Connect with us

Cultura

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (60)

Publicat

acum 4 ani

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

 „România literară” nr. 29 din 2022.  Gellu Dorian, pe o pagină tip „România literară”, publică  articolul de atitudine, şi foarte bine documentat,  „Un fals bântuie pe reţelele de socializare”. Articolul vizează, după cum menţionează autorul,  „anul când a fost scrisă poezia „Stelele-n cer” de Mihai Eminescu”. Gellu Dorian se referă la o serie de  „aşa-zişi cercetători”, cu referire directă la cineva Laurenţiu Roşu,  care pun problema eliminării fizice a lui Eminescu: „Se ştie că după întoarcerea sa de la Botoşani, din aprilie 1888, când părea că s-ar fi refăcut fizic şi sufleteşte, Eminescu a mai publicat doar şase articole: două în „România liberă”, iar patru în „Fântâna Blanduziei”, toate pe teme politice, dar cel mai agresiv fiind cel despre inamovibilitatea judecătorilor.  De aici, în imaginaţia celor care cred că Eminescu ar fi fost victimă politică, i s-ar fi tras sfârşitul poetului.  Medicii care au analizat atunci acest fapt, dar şi cei care au făcut-o peste timp, au lămurit unele aspecte asupra efectelor tratamentelor administrate poetului, cu medicamente care aveau, cum era şi firesc, reacţii adverse. Tratamentul cu mercur era practicat la acea vreme, în astfel de cazuri, iar procentul reacţiilor adverse nu a fost, atunci, remarcat în vreo statistică, deşi un astfel de tratament se afla nu chiar la început. Faptul că din februarie 1889, când a fost ridicat de jandarmi din baia comunală, unde, după o ceartă în redacţie, s-a dus să se răcorească, şi până în iunie a acelui an, cu mici excepţii, Eminescu a stat internat într-un spital de boli nervoase, în condiţii deloc bune, cu colegi de cameră, precum acel Petru Poenaru, care l-ar fi lovit cu câteva zile înainte în cap cu o piatră, de la care s-a dezvoltat acel erizipel, poate crea motive de dezvoltare a unor imaginaţii absolute în mintea celor care cred că astfel aduc la lumină trista şi timpuria moarte a poetului. Nici un biograf al poetului, nici cei care au ficţionat precum E. Lovinescu, Cezar Petrescu sau Petru Rezuş, ori mai recent în scenariul său Florina Ilis, ca să-i enumăr pe cei mai importanţi, nu au lămurit acest aspect, aşa cum doresc actualii „cercetători” ai vieţii poetului să spună lucrurilor pe nume, fără echivoc.”

Gellu Dorian nu este de acord  cu aspectul care se vehiculează, că ultima poezie scrisă de Eminescu în chiar ziua morţii, pe 15 iunie 1889, a fost „Stelele-n cer”.  A simţit nevoia să intervină deoarece: 1. „pe reţelele de socializare, în ultima vreme, de vreo doi ani mai exact, dar şi în cadrul unor momente aniversare ori comemorative, aşa cum am auzit în Biserica Uspenia de la Botoşani, în care a fost botezat poetul, se spune, cu mare certitudine, că ultima poezie scrisă de Eminescu în chiar ziua morţii este „Stelele-n cer”; 2. „se redă poezia de fiecare dată, se recită, aşa cum am auzit din gura preotului care ţinea un Te Deum în biserica botoşăneană”.

Dar de ce ar simţi nevoia „unii” să se plieze pe un fals? O spune tot Gellu Dorian: „…pentru a demonstra cât de lucid a fost Eminescu în acea zi fatală, că a putut scrie o astfel de poezie, care nu seamănă cu niciuna din poeziile sale, care, deşi analizată de George Călinescu în „Viaţa şi opera lui Eminescu”, cu trimiterile la unele influenţe, nu lasă loc de schimbare a opiniilor celor ce promovează astfel de fals. Miza e, aşa cum am mai spus, aceea de a se dovedi prin această poezie de reală frumuseţe şi creativitate aparte în totalitatea operei poetice eminesciene că un om capabil să creeze aşa ceva nu putea fi decât lucid, sănătos, şi, deci, ucis la ordinul unor oameni pentru care poetul devenise incomod”.

Cercetând cu  asiduitate  ce au scris cei care s-au ocupat de operele eminesciene, cum ar fi Perpessicius, Murăraşu, Vatamaniuc, Creţia, Valentin Coşereanu, lada lui Maiorescu  sau presa vremii, Gellu Dorian ajunge la concluzia că: „Se spune de către aceşti promotori ai unor astfel de falsuri că poezia a fost găsită în buzunarul halatului cu care era îmbrăcat în acea zi poetul.  Or, nici un biograf al poetului, nici un romancier care a încercat să romanţeze viaţa poetului nu face această afirmaţie, nici în documentare, nici în ficţiune. Însă aceşti inşi ştiu sigur că acel manuscris după care s-a publicat pentru prima dată poezia, imediat după moarte, la 1 august 1889, care, de altfel, nu s-a găsit printre manuscrisele de la Academie, se afla în buzunarului halatului lui Eminescu. Tot ce este posibil, ştiind că Eminescu era în acea perioadă, din decembrie 1889, directorul recent înfiinţatei reviste „Fântâna Blanduziei”, în care publicase, cum am spus, patru articole politice şi câteva poezii.  „Stelele-n cer” a fost publicată în numărul din august al seriei a doua a efemerei reviste „Fântâna Blanduziei”, care-l avea pe frontispiciu ca director pe Eminescu, iar ca motto versul din „Criticilor mei” – „Unde să găsesc cuvântul ce exprimă  adevărul?”. Şi doar patru strofe din această poezie au apărut atunci, alături de poezia „Viaţa”, scrisă de poet în aceeaşi perioadă, 1879. Ambele poezii, aşa cum a stabilit D. Vatamaniuc, şi cum sunt menţionate şi-n celelalte ediţii, şi cum definitivează cronologic şi Valentin Coşereanu în recenta sa ediţie a poeziei eminesciene, sunt scrise în anul 1879, deci cu zece ani înainte de moartea lui Eminescu, şi cu patru ani înainte de a-şi încheia activitatea creativă poetul. Poezia se găseşte într-un singur manuscris, nr. 2276, f.142, aşa cum menţionează Valentin Coşereanu. Deci , nu mai are variante şi copii.  Ceea ce a ajuns în redacţia revistei „Fântâna Blanduziei, datoare să-i aducă elogii regretatului poet, coleg de redacţie, era o copie, nici aia a poeziei în întregime, copie care, probabil a fost scrisă de cineva din redacţie, după ce manuscris, nu se ştie (poate din memorie!), pentru că acel original, cu poezia în întregime, se afla în lada lui Maiorescu.”

Reţinem concluzia exprimată de Gellu Dorian: „Pentru cei care promovează această inexactitate cronologică de dragul unei idei greşite, localizarea în timp a poeziei „Stelele-n cer” este cea stabilită de D. Vatamaniuc, adică anul 1879.  Însă V. Coşereanu, având la bază şi o afirmaţie făcută de Petru Creţia, bazată pe scrierea eminesciană din acea  perioadă de final al creaţiei poetice, spune că aceasta s-ar putea „întinde şi în anul 1880 – 1881”, din momentul ce cu aceleaşi mijloace stilistice, poezia „Floare de tei”, care face parte din acelaşi aluat poetic, este datată de Petru Creţia 1882. Deci 1879-1881, nu 15 iunie 1889, cum afirmă pe reţelele de socializare cei care nu au timp să deschidă măcar ediţia din BPT a poeziilor eminesciene, unde ar putea vedea anul la finalul fiecărei poezii. Însă ignoranţa este mai la îndemână, aşa cum superficialitatea „sentimentelor pure” faţă de Eminescu este mai mângâietoare decât adevărata cercetare şi aflare a adevărului.”

Publicitate

Logica demonstraţiei, multitudinea de surse credibile cercetate de Gellu Dorian, ne obligă să aderăm  la concluzia găsită.

Nichita Danilov scrie o  recenzie tip eseu la volumul „Ani, iubirea mea” (Editura „Magic Print”, Oneşti, 2022)  sub titlul „Iaşii  marilor şi micilor iubiri”.  Spune Nichita Danilov: „Lumea literară ieşeană o cunoaşte pe Ana Cojan într-un fel. Acum, prin intermediul acestei cărţi, are posibilitatea să-i descopere o altă faţă şi o altă strălucire, chiar dacă această strălucire a apus demult şi a ruginit pe alocuri, căpătând aerul unui palimpsest închis într-o vitrină. Noi ştiam doar de iubirile Anei legate de poeţii Mihai Ursachi şi Dan Giosu, dar iată că acum Ana Cojan scoate din lada ei de zestre închisă undeva într-un pod sentimental şi alte iubiri: Răzvan Theodorescu, Petru Creţia,  Gheorghe Olteanu. Probabil că în acest herbar sentimental ar fi putut încăpea şi alţi adoratori ce au trecut prin viaţa ei, dar autoarea a considerat că, deocamdată, sunt suficiente şi aceste nume.”

Botoşăneni fiind, pe noi ne interesează  prezenţa lui Mihai Ursachi în acest volum. După cum se ştie, deşi născut la Strunga (Iaşi), poetul şi-a petrecut copilăria la Botoşani. Studiile primare, gimnaziale şi liceale le-a făcut tot la Botoşani. În 1957 a devenit absolvent al  Liceului  „A. T. Laurian”.  Demersul nostru va fi concretizat prin reţinerea  din eseul lui Nichita Danilor  a acelor citate care se referă la Mihai Ursachi: 1. „Şi acum decupez şi un scurt poem scris de Mihai Ursachi, probabil pe vremea când era salvamar la Ciric şi a cunoscut-o pe Ani, intitulat „Credinţa copilei” – „Fetiţa aceea, pe care atât o iubeam, mai credea / că din cochilia lui melcul plecase / undeva foarte departe / şi că se va întoarce / drept care-i păstra cu iubire cochilia / şi-l aştepta…”; 2. „Şi Răzvan Theodorescu, şi Mihai Ursachi în tinereţea lor au avut aerul unor dandy, în mâinile cărora au stat la fel de bine şi spada, şi revolverul”; 3. „Astfel, la mijlocul anilor nouăzeci, în plină restauraţie, aflându-se la tribună în faţa unei adunări publice, Mihai Ursachi, provocat de eleganţa vestimentaţiei, dar şi de erudiţia discursului lui Răzvan Teodorescu, nu s-a putut abţine să-i şoptească la ureche: „Dragă Răzvan, tandră canalie ce eşti, dacă aş avea un pistol la mine, te-aş împuşca acum, cu mâna mea, fără să clipesc…”.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News

Ultimele articole pe botosani24

Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:

ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Pe aceeași tema:

Eveniment

Regulamentul de bloc. Documentul obligatoriu pentru toate asociațiile de proprietari

Publicat

acum 2 minute

sâmbătă, 07.02.2026

de

Publicitate

Regulamentul de bloc, denumit și regulamentul condominiului, este un document esențial pentru buna conviețuire în imobilele cu mai mulți proprietari. Acesta stabilește regulile de folosire a părților comune, precum și normele de conduită și bună vecinătate care trebuie respectate de toți cei care locuiesc sau tranzitează clădirea, informează alba24.ro.

Potrivit legislației în vigoare, toate asociațiile de proprietari au obligația de a adopta un regulament scris, iar prevederile acestuia se aplică nu doar proprietarilor și chiriașilor, ci tuturor persoanelor care intră în bloc.

Cum se adoptă regulamentul de bloc

Conform Legii nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, regulamentul de bloc este inițiat de președintele asociației sau de comitetul executiv. Documentul este dezbătut și adoptat în adunarea generală a asociației de proprietari, cu acordul majorității proprietarilor din condominiu.

După adoptare, regulamentul trebuie adus la cunoștința tuturor proprietarilor în termen de maximum 7 zile, fie prin afișare la avizier, fie prin înmânarea unei copii conforme.

Legea prevede expres că regulamentul nu poate impune restricții nejustificate asupra drepturilor proprietarilor, în afara celor determinate de destinația imobilului, așa cum este aceasta prevăzută în proiectul tehnic și cartea tehnică a construcției.

Publicitate

Cine este obligat să respecte regulamentul

Regulamentul de bloc este obligatoriu pentru:

  • proprietari;
  • chiriași;
  • persoanele găzduite temporar;
  • orice alte persoane care tranzitează imobilul.

Responsabilitatea informării chiriașilor și a vizitatorilor cu privire la regulile stabilite prin regulament revine proprietarului.

În cazul nerespectării regulamentului, proprietarii pot sesiza președintele sau comitetul executiv al asociației de proprietari. Totuși, regulamentul nu stabilește sancțiuni și nu constituie, prin el însuși, temei pentru aplicarea de contravenții.

Modificarea regulamentului

Regulamentul-cadru poate fi modificat sau completat doar cu acordul majorității proprietarilor din condominiu. Orice modificare trebuie comunicată tuturor proprietarilor în termen de 7 zile de la adoptare, prin aceleași mijloace ca și regulamentul inițial.

Modelul orientativ pentru regulamentul de bloc este prevăzut în Ordinul Ministerului Dezvoltării nr. 1.058/2019.

Folosința părților comune ale condominiului

Fiecare proprietar sau locatar are dreptul de a folosi atât spațiul propriu, cât și părțile comune ale imobilului, cu respectarea legii, a acordului de asociere și a drepturilor celorlalți proprietari. Utilizarea părților comune trebuie să se facă fără schimbarea destinației clădirii și fără a crea disconfort.

În cazul părților comune aflate în folosință exclusivă, proprietarii au obligația de a le întreține și curăța pe cheltuială proprie, fără a realiza modificări constructive sau a le folosi în alte scopuri.

Instalațiile comune pot fi utilizate doar conform destinației lor, iar acolo unde legea impune revizii sau avize periodice, acestea sunt obligatorii înainte de utilizare.

Curățenia și întreținerea proprietății comune

Proprietarii au obligația de a menține curățenia și de a proteja integritatea și aspectul clădirii. De asemenea, trebuie respectate măsurile stabilite de autoritățile locale privind igiena publică și salubritatea, astfel încât să nu fie afectată sănătatea sau confortul celorlalți locatari.

Proprietarul este responsabil și pentru întreținerea spațiului propriu, astfel încât imobilul să fie păstrat în stare bună.

Interdicții privind folosirea spațiilor comune

Regulamentul de bloc interzice:

  • depozitarea sau abandonarea obiectelor pe proprietatea comună, dacă se împiedică utilizarea normală a acesteia;
  • blocarea căilor de acces în condominiu sau către proprietățile individuale;
  • depozitarea substanțelor periculoase, poluante sau a materialelor care pot pune în pericol siguranța locatarilor ori integritatea clădirii;
  • deversarea deșeurilor menajere în alte locuri decât cele special amenajate.

Proprietarii pot efectua lucrări de modificare în locuințele proprii doar dacă acestea respectă legislația, proiectul inițial al clădirii, estetica imobilului și nu afectează părțile comune sau drepturile celorlalți locatari.

În cazul producerii unor daune, proprietarul vinovat este obligat să repare stricăciunile sau să suporte costurile aferente.

Norme de conduită și bună vecinătate

Drepturile niciunui proprietar nu pot fi încălcate prin acțiunile sau inacțiunile altor proprietari, chiriași ori vizitatori. De asemenea, este interzisă îngrădirea accesului la utilitățile publice sau la părțile comune ale imobilului, cu excepția cazurilor prevăzute expres de lege.

Proprietarii deconectați de la sistemul centralizat de încălzire au obligația de a-și asigura o sursă alternativă de încălzire.

Orele de liniște în condominiu

Tulburarea liniștii locatarilor este strict interzisă. Conform Legii nr. 61/1991, nu pot fi produse zgomote, larmă sau alte sunete deranjante:

  • între orele 22:00 – 08:00;
  • între orele 13:00 – 14:00.

Această regulă se aplică indiferent de sursa zgomotului – aparate, instrumente muzicale sau alte activități.

Animalele de companie

Proprietarii sau locatarii care dețin animale de companie au obligația de a respecta legislația în vigoare, de a nu tulbura liniștea locatarilor și de a menține curățenia pe spațiile comune, luând toate măsurile necesare pentru a nu aduce atingere drepturilor celorlalți.

Citeste mai mult

Eveniment

Sinodul BOR: Declararea anului 2027 ca Anul comemorativ al Patriarhilor Justinian Marina și Teoctist Arăpașu – printre hotărâri

Publicat

acum o oră

sâmbătă, 07.02.2026

de

Publicitate

Declararea anului 2027 drept ”Anul omagial al conlucrării clericilor și mirenilor în viața și misiunea Bisericii” și ”Anul comemorativ al Patriarhilor Justinian Marina (1948-1977) și Teoctist Arăpașu (1986-2007)” în Patriarhia Română se numără printre hotărârile Sfântului Sinod al BOR întrunit vineri, la Palatul Patriarhiei, sub președinția Patriarhului Daniel.

Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române transmis AGERPRES, printre hotărârile referitoare la activitatea pastorală și misionară adoptate de Sfântul Sinod se numără:

* declararea anului 2027 drept ”Anul omagial al conlucrării clericilor și mirenilor în viața și misiunea Bisericii’ și ‘Anul comemorativ al Patriarhilor Justinian Marina (1948-1977) și Teoctist Arăpașu (1986-2007)” în Patriarhia Română;

* Sfântul Sinod a luat act de referatul Cancelariei Sfântului Sinod privind organizarea, desfășurarea și receptarea evenimentului Sfințirii picturii Catedralei Naționale, care a avut loc în ziua de duminică, 26 octombrie 2025;

* aprobarea proiectului de text liturgic pentru Slujba Soborului Sfintelor Femei Românce (Duminica a III-a după Paști);

* aprobarea proiectelor de texte liturgice pentru 12 Sfinte Femei Românce canonizate de Sfântul Sinod în ședința de lucru din zilele de 1-2 iulie 2025, și anume: 9 Slujbe (Sf. Cuv. Muceniță Evloghia de la Samurcășești, Sf. Cuv. Elisabeta de la Pasărea, Sf. Cuv. Mavra de pe Ceahlău, Sf. Mărturisitoare Blandina de la Iași, Sf. Olimpiada din Fărcașa, Sf. Cuv. Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec, Sf. Cuv. Filotimia de la Râmeț, Sf. Anastasia Șaguna și Sf. Doamnă Maria Brâncoveanu), 1 Acatist (Sf. Magdalena de la Mălainița) și 2 Paraclise (Sf. Magdalena de la Mălainița și Sf. Mărturisitoare Blandina de la Iași); aprobarea celor 6 icoane realizate în cinstea unor Sfinte Femei Românce (Sf. Magdalena de la Mălainița, Sf. Cuv. Mavra de pe Ceahlău, Sf. Cuv. Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec, Sf. Olimpiada din Fărcașa, Sf. Mărturisitoare Blandina de la Iași și Sf. Cuv. Filotimia de la Râmeț);

Publicitate

* aprobarea organizării și conceptului Întâlnirii Internaționale a Tineretului Ortodox – ITO 2026, care va avea loc la București, în perioada 31 august – 3 septembrie 2026;

* a luat act de modalitățile practice de implementare și în eparhiile ortodoxe române a proiectului național Centrul de activități cu tineretul ‘Sfântul Ilie Tesviteanul’, care va contribui la prevenirea abandonului școlar al copiilor vulnerabili din zonele izolate sau dezavantajate ale țării, pregătindu-i pentru a răspunde provocărilor vieții contemporane și sprijinind o mai bună integrare a lor în societate.

Totodată, în cadrul ședinței de lucru au fost lansate două noutăți editoriale: Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române în 13 volume, care cuprinde, pentru fiecare Sfânt, icoana, condacul, troparul și sinaxarul, precum și Anuarul Sfântului Sinod, an X (2025). AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

DOCUMENTAR: 111 ani de la nașterea patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist (1986-2007) (7 februarie)

Publicat

acum o oră

sâmbătă, 07.02.2026

de

Publicitate

Patriarhul Teoctist, care a păstorit Biserica Ortodoxă Română vreme de 21 de ani, s-a născut la 7 februarie 1915, în satul Tocileni, județul Botoșani. Părinții săi, Marghioala și Dumitru Arăpașu, erau oameni credincioși și evlavioși. La Botez a primit numele Toader, fiind al 10-lea din cei 11 copii ai familiei.

A intrat în mănăstire fiind numit frate la Mănăstirea Vorona în anul 1928. A fost tuns în monahism la Bistrița, județul Neamț, sub numele Teoctist, la 6 august 1935.

Prea Fericitul Părinte Teoctist, 1980.

Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES

Mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei a aprobat, la 4 ianuarie 1937, hirotonia monahului Teoctist în treapta de ierodiacon. A fost hirotonit de către arhiereul Ilarion Băcăuanul, în biserica Precista din Roman.

Publicitate

A absolvit Seminarul Monahal de la Mănăstirea Cernica în 1940, în același an s-a înscris la Facultatea de Teologie din București, pe care a absolvit-o în anul 1945, primind calificativul ‘Magna cum laude’. Lucrarea de licență a fost susținută în cadrul Catedrei de Liturgică, sub conducerea profesorului liturgist Petre Vintilescu.

Patriarhul Teoctist, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, 1990.

Foto: (c)  CORNEL MOCANU/Arhiva istorică AGERPRES

În paralel, a îndeplinit diferite funcții administrative în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor.

În data de 1 martie 1945 a fost transferat la Centrul Eparhial din Iași. A fost hirotonit ieromonah de sărbătoarea Bunei Vestiri în 1945, de către arhiereul Valeriu Botoșăneanul, la Catedrala Mitropolitană din Iași. În 1946 a fost hirotesit arhimandrit.

Lucrări anuale ale Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor, desfăşurate sub preşedinţia Prea Fericitului Părinte Teoctist, Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, 2005.

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI/Arhiva istorică AGERPRES

Între anii 1945-1947 a fost preot slujitor, iar apoi mare eclesiarh la Catedrala Mitropolitană din Iași și exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor (1946-1948). În această perioadă a urmat cursurile Facultății de Litere și Filozofie din Iași.

PFP Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a participat la slujba de prăznuire a Sfantului Apostol Andrei la biserica din cartierul Chitila, 2005.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/Arhiva istorică AGERPRES

La 28 februarie 1950, arhimandritul Teoctist Arăpașu a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în slujirea de episcop-vicar patriarhal, cu titlul de ‘Botoșăneanul’. A fost hirotonit în treapta arhieriei la 5 martie 1950, în Catedrala ‘Sfântul Spiridon-Nou’ din București, de către patriarhul Iustinian, mitropolitul Firmilian al Olteniei și episcopul Chesarie al Dunării de Jos.

În timpul cât a fost episcop vicar patriarhal, a fost și secretar al Sfântului Sinod, rector al Institutului Teologic Universitar din București (1950-1954 ) și a condus diferite sectoare din cadrul Administrației Patriarhale.

Participarea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Teoctist la sărbătorea Adormirii Maicii Domnului, 2006.

Foto: (c)  LUCIAN TUDOSE/Arhiva istorică AGERPRES

În aprilie 1963, Congresul Episcopiei Ortodoxe Române din America l-a ales în postul de episcop de Detroit, iar Sfântul Sinod a aprobat alegerea. Autoritățile nu i-au permis însă plecarea în SUA și în Canada.

La 16 septembrie 1962 a fost instalat ca episcop la Arad (ales în 28 iulie), unde a păstorit 10 ani, între decembrie 1969 – decembrie 1970. La 25 februarie 1973 a fost înscăunat arhiepiscop al Craiovei și mitropolit al Olteniei (ales în 28 ianuarie).

Primirea ministrului secretar de stat pe probleme de culte din Guvernul Landului Bavaria, Karl Freller, de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PFP Teoctist, 2006.

Foto:(c)  GRIGORE POPESCU/Arhiva istorică AGERPRES

A fost ales în demnitatea de arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Sucevei la 25 septembrie 1977 și a fost înscăunat la 9 octombrie.

Mitropolitul Teoctist a continuat la Iași activitatea pe care o desfășurase aici între anii 1945-1950. Nu numai în plan arhitectonic s-a lucrat în acea perioadă, ci și pe plan cultural, teologic și duhovnicesc. Au văzut atunci lumina tiparului multe cărți importante pentru teologia românească. ‘Mitropolitul Iacob Putneanul’, 1978, ‘Sfântul Vasile cel Mare în evlavia credincioșilor ortodocși români’ și ‘Mitropolitul Dosoftei, ctitor al limbajului liturgic românesc’, 1980, ‘Dumnezeiască Liturghie a Mitropolitului Dosoftei’, 1980, sunt doar câteva dintre titlurile care au apărut în acel timp la Iași.

Slujba oficiată, la Patriarhia Română de către PFP Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul zilei Sf. Ioan Botezatorul, 2007.

Foto: (c)  PAUL BUCIUŢA/Arhiva istorică AGERPRES

În această perioadă, ierarhul Teoctist și-a îndreptat atenția și spre satul natal, unde în 1984, pe locul vechii biserici, mitropolitul a început construirea unei biserici de zid, cu hramul ‘Nașterea Maicii Domnului’.

Foto: (c)  SIMION MECHNO/AGERPRES FOTO

Începând cu luna iulie a anul 1980 și până în ianuarie 1982 a îndeplinit și funcția de locțiitor de mitropolit al Ardealului.

Slujba de Înviere de la Patriarhia Română, oficiată de PFP Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, 2007.

Foto: (c)  SIMION MECHNO/AGERPRES FOTO

După moartea patriarhului Iustin (31 iulie 1986) a devenit locțiitor de patriarh.

La 9 noiembrie 1986 a fost ales, iar la 16 noiembrie a fost întronizat ca arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

În perioada 7-9 mai 1999 patriarhul Teoctist a primit la București vizita papei Ioan Paul al II-lea.

Foto: (c)  MIHAI POZIUMSCHI/Arhiva istorică AGERPRES

A fost ales membru de onoare al Academiei Române, la 17 decembrie 1999.

Patriarhul Teoctist a trecut la cele veșnice în data de 30 iulie 2007, la vârsta de 92 de ani. A fost cel de-al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Patriarhia Ortodoxă Română înființată prin hotărârea Sfântului Sinod, la 4 februarie 1925, a avut ca patriarhi pe Miron Cristea (1925-1939), Nicodim Munteanu (1939-1948), Justinian Marina (1948-1977) și Iustin Moisescu (1977-1986). (surse: https://basilica.ro; https://doxologia.ro; ‘Membrii Academiei Române’ – Dicționar, 2003)

***

În 7 februarie 2024, la 109 ani de la naștere, patriarhul Teoctist a fost pomenit în Victoria și la Tocileni. Slujba a fost precedată de săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica ‘Nașterea Maicii Domnului’ din Victoria-Stăuceni, ctitoria sa, de către episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Nichifor Botoșăneanul, împreună cu un sobor de slujitori.

Foto: (c) CRISTIAN LUPAŞCU/AGERPRES FOTO

La aceste momente aniversare au participat și rudele, săteni din locurile natale ale patriarhului Teoctist, dar și credincioși care i-au urmat învățăturile creștine și care au adus astfel omagiu memoriei celui de-al cincilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. La final, a fost oficiată slujba Parastasului.

Casa Memorială a Patriarhului Teoctist Arapaşu din comuna Stăuceni, judeţul Botoşani.

Foto: (c) CRISTIAN LUPAŞCU/AGERPRES FOTO

După momentele de rugăciune de la biserica ‘Nașterea Maicii Domnului’, toți cei prezenți s-au îndreptat la Casa Memorială ‘Teoctist Patriarhul’ din Tocileni, acolo unde a fost oficiat un scurt trisaghion întru pomenirea sa. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Ierarh Partenie, Episcopul Lampsacului

Publicat

acum o oră

sâmbătă, 07.02.2026

de

Publicitate

Sfântul Ierarh Partenie trăit în secolul al IV-lea în orașul Lampsac (vechea Pitiusa din Misia, Asia Mică), pe vremea lui Constantin cel Mare (306-337), și a dus o viață luminată de Harul lui Dumnezeu și închinată ajutorării de aproapele.

S-a născut în orașul Melitoupolis din regiunea Hellespont (în apropiere de strâmtoarea Dardanele de astăzi, Asia Mică) și a fost fiu al diaconului Hristodoulos, slujitor în biserica din cetatea Melitoupolis. Încă din copilărie, Partenie a fost pescar, iar cu banii obținuți din vânzarea peștelui făcea nenumărate fapte de milostenie pentru cei săraci din jurul său. Întreaga viață și-a petrecut-o cu gândul la Hristos, aflându-se mereu în slujba semenilor, empatizând cu aceștia și punând nevoile lor mai presus de cele ale sale.

Sfântul Partenie s-a învrednicit încă din copilărie de darul lui Dumnezeu pe care se străduia să îl  ascundă înaintea oamenilor, iar pe când avea 18 ani a început să facă minuni. Izgonea diavolii din oameni, prin chemarea numelui Domnului și pe mulți i-a vindecat de diverse boli. La scurt timp a fost chemat de episcopul cetății Melitopole, Filip, care l-a trimis să învețe carte, după care l-a hirotonit preot. Râvna și viața sa duhovnicească l-au determinat pe mitropolitul Helespontului, Ahile al Cizicului, să-l ungă, în anul 325, episcop de Lampsac, calitate cu care L-a slujit și mai mult pe Dumnezeu. Numeroși păgâni și-au îndreptat pașii pe calea cea dreaptă a credinței creștine datorită dragostei și înțelepciunii acestui om desăvârșit. Nu doar prin cuvânt întăritor îi apropia Sfântul Ierarh Partenie pe oameni, ci și prin faptele sale bune, prin blândețe, prin iubire de Dumnezeu și de semeni, prin viața exemplară pe care o ducea aici, pe pământ, înconjurat de atâtea ispite.

Asemenea unui apostol al lui Hristos, Episcopul Partenie a semănat sămânța iubirii în inimile multor suflete care, până atunci, orbecăiau în neștiință. A smuls din rădăcini răul care pusese stăpânire asupra  orașului și a dărâmat templele idolilor, iar cu sprijinul Sfântului Împărat Constantin cel Mare, a ridicat o biserică în numele lui Hristos, ca simbol al credinței dreptmăritoare. De-a lungul vieții, a făcut multe minuni, a tămăduit și a luminat suflete întunecate, aducând la dreapta credință pe mulți păgâni, a vindecat boli grave și a înviat din morți.

Bunul păstor Partenie a avut o viață luminată de Harul Duhului Sfânt; a trăit în post și în rugăciune neîncetată, a respectat cu sfințenie poruncile apostolice și a devenit, la rândul lui, model pentru mulți oameni. Prin exemplul personal și, mai ales, prin milosteniile pe care le înfăptuia cu ajutorul Harului, bunul episcop a reușit să îndrepte multe suflete, convertindu-le la creștinism. Sfântul Partenie se făcuse vestit în tot ținutul acela pentru evlavia și bunătatea sa, pe care le luase în dar de la Dumnezeu. Sfântul Ierarh Partenie a trecut la cele veșnice și a fost înmormântat în Lampsac în biserica zidită de el. Viața pământească a Episcopului Partenie a fost încununată în Ceruri cu multă slavă, întrucât Hristos, Domnul și Mântuitorul nostru, i-a așezat sufletul în cetatea sfinților.

Plecarea la Domnul a Episcopului de Lampsac a pricinuit multă durere în rândul celor care îl cunoșteau și care fuseseră mângâiați de mila sa. După ce a fost prohodit cu mare cinste, trupul neînsuflețit și-a găsit odihna într-un mic paraclis al bisericii închinate Domnului Iisus Hristos și zidite chiar de el pe o colină din centrul orașului Lampsac.

Publicitate

Deși a plecat la Ceruri, Sfântul Ierarh Partenie revarsă multă milă asupra celor săraci, necăjiți, suferinzi, robiți de vrăjmaș care însă aleargă la el și i se roagă cu credință. Și astăzi se săvârșesc nenumărate minuni la mormântul său, iar moaștele răspândesc mireasmă bine mirositoare ce alungă demoni, desface vrăji și legături necurate, tămăduiește boli, liniștește suflete tulburate, aduce pace și har celor ce se roagă cu credință.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending