Connect with us

Actualitate

Netflix a ieftinit abonamentul pentru abonații din România. Variantă low cost are însă reclame și este fără sharing

Publicat

Publicitate

Netflix face o mișcare interesantă: a ieftinit abonamentul de bază pentru piața din România de la 7,99 euro la 4,99 euro, din data de 13 februarie.

Prețul este valabil pentru noii abonați. Pentru abonații vechi, prețul abonamentului va fi modificat în săptămânile următoare.

Este prima dată când Netflix ieftinește un abonament pentru România.

Ieftinirea abonamentului vine ca o măsură de a-și atrage noi abonați și totodată de a-i face pe utilizatorii care făceau sharing să opteze pentru un abonament propriu.

Potrivit gadget-review, noul abonament include și reclame.

Pe lângă abonamentul de 4,99 euro, ar mai fi ca opțiune abonamentul standard de 9,99 euro , ce asigură o calitate a conținutului la 1080p și abonamentul premium la 11,99 euro, ce permite utilizatorului să se bucure de conținut 4K + HDR, mai scrie publicația.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Tânăr de 26 de ani, din Dorohoi, reținut de polițiști pentru infracțiuni la regimul rutier

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 26 de ani, din municipiul Dorohoi.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 6 mai a.c., ar fi condus un autoturism pe o strada din municipiul Dorohoi, fără a deține permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule. Mai mult decât atât, autorizația provizorie de circulație era suspendată din data luna aprilie a.c.

 

În urma solicitării polițiștilor de a fi testat cu aparatul alcooltest și de a i se recolta probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, conducătorul auto a refuzat.

 

Publicitate

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere a unui autovehicul neînmatriculat și refuz de prelevare de mostre biologice de sânge, în vedere stabilirii alcoolemiei.

Citeste mai mult

Eveniment

Concurs de creație în cadrul campaniei „Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția”

Publicat

Publicitate

În acest an școlar, polițiștii de siguranță școlară implementează Campania ”Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția.”, inițiată la nivel național de către Inspectoratul General al Poliției Române.

 

Subscris campaniei, în luna mai se va desfășura Concursul național de fotografie ”Școală în siguranță!”, în cadrul căruia elevii de gimnaziu pot participa cu creații fotografice prin intermediul cărora să transmită într-un mod creativ și nonviolent propriile opinii cu privire la modul de combatere a violenței școlare.

 

Concursul va include o singură etapă de jurizare, la nivel național, iar elevii se pot înscrie accesând link-ul destinat care se regăsește pe site-ul www.sigurantascolara.ro , secțiunea PROIECTE&CAMPANII; pe aceeași platformă poate fi parcurs și regulamentul concursului.

 

Publicitate

Informații de background:

În perioada septembrie 2024 – aprilie 2025, în cooperare cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, polițiștii de siguranță școlară au desfășurat în unitățile de învățământ din județ, peste 570 de activități de informare și conștientizare a elevilor cu privire la riscurile asociate unui comportament violent, bullying-ului sau consumului de substanțe psihoactive.

Mesaj de Campanie

Dragi elevi, părinți și cadre didactice,

Facem acest apel pentru siguranța copiilor noștri!

Încercați să găsiți timpul necesar și să urmăriți împreună cu ei acest clip de 30 de secunde.

https://www.facebook.com/watch/?mibextid=WC7FNe&v=828758156113487&rdid=J46Q6vgWWW6inqlZ

Urmăriți și distribuiți!

Știți că există un număr de telefon unic pentru protecția copilului?

Oricine poate apela 119 pentru a semnala cazurile de abuz, exploatare, neglijare a copilului și orice suspiciune de violență sau droguri pătrunse în universul copilăriei. Implicați-vă și nu rămâneți indiferenți!

Când cineva tace, altcineva suferă. Nimeni nu trebuie lăsat singur!

O voce care se face auzită este dovada că ne pasă!

Împreună protejăm!

https://sigurantascolara.ro/

 

Citeste mai mult

Eveniment

Prinși la pescuit râului Prut în plină prohibiție

Publicat

Publicitate

Poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stânca au depistat, în ultimele zile, la malul râului Prut, persoane dornice de a desfășura activități de pescuit, fără a ține cont de restricțiile perioadei de prohibiție. De asemenea colegii noștri au îndepărtat de pe luciul de apă, aproximativ 140 metri de plase de pescuit descoperite pe suprafaţa râului Prut.

 

* În data de 06 mai a.c., în jurul orei 18.20, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stânca au organizat o acțiune de combatere a braconajului piscicol în zona lacului Stânca-Costești.

Pe timpul misiunii, lucrătorii noştri au observat pe direcția localității de frontieră Stânca un bărbat care se deplasa pe malul râului Prut având asupra sa un sac voluminos. Colegii noștri s-au deplasat imediat la fața locului și l-au identificat pe cetățean, un bărbat în vârstă de 20 de ani, domiciliat în localitate. În sac bărbatul avea aproximativ 30 de kilograme de pește (opt exemplare), despre care a declarat că l-a pescuit prin metoda greblare-harponare din râul Prut, deși știa că este perioadă de prohibiție.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pescuitul prin orice metode al reproducătorilor în perioada de prohibiţie, precum şi distrugerea icrelor embrionate de peşte în zonele de reproducere naturală și pescuitul cu japca, cu ostia, cu suliţa, ţepoaica sau cu orice alte unelte sau scule neautorizate, prin greblare sau harponare.

* Poliţiştii de frontieră botoșăneni din cadrul aceluiași sector au observat pe raza localității de frontieră Iorga, județul Botoșani o persoană care manevra în apa râului Prut o plasă de pescuit din fir textil, în lungime totală de aproximativ 80 metri. Bărbatul, cetățean roman în vârstă de 30 de ani, domiciliat pe raza județului Botoșani, a declarat că știa că este prohibit pescuitul, dar intenționa să monteze totuși plasa în apa râului Prut.

Publicitate

Colegi din cadrul aceluiași sector, pe timpul unor misiuni specifice, au îndepărtat de pe luciul de apă, aproximativ 60 metri de plase de pescuit descoperite pe suprafaţa râului Prut.

Lucrătorii noştri au îndepărtat plasa de pescuit din apă, fiind ridicată în vederea cercetărilor, și au întocmit lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracțiunii de deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a setcilor, năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial.

Citeste mai mult

Eveniment

Vouchere 2025 pentru fertilizare in vitro: Cine poate primi sprijin de la stat pentru creșterea natalității”

Publicat

Publicitate

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTS) a lansat în dezbatere publică normele Programului „Fertilizare in Vitro” pentru 2025. Aproximativ 10.000 de familii sau persoane care își doresc un copil vor putea beneficia de vouchere oferite de stat, scrie alba24.ro.

Programul social se adresează cuplurilor și femeilor infertile, cu vârsta cuprinsă între 20 și 45 ani. Condiția este ca acestora să le fi fost diagnosticată o afecțiune incompatibilă cu reproducerea pe cale naturală, de către un medic specialist în obstetrică-ginecologie, cu competență în tratamentul infertilității cuplului și în reproducere umană, asistată medical.

Sprijinul se acordă sub forma a două vouchere, în cuantum de 15.000 de lei, considerate ajutor financiar neimpozabil.

Un voucher în valoare de 5.000 de lei va fi destinat achiziționării de medicamente specifice. Al doilea voucher, în suma de 10.000 de lei, va fi folosit pentru achitarea procedurilor medicale prescrise. Voucherele se vor acorda în ordinea cronologică a depunerii dosarelor complete și declarate eligibile.

Toate documentele se vor depune în format electronic, prin intermediul unei platforme digitale dedicate acestui program.

Implementarea programului presupune un cost total de 150 milioane de lei pentru anul 2025.

Publicitate

Vouchere pentru creşterea natalităţii 2025. Condiții penru sprijinul FIV

Condițiile de eligibilitate pentru acordarea sprijinul financiar sunt:

  • cel puțin unul dintre cei doi beneficiari, membri ai cuplului infertil, căsătoriți sau necăsătoriți/ femeia singură infertilă, să fie cetățean român și să aibă domiciliul în România
  • cei doi membri ai cuplului infertil, căsătoriți sau necăsătoriți, ori femeia singură infertilă să aibă calitatea de asigurați/asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România
  • prin cerere, solicitanta/solicitanții se angajează ca procedurile medicale de specialitate recomandate să se desfășoare într-o unitate sanitară, publică sau privată, de pe teritoriul României, parteneră a Programului, acreditată să desfășoare acest tip de activități
  • vârsta femeii solicitante să fie cuprinsă între 20 și 45 de ani, vârstă care se ia în calcul la data depunerii cererii de înscriere în Program

Condițiile trebuie întrunite cumulativ.

Vouchere pentru creşterea natalităţii 2025. Sprijinul financiar

Cuantumul sprijinului financiar este de maximum 15.000 lei/beneficiar pentru:

  • decontarea cheltuielilor necesare asigurării medicamentelor specifice (5000 lei)
  • efectuarea procedurilor medicale de specialitate recomandate de medicul cu specialitatea în obstetrică-ginecologie și competență întratamentul infertilității cuplului și reproducere umană asistată medical, angajat sau colaborator al unității sanitare partenere (10.000 lei)

Sprijinul financiar  nu constituie venit, nu este impozabil și nu se ia în calcul la stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 226/2021 (măsuri de protecție socială pentru consumatorul) și Legea nr. 196/2016 (venitul minim de incluziune).

În cadrul Programului, un beneficiar poate aplica și poate obține sprijinul financiar cu destinație specială pentru maximum trei proceduri distincte în cursul unui an calendaristic, pe toată perioada desfășurării acestuia.

Sprijinul financiar se acordă sub forma a două vouchere digitale: un voucher medicamente și un voucher proceduri medicale.

Perioada de valabilitate a voucherelor este de 12 luni de la data emiterii acestora.

Vouchere pentru creşterea natalităţii 2025. Date solicitate

Voucherul medicamente si voucherul proceduri medicale conțin următoarele date:

  • numele, prenumele și CNP-ul beneficiarei
  • valoarea voucherului
  • perioada de valabilitate, cu precizarea datei de început și a celei de sfârșit a acestuia
  • seria voucherului.

Cele două vouchere digitale se acordă simultan în contul din Platforma digitală, celor care au dobândit calitatea de beneficiar.

Vouchere pentru creşterea natalităţii 2025. Beneficiari

În cadrul programului, se acordă sprijin financiar pentru un număr de maximum 10.000 de beneficiari, declarați eligibili până la sfârșitul anului 2025.

Depunerea dosarelor este permisă până la data de 30 noiembrie 2025.

Acordarea sprijinului financiar se realizează în ordinea cronologică a depunerii dosarelor complete și declarate eligibile, în limita fondurilor aprobate anual în bugetul MMFTSS.

Vouchere pentru creşterea natalităţii 2025. Procedura de înscriere

Procedura de înscriere în program este următoarea:

  • solicitanta/solicitanții accesează Platforma digitală indicată pe site-ul MMFTSS, își crează un cont și se autentifică pe Platformă
  • solicitanta/solicitanții accesează contul creat, completează câmpurile cu datele solicitate, selectează clinica la care dorește să efectueze procedurile medicale, din lista cu unitățile sanitare partenere, se angajează ca procedurile medicale de specialitate recomandate să se desfășoare într-o unitate sanitară, publică sau privată, de pe teritoriul României, parteneră a Programului, acreditată să desfășoare acest tip de activități
  • după completarea datelor în platforma digitală, solicitanta/solicitanții descarcă documentele predefinite generate automat, pe care le semnează (Cererea de înscriere prevăzută în Anexa 1, Declarația pe propria răspundere Anexa 1a, Acordul privind prelucrarea datelor cu character personal Anexa 1c) alături de celelalte documente solicitate (Copia actului de identitate “Conform cu originalul” și semnat olograf, Document indicație FIV -Anexa 1b, Adeverință din care să reiasă calitatea de asigurat), le încarcă în Platforma digitală, ulterior primind număr de înregistrare.
  • solicitantul poate vizualiza în cadrul contului creat, statusul dosarului.

Vouchere pentru creşterea natalităţii 2025. Dosarul de înscriere

Dosarul de înscriere cuprinde cererea de înscriere, însoțită de următoarele documente justificative și se încarcă în Platforma digitală, astfel:

  • declarație pe propria răspundere – formular predefinit prin care solicitanta/solicitanții declară, cunoscând prevederile art. 326 din Codul Penal, referitoare la falsul în declarații, pe propria răspundere, că nu a/au mai beneficiat sau că nu beneficiază de un sprijin financiar afferent unui alt program cu același scop, finanțat din fonduri publice, derulat în anul în curs, la nivel local sau central, de către alte autorități/instituții publice, și care trebuie semnat, fie prin semnătură olografă, fie prin semnătură electronică calificată
  • document din care să rezulte diagnosticul de infertilitate, cu indicația medicală pentru realizarea procedurii de fertilizare in vitro, eliberat de un medic cu specialitate în obstetrică-ginecologie și competență în tratamentul infertilității cuplului și reproducere umană asistată medical, angajat sau colaborator al unității sanitare partenere, emis cu maximum 60 de zile anterior depunerii documentului în Platforma digitală
  • acord individual privind prelucrarea datelor cu caracter personal – formular predefinit prin care solicitantul este de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal
  • copii ale actelor de identitate ale solicitanților, certificate „Conform cu originalul” de către solicitant/ solicitanți și semnătura acestuia/acestora
  • adeverințe din care să rezulte calitatea de asigurat/asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, aflată în termenul de valabilitate care reiese din cuprinsul acesteia sau conform prevederilor legale

Vouchere pentru creşterea natalităţii 2025. Analiza dosarelor

Analiza dosarelor, declararea eligibilității și aprobarea acordării sprijinului financiar se realizează de către MMFTSS. În cazul în care solicitanta/solicitanții are/au dosarul incomplet sau incorect completat, comisia de evaluare îl notifică în Platfoma digitală asupra acestui aspect, o singură dată.

În urma notificării, solicitantul are obligația de a trimite documentele completatoare și/sau documentele corect completate în maximum 10 zile calendaristice de la notificarea acestuia de către comisia de evaluare.

Beneficiarul are obligația de a iniția procedura de fertilizare in vitro, într-un termen de maximum 6 luni de la data de început a termenului de valabilitate inscripționat pe voucher.

Beneficiarul are obligația de a notifica MMFTSS cu privire la imposibilitatea începerii procedurilor medicale, respectiv achiziția de medicamente și intervenții medicale specifice și de a solicita prelungirea demarării procedurilor.

Termenul poate fi prelungit cu maximum 3 luni, numai în cazurile temeinic justificate, prin documente medicale eliberate de medicul cu specialitatea în obstetrică-ginecologie și competență în tratamentul infertilității cuplului și reproducere umană asistată medical, angajat sau colaborator al unității sanitare partenere, numai cu aprobarea prealabilă a MMFTSS.

Documentul din care rezultă diagnosticul de infertilitate, cu indicația medicală pentru realizarea procedurii de fertilizare in vitro, necesar înregistrării dosarului, este eliberat de la o unitate sanitară parteneră în program, pentru care solicitantul a optat la momentul înscrierii în program.

Vouchere pentru creşterea natalităţii 2025. Proceduri medicale decontate

Procedurile medicale decontate conform indicației medicului de specialitate sunt următoarele:

  • prelevarea ovocitelor proprii prin puncție foliculară, efectuată sub anestezie locală sau sedare, după caz
  • procesarea spermei
  • inseminarea ovocitelor (proprii sau donate în condițiile legii) pentru fertilizare spontană
  • cultivarea embrionilor 72 de ore sau 120 ore în funcție de procedura agreată de clinică
  • transferul embrionar
  • monitorizarea evoluției cazului, care constă în:
    • efectuarea testului seric Beta HCG după 2 săptămâni de la transferul embrionar
    • consult ginecologic și ecografic, la 6 săptămâni de la realizarea activității prevăzute la punctual 3, daca testul Beta HCG este negativ
    • monitorizarea ecografică a sarcinii la 6 săptămâni, dacă testul Beta HCG este pozitiv

Vouchere pentru creşterea natalităţii 2025. Medicamente și tratamente decontate

Tratamentul medicamentos conform recomandării medicului de specialitate este următorul:

  • medicamente de stimulare: folitropina alfa, folitropina beta, folitropina delta, alfa-corifollitropina, menotropin, lutropina alfa și combinații ale acestora
  • medicamente de inhibiție: triptorelinum, cetrorelix, ganirelix
  • medicamente de declanșare: gonadotrofina corionică umană, gonadotropina corionică alfa, triptorelinum
  • medicamente de susținere: progesteron micronizat natural, progesteron formă injectabilă, preparate care conțin estrogen – estradiol – oral sau transdermic.

Pentru situațiile în care parcurgerea etapelor din cadrul Programului se materializează cu o sarcină finalizată cu succes, beneficiarul are obligația să încarce în platformă digitala a MMFTSS, o copie a certificatului de naștere al copilului, în termen de 30 zile de la nașterea acestuia. Informația este preluată în scop statistic, cu respectarea reglementărilor privind protecția datelor cu caracter personal.

Unitățile sanitare partenere ale Programului au obligația de a furniza lunar MMFTSS-ului, date statistice referitoare la: numărul total de nașteri, numărul total de copii născuți, sarcini în evoluție peste 6 săptămâni, sarcini biochimice, proceduri medicale în curs, precum și orice alte informații statistice necesare.

Vezi integral: Ordin_Norme_FIV_2025

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending