Connect with us

Actualitate

Noi reguli pentru MARII crescători de animale. Lege aprobată în Parlamentul European care avantajează micii producători

Publicat

Publicitate

Parlamentul European (PE) a aprobat marți noi reguli pentru reducerea poluării generate de fermele de animale. Aceste măsuri vizează reducerea emisiilor dăunătoare din instalațiile industriale și fermele mari de porci și păsări de curte, având ca obiectiv protejarea sănătății umane și a mediului, conform anunțului făcut de PE, relatează alba24.ro

Se speră că înăsprirea regulilor ecologice pentru marii producători va duce și la o încurajare a micilor producători și fermierilor pentru creșterea animalelor.

Parlamentul a adoptat acordul cu statele membre privind revizuirea directivei privind emisiile industriale (IED)

  • cu 393 de voturi pentru, 173 împotrivă și 49 abțineri

Este vorba despre legea ce impune fermelor și fabricilor din Europa (și România) limite privind eliminarea deșeurilor și a gazelor poluante.

Ce ferme trebuie să respecte noile reguli

Eurodeputații au convenit să extindă măsurile IED la fermele de porci cu peste 350 de unități de creștere a animalelor (LSU) .

Publicitate

Sunt excluse fermele care cresc porci în mod extensiv sau organic și în exterior pentru o perioadă semnificativă de timp într-un an.

Pentru păsările de curte, directiva se aplică fermelor cu găini ouătoare cu mai mult de 300 LSU și pentru fermele cu pui de carne cu peste 280 LSU.

Pentru fermele care cresc atât porci, cât și păsări, limita va fi de 380 LSU.

Pașii următori

Până la 31 decembrie 2026, Comisia va evalua dacă este necesar să se abordeze în continuare emisiile provenite de la creșterea animalelor

  • inclusiv de la bovine.

De asemenea, va avea în vedere și o clauză de reciprocitate pentru a se asigura că producătorii din afara UE îndeplinesc cerințe similare cu normele UE atunci când exportă în UE.

Statele membre ale Uniunii Europene trebuie să-și dea acordul final înainte ca legea să intre în vigoare.

Noile limite se vor aplica din 2030.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

DNSC: Tentativele de fraudă prin platforme populare de mesagerie, în continuă desfășurare

Publicat

Publicitate

Campaniile de fraude prin platforme populare de mesagerie, precum WhatsApp, sunt în continuă desfășurare, avertizează Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, luni, pe pagina de Facebook a instituției.

‘În ultimele zile, mai mulți utilizatori au raportat tentative de fraudă în care atacatorii se folosesc de un cont de WhatsApp compromis. Inițial, atacatorii transmit mesaje SMS către potențiale victime, profitând de o perioadă în care mulți utilizatori fac cumpărături online și așteaptă colete. De obicei, infractorii folosesc în acest demers numele și identitatea vizuală a unor servicii de curierat cunoscute. Una dintre tentative folosește imaginea Fan Courier, prin mesaje false de tip: ‘Aveți un colet la numărul dvs. Alegeți un locker. FANBOX

‘. În realitate, este o capcană construită special pentru a determina utilizatorul să acceseze un site de phishing, site fals care imită o platformă de curierat. Pentru a afla mai multe detalii, pe acest site potențiala victimă este redirecționată să se conecteze cu contul personal de WhatsApp. Dacă se acceptă conectarea și se finalizează tot acest proces, atacatorii obțin acces la contul victimei’, explică specialiștii.

Conform scenariului descris, imediat ce obțin acces la contul de WhatsApp al utilizatorului, infractorii transmit mesaje către cât mai multe contacte, în care solicită un împrumut (prin transfer bancar, cu IBAN furnizat în conversație), sub pretextul că vor returna în aceeași zi suma.

‘Contul în care victima transferă banii aparține atacatorilor, iar aceștia pretind a fi persoana al cărui cont a fost deturnat, de cele mai multe ori un prieten sau o cunoștință a victimei. În cazul în care victima sesizează că numele titularului de cont este diferit de cel al persoanei cu care crede că vorbește, atacatorii pot invoca diverse motive, precum faptul că titularul de cont este un prieten, o cunoștință, sau o persoană către care trebuie să transmită fondurile mai departe’, menționează DNSC.

În acest context, experții în securitate cibernetică vin cu o serie de recomandări pentru preîntâmpinarea unor probleme. Astfel, utilizatorii nu trebuie să acceseze link-uri din mesaje suspecte și trebuie să verifice mereu sursa mesajului. De asemenea, trebuie să acorde atenție la denumirea site-urilor accesate, să verifice datele primite prin SMS, pentru ca acestea să corespundă cu cele furnizate de magazinul online, să evite conectarea la conturi de servicii de mesagerie (WhatsApp) prin linkuri furnizate în mesaje nesolicitate și să verifice autenticitatea cererii de împrumut sau de plată prin contactarea persoanei pe un canal de comunicare separat (apel telefonic, alte aplicații de mesagerie, email etc.).

Publicitate

Tentativele de fraudă pot fi raportate către autorități (Poliția Română, DNSC). AGERPRES/(AS – redactor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Sursa foto: Directoratul Național de Securitate Cibernetică – DNSC/Facebook.com

Citeste mai mult

Educație

Botoșani: Liceul „Anastasie Bașotă” din Pomârla a fost reabilitat cu 7,5 milioane de lei prin PNRR

Publicat

Publicitate

Cei peste 370 de elevi ai Liceului ‘Anastasie Bașotă’ din Pomârla învață, începând de luni, într-o clădire reabilitată și modernizată cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

 

Investiția se ridică la aproximativ 7,5 milioane de lei, care include atât refacerea imobilului, cât și dotarea sălilor de curs cu mobilier nou și materiale didactice de ultimă generație. De asemenea, încălzirea unității de învățământ se face printr-un sistem modern de pompe de căldură.

Publicitate

 

Lucrările au început în 2020 și au fost inaugurate luni, în cadrul unei ceremonii la care au participat președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Botoșani, Bogdan Suruciuc, precum și senatorul liberal Ovidiu Jitaru.

 

‘Avem în comuna Pomârla la momentul acesta 29 de săli de clase, cu temperatură controlată, cu tot ce înseamnă materiale didactice de ultim moment, începând de la display-ere interactive și toate celelalte necesare (…) A fost un program pentru comuna noastră, pentru că nu este de ici-colo să ai un liceu într-o comunitate așa mică și am reușit să ajungem să avem dotări moderne. Totul este nou’, declarat primarul din Pomârla, Dumitru Chelariu.

 

La rândul său, șeful IȘJ a atras atenția că noile condiții educaționale obligă cadrele didactice și elevii să aibă performanțe. Declarația a fost făcută în condițiile în care, la ultima sesiune a examenului de Bacalaureat, liceul din Pomârla a avut rata promovare zero.

 

‘Când ai condiții complicate, nu prea poți solicita rezultate, dar, începând de astăzi, cu toții care suntem în sistemul de educație, și mă duc la domnii profesori, avem cu toții o responsabilitate de a aduce rezultatele pe care vi le doriți, pe care ni le dorim atât la examenele naționale, cât și la fiecare concurs la care participă copiii. Aceste rezultate ne vor valida activitatea pe care o facem și ne vor da posibilitatea să solicităm mai mult’, a afirmat Bogdan Suruciuc.

 

Liceul din Pomârla a fost înființat în iunie 1838 de boierul Anastasie Bașotă, fiind cea dintâi școală cu internat pentru copiii țăranilor de pe moșia sa. Unitatea de învățământ a primit, prin testamentul boierului, mii de hectare de pădure și teren agricol. În 2007, printr-o decizie a Comisiei Județene de Fond Funciar Botoșani, a fost constituit dreptul de proprietate al liceului pentru o suprafață de 1.808 hectare de teren forestier, dar și pentru peste 150 de hectare de teren agricol. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Gest de integritate al polițiștilor din Botoșani: Două tentative de mituire, refuzate ferm

Publicat

Publicitate

Sâmbătă, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați cu privire la două fapte distincte de dare de mită, în care polițiști aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au refuzat categoric sumele de bani oferite, acționând exclusiv în conformitate cu legea, în contextul desfășurării unor activități de control.

Primul caz a fost sesizat prin apel la Call-center anticorupție – 0800.806.806, în jurul orei 01:25, de către un agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, aflat în misiune de control rutier.

 

În fapt, un echipaj de poliție a depistat, cu aparatul radar din dotare, un autoturism care circula cu viteza de 101 km/h, pe un sector de drum unde limita legală admisă era de 50 km/h, respectiv cu 51 km/h peste limita legală. În urma opririi autovehiculului, au fost constatate și alte abateri contravenționale.

 

După ce conducătorului auto i-au fost aduse la cunoștință sancțiunile ce urmau a fi aplicate, respectiv amendă contravențională și suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile, acesta a promis suma de 600 de euro unui agent de poliție, pentru a nu dispune măsura suspendării dreptului de a conduce. Polițistul a refuzat suma oferită, a aplicat sancțiunile prevăzute de lege, iar întreaga interacțiune a fost înregistrată cu dispozitivul body-cam din dotare.

Publicitate

Cel de-al doilea caz a fost adus la cunoștința ofițerilor DGA de către conducerea unei subunități de poliție din județul Botoșani, după ce un echipaj de poliție a oprit în trafic o autoutilitară care transporta material lemnos fără documente legale de însoțire. Pentru a nu fi dispuse măsurile legale, un pasager din autovehicul a oferit polițiștilor o sumă de bani. Și în acest caz, polițiștii au refuzat banii oferiți, fapta fiind surprinsă de body-cam-urile din dotare.

 

În ambele situații, ofițerii de poliție din cadrul DGA – SJA Botoșani au intervenit de îndată, au întocmit actele procedurale necesare, fiind sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului competent pentru clarificarea tuturor împrejurărilor și stabilirea măsurilor legale ce se impun.

 

Direcția Generală Anticorupție evidențiază conduita fermă și integră a polițiștilor, care au refuzat orice ofertă nelegală și au acționat cu profesionalism și responsabilitate, demonstrând că respectarea legii și integritatea sunt valori fundamentale în exercitarea funcției publice.

 

Reamintim cetățenilor că faptele de corupție pot fi sesizate non-stop, gratuit, la Call-center anticorupție 0800.806.806, precum și la sediile structurilor teritoriale ale Direcției Generale Anticorupție.

 

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Citeste mai mult

Eveniment

Comisarul-șef Ciprian Silveanu, noul adjunct al șefului IPJ Botoșani

Publicat

Publicitate

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, începând cu data de 26 ianuarie 2026, a fost împuternicit să îndeplinească atribuțiile de adjunct al Șefului Inspectoratului, comisar șef de poliție Silveanu Ciprian. Acesta va fi al doilea adjunct. Primul este comisar șef de politie Anitei Ioan.

Până în prezent, acesta își desfășura activitatea în funcția de șef al Serviciului de Ordine Publică, ocupată prin concurs, din anul 2025.

Comisar șef de poliție Silveanu Ciprian are 38 de ani și este absolvent al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza „, București, promoția 2010.

Acesta și-a desfășurat activitatea în cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, iar în anul 2017 a preluat conducerea secției, rămânând să coordoneze activitatea polițiștilor care activau acolo până în anul 2024, când a fost împuternicit la conducerea Serviciului de Ordine Publică.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending