O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

Revista „Cafeneaua literară” nr. 8 (243) din august 2022.  Directorul revistei, Virgil Diaconu, prin suplimentul „Arte poetice” pe care-l îngrijeşte lună de lună, organizează ancheta „Poezia lui Eminescu şi poezia contemporană”.  Cea de-a doua întrebare ( din cele opt puse)  este: „Cum evaluaţi, astăzi, poezia lui Eminescu? Este ea (1) o poezie de excepţie, o capodoperă, ocupă ea o poziţie centrală în canonul literaturii române, (2) este o poezie de valoare medie, ori (3) este o poezie modestă, sau chiar minoră, după cum au decretat într-o anchetă mai mulţi scriitori tineri, în revista „Dilema”, din 27 februarie 1998? Pentru un alt poet, optzecistul Călin Vlasie, „Eminescu este idiotul naţional” (interviu cu poetul Daniel Corbu, în revista „Feed Back, nr. 2 / 2005), iar pentru Cezar Paul Bădescu, autorul antologiei „Cazul Eminescu” (Paralela 45, 1999), Eminescu este un „poet inert şi ridicol”. Redau răspunsurile celor trei scriitori care participă la anchetă: Ana Ardeleanu (poetă) – „Poezia lui Eminescu este vie, puternică, unică, aşa cum va fi mereu. Mihai Eminescu a fost primul poet de profundă originalitate. Până la naşterea lui, ca poet, poezia a fost doar mimată. El a ridicat rangul poeziei scrise în limba română. A revoluţionat limbajul poetic, semantica. A înălţat poezia cu câteva sute de ani, din locul unde se afla, şi a aşezat-o pe harta literaturii universale. Indiferent de opinii, Mihai Eminescu rămâne întemeietor al poeziei româneşti. În perioada comunistă s-a abuzat de numele poetului şi de opera sa, pentru interesele stricte ale acestei epoci. Criticii realist-socialişti au ajuns, în încercarea de a le servi scopurile, până aproape de a-i demoniza opera. Ce vină avea / are poetul? Cei de azi, care cârcotesc împotriva poetului, servind şi ei alte scopuri, greşesc profund. Nu ne putem desfiinţa înaintaşii, pentru a rămâne noi cei mai mari. Nimic din ceea ce a devenit tezaur, în oricare domeniu, nu trebuie abandonat; pentru că acest tezaur nu a apărut din neant, este truda înaintaşilor, care şi-au iubit scrisul şi neamul. Nimeni nu poate contesta faptul că Mihai Eminescu ne-a arătat drumul poeziei autentice. În rest, numai  de bine, domnilor detractori…”. Radu Ulmeanu (poet şi prozator) –  „Eminescu a atins deseori absolutul în gândirea şi în poezia lui, şi cred că este singurul, în literatura românească, din acest punct de vedere.  S-au apropiat de acest nivel câţiva mari poeţi din secolul trecut, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu şi, cu siguranţă, Nichita Stănescu, dar nu îndeajuns pentru a fi poetul sau omul deplin, în înţelesul pe care îl dădea Noica acestui termen. Desigur, Eminescu a avut detractori, dar e oarecum firesc să fie aşa, din motive lumeşti, de invidie sau altele, iar politica ocupă şi aici un loc de luat în seamă. Dar aceştia pur şi simplu nu trebuie băgaţi în seamă, decât ca nişte zvârcoliri penibile ale prostiei şi relei voinţe”. Grid Modorcea (critic) –  „Sigur, pentru mine este o poezie de excepţie. Dar Eminescu rămâne un mare necunoscut. Cel puţin teatrul lui. L-a avut ca model pe Shakespeare. Iar marile lui poezii au sâmburii în piesele neterminate, proiecte de tinereţe, de pe când era „sufleor”. Să spui că „Eminescu este nul ca dramaturg”, cum a spus Nicolae Manolescu în „Istoria” lui, este o gravă eroare. În „Dodecameronul” său neterminat, din cauza morţii premature, Eminescu are pagini nemuritoare, bijuterii poetice,pe carele-am selectat în volumul „Masca lui Eminescu”, aşa cum face Virgil Diaconu în „Biblia literară”, unde selectează perle literare din „Biblie”. „Monologul lui Decebal” este antologic, ca şi cel al lui Lăpuşneanu, iar „Blestemul lui Roman Bodei” din piesa „Grue Sânger”, egalează „Rugăciunea unui dac”, e din aceeaşi familie.  Tonul distructiv a fost dat de Patapievici, un amartaloi, căruia eu îi spun Patahârbici, fiindcă e un Hârb,  care a spus că „Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasăm”.  S-a debarasat el cât a fost preşedintele ICR, iar o anchetă a guvernului i-a demascat furtişagul, delapidările (nu s-a mai spus dacă s-au recuperat milioanele!), nemaivorbind că şi-a tradus cărţile în 17 limbi, pe banii statului, în timp ce, în librăriile lumii, Eminescu  era absent deşi ICR are în statut această obligaţie, să promoveze valorile naţionale. Bun, l-ai băgat pe Eminescu în debara, i-am spus, dar ce ai pus în loc? Ai pus „Politice”, în care scrii că „poporul român are structura fecalei”! Aceşti amartaloi (satanizaţi, cum îi numea Mircea Eliade) ar trebui aruncaţi în debara!  Cine e acest Vlasie, care îl numeşte pe Eminescu „idiotul naţional”?! Nu-i este ruşine? Cu aşa ceva vrea el să conteze ca poet? Îi jigneşte pe toţi aceia care l-au inclus pe Eminescu în Cartea Recordurilor cu poezia „Luceafărul”.  Istoria literaturii este mereu o dinamică între geniu şi mediocritate.  Mediocrităţile nu au argumente în operă, şi atunci folosesc limbajul insultelor, autodefinindu-se ca nulităţi. Am crezut că s-a terminat cu defularea postdecembristă, dar văd că limbajul de gaşcă merge mai departe. Îi trag în ţeapă pe aceşti „linguişti” în două cărţi. „Fuck You” şi „ Ludic, lubric şi liturgic”, în care demasc invazia cârcotaşilor, a complexaţilor, care au instaurat scatologia literară! Fac poezie vulgară din cuvinte pidosnice. Şi cine este „inert şi ridicol”? E tocmai cel care o spune, care habar nu are de poezia vizionară a lui Eminescu, aşa cum o exprimă în „Demonism” sau „Dumnezeu şi Om”. O ţară trăieşte prin repere, prin valorile ei, nu prin aceşti neputincioşi, care vor să se remarce prin atacuri la valori sacre, la personalităţi!  Eminescu este sfântul nostru de fiecare zi.”

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News