Connect with us

Cultura

Nicolae Botgros, unul dintre cei mai iubiți cetățeni de onoare ai municipiului Botoșani, infectat pentru a doua oară cu COVID-19

Publicat

Publicitate

Maestrul Nicolae Botgros, unul dintre cei mai iubiți cetățeni de onoare ai municipiului Botoșani, a făcut din nou COVID-19. Artistul s-a infectat pentru a doua oară cu acest virus după în noiembrie 2020 a avut foarte mult de suferit în urma primei infectării cu SARS-Cov2.

Maestrul se află acum în carantină la domiciliu și se simte bine. Fanii se bucură pentru că de această dată a făcut o formă ușoară. Amintim că artistul s-a simțit extrem de rău prima oară când a fost testat pozitiv, scrie playtech.ro.

Dirijorul Orchestrei Lăutarii din Chișinău regretă totuși că a ratat evenimentele din seara de Revelion și nu iubește deloc faptul că este privat de activitate în această perioadă.

Cel din urmă mai susține că a avut niște probleme de sănătate și crede că l-a luat din spitalul unde a fost să-și facă unele verificări amănunțite. Cu toate astea, el se bucură pentru că acum se simte mai bine față de anul trecut și că nu a făcut nici febră.

„Am Covid pentru a doua oară, dar este o formă ușoară, seamănă mult cu o răceală! Prima oară când am avut Covid a fost o formă extraordinar de gravă. Vaccinul m-a protejat foarte mult!”, a mărturisit Nicolae Botgros în emisiunea lui Cristi Brancu, Exclusiv VIP, de la Prima TV!

„A dat iar năpasta peste mine, am iar Covid și nu sunt așa în formă cum trebuie! Am avut niște probleme și cred că am luat din același spital unde am fost internat prima dată cu Covid. Văd că acum e mai ușor, nu am trecut prin febră și prin problemele cu saturația, dar încă stau acasă în carantină”, a mai povestit maestrul Botgros.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Acțiune pentru siguranța cetățenilor, la Dorohoi

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla și polițiști de frontieră au organizat, sâmbătă, o acțiune pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură antisocială, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea accidentelor rutiere.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost  legitimate peste 50 de persoane și au fost controlate aproximativ 30 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 8.000 de lei.

 

Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Vitezoman beat, scos din trafic de polițiști la Vorona

Publicat

Publicitate

Sâmbătă, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe DJ 208C, în comuna Vorona, un autoturism condus de un bărbat, de 63 de ani, din aceeași localitate, care circula cu viteză peste limita legală.

 

Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

BLOCADA Botoșani: Aproximativ 40 de permise de conducere reținute de polițiști în weekendul care a trecut

Publicat

Publicitate

În weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au organizat 17 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la peste 120 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.

 

Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate peste 400 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 200.000 de lei. Dintre sancțiuni, cele mai multe au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială.

 

Publicitate

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce 39 de permise de conducere și au fost emise șapte ordine de protecție provizorii pentru infracțiuni de violență în familie.

 

Cea mai mare alcoolemie a fost înregistrată de polițiștii din Dorohoi, la data de 31 mai a.c., respectiv 1,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto nu deținea nici permis de conducere, motiv pentru care a fost reținut pentru 24 de ore, apoi instanța de judecată a dispus arestarea sa preventivă.

Citeste mai mult

Eveniment

Subvenționarea programelor de ucenicie prin intermediul AJOFM Botoșani

Publicat

Publicitate

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani împreună cu Camera de Comerț și Industrie Botoșani, organizează în data de 04 iunie 2025 începând cu ora 13.00 la sediul din Municipiul Botoșani, str. Colonel Tomoroveanu nr.2, etaj III :

 

Sesiune de informare a angajatorilor privind stimulentele financiare acordate acestora pentru organizarea programelor de ucenicie finanțate prin intermediul proiectelor „START-Investește în calificare pentru viitor!” și  „FORMACTIV-formare și muncă activă”

 

          În vederea confirmării participării, vă rugăm să ne contactați la telefon 0231/536791, 0231/536792 – int.119 sau int.233 , e-mail : ajofm.bt@anofm.gov.ro.

 

Publicitate

 

 

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending