Connect with us

Eveniment

Nicușor Dan și-a anunțat intenția de a candida la alegerile prezidențiale, ca independent

Publicat

Publicitate

Nicușor Dan și-a anunțat intenția de a candida la alegerile prezidențiale, ca independent, scrie alba24.ro.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, şi-a anunţat intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale din 2025.

„Suntem într-un moment de cumpără, cel mai dificil moment pe care România l-a avut după Revoluţie. Românii au transmis la alegerile pe care tocmai le-am avut că nu se mai poate, că s-a minţit prea mult, că politicienii se prefac că încearcă să le rezolve problemele.

Este nevoie de schimbarea fundamentală a modului în care statul răspunde la aşteptările cetăţenilor. (…) Vă anunţ că intenţionez să candidez la alegerile prezidenţiale din 2025”, a precizat edilul general al Capitalei, luni, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul PMB, potrivit Agerpres.

Nicușor Dan, declarații:

  • Sunt trei probleme mari pe care România le are și unde rolul președintelui e important.
  • Corupția și funcționarea instituțiilor: există zone întregi capturate de grupurile de interese. Ele acționează în interesul găștii și nu în interes public. Va fi o luptă grea între cei care apără interesul public și interesul de gașcă.
  • Va fi o luptă care va implica mecanisme administrative, necesitatea de coagulare politică și justiție.
  • Acestea sunt atribuite unele esențiale pe care trebuie să le aibă președintele. Să stăpânească mecanisme administrative, să poată negocia coagulări politice și să înțeleagă foarte bine mecanismele juridice.
  • Aceste atribute m-au făcut să fac anunțul de azi (potrivit g4media.ro)
  • A doua problemă – România nu are azi o direcție. Există peste tot studii, strategii, dar se bat cap în cap unele cu altele și sunt foarte puțin adaptate la realitate.
  • România are și în sectorul public și în cel privat, și în diaspora, resurse foarte importante de competență pe care însă statul nu le-a accesat până în acest moment.
  • Acesta este rolul președintelui, de a identifica aceste competențe, de e organiza pentru ca împreună să propună politicile publice cele mai potrivite.
  • A treia problemă: România este împărțită în categorii socio-culturale care sunt în opoziție unele față de altele, pentru că preocupările lor nu au fost înțelese de guvernanți și de clasa politică.
  • Este rolul președintelui să refacă dialogul dintre aceste categorii, să enunțe valorile care ne unesc, care fac diferența și să semnalizeze exagerările care împiedică dialogul și înțelegerea în societate.

foto: Facebook/ Nicușor Dan (captură video)

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Revolut a început alocarea IBAN-ului românesc. Lucrurile de care clienții trebuie să țină cont

Publicat

Publicitate

Revolut a început migrarea clienților români la noua entitate bancară din România, în cadrul unui proces etapizat. Astfel, toate conturile care trec pe noua entitate vor primi un IBAN local propriu, scrie romanianet.ro

Revolut a început migrarea clienților români la noua entitate bancară din România, în cadrul unui proces etapizat. Astfel, toate conturile care trec pe noua entitate vor primi un IBAN local propriu. În acest an, compania a deschis sucursale locale în Irlanda, Franța, Spania, Olanda, Germania, Italia, iar sucursala din România este următoarea care devine operațională.

 

Schimbări la Revolut. Compania începe alocarea IBAN-ului românesc
Migrarea clienților la noua entitate bancară din țară reprezintă un proces automat și simplificat, clientul netrebuind să facă nimic în plus. Toate serviciile legate de conturile de plăți folosite de utilizatori vor fi furnizate prin intermediul sucursalei din România. De asemenea, celelalte servicii vor continua să fie oferite de alte entități din grup, similar modului în care sunt furnizate acum.

Adăugarea IBAN-ului românesc oferit de companie le ușurează utiliatorilor posibilitatea de a încasa salariul direct în acest cont sau de a-și planifica plata abonamentelor și a facturilor.

Clienții sunt informați direct de către bancă în legătură cu tranziția la noul IBAN local, de aceea fiind important ca aceștia să acorde atenție notificărilor din aplicație sau emailurilor transmise de bancă.

Publicitate

Pentru a evita întârzieri la încasarea fondurilor, Revolut le recomandă clienților care folosesc frecvent actualul IBAN ca, imediat după primirea notificării privind actualizarea acestuia, să le comunice noul IBAN local partenerilor, angajatorilor sau autorităților de la care primesc fonduri sau încasează salariul. Pentru a asigura clienților un timp de acomodare, transferurile făcute către IBAN-ul actul (vechi) se vor redirecționa automat către noul IBAN local, până la data de 31 decembrie 2024. Ulterior acestei date, transferurile se vor returna către trimițător.

După ce IBAN-urile locale vor fi emise, va urma migrarea pe noua entitate bancară locală. Astfel, conturile vor fi adminsitrate de sucursala din România a băncii.

„După recenta integrare a sistemelor noastre cu sistemele locale de plăți ReGIS și TRANSFOND, acum trecem la o nouă etapă spre operaționalizarea sucursalei Revolut Bank UAB în România. Pentru Revolut, acest demers este o dovadă a promisiunii de a deveni cu adevărat un cont bancar principal pentru clienții noștri români.

Dată fiind dimensiunea portofoliului nostru, acest proces complex din punct de vedere operațional se va realiza treptat. Avem certitudinea că utilizatorii înțeleg că, oricât de mult am simplifica pentru ei tranziția la noul serviciu, este posibil să întâmpinăm și provocări. Le mulțumim anticipat pentru cooperare și loialitate și îi asigurăm că rămânem fideli viziunii noastre de a face banking-ul mai simplu și mai la îndemână pentru fiecare dintre ei.

Cu noul IBAN local Revolut și accesul la sistemele locale de plăți, clienții vor putea să-și valorifice și mai bine bugetele, având la dispoziție, în același loc, în aceeași aplicație, un întreg ecosistem care îi ajută să își gestioneze banii personali și mai bine”, a declarat Gabriela Simion, Manager General al Revolut Bank UAB Sucursala România.

„După doi ani de muncă, iată că ajungem să le deschidem clienților noștri accesul la un cont IBAN local propriu și la o experiență de banking mult mai adaptată la ceea ce înseamnă azi un furnizor de servicii financiar-bancare care acoperă orice nevoie a clientului legată de gestionarea banilor săi. Le mulțumesc clienților noștri români pentru încrederea arătată și îi felicit pe toți colegii din Revolut pentru eforturile lor constante de a transforma banca noastră digitală într-un campion al domeniului financiar, în Europa”, a declarat Joe Heneghan, Partner & Chief Executive Officer la Revolut Bank.

Citeste mai mult

Economie

Compania ungară de stat MVM cumpără pachetul majoritar al E.ON Energie România. Anunțul oficial, precizările Ministerului Energiei

Publicat

Publicitate

E.ON și MVM au ajuns la un acord pentru vânzarea activității de retail și soluții pentru clienți E.ON în România. MVM va cumpăra 68% din acțiunile E.ON la E.ON Energie România și 98% din acțiunile la E.ON Asist Complet, scrie alba24.ro.

Tranzacția urmează să treacă prin aprobările necesare și este de așteptat să fie încheiată în prima jumătate a anului 2025, potrivit unui comunicat de presă.

E.ON Energie Romania este unul dintre cei mai mari furnizori de gaz și electricitate din România, cu circa 3,4 milioane de clienți.

E.ON Assist Complet este o companie regională de servicii pentru instalarea infrastructurii și mentenanță în legătură cu serviciile de energie.

”Este un moment important în extinderea regională a MVM. Prin această achiziție, MVM va continua să-și consolideze poziția în Europa Centrală și de Est, asigurând o bază solidă și continuitate pentru clienții români. Aceștia pot în continuare să conteze pe servicii la cele mai înalte standarde” – Károly Mátrai, CEO al MVM Group.

”E.ON își revizuiește continuu portofoliul pentru a-și avansa agenda strategică de sustenabilitate, digitalizare și creștere.
Decizia anunțată astăzi vine la sfârșitul unei analize amănunțite care a ținut cont de dinamica și impactul schimbărilor din sectorul energetic asupra operațiunilor mai largi ale E.ON. Tranzacția va permite E.ON să se concentreze pe cele mai importante domenii strategice ale sale, în conformitate cu obiectivul său de a deveni actorul tranziției energetice europene”- se mai arată în comunicat.

Publicitate

UPDATE: Precizările Ministerului Energiei

Statul român va utiliza toate pârghiile legale pentru evaluarea strictă a posibile tranzacţii prin care grupul ungar MVM va achiziţiona compania E.ON Energie România, deşi componenta de furnizare nu include elemente de infrastructură critică.

Anunțul a fost făcut luni seara de Ministerul Energiei, printr-un comunicat.

„Ministerul Energiei a luat act de decizia recentă a două companii europene, E.ON şi MVM, cu implicaţii semnificative pentru piaţa de furnizare de energie electrică şi gaze naturale din România. Deşi componenta de furnizare nu include elemente de infrastructură critică, statul român va utiliza toate pârghiile legale pentru evaluarea strictă a acestei posibile tranzacţii.

Această tranzacţie va intra acum pe circuitul complex de avizare, atât la nivel naţional, cât şi european, implicând o analiză detaliată a respectării normelor de concurenţă stabilite prin Legea Concurenţei nr. 21/1996 şi a celor privind investiţiile străine reglementate de Ordonanţa de urgenţă nr. 46/2022 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/452 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 martie 2019 de stabilire a unui cadru pentru examinarea investiţiilor străine directe în Uniune, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, achiziţia urmând a fi analizată şi de către Comisia pentru examinarea investiţiilor străine directe (CEISD), instituţie care supraveghează investiţiile strategice pentru a proteja interesele României”, se precizează în document.

Potrivit Ministerului Energiei, vor fi analizate structura complexă a relaţiilor comerciale şi sursele de capitalizare ale MVM, inclusiv fluxurile de capital ale companiei maghiare, mai ales cele din afara Uniunii Europene. De asemenea, vor fi realizate evaluări detaliate şi riguroase în cadrul Comisiei pentru examinarea investiţiilor străine directe, pentru a asigura că orice tranzacţie respectă interesele economice şi de securitate ale României.

 
Ministerul Energiei: aspectele legate de securitatea energetică sunt prioritare

În perioada imediat următoare, ministrul Energiei îşi propune să se întâlnească cu top managementul MVM pentru a înţelege planurile referitoare la piaţa românească, dar şi pentru a explora oportunităţi în care companiile locale, cu capital majoritar de stat, ar putea juca un rol semnificativ, în parteneriat, pentru viitoarea dezvoltare a sectorului energetic românesc.

Ministerul de resort precizează, în context, că aşa cum se întâmplă în orice stat membru al Uniunii Europene, şi în România, aspectele legate de securitatea energetică sunt prioritare astfel că se va acorda o atenţie sporită pentru a asigura că această tranzacţie respectă principiile fundamentale ale securităţii energetice şi ale liberei concurenţe. Totodată, Ministerul Energiei subliniază importanţa deschiderii către o cooperare regională sinceră şi mutual avantajoasă, în beneficiul tuturor părţilor implicate.

„Vom utiliza toate pârghiile legale pentru a evalua şi decide asupra acestei tranzacţii. Avem un singur obiectiv: protejarea interesului naţional. Dincolo de analiza legată de concurenţă, vom verifica şi toate elementele care privesc siguranţa energetică şi respectarea principiilor fundamentale de protecţie a infrastructurii critice şi a pieţei interne de energie. Companiile energetice româneşti trebuie să îndrăznească mai mult, nu doar pe piaţa locală, dar şi la nivel regional. Suntem deschişi unor colaborări care să consolideze rolul României ca actor strategic în sectorul energetic european. România rămâne un pilon de stabilitate în regiune şi un garant al securităţii energetice. Vom continua să ne apărăm interesele strategice cu fermitate şi să promovăm cooperarea regională. Energia este despre mai mult decât curent electric şi gaze naturale. Este despre siguranţa familiilor noastre, despre independenţă naţională şi despre viitorul nostru european. Aceste lucruri nu sunt negociabile”, a precizat Sebastian-Ioan Burduja, ministrul Energiei, citat în comunicat.

Grupul MVM

Grupul MVM este principalul furnizor de energie din Ungaria, o companie deţinută 100% de stat, care ocupă locul şase în Europa Centrală. Cu o prezenţă activă în 23 de ţări, peste 19.000 de angajaţi şi un portofoliu de peste 11 milioane de clienţi, atât casnici, cât şi corporativi (inclusiv aproape două milioane în Cehia, Slovacia şi România), grupul este un actor important în ecosistemul energetic al regiunii.

În primul semestru al acestui an, compania a vândut o cantitate de 76 TWh de gaze naturale şi de 19 TWh de energie electrică, potrivit Agerpres.

MVM are o capacitate de stocare a gazelor naturale de 4,4 miliarde de metri cubi. Totodată, 85% din producţia de energie electrică este neutră din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon. După primele şase luni ale acestui an, grupul a afişat o EBITDA de 450 miliarde forinţi.

Citeste mai mult

Eveniment

Meteorologii anunță temperaturi neobișnuite, perioade cu ploi sau ninsori. Vremea până la finalul anului 2024

Publicat

Publicitate

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat prognoza de vreme până la finalul anului, pe regiuni. Temperaturile cresc în următoarele zile, până la medii de 8-11 grade. Apoi vremea se răcește până la 0-5 grade.

Sunt anunțate ploi în perioada 20-21 decembrie în centru și vest, dar și de Crăciun. La munte și în nord va ninge în jurul datei de 25 decembrie.

Noi precipitații – lapoviță și ninsori sunt anunțate în 29 decembrie, în majoritatea regiunilor.

Vremea până în 29 decembrie pe regiuni – prognoza ANM pe două săptămâni

Vremea în Transilvania

Debutul primei săptămâni va aduce valori termice diurne apropiate de cele specific datei. Media maximelor va fi de 1 grad. În perioada 17-20 decembrie vor crește semnificativ până spre 6-8 grade. Însă din data de 21 decembrie va urma o răcire a vremii. Temperaturile diurne scad spre o medie de 0-2 grade.

Publicitate

În cea de-a doua săptămână, vor fi variații de la o zi la alta, media termică fiind situată în jurul valorii de 2 grade, ușor peste media multianuală a perioadei respective.

Temperaturile minime vor avea variații semnificative în prima săptămână, mediat fiind cuprinse între -3 și 2 grade, cu cele mai mari valori în zilele de 17 și 18 decembrie (medie de 2 grade).

În a doua săptămână, media minimelor va fi de -3–2 grade, mai scăzută în 23 decembrie (-7 grade).

Vor fi precipitații mixte în perioada 16-17 decembrie și în ziua de 20 decembrie. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor se va menține ridicată și în cea de-a doua săptămână.

Vremea la munte

Media maximelor termice va crește în perioada 16-19 decembrie, de la 0 grade în prima zi, până spre 7 grade în ultima.

După aceasta, va urma o răcire bruscă, astfel încât media temperaturilor maxime va deveni negativă până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, cu valori ce se vor situa între -3 și 0 grade. Vor fi mai mici în perioada 21-22 decembrie, când se vor înregistra medii termice diurne în jurul a -5 grade.

Temperaturile minime vor fi negative în ambele săptămâni. Acestea vor crește destul de mult în intervalul 17-20 decembrie (medie cuprinsă între -3 și -1 grad). Vor scădea semnificativ până în 22 decembrie, când, mediat se vor înregistra -11 grade.

La începutul celei de-a doua săptămâni, mediile nocturne vor crește până spre -7–6 grade și se vor menține în jurul acestor valori până spre sfârșitul intervalului.

Vor fi precipitații mixte mai ales în intervalul 16-17 decembrie și în 20 decembrie, însă temporar vor fi precipitații și în a doua săptămână.

Vremea  în Maramureș

Debutul primei săptămâni va aduce o medie a temperaturilor din timpul zilei în jurul a 3 grade.

În intervalul 17-19 decembrie, valorile termice vor crește semnificativ, până spre 8 grade, mult peste media multianuală a perioadei pentru această regiune.

Ulterior, va urma o răcire accentuată, astfel încât media temperaturilor diurne va scădea treptat spre 2-3 grade, valori ce se vor regăsi și pe parcursul celei de-a doua săptămâni.

În cazul temperaturilor minime, se remarcă o creștere în 17 și 18 decembrie (medie de 3 grade), apoi, mediat, vor fi minime termice de -1-0 grade.

În data de 22 decembrie, minimele vor scădea semnificativ, spre o medie în jurul valorii de -5 grade, după care vor crește de la o zi la alta. În cea de-a doua săptămână va avea variații între -4 și -1 grad.

Vor fi precipitații mixte în intervalele 16-17 decembrie și 19-20 decembrie. Ulterior, probabilitatea de precipitații se va menține ridicată.

Vremea în Banat

În prima zi, valorile termice diurne se vor situa ușor peste cele specifice datei, cu o medie a maximelor în jurul a 5 grade.

Apoi vor crește semnificativ în intervalul 17-19 decembrie, spre 11-12 grade. Ulterior se va răci accentuat, astfel că media temperaturilor maxime va ajunge până în jurul valorii de 4 grade.
În a cea de-a doua săptămână vor fi variații termice între 4 și 6 grade, fiind situate ușor peste mediile multianuale ale perioadei.

Temperaturile minime vor crește în data de 17 decembrie (medie în jur de 3 grade), apoi vor varia între 0 și 2 grade, în intervalul 18-21 decembrie.

După această perioadă va urma o răcire accentuată, cu o medie a minimelor în jurul a -4 grade (22 decembrie). Apoi temperaturile din timpul nopții vor crește treptat, ajungând în cea de-a doua săptămână la valori cuprinse între -2 și 0 grade.

Vor fi mai ales ploi în perioadele 16-17 decembrie și 19-20 decembrie. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor se va menține ridicată și în a doua săptămână.

Vremea în Crișana

La începutul intervalului, media temperaturilor maxime se va situa în jurul a 3 grade. În perioada 17-19 decembrie, valorile termice vor crește semnificativ, spre o medie a valorilor diurne de 9-11 grade, mult peste cea specifică.
După aceasta, va urma o răcire accentuată a vremii. Media temperaturilor din timpul zilei va scădea spre 2-4 grade, valori ce se vor menține și pe parcursul celei de-a doua săptămâni.

Referitor la temperaturile minime, se remarcă o creștere în data de 17 decembrie (medie de 3 grade). Apoi vor avea variații între 0 și 2 grade, în intervalul 18-21 decembrie.

În data de 22 decembrie, minimele termice vor scădea semnificativ, spre o medie în jurul a -5 grade. Apoi vor fi în creștere treptată, urmând ca în cea de-a doua săptămână să varieze între -3 și -1 grad.

Vor fi mai ales ploi în intervalele 16-17 decembrie și 19-20 decembrie, după care probabilitatea de apariție a precipitațiilor se va menține ridicată.

Vremea în Moldova

Regimul termic va fi în creștere de la o medie a maximelor în jurul a 6 grade, în prima zi, la 10-11 grade până în 19 decembrie. Apoi va urma o scădere în următoarele trei zile, spre o medie de 2-3 grade. În a doua săptămână variațiile maximelor vor fi nesemnificative și se vor menține în jurul unei medii regionale de 4 grade.

La începutul intervalului și temperaturile minime se vor situa peste mediile climatologice (în jurul a 4 grade). Apoi vor scădea spre 0-1 grad până în 21 decembrie.

Va urma o nouă scădere în 22 și 23 decembrie, spre o medie a minimelor în jurul a -4 grade. Apoi temperaturile mai cresc ușor spre -1 grad (până în 25 decembrie), valoare ce se va menține până la finalul intervalului.

Ploi pe arii mai extinse vor fi în noaptea de 20 spre 21 decembrie. În a doua săptămână de prognoză probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în intervalul 23-27 decembrie.

Vremea în Dobrogea

Regimul termic diurn va fi în creștere de la o medie în jurul a 7 grade, în prima zi a intervalului, spre o medie de 12 grade, în următoarele 4 zile.

În 21 și 22 decembrie va urma o scădere a maximelor termice spre o medie de 3 grade. Apoi se va mai încălzi până în 25 decembrie, spre o medie regională în jurul a 7 grade. Până la finalul intervalului variațiile vor fi nesemnificative.

Și minimele termice se vor situa peste mediile climatologice până în data de 20 decembrie. Vor fi de 3-4 grade, apoi vor scădea spre o medie de -3 grade în 23 decembrie. După aceasta, va urma o creștere treptată, spre 1-2 grade (26 decembrie), valori ce se vor menține până la sfârșitul intervalului de prognoză.

Vor fi precipitații în perioada 20-22 decembrie. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată, din nou, între 24 și 27 decembrie.

Vremea în Muntenia
Valorile termice maxime vor crește de la o medie de 7 grade, în prima zi, spre 12-13 grade în cea de-a doua zi. Până în 20 decembrie, media regională va fi în jurul a 11 grade. Va urma o răcire în 21 și 22 decembrie când media maximelor va fi de 4-5 grade. Apoi până la finalul intervalului de prognoză va fi o creștere ușoară, media fiind de 6-7 grade.

Temperaturile minime vor oscila între medii de 0-3 grade (până în 21 decembrie). Apoi vor scădea spre 5–4 grade (în data de 23 decembrie), după care va urma o creștere spre -2–1 grad, medii ce se vor menține până la sfârșitul intervalului.

Vor fi precipitații în perioada 20-22 decembrie, apoi probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată între 24 și 27 decembrie.

Vremea în Oltenia

Media temperaturilor maxime va crește de la 6-7 grade, în prima zi de prognoză, spre 12-13 grade în cea de-a doua zi. Ulterior va scădea ușor în 18 și 19 decembrie spre o medie de 11 grade.

După aceasta, va continua să scadă până în jurul a 4 grade, în data de 22 decembrie.

Va urma o ușoară creștere, până spre medii de 6-7 grade (în 24 și 25 decembrie), valori ce se vor menține până la sfârșitul intervalului.

Mediile temperaturilor minime vor fi de 2-4 grade în primele două zile, apoi vor scădea spre -1 grad (în 19 și 20 decembrie), după care vor crește spre 2-3 grade (în 21 decembrie).

Va urma o scădere spre -5–4 grade până în data de 23 decembrie. Apoi media minimelor va fi în creștere spre 0 grade, până în data de 26 decembrie. Până la finalul intervalului răcirea va fi ușoară, spre o medie în jurul a -2 grade.

Vor fi precipitații între 20 și 22 decembrie, apoi probabilitatea de apariție a acestora va fi mai ridicată între 24 și 27 decembrie.

Citeste mai mult

Eveniment

Marți, se vor impune restricții de circulație pe tronsonul cuprins între intersecțiile cu străzile Manolești Deal și Sucevei

Publicat

Publicitate

Mâine, 17 decembrie 2024, de la ora 16:00, se vor impune restricții de circulație
pe tronsonul cuprins între intersecțiile cu străzile Manolești Deal și Sucevei, pentru a fi turnat stratul de uzură.
„Finalizăm această lucrare cu condiția să fie și vremea prielnică. Încercăm să producem un minim disconfort și vom asfalta din a doua parte a zilei. Apelăm la înțelegerea șoferilor pe care îi rugăm să parcheze mașinile în alte zone și să utilizeze rute alternative” a precizat primarul Cosmin Andrei.
Lucrările de asfaltare a străzii Pacea, programate inițial pentru data de 7 decembrie 2024, au fost amânate din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
Pe porțiunea de drum menționată s-a acționat cu stratul de binder, au fost intervenții la sistemul de colectare ape pluviale și au fost amenajate trotuare.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending