Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

Eminescu în revista „Meşterul Manole” (anul I, nr. 5 – 6, iunie – august, 1939): Cea de-a doua întrebare  pusă membrilor grupării de la revista „Meşterul Manole” a fost: „Care credeţi că e valoarea actuală şi universală a operei lui Mihai Eminescu?”. Trebuie precizat că întrebarea a fost pusă la nivelul anului 1939, iar răspunsurile au fost date tot atunci.  De aceea, Ecaterina Vaum, despre care ştiu că s-a ocupat, printre altele, de activitatea de critic şi istoric literar a lui Nicolae Iorga, scrie în  broşura „Eminescu văzut de gruparea literară „Meşterul Manole” (Editura „Ulpia Traiana”, Bucureşti, 1997) despre răspunsurile unor tineri care vin dinspre lecturi simpatetice şi mai puţin aplicate: „Tinerii scriitori din „ultimul val” al perioadei interbelice, sunt puşi în situaţia de a se raporta epistemic şi axiologic – a se vedea cele două întrebări – la tradiţie, la tradiţia literară, simbolizată prin Eminescu. E un gest cultural pe care-l acceptă cu o surprinzătoare cuminţenie pentru o generaţie considerată, în general, iconoclastă, ilustrând un simţ al evoluţiei organice în literatură. Răspunsurile lor exprimă un climat de epocă, pe de o parte şi, pe de altă parte, devin interesante din perspectiva devenirii ulterioare a autorilor. (…)Ediţii complete nu apăruseră încă, ediţia Perpessicius e semnalată în treacăt şi Aurel Marin evocă ediţia A. C. Cuza, care i-a deschis gustul pentru proza şi publicistica eminesciană. Dintre exegeţi, sunt numiţi în treacăt, D. Caracostea şi Mihail Dragomirescu. Nici o menţiune despre  Călinescu şi Tudor Vianu, care-şi publicase contribuţii majore în domeniu, dar care, iată, nu ajunseră în mâinile mai tinerilor contemporani sau, poate, nu-i impresionaseră”.

Publicitate

Ovid Caledoniu: „Universalitatea operei eminesciene? S-a vorbit prea mult despre această calitate a marelui poet. Aş mărturisi aici, printre altele, părerea de rău că Eminescu n-a fost tradus, atunci când trebuia.”; Marcello Camilucci:  „Eminescu este unul din poeţii care pot să spună  ceva atât în durere cât şi în bucurie, ca şi Leopardi, într-un chip atât de convingător şi pătrunzător încât şi sufletul cel mai bine ferecat de cutele fiinţei lui într-o îndărătnică singurătate, nu poate să dea în lături de a împărtăşi accentele de omenească şi blândă căldură pe care le dovedeşte în manifestările minţii celei mai ascuţite, scăpărând de viaţă intelectuală, ca şi în cele ale simţămintelor adânci şi tulburătoare..”; Mihail Chirnoagă: „Necunoscând bine multe literaturi nu pot s-o afirm decât cu o credinţă personală. Dar în faţa francezilor şi-a italienilor pot să mă gândesc în destulă libertate la aceasta. Şi o fac cu o voluptate necesară, stenică. El este un liric uriaş, un poet; o muzică şi-un vis, fără drame. Vâna eternei poezii l-a fost miruit. Opera poetică eminesciană va fi nemuritoare precum şi vie, pe când cea politică va putea trece cândva, dintr-o perspectivă politică deosebită, ca document istoric.”; Ion Frunzetti: „Înzestrat cu o viziune a sa, a lumii şi vieţii, Eminescu e departe de a fi original numai în mijloacele de expresie. Lucide intuiţii, adânc răsfrânte în suflet şi personal ordonate după liniile de forţă ale fanteziei sale creatoare, sunt forjate într-o măiastră – prin noutate şi justeţe – expresie artistică, într-un cosmos accesibil nouă numai datorită lui. Universală e poezia  Luceafărului român prin ceea ce exprimă; valorile pe care le pune ea în evidenţă sunt ale tuturor, adresate tuturor, însă nu în felul tuturor: interesul pentru el sporeşte prin umanitatea vie, care nu poate fi decât individuală, vibrând în fiecare vers, cu muzicalitatea proprie sufletului specific timbrat, al poetului aceluia de atunci, pe numele său anumit… Actualitatea poeziei acesteia nu e decât universalitatea ei în timp. Desfăşurată în peste tot şi oricând, poezia lui Eminescu trăieşte în aceste dimensiuni, numai prin ceea ce e în ea, supus definiţiei lirismului.”; Vintilă Horia: „Căci Eminescu e tipul de om şi de scriitor către care au tins toate strădaniile romantismului. Viaţa sa, mai bogată în  experienţe şi senzaţional intim decât a oricărui Musset, Lamartine, Schelling, Schlegel ori Leopardi, e atât de conformă unei  ortodoxe trăiri romantice încât s-a dăruit cu uşurinţă biografilor care nu trebuiau să fie prea inventivi pentru a oscila către latura romanţată a geniului.  Iar „Luceafărul” e fără îndoială cel mai sublim poem al ultimelor două veacuri. Valoarea actuală şi universală a lui Eminescu stă, cred, în armonia perfect realizată a personalităţii sale literare omeneşti.”; Aurel Marin: „Valoarea universală a operei eminesciene? Este cuprinsă în opera sa lirică, în care se închide o viziune genială a lumii, într-o limbă de o armonie desăvârşită. Pentru acela care citeşte poezie din literaturile străine, putând urmări comparativ operele scriitorilor reprezentativi, Eminescu se aşează printre întâii lirici ai tuturor literaturilor.”; Constantin Micu: „Lecţia operei lui Eminescu stă tocmai în a arăta că omul, fiinţă spirituală, are toate mijloacele de a se realiza conform cu cerinţele şi imperativele reginei superioare a fiinţei lui. Adoptând o concepţie idealistă a omului, Eminescu, dacă e vorba să-i căutăm corespondenţe, e mai aproape de gândirea lui Kant decât de aceea a lui Schopenhauer cum în mod abuziv s-a pretins.  Este uşor de înţeles acum că universalitatea lui Eminescu vine din această dimensiune singulară a operei lui – faptul că e însufleţită de un ideal ce nu va suferi nici dezminţiri nici înfrângeri. Este o şansă unică pentru literatura română de a fi primit de timpuriu un mesaj poetic atât de sublim, a cărui măreţie stă în puterea cu care înfruntă timpul fără a se uza.”; Horia Niţulescu: „Pentru cine cunoaşte cât de cât poezia universală, de la Homer încoace, de la Baghavadgita, ştie că Eminescu se află printre fiinţele cele mai de sus, printre luceferi. Într-o anumită ierarhie a spiritului – fără nici o normă, dar pe care suntem ispitiţi câteodată să o facem – nu ezităm să-l rânduim pe Eminescu în Olimpul suprem, alături de Homer, de Virgiliu, de Dante, Shakespeare, Goethe, Dostoievski, marii latifundiari ai poeziei.  Ca poet liric însă, tot Eminescu ni se pare voievodul.  Nutrim o adâncă simpatie pentru domnul Mihail Dragomirescu, de când am aflat că dânsul, cel dintâi, s-a încumetat să facă această afirmaţie.”; Teodor Scarlat:  „Animat, în primul rând, de o fierbinte pasiune de ceea ce este etern omenesc, poezia lui Mihai Eminescu dă, totuşi, vieţii un sens ce depăşeşte pe acela al uniformităţii diurne; căci numai dincolo de aceasta poetul descoperă miracolul existenţei, esenţa pură a trăirii ideale. Valabilitatea actuală a poeziei sale, aici trebuie căutată, indiferent de planul pe care am situa-o, pentru cercetare.”; Ion Şiugariu: „Care este valoarea lui actuală şi universală? Răspuns impersonal, didactic. Din ceea ce cunosc, din ceea ce se afirmă, din ceea ce se scrie pretutindeni, reiese clar părerea generală, că Eminescu este considerat astăzi printre marii poeţi ai omenirii şi că valoarea operei sale nu este cu nimic mai prejos decât a unui Leopardi, Rilke, poate chiar Goethe. În ceea ce priveşte actualitatea acestei opere, chestiunea mi se pare mai discutabilă. Fără să cred că ar fi depăşit, este clar că demult nu mai trăim un moment Eminescu. Trăim un moment Blaga, mai puţin un moment Arghezi. Dar un moment Eminescu, nu.  Imens, bogat, aşa cum ştim precis că a fost, el ne apare azi doar în perspectivă istorică.  Eminescu e prezent aşa cum sunt prezente cele câteva personalităţi mari ale literaturii universale.  Opera lui e actuală numai pentru că universalitatea, eternitatea se pretează la actualitate. Nuanţa specifică a acestei opere însă, felul ei de a se înfăţişa lumii, mi se par azi aşezate definitiv în istorie.”

De ce am reluat aceste puncte de vedere despre Eminescu şi  spuse în urmă cu peste 80 de ani? Răspunde Nicolae Scurtu, îngrijitorul acestei ediţii: „Restituirea acestor figurine critice, astăzi, când este atâta nevoie de Eminescu, demonstrează că orice mărturie despre poetul nepereche se cuvine să fie reactualizată şi revalorificată întru cunoaşterea, deplină, a receptării unei opere ce ne-a asigurat un loc, pentru totdeauna, în istoria literaturii şi civilizaţiei universale”.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate