Connect with us

Eveniment

Moţiune simplă împotriva ministrului Educaţiei, Ligia Deca: Ar fi trebuit să își dea demisia de cel puțin 3 ori într-un an

Publicat

Publicitate

Moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei, Ligia Deca, depusă de deputaţii USR şi cei de la Forţa Dreptei, va fi dezbătută luni, în plenul Camerei.

Votul pe moţiune se va da marţi, potrivit Agerpres.

Moţiunea simplă se numește „Un ministru care minte nu poate gestiona Educaţia”.

„Un singur an calendaristic ar fi fost suficient pentru doamna ministru să-şi dea cel puţin trei demisii.

O demisie pentru rezultatele catastrofale de la testele PISA şi pentru încercarea dumneaei de a măslui aceste rezultate, alegând convenabil doar cifrele pe care şi le doreşte.

O anunţ pe doamna Ligia Deca că în acest moment România se străduieşte să adere în rândul ţărilor OECD şi că este o ruşine publică să falsifici un raport internaţional de opt pagini alegând doar ce îţi place ţie din acel text”, a declarat senatorul Ştefan Pălărie, unul dintre cei care au lucrat la textul moțiunii.

Publicitate

SUrsa: alba24.ro

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Noul Mers al Trenurilor 2025 – 2026, din 14 decembrie: Tarife mai mari pentru călătoriile cu trenul

Publicat

Publicitate

Începând cu data de 14 decembrie, Noul Mers al Trenurilor 2025–2026 devine oficial aplicabil, aducând modificări importante în circulația feroviară din România. Odată cu noile grafice de circulație, CFR Călători anunță și majorarea tarifelor pentru biletele de călătorie, schimbare care va fi resimțită de toți pasagerii care aleg transportul feroviar.

Bilete de tren mai scumpe

Biletele de tren se vor scumpi cu aproape 10% din 14 decembrie. Conducerea CFR Călători spune că majorarea de preţ reprezintă indexarea cu rata inflaţiei, potrivit prevederilor legale, notează Romania-actualitati.ro.

În urmă cu un an, indexarea a fost de 4,6%. În iulie, a fost o nouă scumpire, ca urmare a majorării TVA, de la 19 la 21%.

Noutăți în Mersul Trenurilor 2025-2026

CFR Călători a anunțat că va continua introducerea în circulație a vagoanelor și locomotivelor modernizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Noile vagoane sunt dotate cu internet Wi-Fi, sisteme de informare audio-video, camere de supraveghere, prize electrice, instalații de climatizare, toalete ecologice. Acestea au și spații special amenajate pentru persoanele cu mobilitate redusă și chiar vagoane bar-bistro.

Unele trenuri Interregio care leagă Bucureștiul de Mărășești – Suceava/Iași, precum și de Brașov vor fi reclasificate în Intercity. Va fi utilizat material rulant modernizat prin PNRR.

Se vor introduce noile rame electrice Alstom Coradia Stream, puse la dispoziție de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). Aceste rame pot atinge viteze de până la 160 km/h.

Publicitate

Vor fi utilizate în compunerea a 26 de trenuri cu circulație zilnică, repartizate pe cele mai solicitate rute:

  • 14 trenuri între București Nord și Constanța și retur
  • 6 trenuri între București Nord și Craiova și retur
  • 2 trenuri pe ruta București Nord – Craiova – Deva și retur
  • 2 trenuri între București Nord și Arad și retur
  • 2 trenuri București Nord – Brașov și București Nord – Timișoara Nord și retur.

Până în 1 februarie 2026 ar urma să fie operate 11 rame din primul lot de 12.

În 2026 vor fi puse în circulație 7 trenuri formate din rame PESA, aflate în prezent în proces de testare și recepție, pe relația București – Buzău – Adjud și retur. Acestea sunt achiziționate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).

Vor mai fi folosite și vagoane modernizate în ultimii ani din fonduri proprii, conforme cu standardele europene, precum și material rulant mai vechi, aflat într-un proces gradual de înlocuire.

Trenuri internaționale

Legături directe între Budapesta și București. Trenurile IR 72 și IR 73 vor circula pe relația directă Budapesta Keleti – București Nord, extinzând traseul actual care se încheia la Craiova.

Revenirea trenurilor la Viena Westbahnhof. Trenurile IR 346 și IR 347 vor circula din nou până la Viena Westbahnhof, pe un traseu direct, via Budapesta Kelenfold (în loc de Budapesta Keleti). Totodată, relația Baia Mare – Viena Westbahnhof va continua să fie deservită de trenurile Someș 687/686.

Noi trenuri sezoniere pe ruta București – Giurgiu – Ruse. Pentru sezonul estival 2026, vor fi introduse 4 trenuri noi pe relația București Nord – București Progresu – Giurgiu – Ruse și retur.

Continuare colaborare cu Ucraina. Parteneriatul cu compania feroviară ucraineană UZ va continua în noul mers prin menținerea grupei de vagoane Kiev – Ungheni – București Nord și retur. Grupa directă a trenului Prietenia 401/402 va oferi o conexiune între România și Ucraina.

Reducerea timpilor de staționare la frontieră. Având în vedere aderarea României la spațiul Schengen, staționările trenurilor internaționale vor fi reduse, ca urmare a eliminării controlului documentelor.

Citeste mai mult

Eveniment

Amenzi de aproximativ 9.000 de lei și permise reținute în urma unei acțiuni a poliției la Dorohoi

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla și nr. 4 Dorohoi, au desfășurat, la data de 13 decembrie 2025, o acțiune amplă pentru menținerea ordinii publice și prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale, pe raza municipiului Dorohoi și a localităților învecinate.

În cadrul activităților desfășurate, oamenii legii au legitimat 70 de persoane și au controlat 63 de autovehicule. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de aproximativ 9.000 de lei.

Sancțiunile au fost aplicate pentru abateri de la regimul circulației pe drumurile publice, iar ca măsuri complementare, polițiștii au reținut cinci permise de conducere și au retras trei certificate de înmatriculare.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul acestora fiind creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și descurajarea faptelor antisociale, atât în mediul urban, cât și în zonele limitrofe.

Citeste mai mult

Economie

Amenzi de peste 20.000 de lei în urma controalelor poliției la trecerile la nivel cu calea ferată din Dorohoi și Săveni

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Dorohoi și Biroului Rutier Săveni au desfășurat, la data de 11 decembrie 2025, o acțiune amplă pentru prevenirea accidentelor rutiere în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, pe raza localităților Dorohoi și Săveni.

În cadrul controalelor efectuate, oamenii legii au legitimat 50 de persoane și au oprit pentru verificări 46 de autovehicule. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 49 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 20.000 de lei.

O parte semnificativă dintre sancțiuni, respectiv 11, au vizat nerespectarea regulilor de circulație la trecerile la nivel cu calea ferată, una dintre principalele cauze ale producerii accidentelor grave în astfel de zone.

Totodată, polițiștii au dispus măsuri complementare, fiind reținute două permise de conducere și retrase cinci certificate de înmatriculare și au transmis că acțiunea face parte din eforturile continue ale poliției rutiere de a crește siguranța participanților la trafic și de a reduce riscul accidentelor produse în zonele cu grad ridicat de pericol.

Citeste mai mult

Eveniment

Patru metri cubi de material lemnos, confiscat de polițiști în urma unui control la o firmă din Botoșani

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu un reprezentant al Gărzii Forestiere Suceava – Compartimentul Botoșani, au desfășurat, la data de 12 decembrie 2025, o acțiune de control pe linia respectării legislației privind circulația, depozitarea, prelucrarea și comercializarea materialului lemnos.

Verificările au avut loc la punctul de lucru al unei societăți comerciale din municipiul Botoșani, unde oamenii legii au constatat mai multe nereguli. În urma controlului, s-a stabilit că societatea deținea aproximativ patru metri cubi de material lemnos pentru care nu existau documente legale de proveniență.

Ca urmare a celor constatate, administratorul firmei a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, conform legislației în vigoare. Totodată, cantitatea de material lemnos identificată a fost confiscată de polițiști.

Acțiunea face parte dintr-o serie de controale menite să prevină și să combată tăierile ilegale de arbori, precum și comercializarea materialului lemnos fără respectarea normelor legale.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending