Connect with us

Eveniment

Nicolae Ciucă și-a anunțat DEMISIA din funcția de senator: „Este o decizie pe care am comunicat-o anterior conducerii PNL”

Publicat

Publicitate

Nicolae Ciucă a anunțat că își dă demisia din funcția de senator: „Din respect pentru colegii mei liberali este o decizie pe care am comunicat-o anterior conducerii PNL. Mi-ar plăcea ca acest gest să fie interpretat ca unul firesc” a transmis Ciucă, scrie alba24.ro

”Voi susține întotdeauna inițiativa privată, democrația și familia, cu onestitate și decență, chiar dacă nu în lumina reflectoarelor, ci ca simplu membru PNL”, a adăugat acesta, într-un mesaj pe Facebook.

”A sosit vremea să comunic public hotărârea de a-mi prezenta demisia din funcția de Senator în Parlamentul României.

Din respect pentru colegii mei liberali este o decizie pe care am comunicat-o anterior conducerii PNL.

Mi-ar plăcea ca acest gest să fie interpretat ca unul firesc, având în vedere că am ajuns în această funcție grație susținerii Partidului Național Liberal.

Rămân un liberal convins, plasat ferm în zona de centru dreapta. Voi susține întotdeauna inițiativa privată, democrația și familia, cu onestitate și decență, chiar dacă nu în lumina reflectoarelor, ci ca simplu membru PNL.

Publicitate

Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut în acești ani, tuturor celor cu care am lucrat și tuturor celor care au avut încredere în mine! Vă rămân profund îndatorat!” este mesajul fostului premier și președinte al PNL.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Polițiștii au ieșit în stradă la Darabani. Zeci de persoane legitimate, amenzi pe capete

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au organizat o acțiune pentru creșterea vizibilității elementului polițienesc în mediul stradal, precum și pentru verificarea respectării legislației privind circulația pe drumurile publice, în localitatea Darabani.

 

În urma activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 30 de persoane și oprite pentru control, 26 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 4.500 de lei.

 

Sancțiunile au fost aplicate pentru abaterile la regimul rutier.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Accident la Flămânzi! Mașină cu roțile în sus în șanț. Șoferul de 55 de ani, beat, s-a dat în spectacol în fața polițiștilor

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Flămânzi.

 

Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat, de 55 de ani, a condus un autoturism în localitatea Flămânzi, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra volanului și ar fi părăsit partea carosabilă, răsturnându-se pe cupola mașinii.

 

În urma accidentului, a rezultat doar avarierea autoturismului.

 

Publicitate

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au solicitat testarea cu aparatul etilometru, însă acesta a refuzat.

 

Polițiștii i-au adus la cunoștință bărbatului că este obligat să se supună recoltării de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, motiv pentru care a fost condus la spital, unde a refuzat, din nou, să se supună recoltării în prezența personalului medical.

 

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut permisul de conducere.

 

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 26 de ani, din municipiul Botoșani, reținut pentru 24 de ore pentru tâlhărie

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere, pe numele unui tânăr, de 26 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

 

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, la data de 19 ianuarie 2026, tânărul ar fi intrat cu forța în locuința unui bărbat, de 46 de ani, din municipiul Botoșani, l-ar fi agresat fizic și ulterior, ar fi sustras mai multe bunuri din locuință, printre care și suma de 200 de lei.

 

Bunurile au fost recuperate și restituite persoanei vătămate.

 

Publicitate

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar în decursul zilei de astăzi , urmeasă fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare pe o perioadă de 30 de zile.

Citeste mai mult

Eveniment

Tânărul de 32 de ani, din Cristinești, care și-a băgat familia în sperieți, a fost arestat pentru 30 de zile

Publicat

Publicitate

Joi, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, pe numele unui tânăr, de 32 de ani, din comuna Cristinești, cercetat pentru comiterea infracțiunii de violență în familie.

 

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că, tânărul și-ar fi agresat fizic membrii familiei, respectiv cei doi copii minori.

 

Inițial, față de tânăr a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending