Connect with us
Publicitate

Eveniment

Muncă de o viață distrusă într-un incendiu, la Havârna. De la o oală uitată pe foc a ars toată casa

Publicat

Publicitate

Un incendiu violent a avut loc, astăzi, la prânz, într-o gospodărie din localitatea Havârna. Flăcările au cuprins acoperișul unei locuințe noi și toate cele patru camere de la mansardă.

Proprietarul nu era acasă în momentul în care a izbucnit incendiul. Acesta a plecat la un vecin și a uitat pe foc o oală cu mâncare. Mama lui, care locuiește în gospodăria alăturată, a observat flăcările și a sunat la 112.

Două echipaje din cadrul Punctului de Lucru Darabani și Detașamentului de Pompieri Dorohoi, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Havârna, au intervenit pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, mai bine de două ore.

Publicitate

Au ars bunurile din cele patru camere de la mansardă, dar și acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 240 de metri pătrați.

Pentru a preveni astfel de evenimente, pompierii botoșăneni vă reamintesc câteva reguli simple:

Publicitate

– nu lăsaţi mâncarea pe foc, nesupravegheată. Luaţi-o de la încălzit dacă trebuie neapărat să părăsiţi bucătăria pentru o perioadă îndelungată;

– după ce aţi terminat de gătit asiguraţi-vă că aţi oprit cuptorul şi aragazul;

– nu lăsaţi copiii singuri niciodată în bucătărie. Păstraţi chibriturile şi brichetele acolo unde aceștia nu pot ajunge şi amplasaţi un dispozitiv de siguranţă la uşa de la cuptor;

Publicitate

– curăţaţi şi îndepărtaţi depunerile de grăsime şi resturi de mîncare de pe aragazurile, plitele, prăjitoarele de pâine şi grătarele din bucătărie, deoarece acestea pot lua foc uşor.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

COD GALBEN de ninsori și vânt pentru județul Botoșani

Publicat

Publicitate

Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare meteorologică tip Cod Galben de ninsori și vânt, valabilă de astăzi, de la ora 23:00, până mâine, la ora 20:00.

Conform meteorologilor, în județul Botoșani va ninge și se va depune un strat de zăpadă de 5 până la 10 centimetri. Vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50 – 70 km/h.

Pentru a gestiona în mod operativ situațiile de urgență care ar putea apărea din cauza fenomenelor meteorologice periculoase, pompierii botoșăneni vor fi la datorie, pregătiți să intervină cu mijloacele tehnice din dotare.

Publicitate

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a înștiințat unitățile administrativ-teritoriale din județ cu privire la fenomenele meteorologice prognozate și a transmis măsurile ce trebuie luate pentru a preveni evenimentele care ar putea pune în pericol siguranța cetățenilor sau produce pagube materiale.

 

Informare preventivă:

Publicitate

Dacă sunteți nevoiți să porniți la drum, informați-vă despre condițiile de trafic. Puneți în mașină lucruri necesare în caz de urgență: lanțuri antiderapante, lopată pentru zăpadă, lanternă, un sac cu nisip, apă, pături, încărcător pentru telefon.

Aveți grijă unde parcați autoturismele, astfel încât acestea să fie în siguranță.

Informaţi-vă permanent asupra condiţiilor meteorologice şi a modului în care acestea evoluează!

Publicitate

În perioada cu vânt puternic, fiți foarte atenți dacă vă deplasați în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți. Dacă este posibil, întrerupeți orice activitate în aer liber și adăpostiți-vă în locuințe sau în spații care să vă asigure protecția!

Parcați autoturismele în locuri ferite!

Nu atingeți firele de electricitate dacă sunt căzute la pământ și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate: corturi, schele sau clădiri cu fațade ce prezintă semne de degradare.

 

Pentru a preveni incendiile, vă recomandăm respectarea următoarelor măsuri:

la coșurile de fum:

– verificarea coşurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);

– curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;

– tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

– îngroșarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, lăsându-se un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

– păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului, astfel încât aceasta să nu fie mai mică de 10 cm.

 

la instalația electrică:

– verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;

– nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;

– la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

– verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

– nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;

– nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent;

– instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului;

– amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede.

Pentru prevenirea intoxicaţiilor cu fum și gaze toxice se recomandă montarea detectoarelor de incendiu în locuințe, în vederea semnalizării din timp a utilizatorilor referitor la eventualele acumulări de fum și gaze toxice.

În cazul în care, în locuință, se simte miros caracteristic de gaze trebuie deschise toate uşile şi ferestrele, nu trebuie aprinsă nicio sursă de foc, nu trebuie folosite întrerupătoarele sau aparatele electrice.

Nu lăsați copiii singuri acasă, nesupravegheați sau blocați, cu surse de aprindere, sobe, plite și aparate electrice în funcțiune!

În situații de urgență, care vă pun în pericol viață sau bunurile, sunați imediat la 112!

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Citeste mai mult

Eveniment

Doi bărbați din Gorbănești au „tocat” în bătaie un consătean care a avut nevoie de 50 de zile de îngrijiri. Au fost trimiși în judecată. Începe procesul

Publicat

Publicitate

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților:

– T.I., în vârstă de 31 de ani, din com. Gorbănești, jud. Botoşani, cercetat pentru săvârşirea a două infracţiuni de „tentativă la omor calificat” și o infracțiunea de „distrugere”;

– H.C., în vârstă de 43 de ani, din com. Gorbănești, jud. Botoşani, cercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni de „tentativă de omor”.

Publicitate

S-a reţinut că, în data de 15.09.2024, în jurul orei 10.35, în timp ce se afla pe un teren din extravilanul satului Silișcani, com. Gorbănești, jud. Botoșani, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul T.I., care a mai fost condamnat în trecut pentru o tentativă de omor, i-a aplicat pers. văt. Ș.V. multiple lovituri cu o bâtă în zona capului, mâinilor și picioarelor, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale, împrejurare în care i-a distrus și un telefon mobil în valoare de 3200 lei; în ziua de 16.09.2024, în jurul orei 10.00, în timp ce se aflau în proximitatea stației peco Talpa din com. Gorbănești, jud. Botoșani, pe fondul unei stări conflictuale anterioare, inc. H.C. și T.I. i-au aplicat multiple lovituri cu un obiect contondent, cu pumnii și picioarele pers. văt. H.O., în zona capului și corpului, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 45-50 zile de îngrijiri medicale.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Lângă noi: Prima zăpadă pune probleme șoferilor. Un TIR a derapat și a blocat drumul, după ce a lovit un stâlp, la Iași

Publicat

Publicitate
Accident rutier pe DN 2, Miroslovești, județul Iași. Pe fondul vitezei, un TIR a derapat și a lovit un stâlp de electricitate, blocând temporar carosabilul.
Echipele DRDP Iași sunt mobilizate în zonă, în încercarea de a tracta autotrenul și a restabili traficul.
„Circulați cu atenție!”, îndeamnă autoritățile.

Citeste mai mult

Eveniment

(P) PSD a publicat lista integrală a întrebărilor de interes public de care fuge președintele PNL Botoșani. Ce are de ascuns?

Publicat

Publicitate

Mai mulți reprezentanți ai PSD au prezentat, joi, pe rețelele sociale lista integrală a întrebărilor de interes public, rămase fără răspuns, pe care le-au adresat în ultima perioadă președintelui PNL Botoșani, Valeriu Iftime. 

Există o modă la PNL de a spune una în campania electorală și de a face pe dos când se văd cu voturile în căruță. Fostul președinte PNL Florin Vasile Cîțu ne spunea senin să facem distincție între promisiunea creșterii pensiilor din programul electoral al PNL din 2020 și decizia de înghețare a pensiilor pe care a luat-o ca premier în 2021.

La fel face și Valeriu Iftime: la alegerile locale trâmbița peste tot că va veni cu transparența în politică, iar după ce a primit voturile fuge mâncând pământul de întrebările incomode, dar legitime pentru interesul public.

Publicitate

Lista integrală de care fuge „transparentul” președinte al PNL Botoșani:

 

  • ⁠ Au fost sau nu amendate firmele lui Iftime de Consiliul Concurenței pentru că au vândut repartitoare la suprapreț cetățenilor disperați să-și reducă povara costurilor cu energia termică? Dacă da, cum mai poate acum să joace rolul celui care se sacrifică de grija cetățenilor?
  • De ce a pus-o pe avocata PNL, care candidează la Senat, să blocheze acțiunea Primăriei Botoșani de a-i evacua pe chiriașii agresivi din Centrul Vechi? Câte voturi speră să obțină PNL de la cei vizați de evacuare?
  • Cum a obținut fără licitație 90% din cele 7.800 de contracte pe bani publici din care firmele sale au încasat 15 miliarde de lei noi din taxele și impozitele plătite de dumneavoastră?
  • ⁠Câte miliarde de lei noi au încasat firmele sale de la administrațiile locale conduse de PNL, adică de la colegii săi de partid?
  • ⁠Cine sunt acum beneficiarii reali ai firmelor sale? Sunt sau nu rude ale sale până la gradul al II-lea, care nu au dreptul să încheie contracte cu instituția pe care o conduce acum în calitate de președinte?
  • Cum l-a pus Iftime pe fiul său la conducerea Camerei de Comerț Botoșani, pe care a controlat-o până și-a luat mandatul la Consiliul Județean?
  • ⁠De ce se enervează mereu când i se adresează aceste întrebări și își pune secunzii care candidează la Parlament să atace PSD? N-ar fi mai simplu fie transparent și să răspundă? Iar dacă nu răspunde, ce are de ascuns?

 

Publicitate

CMF11240017

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending