Connect with us

Eveniment

Municipiul a devenit tărâmul copilăriei: Carnavalul Personajelor de Poveste, atracția principală de 1 Iunie la Botoșani!

Publicat

Publicitate

Duminică, 1 iunie 2025, municipiul Botoșani a îmbrăcat haine de sărbătoare și s-a transformat într-un veritabil tărâm al copilăriei. Cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, Primăria Municipiului Botoșani a dat startul unei zile magice, dar și unei luni întregi dedicate celor mici, cu evenimente desfășurate în mai multe zone ale orașului, în perioada 29 mai – 29 iunie.

Punctul central al zilei de 1 Iunie este, fără îndoială, Carnavalul Personajelor de Poveste – o paradă spectaculoasă și plină de culoare, în care sute de copii îmbrăcați în personaje de basm vor defila prin oraș, aducând la viață universul magic al poveștilor. Evenimentul promite să fie o explozie de imaginație și bucurie, deschis tuturor botoșănenilor – copii, părinți și bunici.

Defilarea va începe la ora 11:00, din fața Primăriei Botoșani, urmând traseul: strada Cuza Vodă – strada Marchian – Bulevardul Mihai Eminescu, cu sosire în Parcul Copilăriei (Parcul „Mihai Eminescu”).

Pe lângă carnaval, Ziua Copilului a adus un program bogat de activități, desfășurate în mai multe locații ale orașului:

🔹 Parcul Cornișa:
– ora 09:00: Campionatul de Minifotbal
– ora 11:00: Campionatul de Baschet

🔹 Pietonalul Unirii:
– ora 10:00: Deschiderea Târgului Micului Antreprenor – unde copiii își prezintă ideile, produsele și talentele

Publicitate

🔹 Parcul Copilăriei (Mihai Eminescu):
– ora 12:00: Ateliere de creație, pictură pe față, tir cu arcul, modelaj, bărci pe apă, jocuri educative
– ora 12:30: Spectacolul „Vasilache și Mărioara”, susținut de Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache”

🔹 Cinema Unirea:
– Expoziția „Cupa 1 Iunie” – ediția a III-a, cu totemuri realizate de elevi, deschisă până pe 11 iunie

Programul nu se oprește aici. Între 29 mai și 29 iunie, orașul va găzdui o serie de evenimente conexe, printre care:
Autobuzul cu Povești – tururi speciale pentru copii
Festivalul de Film Kinodiseea – proiecții gratuite la Cinema Unirea
Festivalul Internațional de Muzică „În suflet copii” – la Teatrul „Mihai Eminescu”
Basmele despre Eminescu spuse de giganți – instalații și povești interactive în Parcul Mihai Eminescu

De asemenea, din 2 iunie începe Săptămâna Teatrului pentru Copii, cu spectacole zilnice în parcurile orașului. Primul spectacol – „Elefănțelul curios” – va avea loc luni, la ora 17:00, în Parcul Curcubeului.

„Carnavalul este inima sărbătorii de 1 Iunie. Ne dorim ca toți copiii din Botoșani să se bucure de o zi magică, în care imaginația și bucuria copilăriei să umple orașul. Îi așteptăm pe toți să ni se alăture, cu veselie și costume de poveste!”, a transmis primarul Cosmin Andrei.

🎈 Toate evenimentele sunt cu acces gratuit. Organizatorii îi așteaptă pe botoșăneni să se alăture în număr cât mai mare și să celebreze împreună frumusețea copilăriei.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

VIDEO Campania ,, Dă-ți masca jos!”: Trupa DRAMA a dus mesajul polițiștilor în rândul tinerilor

Publicat

Publicitate

Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, continuă campania „Dă-ți masca jos!” printr-o abordare nouă și creativă, realizată în colaborare cu trupa de teatru DRAMA.

 

Scopul acestei inițiative este de a transmite, printr-un limbaj autentic, mesaje puternice privind prevenirea traficului de droguri, adaptate modului în care tinerii gândesc, simt și comunică.

 

Tinerii actori au înțeles tema, au reflectat asupra ei și au transpus-o scenic în propriul mod de percepție, oferind o perspectivă sinceră și profundă asupra tentațiilor și consecințelor alegerilor greșite.

 

Publicitate

Această colaborare marchează o nouă viziune în activitățile preventive, în care poliția și tinerii devin parteneri în promovarea responsabilității, dialogului și conștientizării.

 

,,Mulțumim trupei de teatru DRAMA pentru implicare, creativitate și dorința de a transforma un mesaj de prevenire într-o experiență artistică autentică”, au transmis polițiștii.

Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu la Cătămărăști Deal! O casă a fost cât pe ce să se facă scrum. Cauza probabilă stabilită de pompieri

Publicat

Publicitate

O casă din localitatea Cătămărăști Deal a fost în pericol, seara trecută, din cauza unui incendiu izbucnit în jurul coșului de fum.

 

Pompierii militari de la Detașamentul Botoșani au intervenit prompt și au stins flăcările înainte de a produce pagube materiale însemnate.

 

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind coș de fum neizolat termic față de materialele combustibile.

 

Publicitate

Pentru evitarea unor incidente similare, ISU Botoșani recomandă respectarea următoarelor reguli:

 

– curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;

 

– verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grunzi, astereală etc.);

 

– tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

 

– îngrășați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

 

– păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO Accident grav la Săveni. Mașină făcut praf, tânăr de 23 de ani captiv între fiare

Publicat

Publicitate

Două persoane au ajuns la spital după un accident rutier petrecut în urmă cu puțin timp, la ieșirea din municipiul Botoșani, pe drumul spre Săveni. În incident a fost implicat un singur autoturism.

 

La caz au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, precum și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

 

Salvatorii au constatat faptul că autoturismul se afla în afara părții carosabile, pe câmp. În interiorul acestuia, pe scaunul din dreapta-față, era încarcerat un bărbat, de 23 de ani. În exteriorul mașinii a fost găsit șoferul, un bărbat de 29 de ani, rănit și semiconștient. Cu ajutorul accesoriilor specifice, pompierii au intervenit pentru extragerea pasagerului încarcerat, care era, de asemenea, semiconștient. Ambele victime au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.

 

Publicitate

Pompierii au acționat și pentru înlăturarea pericolului de incendiu. Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență la volan și să respecte regulile de circulație, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți latabar trafic.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Apostol Cleopa

Publicat

Publicitate

Sfântul Apostol Cleopa – 30 octombrie

 

Sfântul, slăvitul și mult lăudatul Apostol Cleopa se numără printre cei şaptezeci de Apostoli. Biserica Ortodoxă îl pomeneşte pe Sfântul Cleopa în ziua de 30 octombrie.

Sfântului Cleopa i-a apărut Mântuitorul Iisus Hristos pe drumul spre Emmaus (Luca 24, 13-33) unde el mergea cu un alt ucenic, la câteva zile după Înviere. Menționarea Sfântului Cleopa de către evanghelistul Luca sugerează că acesta era binecunoscut cititorilor săi (Teofil și convertiții dintre neamuri).

Istoricul Eusebiu de Cezareea îl citează pe istoricul Hegesip, care scria, pe la anul 180 d.Hr., că a putut discuta cu mulți ani înainte cu strănepotul lui Iuda Apostolul și astfel ar fi aflat că Cleopa era fratele Dreptului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria.

Această mărturie ar facilita identificarea lui Cleopa (Luca 24) cu Cleopa sau Clopa (gr. Κλόπας ; nume semitic: Qlopha), soțul (sau poate tatăl) „Mariei a lui Cleopa/Clopa” (Ioan 19, 25), mama lui Iacov cel Mic şi a lui Iosi (Marcu 15, 40, 47).

Publicitate

Tot conform mărturiei transmise de Eusebiu de Cezareea de la Hegesip, fiul lui Cleopa, Apostolul Simeon, a fost ales al doilea episcop al Ierusalimului după moartea mucenicească a Sfântului Apostol Iacov cel Drept.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending