O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

Revista „Pro Saeculum” nr. 1-2 din 2022.  Revista, care apare la Focşani sun egida Uniunii Scriitorilor din România, publică la rubrica „Eminesciana” rezultatele unor cercetări făcute de Mircea Popa, sub titlul „Noi documente privind legăturile lui Eminescu cu tineretul din Transilvania”(p. 12 – 13). Articolul debutează cu câteva referiri, cunoscute deja, la trecerile lui Eminescu prin Transilvania şi relaţiile lui de suflet cu cei de aici: 1. „…debutul său s-a făcut prin revista „Familia” a lui Iosif Vulcan”; 2. „…dascălul său de literatură, Aron Pumnul, venea şi el din Transilvania şi că acesta i-a insuflat interesul pentru Mica Romă a Blajului”; 3. „…turneele sale teatrale, în care a îndeplinit funcţia de sufleor şi actor, l-au pus în legătură cu anumite societăţi de lectură şi cu publicul lor”; 4. „…studenţii români de la Universitatea din Budapesta, „Petru Maior”, i-au solicitat colaborarea la unul din almanahurile în pregătire”; 5. „perioada vieneză, când a devenit membru al Societăţii „România Jună”, împreună cu care a propus organizarea sărbătoririi lui Ştefan cel Mare la Putna şi un congres studenţesc a tuturor tinerilor aflaţi la universităţile din afara ţării”; 6. „prietenilor ardeleni de la  Societatea „România Jună” le-a oferit cea mai frumoasă creaţie a sa, „Luceafărul”, opera sa de maturitate, care a influenţat  mult gândirea politică din Ardeal, producând aici numeroase imitaţii şi pastişe”.

Mircea Popa vine cu noi amănunte biografice care vizează legătura lui Eminescu cu Ardealul. După cercetări în arhiva Societăţii literar-bisericească „Alexi-Şincai” de la Seminarul Teologic greco-catolic de la Gherla, înfiinţată în anul 1869. În 1870, societatea înfiinţează revista „Steaua mării”. Scopul revistei era de a publica ce citeau membrii ei în timpul şedinţelor.  Spune Mircea Popa: 1. „Revista porneşte la drum cu un motto inspirat: „Nu sabia, ci peana susţine o naţiune”, în timp ce pe prima pagină a protocolului din 1870 a fost ales versul lui Andrei Mureşan „Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri”; 2. „În această confrerie de preocupări, ei primesc un ajutor nepreţuit de la Iacob Negruzzi care le trimite toată seria „Convorbirilor literare”, de la Haşdeu, care le expediază principalele reviste pe care le redactează şi de la Academia Română”; 3. „De remarcat că pentru procurarea ziarului „Timpul”, ei se adresează redactorului acestuia, M. Eminescu, mulţumindu-i mai întâi pentru faptul că în anii anteriori au primit gratuit ziarul.”

Mircea Popa prezintă scrisoarea de mulţumire pe care bibliotecarul societăţii „Alexi-Şincai”  o adresează poetului. Reţinem din această scrisoare pe care cercetătorul o publică în extenso: „La 9 martie 1881 am trimis două epistole: una la „Timpul” din Bucureşti, în care l-am rugat pe domnul redactor să ne împrospete în memorie scrisoarea noastră de dato 26 oct. 1880, adaugând că dacă nu ne-ar fi trimis gratis ziarul numit, atunci ar fi fost superfluă rogarea noastră”. Fiindcă „Timpul” era foarte important pentru  membrii societăţii, preşedintele şi notarul acesteia revin către Eminescu  cu o scrisoare  pe 6 noiembrie 1883: „Prea stimate Dle redactor, Societatea noastră literar-bisericească Alexi-Şincai, care se bucură de multe jurnale, atât literare cât şi politice, într-un şir de ani avu norocul de a fi ajutat şi încă nu puţin în progresarea ei şi cu naltul spirit al acestei redacţiuni. Am regreta încă şi regretăm mult şi astăzi lipsa pe care noi, membrii societăţii, adânc o simţesc. Subscrişii deci, rugându-vă în numele acestei societăţi să binevoiţi a nu ne lipsi nici de aici înainte de călduroasă-vă sprijinire, cu care ne-aţi onorat până acum, sperăm că nu ne veţi respinge cererea, cu atât mai vârtos că finanţele noastre, dorere!, sunt destul de debile spre a ne putea prenumera un atare jurnal preţuit.”

Cercetătorul amintit găseşte în arhiva bibliotecii societăţii  volumul lui Mihai Eminescu, “Poezii”, pe care l-a editat Titu Maiorescu în 1883.  La rubrica provenienţă scrie “Donaţie de autor”, ceea ce, consideră Mircea Popa, “schimbă dintr-o data datele problemei, întrucât în nicio bibliotecă din Transilvania nu ne mai întâlnim cu o asemenea menţionare. Faptul că Eminescu a făcut o donaţie cu totul specială pentru biblioteca Societăţii teologilor gherleni reprezintă un unicat în analele raporturilor poetului national cu tineretul universitar din Transilvania. Desigur, donaţii de cărţi a mai făcut poetul şi cu alte ocazii. Astfel, în sejurul de la Blaj când s-a împrietenit cu seminaristul Filimon Ilea, tânărul Eminescu i-a donat o carte, scriindu-i şi câteva versuri pe una dintre pagini. A mai donat o carte Societăţii teologice din Viena, lucru semnalat de Elie Dăianu în inventarul pe care l-a închinat societăţii “Salba”. Faptul că el recidivează acum la 1883 se datorează poate şi bunelor raporturi pe care Societatea studenţilor gherleni le-a avut cu membrii “Junimii”, cu T. Maiorescu, Iacob Negruzzi, Vasile Pogor, cărora li se reproduc anumite texte în paginile revistei”.

Acelaşi Mircea Popa publică un alt articol de istorie literară, unul de întindere, intitulat “Literatură şi doctrină politică” (p. 18 – 24)  Dintre multele referiri la scriitorii români, extragem pe cele cu referire la Eminescu. În ceea ce priveşte junimismul, scrie Mircea Popa: “După stabilirea lui Eminescu la Iaşi, contribuţia lui la susţinerea curentului junimist creşte considerabil. Ea se referă atât la producţia sa poetică publicată de el în “Convorbiri literare”, cât şi la prelecţiunile poporale ale Junimii, la prestaţia sa jurnalistică din paginile “Curierului de Iaşi” sau din acelea ale “Timpului”. Campaniile duse de el la “Timpul” pe diferite teme, dar mai ales pe problema “claselor superpuse”, a rolului statului şi a discrepanţelor sociale create de partidul roşilor (Liberal), contribuie în mod essenţial la acreditarea politicii partidului conservator decât orice politician junimist sau vechi membru al Partidului Conservator, oferind un larg câmp de dezbatere a problemelor social-politice ale momentului dar, mai ales, contraatacând ideologia şi acţiunea liberalâ”.

În ceea ce priveşte preluarea ideilor paşoptismului, precizează Mircea Popa: “La această întreprindere au contribuit în mod essential toţi scriitorii noştri clasici. Eminescu a exprimat astfel de idei nu numai prin publicistica sa vastă şi diversă, ci şi în romanul “Geniu pustiu”, în frumoasele sale “Scrisori” sau în poeziile şi dramaturgia, prin care a încercat să transpună într-un impresionant scenario dramatic cele mai însemnate momente din trecutul voivodal al românilor moldoveni şi munteni, oferindu-i o aura legendară strălucită. Poezii ca “Horia”, ca “Doina” sau “Lupta de la Rovine” au făcut parte din arsenalul de luptă naţională al ardelenilor.”

Privind contrastul dintre istorie şi realitatea contemporană, Mircea Popa crede că “… este subliniată de antiteza (defavorabilă prezentului), dar îmbrăţişată de mişcarea junimistă, care dorea eliminarea totală a “formelor fără fond”. Ideile acestea apar deja în discursul lui Toma Nour din “Geniu pustiu” atunci când clamează: “Vezi la noi istorici ce nu cunosc istoria, literati şi jurnalişti ce nu ştiu a scrie, actori ce nu ştiu a juca, ministri ce nu ştiu a guverna, financieri ce nu ştiu a calcula, şi de aceea atâta hârtie măzgălită fără niciun folos, de aceea atâtea schimbări de ministeriu, atâtea falimente. Vei afla mai lesne oameni ce pun la vot existenţa lui Dumnezeu, decât sufleteşte înamoraţi de limba şi datinile străbunilor lor, decât inimi care să iubească caracteristica cea expresivă a poporului nostru …”.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News