Connect with us

Cultura

Moromeții 3, cel mai așteptat film al anului, va avea două proiecții speciale la Botoșani pe 9 noiembrie

Publicat

Moromeții 3, unul din cele mai așteptate filme românești ale anului, a pornit într-o amplă Caravană și ajunge pe 9 noiembrie în Botoșani, unde va avea două proiecții speciale, la care va participa regizorul Stere Gulea. Prima proiecție va începe la ora 19:00, la Cinema Unirea, în timp ce a doua proiecție este programată de la 20:00 la Happy Cinema.

Publicitate

Biletele au fost puse în vânzare online, dar pot fi achiziționate și direct de la casieriile celor două cinematografe:

https://eventbook.ro/film/bilete-morometii-3?hall=cinema-unirea-botosani

https://www.happycinema.ro/happy-botosani/program?date=2024-11-09

Ultima parte a trilogiei bazată pe romanele lui Marin Preda, Moromeții 3 urmărește destinul lui Niculae, fiul cel mic al celebrei familii de țărani, care ajunge, în anii ’50, un scriitor cunoscut. Un moment dificil pentru istoria țării, instaurarea noului regim comunist devine astfel fundalul poveștilor complexe din viața acestui tânăr plin de idei, ambiții și speranțe. Interpretat de Alex Călin, personajul navighează interese amoroase, conflicte profesionale și ideologice, dar și relația cu bătrânul și înțeleptul său tată, Ilie Moromete, jucat de Horațiu Mălăele. Trailer oficial: https://bit.ly/Morometii3 

Regizat de Stere Gulea și surprins prin obiectiv de directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile, Moromeții 3 a fost prezent deja pe marile ecrane în cadrul mai multor festivaluri de film naționale (TIFF, TIFF Chișinău, Serile Filmului Românesc – Iași, Film în Sat – Peștișani, TIFF Timișoara), unde genericul a rulat în aplauzele spectatorilor care au umplut sălile pentru a vedea finalul călătoriei lui Niculae Moromete. Filmul se va lansa în cinematografele din întreaga țară pe 22 noiembrie, iar de luna trecută a pornit într-o Caravană care va ajunge în peste 50 de orașe până în luna decembrie, multe dintre ele fără cinematograf.

Distribuția reunește câțiva dintre cei mai apreciați și iubiți actori români, alături de tinere talente. În rolurile principale spectatorii îi vor vedea pe Alex Călin (Niculae Moromete), Horațiu Mălaele (Ilie Moromete), Olimpia Melinte, Mara Bugarin, Răzvan Vasilescu, Iulian Postelnicu, Cătălin Herlo, Dana Dogaru, Toma Cuzin, Ana Ciontea, Laurențiu Bănescu, Conrad Mericoffer, Ioan Andrei Ionescu, Andreea Bibiri, Ilinca Hărnuț, Dorina Chiriac, cu participarea extraordinară a Oanei Pellea.

Publicitate

Scenariul filmului este unul original, semnat de Stere Gulea, care s-a inspirat din numeroase însemnări ale lui Marin Preda în jurnalele sale, dar și din arhivele istorice despre perioada respectivă. „Este o imagine care acoperă comportarea și atitudinea lui Marin Preda în epocă, în situații politice. Am încercat să înțeleg, să intuiesc itinerariul său și am încercat să ilustrez această călătorie esențială, dar folosind ficțiune. Mi-a plăcut ideea de a face un film despre acele vremuri care acum sunt în mare parte ignorate; multe evenimente care s-au petrecut atunci sau imediat după, catalizate de acele momente, au influențat deceniile care au urmat și încă le simțim repercusiunile.”, a spus regizorul.

Filmările au avut loc anul trecut, la Talpa, județul Teleorman (aflat la doar 45 de kilometri de Siliștea-Gumești, satul natal al scriitorului Marin Preda) dar și la Sinaia, București, Golești și mai multe sate din jurul capitalei. Devenită deja emblematică, prispa casei Moromeților este aceeași în toate secvențele trilogiei, ea fiind refăcută pentru filmările din 2017 și 2023. Producătorii filmului sunt Oana Bujgoi Giurgiu și Tudor Giurgiu.

***

Moromeții 3 este o producție Libra Films, distribuită de Transilvania Film.

Co-finanțatori: Centrul Național al Cinematografiei, Cinema City, Vodafone, Inspire Cinema, Catena, PPC, Cineplexx, Superbet, Movieplex, Ursus, Henkel, Happy Cinema, Hollywood Multiplex, Fundația Fan Courier, Regina Maria

Parteneri campanie lansare film: Raiffeisen Bank, PPC, Aqua Carpatica, Veolia România, Lidl

Recomandat de: Europa FM

Parteneri media: Radio România Cultural, Adevărul de Weekend, Observator Cultural, Zile și Nopți, Revista BIZ, Haute Culture, Revista FILM, IQAds, Ziarul Metropolis, LiterNet, HAPP.ro, Cinefan, MovieNews

Partener de monitorizare: mediaTRUST

***

Noutăți, programul evenimentelor din țară și povești din culisele filmărilor vor fi postate pe paginile de Facebook, Instagram și TikTok ale filmului.

***

Ne puteți urmări pe: www.transilvaniafilm.ro | Facebook | Instagram

Pentru informații suplimentare: Laura Ducu, 0721376050, laura.ducu@gmail.ro

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Zeci de șoferi verificați de polițiștii din Săveni. A plouat cu amenzi

Publicat

Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni și cei din  Vlăsinești au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și siguranță rutieră, în localitatea Săveni.

Publicitate

 

În urma activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 30 de persoane și oprite pentru control, 15 autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale în valoare de 8.000 de lei.

 

Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abaterile la regimul rutier.

 

Totodată, polițiștii au retras un certificat de înmatriculare.

Publicitate

 

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiunea polițiștilor pentru siguranța cetățenilor, la Dorohoi

Publicat

Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea infracțiunilor stradale, în municipiul Dorohoi, precum și în zonele limitrofe.

Publicitate

 

În urma activităților desfășurate, au fost legitimate peste 80 de persoane și verificate 70 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 5.000 de lei.

 

În același context, au fost reținute 2 permise de conducere și retras un certificat de înmatriculare.

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune a polițiștilor din Botoșani pentru protecția animalelor și combaterea braconajului cinegetic

Publicat

Sâmbătă, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat o acțiune pentru protecția animalelor precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională comise la regimul cinegetic, în județul Botoșani.

Publicitate

 

În urma activităților desfășurate, au fost legitimate 22 de persoane, fiind aplicate 19 sancțiuni contravenționale în valoare de 6.000 de lei.

 

Dintre sancțiuni, 4 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor OUG 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi și 15 sancțiuni pentru încălcarea prevederilor OUG 155/2001 privind gestionarea câinilor fără stăpân.

 

Totodată, au fost efectuate 13 controale la domiciliu, fiind verificate 28 de exemplare canine.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Noi drepturi pentru pacienți: Vor avea dreptul la a doua opinie medicală și vor fi programați de medici la următoarea consultație

Publicat

Noi drepturi pentru pacienți. Pacienții asigurați vor avea dreptul la a doua opinie medicală, care va fi decontată de stat, potrivit unui proiect adoptat de Camera Deputaților. De asemenea, medicii vor fi obligați să direcționeze și programeze pacienții pentru investigații medicale ulterioare.

Publicitate

Camera Deputaților a adoptat recent un proiect de lege care aduce modificări importante la Legea 46/2003 privind drepturile pacientului.

Potrivit parlamentarilor, inițiativa are ca scop completarea cadrului normativ existent privind drepturile pacientului, în vederea asigurării unui acces echitabil, continuu și eficient la servicii medicale de calitate, în special în contextul procesului de stabilire a diagnosticului.

Noi drepturi pentru pacienți: programare pentru investigații ulterioare
Una dintre principalele noutăți introduse prin proiectul de lege este obligația medicului curant de a direcționa și programa pacientul la următoarea consultație sau investigație necesară stabilirii diagnosticului.

Această măsură urmărește să reducă timpul de așteptare și incertitudinile cu care se confruntă pacienții în parcursul obținerii unui diagnostic.

Potrivit inițiatorilor, în practică mulți pacienți întâmpină dificultăți în accesarea etapelor următoare din procesul medical, fiind nevoiți să navigheze singuri prin sistem, ceea ce duce adesea la întârzieri în diagnosticare și tratament.

Noul cadru legislativ vine să rezolve această problemă prin crearea unui mecanism de programare la nivelul unității medicale în care s-a desfășurat consultația.

Publicitate

Dreptul la a doua opinie medicală

O altă prevedere importantă introduce dreptul pacienților asigurați prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) la o a doua opinie medicală.

Această consultație suplimentară va fi plătită de sistemul de asigurări medicale. Ea poate fi solicitată pe baza investigațiilor medicale existente sau suplimentar solicitate, dacă situația o justifică.

Parlamentarii au explicat că dreptul la a doua opinie este o practică internațională recunoscută, care permite pacientului să consulte un alt specialist fără a fi nevoit să repornească întregul proces.

Măsura oferă o siguranță suplimentară pentru pacienți, în special în cazurile complexe sau când există incertitudini privind diagnosticul ori tratamentul propus.

Ce urmează

Proiectul de lege a fost adoptat pe 11 februarie de Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie promulgat de președintele statului și publicat în Monitorul Oficial.

Inițiatorii subliniază că scopul acestor modificări este completarea cadrului normativ existent privind drepturile pacientului, în vederea asigurării unui acces echitabil, continuu și eficient la servicii medicale de calitate, în special în contextul procesului de stabilire a diagnosticului.

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending