Cultura
MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (88)
O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:
Citesc „Pâlpâiri” (Editura „Polirom”, 2018), un roman scris de Dan Lungu. Reţin: 1. „Am fost educaţi să privim tot înainte, în monitoare, să nu întoarcem capul”; 2. „Dincolo de monitoare este jungla. Capătul lumii e acolo unde eşti offline”; 3. „O altă epistemologie înseamnă alt stil de viaţă”; 4. „Suprafaţa apei şi ecranele au mult mai multe în comun decât pare la prima vedere”; 5. „Orice speranţă e o fantă prin care se întrezăreşte o lume mai bună, o altă realitate”; 6. „Nici un apelativ nu este absolut întâmplător, ci e o atribuire identitară”; 7. „Ai sentimentul unei violenţe subtile atunci când lucrezi cu numere mari şi al unei trădări a umanului”; 8. „Mereu am avut sentimentul că toţi consilierii sunt oamenii sistemului şi tot ce-i mai bun pentru tine lasă la urmă, e ultima ofertă”; 9. În sat „până şi mirosurile se separă: în faţă te întâmpină mireasma de trandafiri sau regina nopţii, iar în spate cea de balegă sau de găinaţ”; 1o. „Întreaga realitate a satului se sprijină pe suveicile cuvintelor care ţes încontinuu”;
Dan Lungu, în romanul „Pâlpâiri” (Editura „Polirom”, 2018), despre sat: „Lucrurile au simplitatea unui echilibru reglat de generaţii într-o lume aproape neschimbată. Numai că de vreo trei generaţii lumea a început să se schimbe – iute, uneori indigest de iute. Din vechiul echilibru a rămas o poveste frumoasă, de spus nepoţilor şi în filmele documentare” (p. 30);
Dan Lungu, în „Pâlpâiri” („Polirom”, 2018), despre existenţa „satelor paralele”: „În paralel cu satul oamenilor, există unul al insectelor şi vietăţilor minuscule, o grădină zoologică liliputană pentru care adulţii istoviţi, preocupaţi, îngrijoraţi, nepăsători, mândri, alcoolizaţi, abrutizaţi nu au ochi. Doar pentru ţânţari au câte o palmă sau pentru urechelniţe un călcâi. În schimb, copiii, adesea în patru labe, privesc această lume de jucării vii, exorbitant de scumpe în alte părţi, de aproape, cu încântare şi cruzime. Niciodată, cât am stat cu ochii în monitoare şi aerul condiţionat între umeri, nu mi-aş fi imaginat atâta agitaţie minimalistă. Mai exact, în paralel, un sat al găinilor, raţelor, gâştelor, porcilor, oilor, vacilor cailor, care dau ouă, lapte, carne, lână, pene, adică al vieţuitoarelor instrumentalizate. Asupra lor adulţii îşi concentrează toată atenţia. Au grijă de ele ca de ochii din cap, cum obişnuiesc să spună. Cu mic, cu mare, toţi au grijă de animale, cu sarcini după vârstă. Lumea animalelor instrumentalizate înseamnă program, atenţie şi muncă.”;
Cronica pe care am făcut-o romanului „Pâlpâiri” şi pe care o găsiţi în volumul meu „Lecturi postrestant” cu titlul „Un roman al comunicării rurale din perspectiva relaţiilor spaţiale”: „Sebastian A. Aanei, unul dintre personajele romanului care, fără dubii, se poate identifica perfect cu autorul, se stabileşte temporar într-un sat la o mătuşă a sa, Ortansa. Ne atenţionează că „ştie destul de bine ce caută”, profitând de un concediu de „recuperare sau explorare identitară”, ţinta fiind genealogia familiei Aanei. Şi asta venind dinspre o primă „pâlpâire” pe care i-a generat-o contactul cu statistica, atunci când a conştientizat că „un om fără rădăcini e o cifră”. O idee care, după cum se va vedea în finalul romanului, îi va crea probleme. Apropiindu-se prea mult de rădăcini, fostul primar Polovăţ şi-a văzut ameninţate afacerile necurate, punându-şi gaşca de apropiaţi să-l bată. De la fereastra camerei pe care a ocupat-o în casa mătuşii Ortansa, o intelectuală, femeie credincioasă pentru care bârfa e „însuşi păcatul şi care împărtăşeşte o gnoseologie comunitară”, alcătuieşte un plan de cercetare bazat pe o nomogramă grefată pe topologia dată de drumurile satului, conştient fiind că acestea „dau sens capilarităţii rurale”. Se începe având în vedere casa şi familia lui Manole care, la rândul lui, ca şi mătuşa Ortansa, împărtăşeşte aceeaşi gnoseologie comunitară şi în a cărui familie „gama emoţiilor exersate în comun este destul de restrânsă”.
Apoi, pas cu pas, urmează a fi analizate toate distanţele ce dau elementele proxemicii, relaţiile dintre personaje fiind observate pe baza componentelor tetracotomiei lui Hall: distanţa intimă, distanţa personală, distanţa socială şi distanţa publică. De aceea eu percep acest roman al lui Dan Lungu, „Pâlpâiri” (Editura „Polirom”, seria „fiction-Ltd”, Bucureşti, 2018), ca unul ce vizează comunicarea rurală din perspectiva relaţiilor spaţiale, explorându-se punctele de vedere, poziţia socială, contextul fizic , modelul cultural sau chiar coordonatele temporale ale celor cu care intră în contact, cum ar fi: preotul cel tânăr (globalizat deja) faţă de fostul preot, Anton (fratele lui Manole) sau Moş Pandele, recunoscut ca lider de opinie în sat. Sunt supuse observaţiei, pe aceleaşi principii: familia „Flinstone” (poreclită după un cunoscut serial, posesoarea unei vile), Costache Lepădatu cu Aglaia lui (locuind într-o casă de furci, alături de băiatul lor care şi-a construit o vilă), primarul Sebastian S. Aanei (poreclit Polovăţ), ciobanii Romeo şi Costeluş (şi la aceştia observându-se urme accentuate ale globalizării), Ilie (omul cu piciorul de lemn), casa Vangheliţei (una în care ar exista necuratul şi care îi va aduce neplăceri) şi alte elemente ale satului contemporan, aflate într-o devălmăşie de tradiţional şi contemporan.
Întreaga poveste, care începe să se contureze abia după pagina 104, se bazează pe un stil calat pe două paliere. Mai întâi autorul apelează la o amalgamare de elemente de vocabular specific satului cu termeni şi concepte preţioase, puse în alcătuiri de tipul: „orătăniile scurmă compulsiv”, „lucrează experimentând o epistemologie nouă”, „cizelează cu cuţitaşul glacial al spiritului critic”, „anatemizarea bârfei”, „dincolo de mnemotehnică există o vibraţie a incantaţiei”, interpretarea realităţii prin „reverie analitică”, „arheologie a recuperării identităţii”, măsurarea gradului de compatibilitate cu „mentalitatea unui cluster populaţional”etc. În al doilea rând, întreg romanul se vrea un discurs despre satul de azi, unul scris nu pentru dame care se plictisesc, pentru că trebuie pusă mintea la lucru. Trebuie sesizată ieşirea din cosmogonie, nevoia de o epistemologie sistematizată pentru obiectele speciale de cercetare, permanenta preocupare de a descoperi acel licăr de luciditate epistemologică în ochii personajelor, abundenţa de procente cu scopul de a vizualiza situaţiile, şi multe altele, toate puse pentru a lămuri veşnica dilemă dacă sinesteziile pot avea rol metodologic.
Mustind de psihosociologie, domeniu mult mai la îndemâna autorului, romanul relevă o disjuncţie prezentă în satul contemporan, aceea dintre Planeta Bătrânilor şi Planeta Nepoţilor. Lipseşte Planeta Părinţilor, una plecată prin alte „universuri”, dând naştere unui gol imens, fiindcă nu mai există mediatorii dintre locuitorii primelor două.
Dacă o idee este o ardere, atunci poate fi considerată o flacără a minţii. Creşterea şi descreşterea în intensitate a unei idei poate fi o pâlpâire a minţii (“o pâlpâire este o scânteie”, „un obiect de cunoaştere atât de delicat”). Pâlpâirea poate fi asociată şi mişcării tremurate a unei idei, la rândul ei asociată nesiguranţei, şi poate proveni de unde nu te aştepţi (“singularitatea este pâlpâire”, spre exemplu). Pâlpâiri sunt ideile încă neconcretizate, cele care stau în aşteptare sau care nu vor fi materializate niciodată. Acest laitmotiv al “pâlpâirii”, care revine periodic în cartea lui Dan Lungu, asigură savoarea romanului: “pâlpâirile care subminează involuntar lumi şi ne obligă să o luăm de la capăt cu întrebarea “cine suntem”?(p. 24); “pâlpâirile capătă valenţe surprinzătoare, devin un obiect de cercetare din ce în ce mai complex” (p. 34); “o lume în care pâlpâirile, şi nu cauzele, ar regla relaţiile dintre evenimente ar semăna cu o lume absurd” (p. 35); “desigur, central rămâne pâlpâirea, ca lucire fugară a altor realităţi, întrezărire a alternativelor ce duce la metamorfoza încrederii”(p. 43); “detaliile care deschid lumi nu sunt doar găuri de cheie, ci şi pâlpâiri” (p. 44); “un detaliu devine o pâlpâire”(p. 69) etc.
Dintre multele concluzii pe care le poate induce romanul Lui Dan Lungu, două sunt relevante: 1. în sat “oamenii fac parte dintr-o poveste, dintr-un concept, dintr-o aventură”, faţă de oraş unde fiecare om este “o unitate statistică”; 2. satul “nu te lasă să-ţi pierzi coordonatele, dar totodată scade probabilitatea pâlpâirilor, întrezărirea lumilor alternative. Valorile sunt ca nişte obiecte de lemn masiv, pietre de moară greu de urnit de unul singur”. Nu închei fără a evidenţia rezultatul unui joc pe care l-am făcut pentru mine. Am realizat nomograma personajelor romanului şi fiecăruia i-am găsit un corespondent în satul în care locuiesc şi care, culmea, de-a lungul timpului mi-a înăbuşit aproape toate „pâlpâirile” mele”.
Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News
Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Cultura
VIDEO: Mii de oameni la PARADA Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni…” de la Botoșani
Mii de botoșăneni au participat astăzi la Botoșani la parada tradițiilor populare de la cea de-a XLIX-a ediție a Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni…”.
Organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale de la Botoșani, evenimentul a fost dedicat păstrării și promovării tradițiilor de iarnă de la Botoșani, iar sutele de participanți s-au bucurat de costumele și tradițiile populare din zona noastră.
Parada s-a desfășurat pe ruta Primăria Municipiului Botoșani – Str. Cuza Vodă – Casa Sindicatelor – Liceul „A.T. Laurian” – Podul de Piatră – Calea Națională – Direcția Muncii – Hotel Rapsodia – Str. Cuza Vodă, iar cele 36 de formații cu peste 1200 de participanți s-au bucurat de o primire incredibil de frumoasă.
Iată și câteva imagini de la această paradă extraordinară:
Românii marchează astăzi Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii, o zi care este sărbătorită în fiecare an la data de 22 decembrie și care reamintește de sacrificiul a peste 800 de tineri pentru câștigarea libertății.
Prin Legea nr. 273 din 7 decembrie 2011 pentru modificarea Legii nr. 258/2002 privind declararea zilei de 22 decembrie Ziua Libertăţii României, ziua de 22 decembrie a fost declarată ”Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii”, potrivit https://www.cdep.ro/.
Senatorii au adoptat la 14 iunie 2011 propunerea legislativă prin care ziua de 22 decembrie este declarată Ziua Victoriei Revoluţiei române şi a Libertăţii. Propunerea iniţiată de deputaţi şi senatori, aparţinând grupurilor parlamentare ale PDL, PSD, PNL şi minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară, a fost aprobată de Senat cu 96 de voturi pentru, trei voturi împotrivă şi şase abţineri. Iniţiatorii au susţinut în expunerea de motive a propunerii legislative că este necesară promovarea, în mentalul colectiv, a importanţei zilei de 22 decembrie, ca dată ce a marcat începutul democraţiei în România. Senatul a fost prima Cameră legislativă sesizată în cazul acestei propuneri.
Legea nr. 273 din 7 decembrie 2011 are ca titlu ”Lege privind declararea zilei de 22 decembrie Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii”, iar Articolul 1 are următorul cuprins: „Art. 1 – Se declară ziua de 22 decembrie Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii.”. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată, potrivit https://www.cdep.ro/.
Decretul nr. 948 din 6 decembrie 2011 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 258/2002 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 873 din 12 decembrie 2011.
* * *
Începutul sfârşitului pentru regimul condus de Nicolae Ceauşescu a fost ziua de 16 decembrie 1989. Revoluţia de la Timişoara, care a cuprins evenimentele din intervalul 16-20 decembrie 1989, a iniţiat procesul de dărâmare a totalitarismului din România, după cum precizează politologul Vladimir Tismăneanu în lucrarea „Despre 1989. Naufragiul utopiei” (Editura Humanitas, Bucureşti, 2009).
„A fost momentul inaugural al seriei de acţiuni care aveau să culmineze la Bucureşti şi în alte oraşe în zilele de 21 şi 22 decembrie şi care au constituit efectiv o revoluţie ca modalitate de întemeiere a libertăţii (…) Născut din violenţă şi brutalitate, regimul pierea în chip violent şi brutal. Îşi dovedea, încă o dată, deficitul total de legitimitate şi proba natura ilegală, criminală, a existenţei sale”, subliniază Vladimir Tismăneanu în lucrarea sus-menţionată.
* * *
La 16 decembrie 1989, mai mulţi credincioşi din oraş demonstrau paşnic, în jurul Catedralei reformate din Piaţa Maria, faţă de o decizie judecătorească prin care pastorul reformat László Tokés urma să fie evacuat şi mutat în altă localitate. Mişcarea avea să se extindă, la aceasta aderând studenţi, muncitori şi alţi locuitori ai Timişoarei. Se formează coloane de timişoreni care se îndreaptă către centrul oraşului. Izbucneşte, astfel, o revoltă anticomunistă pe fondul scăderii dramatice a nivelului de trai al populaţiei, ca şi al destrămării sistemului comunist european în fostele ţări socialiste, menţionează lucrarea „Istoria României în date” (Ed. Enciclopedică, 2003).
Revoluţia Română din decembrie 1989, Timişoara; imagine din ziua de 17 decembrie 1989.
Foto: (c) CONSTANTIN DUMA/Arhiva istorică AGERPRES
În scurt timp, Piaţa Maria este ocupată de câteva sute de persoane, care scandează „Libertate”, „Dreptate” şi care cântă „Deşteaptă-te, române!”. Coloanele de manifestanţi se îndreaptă spre Comitetul judeţean al Partidului Comunist Român (PCR). Sunt mobilizate forţele de ordine ale Ministerului de Interne, ale Miliţiei, armata, gărzile patriotice, pompierii. Manifestanţii sunt întâmpinaţi cu jeturi de apă, gaze lacrimogene. Au loc ciocniri violente între demonstranţi şi forţele de ordine. Se operează arestări.
În jurul orei 16.00, mai multe tramvaie sunt blocate de către manifestanţi şi se strigă „Jos cu Ceauşescu!”. Până la miezul nopţii, unii manifestanţi, printre care şi pastorul László Tokés, sunt bătuţi şi arestaţi.
A doua zi, la 17 decembrie 1989, timişorenii se adună în stradă în număr foarte mare; manifestanţilor li se alătură muncitori din fabrici şi uzine. Se scandează: „Jos Ceauşescu!”, „Jos comunismul!”, „Nu vă fie frică!”. Comitetul judeţean al PCR este luat cu „asalt” de către demonstranţi, care pătrund în clădire prin geamurile sparte. Intervine armata.
La 17 decembrie 1989 muncitori, locuitori şi studenţi din Timişoara se îndreaptă spre Piaţa Operei rostind îndemnuri la acţiune împotriva dictaturii comuniste.
Foto: (c) CONSTANTIN DUMA/Arhiva istorică AGERPRES
Din dispoziţia lui Nicolae Ceauşescu, sunt trimişi la Timişoara, în ajutorul conducerii locale a judeţului: generalul Velicu Mihalea, adjunct al şefului Direcţiei de Contrainformaţii din Departamentul Securităţii Statului (DSS), colonelul Filip Teodorescu de la Direcţia a III-a Contraspionaj din DSS şi alţi ofiţeri superiori. Ion Coman, secretar al Comitetului Central al PCR, este numit comandant unic pentru Timişoara. El se deplasează la Timişoara, însoţit de generalii Ştefan Guşă, Victor Atanasie Stănculescu, Mihai Chiţac, Florea Comşa, colonelul Gheorghe Radu ş.a., în vederea coordonării acţiunilor represive. La miezul nopţii, forţele de ordine deschid focul asupra manifestanţilor; sunt ucişi şi răniţi copii, tineri, femei şi bătrâni. Peste 20.000 de membri ai „gărzilor patriotice” din Dolj şi Râmnicu Vâlcea sunt trimişi cu trenuri speciale spre Timişoara; înarmaţi cu bastoane, ei aveau misiunea să ajute la dispersarea manifestanţilor. Acţiunea eşuează. O parte a celor trimişi fraternizează cu timişorenii, o altă parte este oprită pe drum şi face cale întoarsă.
Revoluţia Română din decembrie 1989, Timişoara; intervenţia forţelor de ordine împotriva demonstranţilor, 17 decembrie 1989.
Foto: (c) CONSTANTIN DUMA/Arhiva istorică AGERPRES
În aceeaşi zi, Nicolae Ceauşescu convoacă o teleconferinţă cu activul de partid şi de stat din judeţe şi anunţă că a dat ordin să se tragă. „Se somează, oricine nu se supune se socoteşte stare de necesitate şi se aplică legea!”, ameninţă liderul comunist. În toate întreprinderile şi instituţiile din ţară se face de gardă 24 de ore din 24 de ore, se întăresc măsurile de pază şi securitate, atmosfera devenind foarte încărcată, dacă nu explozivă. Pe străzi circulă patrule formate dintr-un miliţian, un militar în termen şi un membru al gărzilor patriotice.
În Timişoara se aud primele focuri de armă, până după miezul nopţii având loc lupte de stradă între civili şi militari şi fiind incendiate TAB-uri, tancuri şi magazine. De asemenea, pe treptele catedralei, un grup format din copii şi tineri civili încep să scandeze: „Jos Ceauşescu!”, „Libertate!”, „Vrem o ţară liberă!”. Ei cântă colinde, iar alte câteva sute de manifestanţi li se alătură, fluturând un steag din care fusese decupată stema comunistă.
În timp ce pe 18 decembrie 1989 Nicolae Ceauşescu îşi începe vizita oficială în Republica Islamică Iran, în Timişoara vitrinele magazinelor sunt sparte, miliţienii sunt peste tot, iar militarii ordonă oamenilor să circule fără oprire, fiind împiedicaţi să stea în grupuri.
După două zile în care armata, miliţia şi securitatea încearcă să reprime fără succes revolta, demonstranţii ocupă, la 19 decembrie 1989, centrul Timişoarei, din zona Piaţa Operei. Cele mai multe întreprinderi din Timişoara îşi încetează activitatea, se organizează mitinguri de protest, se formulează revendicări. Pe străzile oraşului, militarii fraternizează cu revoluţionarii şi se scandează: „Armata e cu noi!”.
Un număr de peste 40 de cadavre ale unor victime ale represiunii din Timişoara, neidentificate, sunt transportate, în secret, de la morga Spitalului Judeţean Timiş în Bucureşti, unde, în noaptea de 19 spre 20 decembrie, sunt incinerate la crematoriul „Cenuşa”.
La 20 decembrie 1989, demonstranţii din Timişoara se grupează în Frontul Democratic Român, avându-i în frunte pe Lorin Fortuna (preşedinte), Ioan Chiş (vicepreşedinte) şi Claudiu Iordache (secretar general), cu scopul de a organiza mişcarea de rezistenţă. Dimineaţa, zeci de coloane de muncitori din întreprinderile oraşului se îndreaptă spre Piaţa Operei. În jurul orei 11.00, generalul Ştefan Guşă ordonă retragerea tehnicii de luptă în cazărmi şi interzicerea folosirii armamentului din dotare. În jurul orei 13.00, coloanele de manifestanţi ajung în Piaţa Operei, iar militarii fraternizează cu ei. La ora 14.00, efectivele militare sunt retrase în cazărmi, iar autorităţile centrale şi locale nu-şi mai exercită autoritatea asupra oraşului. Astfel, Timişoara devine primul oraş liber al României.
Revoluţia Română din decembrie 1989, Timişoara; imagine din ziua de 20 decembrie 1989.
Foto: (c) CONSTANTIN DUMA/Arhiva istorică AGERPRES
În balconul Operei i se înmânează primarului Timişoarei, Petre Moţ, revendicările protestatarilor: eliberarea arestaţilor, redarea cadavrelor familiilor care le revendică, demisia lui Nicolae Ceauşescu, circulaţia liberă a oamenilor şi a ideilor. Mulţimea scandează: „Nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă!”, „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!”.
Revoluţia Română din decembrie 1989, Timişoara; imagine din ziua de 20 decembrie 1989.
Foto: (c) CONSTANTIN DUMA/Arhiva istorică AGERPRES
Sediul Comitetului judeţean al PCR este înconjurat de muncitori. În încercarea de a rezolva criza, liderii comunişti Emil Bobu şi Constantin Dăscălescu se întâlnesc cu o delegaţie a manifestanţilor. Emisarii lui Ceauşescu, îngroziţi de revendicările manifestanţilor (demisia lui Ceauşescu şi a guvernului), se reîntorc în grabă la Bucureşti.
Nicolae Ceauşescu revine din vizita oficială din Iran şi decretează instituirea stării de necesitate. În cadrul unui discurs televizat, acesta afirmă că „elemente huliganice (…) au provocat distrugeri de tip fascist în scopul destabilizării ţării, dezmembrării teritoriale, lichidării revoluţiei socialiste şi întoarcerii sub dominaţie străină”. Totodată, Ceauşescu dă vina pe „agenturile străine de spionaj şi pe românii din interior care îşi vând ţara pentru un pumn de dolari sau pentru alte valute”.
Presa controlată de guvern nu a dat nicio relatare a evenimentelor de la Timişoara, acestea fiind cunoscute însă pe larg prin emisiunile în limba română ale principalelor posturi de radio occidentale, precum şi prin emisiunile de la Budapesta şi Belgrad.
La 20 decembrie 1989, este emis un Decret prezidenţial prin care se instituie starea de necesitate pe teritoriul judeţului Timiş, ca urmare a „gravei încălcări a ordinii publice prin acte teroriste, de vandalism şi de distrugere a unor bunuri obşteşti”. Comitetul municipal de partid anunţă organizarea unui mare miting în Piaţa Palatului, unde se spera ca Bucureştiul să condamne „acţiunile huliganice” de la Timişoara.
Revoluţia Română din decembrie 1989, Timişoara; imagine din ziua de 20 decembrie 1989.
Foto: (c) CONSTANTIN DUMA/Arhiva istorică AGERPRES
Economie
Hidroelectrica a modificat perioada de transmitere a INDEXULUI pentru luna decembrie: Iată noul interval
Eveniment
ASTĂZI: Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni…” revine pe străzile din Botoșani. Programul manifestărilor
VIDEO: Mii de oameni la PARADA Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni…” de la Botoșani
22 decembrie: Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii
Hidroelectrica a modificat perioada de transmitere a INDEXULUI pentru luna decembrie: Iată noul interval
ASTĂZI: Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni…” revine pe străzile din Botoșani. Programul manifestărilor
O casă din Săveni, pe punctul de a lua foc după ce proprietarul a pus preparatele din carne la afumat și a plecat
La un pas de dezastru! O casă din Sârbi în pericol noaptea trecută din cauza unui incendiu la coșul de fum
Cum a rezolvat o țară europeană conflictele din ȘCOALĂ venite de pe rețelele sociale. A închis TikTok
CALENDAR ORTODOX 2024: Sfântul Ierarh Petru Movilă
Doina Federovici, aleasă în conducerea Senatului
Elevii Grupului Vocal al Liceului „Regina Maria” din Dorohoi au adus bucurie în două centre de asistență pentru persoanele în vârstă din județul Botoșani
VIDEO: Mii de oameni la PARADA Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni…” de la Botoșani
„Invitatul Zilei” la Botosani24.ro: Constantin Cocoreanu, primarul comunei Tudora
„Invitatul Zilei” la Botosani24.ro: Sergiu Dascălu, primarul comunei Vorona
„Invitatul Zilei” la Botosani24.ro: Gabriel Alexe, profesor de matematică și poet. Laureat al Marelui Premiu „Nicolae Labiș”
Valeriu Iftime: „Oamenii cu adevărat valoroși în politică sunt cei care au demonstrat de-a lungul timpului că pot reuși în viață prin propriile forțe”
„Invitatul Zilei” la Botosani24.ro: Marius Rogojinschi, Managerul Teatrului pentru Copii și Tineret „Vasilache”
„Invitatul Zilei” la Botosani24.ro: Cristian Lazarovici, președinte Uniunea Armenilor Botoșani
-
Economie2 ani agoManagerul celei mai puternice companii de la Botoșani s-a sinucis
-
Eveniment2 ani agoCe se poate construi fără autorizație. Noi reguli pentru avizarea documentelor
-
Eveniment1 an agoFOTO: Biserica Ortodoxă este în DOLIU. Un preot îndrăgit, profesor universitar, și-a pierdut viața într-un accident cumplit
-
Eveniment2 ani agoFOTO: „Doamne, îndură-te de bătrâni, de tineri, de pruncii de la sân!”. Sute de oameni s-au rugat în genunchi la Buzeni
-
Actualitate1 an agoDe la 1 august sau 1 septembrie 2023 salariul minim ar putea crește din nou
-
Actualitate1 an agoFiica unor profesori de excepție din Botoșani a luat 10 la TITULARIZARE, una dintre cele șase note maxime la nivel național
-
Eveniment3 ani agoPlânge dealul, plânge valea: „Mor animalele de sete”. Aproape un sfert din judeţul Botoşani în pragul disperării din cauza apei
-
Eveniment1 an agoFOTO: Un autobuz cu pasageri a luat foc în mers
