoresc în Marea Britanie din 2 aprilie 2025: Ce este ETA, cât costă și cum se poate obține

Publicat

Publicitate

Noua regulă pentru românii care călătoresc în Marea Britanie din 2 aprilie 2025: Ce este ETA, cât costă și cum se poate obține, scrie alba24.ro. Cetățenii români care călătoresc în Marea Britanie, trebuie să obțină o autorizație electronică de călătorie (ETA) și să plătească o taxă, începând cu 2 aprilie 2025. 

Până acum, călătorii puteau urca în avion și să facă controlul pașapoartelor doar la sosire, însă, de acum înainte, vor trebui să obțină o autorizație înainte de a pleca, pentru a putea zbura spre Regatul Unit.

Acest lucru se datorează introducerii, în două etape, a unui sistem numit ETA (Electronic Travel Authorisation – Autorizație Electronică de Călătorie).

Acesta va înregistra digital persoanele ce nu au nevoie de viză pentru a intra în Regatul Unit, potrivit economedia.ro.

Autorizația va fi necesară pentru fiecare călătorie în Marea Britanie, indiferent de scop (vizită, turism etc.), inclusiv pentru tranzitul prin teritoriul britanic, chiar și atunci când se află în aeroport.

Regulă pentru românii care călătoresc în Marea Britanie. Ce este ETA

ETA este un nou permis de călătorie digital, obligatoriu pentru cetățenii țărilor care pot vizita Regatul Unit (Anglia, Țara Galilor, Scoția și Irlanda de Nord) fără viză pentru călătorii scurte. Printre aceștia se numără și cetățenii români.

Publicitate

Acesta va facilita călătoriile pentru românii care doresc să viziteze familia și prietenii în Regatul Unit, precum și pentru cei aproximativ 500.000 de români care vizitează anual Marea Britanie pentru agrement, afaceri sau studii, potrivit uk-eta.ro.

Cât costă ETA

ETA costă 10 lire sterline și poate fi solicitată prin aplicațiile oficiale pentru iPhone și Android sau direct online pe site-ul guvernului britanic.

Procesul durează aproximativ 20 de minute, iar decizia este luată de obicei în trei zile, deși poate dura mai mult.

Este important să aplicați prin canale oficiale pentru a evita taxe suplimentare.

Va trebui să încărcați o fotografie a pașaportului și să răspundeți la câteva întrebări. Deși obținerea unei ETA nu garantează intrarea în Marea Britanie, aceasta va fi valabilă timp de doi ani și permite multiple intrări.

Dacă vă schimbați pașaportul în această perioadă, va trebui să solicitați o nouă autorizație.

Cine trebuie să obțină ETA?

Toți cei care nu au nevoie de viză pentru a călători în Regatul Unit vor trebui să solicite o ETA.

Din data de 8 ianuarie 2025, acest sistem s-a aplicat și călătorilor non-europeni, inclusiv celor aproximativ șase milioane de vizitatori din SUA, Canada și Australia care ajung anual în Marea Britanie.

Statele care vor avea nevoie de ETA din 2 aprilie 2025

Potrivit Economedia, cetățenii din următoarele state vor trebui să obțină o ETA pentru a călători în Regatul Unit din 2 aprilie 2025:

  • Andorra
  • Austria
  • Belgia
  • Bulgaria
  • Croația
  • Cipru
  • Cechia
  • Danemarca
  • Elveția
  • Estonia
  • Finlanda
  • Franța
  • Germania
  • Grecia
  • Ungaria
  • Islanda
  • Italia
  • Letonia
  • Liechtenstein
  • Lituania
  • Luxemburg
  • Malta
  • Monaco
  • Norvegia
  • Polonia
  • Portugalia
  • România
  • San Marino
  • Slovacia
  • Slovenia
  • Spania
  • Suedia
  • Țările de Jos
  • Vatican

 

   

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Cultura

Ministerul Culturii: România a încasat despăgubirea pentru trei brățări și Coiful dacic de la Coțofenești furate în Olanda

Publicat

Publicitate

România a încasat suma de 5,7 milioane de euro, reprezentând despăgubirea de asigurare pentru cele patru bunuri culturale mobile furate, în ianuarie, din Muzeul Drents, Olanda, informează sâmbătă Ministerul Culturii.

‘Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) a confirmat că suma integrală aferentă poliței de asigurare, respectiv 5.700.000 de euro, a fost virată de către asigurător, potrivit contractului încheiat între părți. Aceasta reprezintă valoarea de asigurare a celor patru artefacte sustrase: trei brățări și Coiful dacic de la Coțofenești. Ultima tranșă, în valoare de 855.000 euro, reprezentând 15% din valoarea totală, a fost virată în data de 12 septembrie, plata precedentă în valoare de 4.845.000 euro, reprezentând 85% din valoarea totală, fiind făcută în data de 25 august’, se arată într-un comunicat al Ministerului Culturii, transmis, sâmbătă, AGERPRES.

În conformitate cu reglementările legale, conform comunicării primite din partea Ministerului de Finanțe, MNIR – care, la acest moment, a încasat integral asigurarea, va vira suma către bugetul de stat. La restituirea obiectelor asigurate, asigurătorul va solicita contravaloarea asigurării de la muzeu care, la rândul său, va solicita banii de la bugetul de stat.

Ministerul Culturii precizează că, pentru a asigura permanenta monitorizare a situației și corecta informare a opiniei publice, la nivelul ministerului și MNIR va fi îmbunătățită funcționarea grupului de lucru prin adaptarea componenței sale la situația actuală.

Ministrul Culturii, Andras Demeter, al treilea ministru la conducerea ministerului de la momentul scoaterii tezaurului din țară, a solicitat propuneri de modificare a procedurilor privind expunerea temporară a obiectelor de patrimoniu din România, pentru a reduce riscul repetării unor asemenea evenimente extrem de grave, ce afectează dramatic patrimoniul național, se mai arată în comunicat. AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult

Administratie

Hainele folosite vor fi puse în containere speciale, la Botoșani

Publicat

Publicitate

Autoritățile locale din mai multe județe au reușit să pună în funcțiune o infrastructură pentru colectarea separată a deșeurilor textile, care vor ajunge fie la reciclare, fie vor fi refolosite.

Dacă la început, în anumite localități, această activitate o făceau unele organizații non-guvernamentale, ulterior s-au implicat autoritățile locale, mai ales în contextul în care, de la 1 ianuarie 2025, colectarea separată a deșeurilor textile a devenit obligatorie, potrivit unei directive europene.

Conform Directivei UE 2018/851, începând cu acest an, colectarea separată a deșeurilor textile este obligatorie în toate statele membre ale Uniunii Europene. Această colectare a deșeurilor textile presupune utilizarea unor containere separate, curate, care să nu permită umezeală sau contaminare. Este recomandat ca cei care vor dona hainele uzate în aceste containere să le spele în prealabil, să le împacheteze în pungi și apoi să le depună în containerele speciale, pentru ca apoi firmele specializate să le preia, folosind însă mașini care nu sunt utilizate pentru colectarea altor tipuri de deșeuri.

Și municipiul Botoșani colectează separat deșeurile textile. Zece containere pentru colectarea materialelor textile au fost puse, începând din luna septembrie, la dispoziția populației din oraș, a declarat primarul Cosmin Andrei.

Containere au fost distribuite în diferite puncte din municipiu.

‘Noua investiție a municipalității botoșănene respectă prevederile legislative în vigoare privind regimul deșeurilor, reglementate prin ordonanță de urgență a Guvernului care instituie o măsură a reciclării materialelor textile, atât la nivelul autorităților publice locale cât și la nivelul societăților și a persoanelor fizice’, a afirmat primarul de Botoșani.

Publicitate

Containerele vor fi golite periodic de către operatorul Urban Serv, iar produsele textile depozitate vor fi ulterior transportate la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) Stăuceni.

Agerpres

Citeste mai mult

Eveniment

DNSC avertizează asupra unei tentative de fraudă referitoare la drepturile de proprietate asupra unei pagini gestionate

Publicat

Publicitate

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei noi tentative de fraudă în care victimele primesc mesaje aparent oficiale referitoare la confirmarea drepturilor de proprietate asupra unei pagini gestionate.

‘A fost semnalată o nouă tentativă de fraudă propagată prin rețelele de social media, în care victimele primesc mesaje aparent oficiale referitoare la confirmarea drepturilor de proprietate asupra unei pagini gestionate. În realitate, formularul transmis victimei este unul fals care redirecționează datele sensibile referitoare la pagină către atacatori, cu scopul deturnării și folosirii acesteia pentru propagarea unor alte tentative de fraudă în viitor’, arată DNSC într-o postare pe propria pagină de Facebook.

Specialiștii DNSC au întocmit o listă cu sfaturi de securitate, destinate utilizatorilor de Internet: nu accesa linkuri din mesaje suspecte, în special de la persoane necunoscute; dacă ai dubii privind situația paginii tale, intră direct pe site-ul oficial al rețelei de socializare, nu prin link-ul din mesaj; nu oferi niciodată parole, coduri OTP, sau alte date de autentificare prin formulare suspecte; raportează conținutul suspect către DNSC: https://pnrisc.dnsc.ro; fii vigilent, protejează-ți datele și limitează răspândirea tentativelor de fraudă. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Let’s do it, Romania! Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani s-au alăturat acestui demers

Publicat

Publicitate

Astăzi, 20 septembrie a.c., în cadrul Zilei Naționale a Curățeniei, a revenit conceptul Let’s do it, Romania! care are o singură misiune: o lume cu mai puține deșeuri.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani s-au alăturat acestui demers, iar în această dimineață au participat la activitatea de ecologizare.

Ziua Națională a Curățeniei, campanie demarată în anul 2009, își dorește să transmită un semnal de alarmă cu privire la importanța protejării mediului înconjurător, prin eliminarea deșeurilor din natură.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending