O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

„Cafeneaua literară nr. 7 (233) din iulie 2022.  Ca de obicei, de la Al. D. Funduianu primesc spre lectură exemplare din „Cafeneaua literară” aflată sub directoratul lui Virgil Diaconu.  Jumătate din paginile acestui număr al  revistei (15 din 30) sunt dedicate lui Eminescu.

Virgil Diaconu intră în dialog cu eminescologul Nicolae Georgescu (p. 6 – 9). Mai întâi,  Nicolae Georgescu lămureşte apariţia conceptului de „eminescologie”: „Lui Pompiliu Constantinescu, cel care spunea, privind maldărul de manuscrise eminesciene: „Datoria noastră este să facem din această necropolă – o acropolă”, nu-i plăcea cuvântul, dar cerea o catedră Eminescu, voia o ştiinţă despre viaţa şi opera poetului. Să nu vă miraţi, cuvântul ca atare,           e m i n e s c o l o g i e, nu se găseşte în vreun dicţionar de limbă românesc până la anul 1988, deşi s-a vorbit, s-a scris despre el. În acest an a apărut Suplimentul la DEX (nu erau bani pentru o reeditare, suplimentul acesta apare la „Editura  Enciclopedică, pe hârtia cea mai ieftină posibil):  aici termenul este primit şi glossat: „ştiinţa despre viaţa şi opera lui Eminescu”. Este, deci, un „vocabulum receptum” – desigur, pe fondul marilor discuţii/dispute despre viaţa şi opera lui Eminescu din anii 1980.

Întrebat dacă a adus ceva nou sau a aprofundat ceva anume în problematica eminescologică, Nicolae Georgescu răspunde printre altele: 1.”Am analizat Ediţia princeps  Eminescu, demonstrând că ea a fost alcătuită de către poet şi este un volum de versuri iniţiatic”; 2. „Ca faptă culturală, am instituit ziua de 28 iunie „Ziua Zaristului Român”, şi ea este ţinută de către Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România. (…) Totuşi, punctez: am stabilit ziua de 28 iunie 1883 în viaţa lui Eminescu şi în istoria României. După studiile mele (articole, editări de documente), şi marele tratat de Istorie a României dă importanţă acestei zile. S-a schimbat, practic, paradigma: francofilia noastră funciară s-a schimbat pentru filogermanism. Pentru asta, printre sacrificiile mari a fost şi scoaterea lui Eminescu din presă”; 3. „Am analizat cei şase ani grei ai lui Eminescu, 1883 – 1889, demonstrând că a dorit să reintre în presă şi nu i s-a permis”.

Ne abatem de la răspunsurile date de Nicolae Georgescu pentru a specifica faptul că ziua de 28 iunie este de trei ori tragică pentru români.  La 28 iunie 1883, Mihai Eminescu, având calitatea de conducător al ziarului „Timpul”, este arestat la 33 de ani, devenind primul ziarist deţinut politic al României, fiind internat forţat într-o clinică de boli nervoase. Motivul arestării ar fi fost faptul că la 4 iunie 1883, la dezvelirea statuii lui Ştefan cel Mare, a citit poezia „Doina”. Urmează 28 iunie 1940 când au fost cedate Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, apoi 28 iunie 2013 când moare poetul martir Dumitru Matcovschi.

Privind unele cărţi despre Eminescu scrise de unii confraţi, Nicolae Georgescu pleacă de la un citat din Caragiale („Punctuaţia este gesticulaţia gândirii”), marele dramaturg fiind considerat „primul câine de pază” al lui Eminescu. Sunt autori, crede N. G., care pun punctuaţia proprie editorilor, negând astfel punctuaţia lui Eminescu: „Lucrarea ce un artist ca Eminescu o lasă este, cu toate calităţile şi defectele ei, ceva sfânt, fiindcă-n ea se întrupează pipăit, şi pentru o viaţă mai durabilă decât a neamului său întreg, gândiri şi simţiri de veacuri ale acestuia, şi de aceea, fără teamă de exagerare, s-a putut zice că o aşa lucrare este patrimoniul omenirii întregi, nu numai al unui neam.”

Nicolae Georgescu publică în revistă eseul intitulat „Postumiada” eminesciană” (p. 9 – 11). Reţinem: 1. „După cum se ştie, manuscrisele rămase de la Mihai Eminescu au fost donate Academiei Române de către păstrătorul lor, Titu Maiorescu., în 1902, iar înaltul for ştiinţific şi cultural le-a încredinţat spre păstrare Bibliotecii Academiei Române, cea mai importantă instituţie aflată în subordinea sa. (…) Încă din timpul prelucrării evidenţelor primare, aceste manuscrise au fost cunoscute de către Nerva Hodoş şi Ilarie Chendi, bibliotecari la Biblioteca Academiei Române, dar şi de către I. Ar. Rădulescu-Pogoneanu, apropiat al instituţiei; toţi trei au descifrat unele poezii eminesciene şi le-au publicat în revistele „Semănătorul” (primii doi) şi „Convorbiri literare” (cel de-al treilea). Ilarie Chendi este acela care a organizat întregul material pentru publicare în ediţii El a operat şi prima tăietură în interiorul postumelor eminesciene, separând ceea ce el a numit „Literatura populară” de restul poeziilor”; 2. „ Deşi ediţiile poeziei postume eminesciene sunt multe la număr, totuşi trebuie spus că nu seamănă una cu alta nici ca organizare a materialului, nici ca ordine, nici ca text. Fiecare editor în parte este cufundat în textul manuscris eminescian şi oferă varianta sa de lectură, pe care o girează cu propria-i personalitate (prin studii, separate de ediţii,prin probitate profesională recunoscută etc.). (…) Avem de-a face, practic, cu un tezaur de interpretări eminesciene – neorganizat, însă. Este o energie imensă a editorilor lui Eminescu – şi această energie se pierde în latenţe, nu e pusă la lucru.” 3. „… recenta editare a  caietelor eminesciene în ediţie fotoprintată, prin eforturile d-lui Acad. Eugen Simion şi sub ochiul tehnic al d-lui Mircia Dumitrescu, ne obligă la responsabilitate. Scrisul eminescian nu mai este închis în manuscrisele de la Biblioteca Academiei Române – s-a deschis către public, stă la îndemâna oricui să-l vadă, să-l citească, să-şi facă propria strategie de înţelegere a operei poetului.”; 4. „Oricum, bucuria de a avea acest corpus eminescian scanat şi editat rămâne şi dincolo de verificările pe care le vom face sau nu, noi sau generaţiile viitoare, într-o ediţie de autor sau în cadrul unui colectiv (care va trebui, însă, instituţionalizat). Habemus corpus: dl Eugen Simion a dresat în lumina tiparului un nod gordian al literaturii române, care va dăinui”.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News