Connect with us

Cultura

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (58)

Publicat

acum 3 ani

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

 

Eminescu în revista „Meşterul Manole” (anul I, nr. 5 – 6, iunie – august, 1939): Cea de-a doua întrebare  pusă membrilor grupării de la revista „Meşterul Manole” a fost: „Care credeţi că e valoarea actuală şi universală a operei lui Mihai Eminescu?”. Trebuie precizat că întrebarea a fost pusă la nivelul anului 1939, iar răspunsurile au fost date tot atunci.  De aceea, Ecaterina Vaum, despre care ştiu că s-a ocupat, printre altele, de activitatea de critic şi istoric literar a lui Nicolae Iorga, scrie în  broşura „Eminescu văzut de gruparea literară „Meşterul Manole” (Editura „Ulpia Traiana”, Bucureşti, 1997) despre răspunsurile unor tineri care vin dinspre lecturi simpatetice şi mai puţin aplicate: „Tinerii scriitori din „ultimul val” al perioadei interbelice, sunt puşi în situaţia de a se raporta epistemic şi axiologic – a se vedea cele două întrebări – la tradiţie, la tradiţia literară, simbolizată prin Eminescu. E un gest cultural pe care-l acceptă cu o surprinzătoare cuminţenie pentru o generaţie considerată, în general, iconoclastă, ilustrând un simţ al evoluţiei organice în literatură. Răspunsurile lor exprimă un climat de epocă, pe de o parte şi, pe de altă parte, devin interesante din perspectiva devenirii ulterioare a autorilor. (…)Ediţii complete nu apăruseră încă, ediţia Perpessicius e semnalată în treacăt şi Aurel Marin evocă ediţia A. C. Cuza, care i-a deschis gustul pentru proza şi publicistica eminesciană. Dintre exegeţi, sunt numiţi în treacăt, D. Caracostea şi Mihail Dragomirescu. Nici o menţiune despre  Călinescu şi Tudor Vianu, care-şi publicase contribuţii majore în domeniu, dar care, iată, nu ajunseră în mâinile mai tinerilor contemporani sau, poate, nu-i impresionaseră”.

Ovid Caledoniu: „Universalitatea operei eminesciene? S-a vorbit prea mult despre această calitate a marelui poet. Aş mărturisi aici, printre altele, părerea de rău că Eminescu n-a fost tradus, atunci când trebuia.”; Marcello Camilucci:  „Eminescu este unul din poeţii care pot să spună  ceva atât în durere cât şi în bucurie, ca şi Leopardi, într-un chip atât de convingător şi pătrunzător încât şi sufletul cel mai bine ferecat de cutele fiinţei lui într-o îndărătnică singurătate, nu poate să dea în lături de a împărtăşi accentele de omenească şi blândă căldură pe care le dovedeşte în manifestările minţii celei mai ascuţite, scăpărând de viaţă intelectuală, ca şi în cele ale simţămintelor adânci şi tulburătoare..”; Mihail Chirnoagă: „Necunoscând bine multe literaturi nu pot s-o afirm decât cu o credinţă personală. Dar în faţa francezilor şi-a italienilor pot să mă gândesc în destulă libertate la aceasta. Şi o fac cu o voluptate necesară, stenică. El este un liric uriaş, un poet; o muzică şi-un vis, fără drame. Vâna eternei poezii l-a fost miruit. Opera poetică eminesciană va fi nemuritoare precum şi vie, pe când cea politică va putea trece cândva, dintr-o perspectivă politică deosebită, ca document istoric.”; Ion Frunzetti: „Înzestrat cu o viziune a sa, a lumii şi vieţii, Eminescu e departe de a fi original numai în mijloacele de expresie. Lucide intuiţii, adânc răsfrânte în suflet şi personal ordonate după liniile de forţă ale fanteziei sale creatoare, sunt forjate într-o măiastră – prin noutate şi justeţe – expresie artistică, într-un cosmos accesibil nouă numai datorită lui. Universală e poezia  Luceafărului român prin ceea ce exprimă; valorile pe care le pune ea în evidenţă sunt ale tuturor, adresate tuturor, însă nu în felul tuturor: interesul pentru el sporeşte prin umanitatea vie, care nu poate fi decât individuală, vibrând în fiecare vers, cu muzicalitatea proprie sufletului specific timbrat, al poetului aceluia de atunci, pe numele său anumit… Actualitatea poeziei acesteia nu e decât universalitatea ei în timp. Desfăşurată în peste tot şi oricând, poezia lui Eminescu trăieşte în aceste dimensiuni, numai prin ceea ce e în ea, supus definiţiei lirismului.”; Vintilă Horia: „Căci Eminescu e tipul de om şi de scriitor către care au tins toate strădaniile romantismului. Viaţa sa, mai bogată în  experienţe şi senzaţional intim decât a oricărui Musset, Lamartine, Schelling, Schlegel ori Leopardi, e atât de conformă unei  ortodoxe trăiri romantice încât s-a dăruit cu uşurinţă biografilor care nu trebuiau să fie prea inventivi pentru a oscila către latura romanţată a geniului.  Iar „Luceafărul” e fără îndoială cel mai sublim poem al ultimelor două veacuri. Valoarea actuală şi universală a lui Eminescu stă, cred, în armonia perfect realizată a personalităţii sale literare omeneşti.”; Aurel Marin: „Valoarea universală a operei eminesciene? Este cuprinsă în opera sa lirică, în care se închide o viziune genială a lumii, într-o limbă de o armonie desăvârşită. Pentru acela care citeşte poezie din literaturile străine, putând urmări comparativ operele scriitorilor reprezentativi, Eminescu se aşează printre întâii lirici ai tuturor literaturilor.”; Constantin Micu: „Lecţia operei lui Eminescu stă tocmai în a arăta că omul, fiinţă spirituală, are toate mijloacele de a se realiza conform cu cerinţele şi imperativele reginei superioare a fiinţei lui. Adoptând o concepţie idealistă a omului, Eminescu, dacă e vorba să-i căutăm corespondenţe, e mai aproape de gândirea lui Kant decât de aceea a lui Schopenhauer cum în mod abuziv s-a pretins.  Este uşor de înţeles acum că universalitatea lui Eminescu vine din această dimensiune singulară a operei lui – faptul că e însufleţită de un ideal ce nu va suferi nici dezminţiri nici înfrângeri. Este o şansă unică pentru literatura română de a fi primit de timpuriu un mesaj poetic atât de sublim, a cărui măreţie stă în puterea cu care înfruntă timpul fără a se uza.”; Horia Niţulescu: „Pentru cine cunoaşte cât de cât poezia universală, de la Homer încoace, de la Baghavadgita, ştie că Eminescu se află printre fiinţele cele mai de sus, printre luceferi. Într-o anumită ierarhie a spiritului – fără nici o normă, dar pe care suntem ispitiţi câteodată să o facem – nu ezităm să-l rânduim pe Eminescu în Olimpul suprem, alături de Homer, de Virgiliu, de Dante, Shakespeare, Goethe, Dostoievski, marii latifundiari ai poeziei.  Ca poet liric însă, tot Eminescu ni se pare voievodul.  Nutrim o adâncă simpatie pentru domnul Mihail Dragomirescu, de când am aflat că dânsul, cel dintâi, s-a încumetat să facă această afirmaţie.”; Teodor Scarlat:  „Animat, în primul rând, de o fierbinte pasiune de ceea ce este etern omenesc, poezia lui Mihai Eminescu dă, totuşi, vieţii un sens ce depăşeşte pe acela al uniformităţii diurne; căci numai dincolo de aceasta poetul descoperă miracolul existenţei, esenţa pură a trăirii ideale. Valabilitatea actuală a poeziei sale, aici trebuie căutată, indiferent de planul pe care am situa-o, pentru cercetare.”; Ion Şiugariu: „Care este valoarea lui actuală şi universală? Răspuns impersonal, didactic. Din ceea ce cunosc, din ceea ce se afirmă, din ceea ce se scrie pretutindeni, reiese clar părerea generală, că Eminescu este considerat astăzi printre marii poeţi ai omenirii şi că valoarea operei sale nu este cu nimic mai prejos decât a unui Leopardi, Rilke, poate chiar Goethe. În ceea ce priveşte actualitatea acestei opere, chestiunea mi se pare mai discutabilă. Fără să cred că ar fi depăşit, este clar că demult nu mai trăim un moment Eminescu. Trăim un moment Blaga, mai puţin un moment Arghezi. Dar un moment Eminescu, nu.  Imens, bogat, aşa cum ştim precis că a fost, el ne apare azi doar în perspectivă istorică.  Eminescu e prezent aşa cum sunt prezente cele câteva personalităţi mari ale literaturii universale.  Opera lui e actuală numai pentru că universalitatea, eternitatea se pretează la actualitate. Nuanţa specifică a acestei opere însă, felul ei de a se înfăţişa lumii, mi se par azi aşezate definitiv în istorie.”

De ce am reluat aceste puncte de vedere despre Eminescu şi  spuse în urmă cu peste 80 de ani? Răspunde Nicolae Scurtu, îngrijitorul acestei ediţii: „Restituirea acestor figurine critice, astăzi, când este atâta nevoie de Eminescu, demonstrează că orice mărturie despre poetul nepereche se cuvine să fie reactualizată şi revalorificată întru cunoaşterea, deplină, a receptării unei opere ce ne-a asigurat un loc, pentru totdeauna, în istoria literaturii şi civilizaţiei universale”.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News

Ultimele articole pe botosani24

Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:

ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Pe aceeași tema:

Eveniment

Botoșaniul care se stinge: Comune întregi rămase doar cu bătrâni. La Dângeni, ulițele sunt goale. „Da ce să faci, frățioare, aici?”

Publicat

acum 7 ore

sâmbătă, 15.11.2025

de

Publicitate

O parte din România se prăpădește într-un ritm tot mai accelerat. Lumea rurală, mai ales din zonele sărace ale țării ajunge pe cale de dispariție. Cătune întregi sunt populate numai de vârstnici în timp ce școlile sătești se închid una după alta. Explicațiile sunt simple și dramatice, scrie Adevărul. 

Joi, 30 octombrie, ora 12.00, satul Dângeni, comuna Dângeni, județul Botoșani. Pe străzile principale dar și pe ulițele sătești abia dacă trece din când în când câte un om. Majoritatea sunt persoane în vârstă. Rar trece o femeie cu unul sau doi copii, luați de la școală. La crâșma satului, acolo unde acum 15 ani, abia dacă aveai unde arunca un ac, doi oameni servesc un rachiu, pe grabă, în picioare. Cătunele mai mici, arondate comunei, par efectiv abandonate. Iar această situație este întâlnită în multe sate din România anului 2025. Pe scurt, lumea rurală, mai ales din zonele sărace ale României pare să fi ajuns în pragul dispariției. Statisticile dar și realitatea ușor de observat cu ochiul liber scot la iveală o bucată de Românie care moare, într-un ritm din ce în ce mai accelerat. Motivele sunt clare, simple și dramatice.

România pierde anual aproape 10.000 de cetățeni

Conform statisticilor oficiale privind natalitatea în Uniunea Europeană, întreg continentul este, propriu-zis, pe cale de dispariție. Adică rata natalității este mult mai mică decât cea a mortalității. Oamenii mor, dar nu se nasc suficient de mulți pentru a acoperi deficitul. Natalitatea în Uniunea Europeană a scăzut cu 5.4% în anul 2023, ajungându-se la numai 3.67 milioan de nașteri, cel mai scăzut nivel din ultimii 60 de ani. În context european, România are una dintre cele mai accelerate scăderi ale natalității. Odată, rezervor de copii, acum țara noastră devine tot mai pustie.  Sporul natural al României în 2024 a fost negativ, cu un vârf în luna decembrie, cu minus 9.617 persoane.

Adică, țara noastră a rămas în ultima lună a anului 2024  fără 10.000 de cetățeni, fără ca alții să se nască în locul lor.  „În perioada 2021-2024 populația a înregistrat să înregistreze un spor natural negativ persistent, confirmând tendința naturală de scădere a populației specifice ultimului deceniu”, precizează Valentin Popa, directorul Direcției Județene de Statistică Botoșani, referindu-se la sporul natural negativ pentru întreaga țară.  Propriu-zis, natalitatea în România, în anul 2025 este la jumătate față de cea a anilor 90. Cele mai afectate sunt localitățile rurale din zonele sărace ale țării, precum cele din nord-estul țării dar și din sud-est și sud-vest, în Regiuni precum Moldova, Oltenia sau Dobrogea, scrie Adevărul.

O parte din România moare într-un ritm tot mai accelerat

Publicitate

În județul Botoșani, de exemplu sunt cel puțin 13 comune pe cale de dispariție. Au mai puțin de 2000 de locuitori iar populația este formată în mare parte din persoane vârstnice. Cel mai grav caz este în comuna Adășeni, unde 80% dintre locuitori sunt oameni în vârstă, mulți trecuți de 70 de ani. În Oltenia, în județul Dolj, se preconizează că aproape un sfert dintre sate sunt în pericol de dispariție din cauza scăderii natalității. Sunt situații în care sunt mai puțini de 0.5 copii pe gospodărie. Unul dintre cele mai afectate sate este Urdinița, din comuna Brabova.

Revenind în nordul Moldovei, la Adășeni, se nasc cel mult șase copii pe an, în toată comuna. În tot acest timp, cimitirele sătești devin neîncăpătoare. „Riscă foarte mult să dispară cu totul. Ca multe alte comune. Deja se nasc foarte puțini. Nu sunt semne că se va ridica tineret prea mult. Din contră. O să predomine în continuare bătrânii, adică peste 70% la sută”, preciza Relu Rusu, referent în cadrul Primăriei Adășeni. În comuna Dângeni, la grupele de grădiniță, au mai rămas doar câțiva copii. „Sunt foarte puțini copii, doar 7-8 la grădiniță acuma”, mărturisește, viceprimarul Necular Andrei. Același lucru îl spun și localnicii.

Satele sunt pline de pensionari FOTO Cosmin Zamfirache
Satele sunt pline de pensionari FOTO Cosmin Zamfirache

„Sunt maxim 12-13 copii la clasele I-IV. Nu cred că sunt mai mulți. Sunt sate care dispar, că nu mai are cine sta. Moșnegii decedează și nu mai vine nimeni în locul lor”, spune un sătean din Dângeni. Moș Petrică, un alt sătean, trecut bine de 70 de ani, dă din mână cu tristețe când aude de copii și de viitorul satelor din Dângeni. „Ferească Dumnezeu! Erau ulițele pline de copii. Fugeau, băteau mingea. Plin de femei și bărbați cu treabă prin ogradă, cu faitonul( n.r. un atelaj hipo ușor) la câmp. Acum dacă te uiți vezi pustiu. Te ia groaza. Numai bătrâni și oameni săraci. Dispar satele, n-ai ce face”, spune săteanul.

Peste 30 de corpuri de școală închise

Dezastrul demografic se reflectă cel mai bine în dinamica populației școlare. Conform datelor oficiale, populația școlară, numai din județul Botoșani a scăzut dramatic în ultimele trei decenii. De exemplu, în anii 90 era peste 100.000 de elevi în județ. Acum au mai rămas doar 58.000. În fiecare an se pierd între 700 și 1000 de elevi. Situația cea mai gravă este, evident, în mediul rural. Nu mai puțin de 30 de corpuri de școală au fost închise în ultimul an, în satele din județul Botoșani fiindcă, efectiv, nu mai aveau școlari, relatează Adevărul.

„Din cauza acestei scăderi a numărului de elevi s-a ajuns la închiderea a 31 de corpuri de clădire la școli din județ. Este o problemă destul de serioasă”, spune Bogdan Suruciuc, inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Botoșani. Mulți localnici dar și autoritățile locale se așteaptă ca și alte școli să fie închise. Mai ales în contextul în care copiii sunt tot mai puțini.

„Eu cred că o să rămână o școală în centrul de comună și atât. Nu mai sunt elevi. Abia dacă strângi o clasă, două. Și nu se mai acceptă învățământ simultan, pe bună dreptate, așa nu faci carte. Te strânge în spate când vezi că mai sunt 10-12 copii de primară. Adică mai puțin de o clasă de gimnaziu”, mărturisește un profesor care predă în mediul rural.

„Da ce să faci frățioare, aici? Ori nu găsești de muncă, ori te ia în râs ”

Principalele cauze ale scăderii natalității în mediul rural sunt simple, clare ca bună ziua. Sărăcia și lipsa locurilor de muncă, a oricărei perspective i-a alungat efectiv pe oameni în țări din vestul Europei. Inițial au plecat ca sezonieri. În timp, și-au dat seama că nu au nicio șansă acasă. Terminau banii adunați în lunile sau anii de muncă și după aceea se întorceau la sărăcie lucie și lipsă de perspectivă. Așa că mulți au decis să se stabilească în țările în care muncesc. Cei mai harnici au învățat meseriile căutate în respectivele zone și o duc decent. Alții, ce-i drept mai rar, și-au deschis propriile afaceri. În orice caz, acasă mai vin doar în vacanțe.

„ Tineretul pleacă, nu sunt locuri de muncă. Cum să-i faci să stea acasă dacă nu au unde să-și câștige existența. Și cum locuri de muncă nu sunt în zonă, efectiv pleacă să caute o viață mai bună. Copiii îi fac acolo și acolo rămân. Sunt mulți care au făcut casă aici, dar vin doar în concedii, vara. Mai mult de atâta nu vin. Și copiii îi duc la școală acolo unde locuiesc, în țările respective”, spune viceprimarul din Dângeni. Sătenii spun că tinerii și cei mai harnici din sat au plecat de mult și au reușit să-și facă un rost în străinătate.

Ulițele sunt pustii FOTO Cosmin Zamfirache
Ulițele sunt pustii FOTO Cosmin Zamfirache

„ Da ce să faci frățioare aici? Ori nu găsești de muncă, ori te ia în râs. Salariu mic și pretenții mari. Fratimi-o a plecat în Germania, știe să pună faianță, gresie, face casa păpușă. Câștigă binișor. Aici era apă, paie și bătaie. Eu am noroc cu animalele, dau lapte la procesator, mă descurc”, spune un alt sătean. Oamenii în vârstă spun că efectul acestui exod este dramatic. Nu pot să-și convingă copiii să vină acasă și nici nu-și mai doresc.

„Moare inima de dorul lor, dar îi iubesc așa de mult că vreu să stea acolo. Aici nu ai, mamă, din ce trăi. Nu-i loc de muncă. Prima dată o venit, o făcut pe la casă, dar după aceea fără ban ce să facă. S-o angajat dar primea puțini bani față de acolo în Anglia. Așa că a plecat iarăși. Ce să-i faci? Vine an de an, dar numai să ne vadă. Acolo-i viața lui. Copiii învață școala acolo”, mărturisește o săteancă în vârstă. Efectele se văd cu ochiul liber, depopulare, lipsa forței de muncă, accenturarea problemelor pe normele didactice. În momentul de față marii fermieri au probleme serioase în a-și găsi ciobani și angajați pentru lucrările agricole. Tractoriștii sunt o raritate, mai ales fiindcă majoritatea celor calificați preferă să plece în străinătate.

Sursa: Adevărul

Citeste mai mult

Eveniment

Premierul Ilie Bolojan: Companiile de stat care sunt o gaură neagră pentru buget trebuie lichidate

Publicat

acum 8 ore

sâmbătă, 15.11.2025

de

Publicitate

Companiile de stat unde sunt pierderi „cronice”, cele care sunt „o gaură neagră” pentru buget trebuie lichidate, a precizat vineri premierul Ilie Bolojan, informează alba24.ro.

„Avem aproape 50 de companii încă în care nu sunt respectate procedurile de desemnare a conducerilor acestora după legislația care este acceptată de Uniunea European.

Aici lucrăm pe două componente. Pe de-o parte, pentru ca în companiile unde sunt pierderi cronice, unde pasivul este mult mai mare decât activul să finalizăm procedurile de lichidare.

Deci, aceste companii care sunt o gaură neagră, (…) companiile de stat trebuie lichidate, o parte dintre ele. În aceste zile definitivăm lista, săptămâna viitoare se va comunica lista pe care Guvernul va lucra, într-o primă etapă, pentru lichidarea acestora”, a afirmat Bolojan, într-un interviu acordat site-ului „Europa Liberă România”, întrebat despre numirile în companiile de stat, respectiv despre situația creată la compania ROMARM, în condițiile în care ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat că a făcut plângere penală în legătură cu numirea conducerii acesteia, scrie Agerpres.

Întrebat dacă atunci când vorbește despre lichidarea unor companii de stat se referă și la Societatea de transport feroviar de marfă – CFR Marfă, având în vedere că potrivit unei analize „termene.ro” este principala companie cu datorii mari la stat, el a răspuns: „Este una din companiile care va intra în lichidare, cu siguranță”.

Prim-ministrul a precizat că a cerut ministerelor o etapizare și o programare cât se poate de clară privind finalizarea procedurilor de selectare a conducerilor companiilor din subordine, în așa fel încât jalonul din PNRR asumat în acest sens să fie îndeplinit.

Publicitate

În cazul ROMARM, a menționat Ilie Bolojan, trebuie să existe o răspundere. „Cred că domnul Miruță are suficiente elemente clare în momentul în care a declanșat o astfel de sesizare. Nu am toate datele. Înseamnă că ceva, acolo, nu a fost în regulă. În condițiile în care modul în care au fost făcute aceste selecții nu este în regulă, trebuie să existe o răspundere pentru asta, dacă, într-adevăr, s-a încălcat în mod evident legea”, a subliniat premierul.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Jumătate din județul Botoșani, în ceață! Meteorologii au emis COD GALBEN

Publicat

acum 8 ore

sâmbătă, 15.11.2025

de

Publicitate

Conduceți prudent! Meteorologii au emis un Cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, valabil până la ora 09:00.

Din această cauză, pe drumurile din Botoșani, Dorohoi, Vorona, Ungureni, Hudești, Corni, Mihai Eminescu, Coțușca, Suharău, Bălușeni, Havârna, Tudora, Vlădeni, Cristești, Vorniceni, Curtești, Rădăuți-Prut, Răchiți, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Cristinești, Avrămeni, Dersca, George Enescu, Gorbănești, Manoleasa, Hilișeu-Horia, Păltiniș, Vlăsinești, Broscăuți, Coșula, Mileanca, Dângeni, Pomârla, Stăuceni, Roma, Unțeni, Știubieni, Darabani, Mihăileni, Drăgușeni, Nicșeni, Corlăteni, Leorda, Blândești, Cândești, Cordăreni, Viișoara, Hănești, Brăești, Săveni, Concești, Văculești, Lozna, Mitoc, Dimăcheni, Adășeni și Bucecea se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț

Publicat

acum 8 ore

sâmbătă, 15.11.2025

de

Publicitate

Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Paisie de la Neamţ s-a născut în oraşul Poltava din Ucraina în anul 1722, la 21 decembrie, într-o binecuvântată familie preoţească, fiind al unsprezecelea copil din cei doisprezece fraţi. Tatăl său se numea Ioan şi era protoiereu al Poltavei, iar mama sa se chema Irina. Din botez s-a numit Petru.

Tatăl său murind de tânăr, în anul 1735 copilul a fost dat de mama sa să înveţe carte la Academia teologică din Kiev, întemeiată de mitropolitul moldovean Petru Movilă. După patru ani, părăsind şcoala, intră în viaţa monahală la Mănăstirea Medvedeski, având vârsta de 19 ani. Aici este făcut rasofor, primind numele de Platon. După o scurtă şedere în Mănăstirea Pecerska, vine în Moldova, în anul 1745, şi se stabileşte la schitul Trăisteni – Vrancea, apoi la Mănăstirile Cârnu şi Dălhăuţi, aflate sub povaţa duhovnicească a Sfântului Vasile de la Poiana Mărului, care-l îndrumă şi pe rasoforul Platon.

În vara anului 1746 se duce la Muntele Athos, unde se nevoieşte ca sihastru timp de patru ani. În 1750 este tuns în monahism de Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului, duhovnicul său, primind numele de Paisie. Apoi, este hirotonit ieromonah şi întemeiază o obşte monahală în Schitul Sfântul Proroc Ilie, unde se nevoieşte până în vara anului 1763, adunând în jurul său 64 de călugări români, ucraineni şi ruşi. Din pricina asupririi turceşti părăseşte Athosul şi vine în Ţara Românească, la Mănăstirea Vărzăreşti-Vrancea, dar, după o scurtă şedere acolo, trece în Moldova şi se stabileşte, împreună cu toţi ucenicii săi, la Mănăstirea Dragomirna, unde se nevoieşte doisprezece ani, până în 1775. La Dragomirna obştea urma întru totul rânduiala atonită.

Aici, Cuviosul Paisie formează o obşte mare de 350 de călugări şi traduce, împreună cu ucenicii săi români, care erau buni cunoscători ai limbii greceşti vechi, o parte din scrierile filocalice ale Sfinţilor Părinţi, devenind, astfel, ctitorul Filocaliei în limbile română şi slavonă. Filocalia de la Dragomirna din 1769 este prima colecţie majoră de traduceri româneşti filocalice (de 626 pagini), adunate de monahul Rafail. În anul 1775, Moldova de Nord căzând sub ocupaţie austriacă, Sfântul Paisie a fost nevoit să se stabilească la Mănăstirea Secu, împreună cu 200 de ucenici, lăsând la Dragomirna o obşte de 150 de monahi.

În anul 1779, cu binecuvântarea mitropolitului Moldovei Gavriil Calimachi şi la îndemnul domnitorului Alexandru Moruzi, Cuviosul Paisie s-a mutat la Mănăstirea Neamţ, cu o mare parte din obştea de la Secu. Timp de cincisprezece ani, cât a fost stareţ al celor două mânăstiri unificate, Neamţ şi Secu, Sfântul Paisie a păstrat cu sfinţenie aceeaşi rânduială. La biserică erau datori să ia parte toţi părinţii şi fraţii, afară de cei bolnavi sau cei trimişi la ascultări. Marele stareţ venea cel dintâi la sfintele slujbe şi neîncetat se ruga cu rugăciunea inimii, vărsând în taină multe lacrimi. Spovedania fraţilor obştii se făcea în fiecare seară, iar pentru cei mai sporiţi, o dată la trei zile. Pentru aceasta, Cuviosul Paisie a rânduit 24 de duhovnici, care spovedeau şi îndrumau duhovniceşte întreaga obşte, iar marele stareţ supraveghea bunul mers al celor două mănăstiri, atât în cele duhovniceşti, cât şi în ascultările de obşte, primind pe cei care veneau pentru sfat şi binecuvântare.

Cei neascultători primeau canon şi mustrare părintească. O atenţie deosebită a acordat Cuviosul Paisie traducerii din limba greacă a scrierilor patristice filocalice, continuând, astfel, şirul traducerilor de la Dragomirna şi Secu. Unii călugări moldoveni, munteni şi ardeleni, fiind buni elenişti, traduceau scrierile Sfinţilor Părinţi din limba greacă veche în limba română, iar călugării slavi traduceau în limba slavonă, făcând din Mănăstirea Neamţ o adevărată academie patristică şi duhovnicească, nemaiîntâlnită în alte ţări ortodoxe din acea vreme. Cuviosul Paisie era şi un bun organizator şi înnoitor al vieţii monahale, întemeind în jurul Muntelui Ceahlău câteva sihăstrii de călugăriţe, pe care le îndruma duhovniceşte, rânduindu-le duhovnic pe Cuviosul Iosif Pustnicul (†1828 pomenit la 16 august), unul dintre ucenicii săi de la Neamţ. Alt ucenic al său cu viaţă sfântă era Cuviosul Irinarh Rosetti (†1859), mare lucrător al rugăciunii inimii, ctitorul Mănăstirii Horaiţa din Moldova, precum şi al bisericii de pe Muntele Tabor, din Ţara Sfântă. Pentru sfinţenia vieţii sale, numele Cuviosului Paisie de la Neamţ era cunoscut în toate ţările ortodoxe, începând din Muntele Athos până în Lavra Peşterilor din Kiev şi de la Mănăstirea Optina până în sihăstriile din nordul Rusiei.

Publicitate

De aceea, în 1790, mitropolitul Ambrozie, trecând prin Moldova, l-a făcut arhimandrit. În vremea aceea, mulţi dregători, boieri şi chiar ierarhi sau domnitori poposeau la Mănăstirea Neamţ, dorind să vadă pe acest mare stareţ cu viaţă sfântă. Înrâurirea lui a fost mare asupra multor mănăstiri şi schituri din Moldova şi din Ţara Românească. În toamna anului 1794, îmbolnăvindu-se, şi-a dat sufletul său curat în mâinile Domnului nostru Iisus Hristos în ziua de joi, 15 noiembrie, la vârsta de 72 de ani. A fost plâns de toată obştea celor două mănăstiri, cu schiturile lor, care numărau peste 1000 de călugări români, ruşi, ucraineni, greci, bulgari.

Fiind cinstit ca sfânt, încă din viaţă, ucenicii săi i-au săvârşit slujba de pomenire, rânduindu-i ca zi anuală de prăznuire 15 noiembrie. În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, precum şi în secolul al XIX-lea, ucenicii lui români au răspândit isihasmul în Ţările Române, iar cei slavi în peste 100 de mănăstiri din Rusia şi Ucraina. La mormântul lui de la Mănăstirea Neamţ vin să se închine şi să-i ceară ajutor nu numai credincioşi din România, ci şi din alte ţări ortodoxe.

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending