Connect with us

Cultura

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (57)

Publicat

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

 

Eminescu în revista „Meşterul Manole” (anul I, nr. 5 – 6, iunie – august, 1939):  În interbelic a existat o pleiadă de poeţi, prozatori, critici şi eseişti care au făcut din această perioadă una de aur a culturii româneşti. Se poate aminti  generaţia anilor `20,  reprezentată  de Ion Barbu, Cezar Petrescu Lucian Blaga, Şerban Cioculescu, Nechifor Crainic, Aron Cotruş  şi alţii. A urmat generaţia `30,  cu Emil Cioran, Eugen Ionescu, Mircea Eliade  sau Mircea Vulcănescu. Generaţia `40  , sau o parte bună a ei, cu precădere cei mai tineri,  s-a strâns în jurul lui Vintilă Horia  şi a ţinut să aibă o revistă proprie. Astfel, la 1 ianuarie 1939, apare primul număr al revistei „Meşterul Manole”, cu scopul declarat de a crea şi o mişcare sub aripa eiDin programul semnat de Vintilă Horia, cel puţin trei aspecte  pot fi reţinute: a) un nou drum, unul reluat ca pe-o făclie, „de pe colinele pe care au ajuns cu trudă făuritorii dinaintea lor”;  b) punerea în valoare a scriitorilor tineri din acel timp; c) promovarea culturii naţionale. Numărul  dublu (5-6 din 1939) al revistei este dedicat lui Eminescu la cei 50 de ani de la moartea sa. Vintilă Horia iniţiază o anchetă bazată pe două întrebări: „Am închinat numărul acesta marelui poet, ca un omagiu adus de generaţia noastră aceluia ce va rămâne veşnic în cultura noastră ca un prototip al omului tânăr. Cele două întrebări pe care le-am trimis membrilor grupului nostru au o dublă semnificaţie: una personală, „Cum l-aţi cunoscut pe Mihai Eminescu?” – strâns legată de procesul intim declanşat în momentul apropierii  fiecăruia din noi de opera poetului, iar cealaltă – „Care credeţi că e valoarea actuală şi universală a operei lui?” – o valoare general-literară, privind valabilitatea în timp şi spaţiu a aceloraşi opere”. Continuă Vintilă Horia: „Căci pentru noi momentul de contact al poeziei eminesciene cu sufletele noastre şi valabilitatea ei actuală şi universală prezintă aceeaşi covârşitoare însemnătate. Mişcarea de la „Meşterul Manole” îşi află o semnificativă corespondenţă în aspectul european pe care-l pretinde, din ce în ce mai mult, figura de erou şi de poet al lui Mihai Eminescu.” 

Răspunsurile la întrebări au fost  reluate  şi în „Eminescu văzut de gruparea literară „Meşterul Manole” (colecţia „Restituiri”, Editura „Ulpia Traiana”, Bucureşti, 1997),  ediţie îngrijită de Nicolae Scurtu., care adaugă pe coperta a patra: „Ideea restituirii acestor mărturii, privitoare la posteritatea lui Mihai Eminescu, mi-a fost sugerată de poetul, prozatorul şi eseistul Pericle Martinescu (n. 1911), care, în perioada 1939 – 1942, a participat ca redactor şi colaborator la apariţia şi impunerea revistei „Meşterul Manole”, una dintre cele mai importante publicaţii literare interbelice”. Reţin din răspunsurile date  la prima întrebare („Cum l-aţi cunoscut pe Mihai Eminescu?”) şi publicate în numărul amintit al revistei „Meşterul Manole”: Ovid Caledoniu – „Pe Eminescu l-am descoperit foarte de timpuriu. Aş aşeza această bucurie deosebită, în cea de-a doua copilărie. Atunci am ştiut de el, atunci l-am iubit cu înmiite puteri. Dar cu puţini ani în urmă, am avut, cum aş putea spune, revelaţia nemărginitei armonii eminesciene. Citisem pe atunci un studiu al d. D. Caracostea, de care-mi amintesc vag de tot, unde se încerca rezolvarea problemei imaginii Luceafărului care tremură-n oglindă”; Marcello Camilucci – „În vreme ce românii şi-l găsesc pe Eminescu în aerul şi în zările câmpiilor şi în glasul omenesc al pădurilor, eu l-am cunoscut într-o sală cenuşie de universitate, dar sufletul rătăcind pe urma visurilor care te cheamă afară, a fost legată de această frunte limpede de erou, de părul nesfârşit semănând a chivără de războinic, de ochii care dezvăluiau o înfrigurare aproape bolnavă. Doinele, ciobanii, Feţii Frumoşi, pluteau în această sală pentru că Eminescu – şi aceasta este valoarea lui naţională – are puterea de vraci de a lua de pe lucruri şi de pe fiinţe zgura cu care vremea şi legăturile dintre oameni le îmbracă reducându-le generalitatea…”; Mihail  Chirnoagă – „Personal, încă nu-l cunosc pe Eminescu. Dar cred că voi ajunge să-l cunosc. El se află într-un laborator profund, cu o lumină prea mare. Cuvântul vibrează altfel, spaţiile se desfăşoară după alte ritmuri, viaţa se leagă după alt sânge decât cel comun. Mi se pare nou. Fie că-l citesc în gând, fie că-l citesc tare”;  Vintilă Horia – „Datoresc primul contact sincer cu opera lui Eminescu, prietenului Constantin Micu, poetul şi eseistul care comenta odinioară la şezătorile societăţii „Ion Eliade Rădulescu” a elevilor de la Colegiul Naţional „Sfântul Sava”, versurile misterioase ale comemoratului de azi. La una din aceste şezători Constantin Micu, a cărui fire se afla la antipodul exteriorizărilor mele, a vorbit despre Eminescu, cu verva şi elanul anilor de atunci. (…) Păstrez peste ani amintirea acestei şezători şi glasul sonor al prietenului de azi care scanda, în seara tristă din amfiteatrul unei adolescenţe, strofele divinului romantic”; Aurel Marin – „Nedeosebind prea bine cărţile după care alergam în anii mei tineri, am întâlnit pentru întâia oară, în casele bătrânilor, într-un vechi raft, o carte mare, cu scoarţe negre de părea o Biblie. Era ediţia lui A. C. Cuza din opera lui Eminescu. Felul acela de tipăritură, cu poeziile îngrămădite una după alta, cu litere mari, îmi plăcea. Aveam, într-adevăr, mult de citit în paginile pline! Am avut o strângere de inimă – de la finele volumului lipseau câteva pagini, iar alte câteva erau zmângălite cu o cruzime feroce. Atunci am cunoscut pe Eminescu”; Constantin Micu – „Eminescu nu a lăsat nici un domeniu al sensibilităţii umane neexplorat şi geniul lui creator a înzestrat conştiinţa comună cu dimensiuni şi moduri noi de simţire, cu un ideal nou de viaţă şi o concepţie superioară asupra omului. De la fiorul cald al iubirii până la drama existenţei cosmice, de la dragostea pentru frumosul natural până la cultul frumuseţii artistice, de la sentimentul unei tainice comuniuni cu tradiţia, rasa  şi pământul până la exaltarea iubirii de neam, toate au trecut prin pana de azur a poetului, care se consuma în focul inspiraţiei sale punând în lucrurile pământeşti lumina smulsă din cer şi din suflet, şi dând astfel sentimentelor omeneşti o nouă demnitate, idealurilor apuse o nouă strălucire. Sub acest aspect l-am cunoscut pe Eminescu şi astfel îl iubesc”; Horia Niţulescu – „Nu ştiu când l-am cunoscut pe Mihai Eminescu. La vârsta noastră, când n-avem în urmă un prea lung parcurs de reminiscenţe şi de evocări, destăinuirea aceasta a unei adânci intimităţi intelectuale care la acest popas comemorativ, o socotim ca un act necesar de confesiune artistică – ne umple de multă şi nespusă jenă autobiografică. Nu-mi amintesc bine dacă a existat un anume moment, decisiv şi transfigurant, de revelaţie sau de uimire, nici dacă am avut conştiinţa  clară  de eveniment şi de sărbătoare, a acestei întâlniri spirituale.(…) Noi, posteminescienii – va fi poate, aceasta, o delimitare istorică a noastră, o definiţie care ne va cuprinde nu numai cultural – suferim cu toţii, printr-un destin anume, divina tiranie a Zeului. El ne-a creat un spaţiu spiritual – pentru multă vreme sau, poate, pentru eternitate – şi ne impune condiţii necesare de  existenţă, neînduplecate.(…) Două amănunte, înduioşător de banale, leagă de un anumit timp amintirea primelor descoperiri ale Luceafărului. O fată frumoasă şi palidă, cu tinereţea ei osândită de tuberculoză – vecina noastră de atunci – cânta adesea „Pe lângă plopii fără soţ”, sfâşietor de trist şi plângea întruna.  Altădată, într-o oră de clasă, absent la ce se petrecea în jur, devoram sub pupitru „Geniu pustiu”, când profesorul de română, abuzând de naiva lui autoritate, năvăleşte spre mine şi-mi smulge pe sărmana Poesis, corpul delict al infracţiunii mele şcolare. Dar acestea n-au nici o însemnătate pentru întâlnirea cu Eminescu, de dincolo de timp, din totdeauna”; Teodor Scarlat – „Am cunoscut, pe Eminescu, la o vârstă când nu puteam să-mi dau seama de geniul lui. Mă încânta armonia versurilor din „Luceafărul”, mă indignau, până la revoltă adevărurile din „Împărat şi proletar” şi mă exaltau miresmele poeziilor sale de dragoste; dar de aici şi până la înţelegerea vastei orchestraţii lirice, a poeziei lui Eminescu a trebuit să treacă multă vreme”; Ion Şiugariu – „Cum l-am cunoscut pe Eminescu?” Întrebarea mă surprinde, mă tulbură, mă pune în faţa unei nedumeriri groaznice. Cum l-am cunoscut? Dar l-am cunoscut oare?  M-am ridicat eu în admiraţia, în cultul deosebit pe care i-l port până la înţelegerea întreagă? E drept, l-am bănuit adesea, mi-am apropiat de multe ori câte ceva din vasta realitate a operei sale, de semnificaţia ei înaltă.  În sufletul meu a avut totdeauna un loc de frunte, în râvnirile mele a fost totdeauna o ţintă”. (VA URMA)

 

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Cultura

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (328)

Publicat

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

AM  CITIT,  AM  REȚINUT

Louis Cros: „Aportul la cultura generală a fiecărei discipline şcolare se exprimă nu prin ceea ce este specific, ci prin ceea ce are comun, generalizabil, transferabil”; R. Dottrens: „A-ţi cunoaşte limba înseamnă a fi capabil să exprimi corect şi precis tot ceea ce gândeşti, simţi, ori ştii, folosind cuvintele din care se compune vocabularul tău”; Vasilica Dopcea: „Nici un copil nu este o insulă”; Francis Bacon: „Cunoaşterea este prin ea însăţi putere”; Pitagora: „Prietenul care ne ascunde defectele ne slujeşte mai rău decât duşmanul care ni le reproşează”; Theodore Roosevelt: „A educa o persoană în minte, dar nu şi în morală, înseamnă să educi un pericol pentru societate”; Voltaire: „Nu poţi dori ceea ce nu cunoşti”; La Rochefoucauld: „Ipocrizia este reverenţa pe care viciul o face virtuţii”; Elena Văcărescu: „Iar dacă cineva mă întreabă de ce-mi iubesc ţara, îi răspund:  îmi iubesc ţara pentru toată originalitatea ei autentică, din care s-a plămădit propria-mi originalitate. Şi să nu se creadă că mă complac în contemplarea unei imagini făurite de mine în culori de legendă şi de vis. Nu eu am făurit aceste mari linii ale sufletului şi firii româneşti, ci ele m-au făurit pe mine”; Mihail Gălăţanu: „Geniul nu este răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. / Cum vor unii să spună. / El este cu Dumnezeu. / Lucrează împreună”; Sorin Lavric: „Biologia nu rabdă cizelări livreşti în numele unor exigenţe docte”; Eugen Negrici: „Ca un text să fie valoros nu trebuie neapărat să fie estetic, ci e îndeajuns să fie expresiv”; Nicolae Manolescu: „Ideea mea este că tot ce putem constata noi înşine despre noi înşine este caracterul mai mult sau mai puţin aleatoriu al evenimentelor din care ni se compune viaţa”; Mihai Eminescu: „Ah, să murim, nu plânge, nu te teme / Că undeva s-află al nostru nume!”; Alex Ştefănescu: „ Dragostea seamănă destul de mult cu moartea pentru că presupune o renunţare la individualitate şi o contopire a celor doi (pentru recompunerea androginului în plan metafizic sau pentru zămislirea unui copil în plan fizic)”; Daniel Corbu: „M-am născut târziu într-o Europă bătrână şi tristă”; Daniel Corbu: „O, Feodor Dostoievski, în paginile tale apune luna şi răsare Moartea!”; Daniel Corbu: „…în feericul sat planetar pe lângă mine defilează atâta stress şi atâta disperare la liber”; Shakespeare: „Lumina de la fiecare ieri / Primit-au unii ca să poată merge / Pe drumul plin de pulbere al  morţii”; Mihai Şora: „Partea optimistă din mine nu vrea – şi nu poate – să renunţe la încrederea în viitor”; Marina Constantinescu: „Puterea de dincolo de nori coboară în tot corpul, până pe pământ”; Radu Niculescu: „Pintea, erou de epos al părţilor de miazănoapte – un Achile pur, grav, naiv, dar inflexibil al conştiinţei populare româneşti”; Gheorghe Grigurcu: „Un poet nu trebuie să fie prea „cuminte”, prea obedient nici măcar faţă de sine însuşi”; Richard Feynman: „Ştiinţa este ceea ce am învăţat despre cum să ne protejăm de a ne păcăli pe noi înşine”; Mihai Eminescu: „Urând esenţa vieţii, iubesc ale ei forme”; Jules Renard: „Faptul că adevărul scandalizează este fără îndoială unul din farmecele sale”; Ion Raţiu: „E acelaşi blestem al românilor. Nu ştim să lucrăm într-o echipă”; Paul Valery: „Un poet nu are ca funcţie să resimtă starea poetică: aceasta e o problemă particulară”; Cristian George Brebenel: „E atât de regală sinea omului că iarba Edenului se pleacă la trecerea tălpilor peste firele ei”; Cristian George Brebenel: „Poeţii au pierdut scuturile”; Cristian George Brebenel: „Lumea sfâşiată arată ca o gaură fără margini, o scorbură jalnică în pomul vieţii”; Leo Butnaru: „Nu vi se pare că noţiunea „amin” e compusă, totuşi, din prea puţine litere?”; Leo Butnaru: „Una e ca roza să aibă spini şi alta e ca roza să crească printre spini”; Anna Ahmatova: „De-ai şti din ce gunoaie se naşte poezia…”; Ştefan Mitroi: „Singura lume ce-l poate interesa pe om e acolo unde îi sunt amintirile şi mormintele”; Nichita Stănescu: „Neîntrebat, de-odată m-am născut, / Neîntrebat, de-odată voi muri. / Eu sunt ce ţin minte despre mine să sunt. / Tot neîntrebat la început. / Tot neîntrebat la sfârşit”; Cristina Manole: „Scrisul, după părerea mea, fixează mai bine ideile, chiar dacă se spune că orice imagine impune mai abitir decât o mie de cuvinte. Rămân la opţiunea mea. Scrisul sau cititul sunt mai limpezi decât vorbitul”; Immanuel Kant: „Un popor fără cultură este un popor uşor de manipulat”; Albert Einstein: „Îmi e teamă de ziua în care tehnologia o să fie mai importantă decât interacţiunea umană. Lumea o să aibă o generaţie de idioţi”; Carl Jung: „Să gândeşti este dificil. De aceea majoritatea oamenilor judecă”; Mihai Eminescu: „Sunt împătimit de mândria cruntă de-a spune adevărul”; Mihai Eminescu: „Vede`n capăt începutul / Cine ştie să le`nveţe”; Heidegger: „Fiecare mare poet face poezie dintr-un singur poem”; I. L. Caragiale: „ Dacă Domnul Christos, iar uitând neplăcuta-i aventură de odinioară, ar mai face imprudenţa să revie pe pământ, ar plăti şi mai scump astăzi dragostea-i pentru omenire”;   M. Călinescu: “Putem priv kitsch-ul drept o ipostază  banalizată a romantismului”; Hegel: “Filosofia este duminica vieţii omului”; Hamlet către Horaţiu: “Mişei de tot ne face gândul”; Alina Rotaru: “Se vorbeşte des despre obezitatea fizică, dar obezitatea informaţională e cel puţin la fel de întâlnită”; Alina Rotaru: “Suntem o colecţie de rutine, acest fapt economisind din energia creierului”; Nicolae C. Paulescu: Legea generală care guvernează omenirea este legea iubirii”;  Ion Creangă: “Fie-vă dragi copiii, apropiaţi-vă de ei şi veţi vedea că nu sunt sălbatici. Între copii trebuie să fii şi tu copil”; constatare a psihologilor: “În familie şi pe genunchii mamei se formează ceea ce este mai valoros pe lume – omul de character”; Bartolomeu Anania: “Noi credem în minuni, dar aşa cum credem în ungerea cu untdelemn sfinţit, credem şi în medicamente”; Sever Voinescu: “Postmodernitatea nu mai recunoaşte maeştrii, fiecare e pe cont propriu şi agenda fiecăruia este aceea de a nu semăna cu nimeni”; Sever Voinescu: “Când toată lumea vorbeşte, tot mai puţini ascultă; când toată lumea scrie, tot mai puţini citesc”.

Citeste mai mult

Eveniment

Biserica Ortodoxă este din nou în doliu. Preotul Tiberiu Mihăiță Mechno, paroh la o biserică din Suceava, a murit la 42 de ani

Publicat

Publicitate

Preot decedat pe loc. Dascălul a scăpat cu viață ca prin minune. Autoturismul de teren în care se afla fața bisericească  din Izvoarele Suceavei s-a răsturnat în albia râului. Comunitatea de credincioși este în doliu. Preotul Mechno Tiberiu Mihăiță de la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” – Bobeica a murit la locul accidentului. Echipajul SMURD a incercat resuscitarea potrivit protocolului însă fără vreun rezultat, scrie stiridinbucovina.ro.

Sâmbăta neagră pentru IZvoarele Sucevei

 Sambata , la  ora 16.00, pe DJ 175, în com. Izvoarele Sucevei, a avut loc un eveniment rutier în urma căruia un autoturism de teren a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în albia unui râu.

Din verificări, s-a stabilit că la data de 22.02.2025, ora 15.58, un bărbat de 41 de ani, preot  din com./sat Izvoarele Sucevei, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 175, având direcția de deplasare spre com. Izvoarele Sucevei, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând pe spațiul verde din partea dreaptă, iar mai apoi în parapetul metalic. În urma impactului autoturismul a fost proiectat și s-a răsturnat în albia râului Suceava.

În urma evenimentului rutier, conducătorul auto de 41 de ani a suferit grave leziuni grave în urma căroara a survenit decesul acestuia.

De asemenea, în autoturism  se mai afla și un pasager din com/sat Izvoarele Sucevei, jud. Suceava, care a suferit leziuni ușoare.

Publicitate

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „ucidere din culpă” prev. de art. 192 alin. 1 şi 2 din Codul Penal și ”vătămare corporală din culpă„ prev. de art. 196 alin. 2 și 3 din Codul Penal.

Citeste mai mult

Eveniment

2025, anul în care marcăm 100 de ani de la inițiativa care ridica la Botoșani grupul statuar „Compania de mitraliere Maior Ignat în Atac”

Publicat

Publicitate

Se împlinesc 100 de ani de la inaugurarea celui mai mare și important monument din municipiul Botoșani, pe care îl vedem în Centrul Istoric al municipiului, un simbol al eroismului local în Primul Război Mondial.

Monumentul, un grup statuar dedicat companiei de mitraliere conduse de maiorul Grigore Ignat, a fost amplasat la câțiva ani după sfârșitul conflictului, pentru a onora sacrificiile botoșănenilor care au contribuit semnificativ la victoria împotriva Puterilor Centrale și la realizarea României Mari.

Înainte de acest monument, orașul Botoșani avea doar un singur monument public – bustul poetului Mihai Eminescu, amplasat în 1890. Totuși, realizarea unui monument dedicat eroilor Primului Război Mondial a devenit un obiectiv firesc, având în vedere sacrificiile imense ale locuitorilor județului, care s-au jertfit în bătălii dramatice, cum ar fi cele din Carpații Meridionali și de la Mărășești.

Inițiativa de a ridica monumentul a fost demarată în 1925, sub conducerea avocatului Ramiro Savinescu, un cunoscut om politic local.

În urma unui apel publicat în ziarul local Semănătorul Botoșanilor, botoșănenii au fost chemați să contribuie financiar la realizarea acestui proiect important. Contribuțiile au fost susținute și de autoritățile locale, Consiliul Comunal aprobând alocarea unor fonduri considerabile pentru monument.

Monumentul a fost realizat de tânărul sculptor botoșănean Horia Miclescu, ale cărui lucrări au fost supuse unui examen detaliat de o comisie de specialiști.

Publicitate

Alături de fascinantul monument, pe soclul acestuia sunt prezente și patru scuturi, simbolizând cele patru provincii istorice care s-au unit cu România în urma Primului Război Mondial: Transilvania, Bucovina, Basarabia și Banat. Mai mult, se regăsesc și două simboluri reprezentative pentru județul Botoșani și pentru regiunea Moldovei: coasa, un element din stema județului Botoșani, și capul de bour, simbol al Moldovei. Aceste elemente adaugă o semnificație suplimentară monumentului, subliniind legătura profundă dintre eroismul local și unitatea națională realizată în urma războiului.

După aprobarea machetei, aceasta a fost expusă publicului în foaierul Teatrului „Mihai Eminescu”, pentru ca locuitorii orașului să își exprime opiniile. Proiectul a fost bine primit, iar monumentul a fost ridicat în centrul orașului pentru a cinsti memoria celor căzuți pe câmpul de luptă.

Simbolul eroismului botoșănean este reprezentat de maiorul Grigore Ignat, care a condus compania de mitraliere în bătălia eroică de la Răzoare, unde și-a pierdut viața, alături de toți subordonații săi. Actul său de curaj și sacrificiul suprem au fost recunoscute printr-un ordin de zi care a subliniat eroismul său: „A luptat ca un brav și tot astfel a murit. Acest sfârșit ostășesc îi va cinsti pururea memoria și-l va aduce la conștiința ostașilor țării drept pildă de înălțător avânt patriotic.”

Astăzi, monumentul care îl omagiază pe maiorul Ignat și pe toți eroii botoșăneni ai Primului Război Mondial este un simbol al dăruirii și curajului, iar Botoșaniul sărbătorește 100 de ani de la inițiativa de a ridica un moment istoric foarte important în memoria națională.

Citeste mai mult

Economie

Poate află și patronii de la Botoșani: Angajatorii pot oferi 300 de lei vouchere CADOU de 8 martie pentru femei

Publicat

Publicitate

Vine primăvara iar angajatorii din România și implicit oamenii de afaceri din Botoșani, trebuie să știe că au posibilitatea de a oferi angajatelor tichete cadou cu ocazia zilei de 8 Martie, în conformitate cu prevederile Codului Fiscal, relatează alba24.ro.

Aceste tichete sunt scutite de impozit pe venit și de contribuțiile sociale obligatorii, în limita a 300 de lei per angajată.

Este al doilea an în care angajatorii au această posibilitate, după intrarea în vigoare a legii.

8 Martie este cunoscută în întreaga lume ca sărbătoarea internațională a femeii. Acesta este motivul pentru care femeile ar trebui să fie răsfățate în această zi.

Vouchere cadou de 8 martie. Fundamentul legal:

  • Codul Fiscal prevede că angajatorii pot acorda angajatelor cadouri în bani, inclusiv tichete cadou, cu ocazia zilei de 8 Martie, fără ca acestea să fie supuse impozitului pe venit și contribuțiilor sociale, în măsura în care valoarea pentru fiecare persoană, cu fiecare ocazie, nu depășește 300 de lei.
  • Potrivit art. 76 alin. (4 ) lit. a) din Codul fiscal, în cazul cadourilor în bani şi/sau în
    natură, inclusiv tichetele cadou, oferite de angajatori, veniturile sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea acestora pentru fiecare persoană în parte, cu fiecare ocazie din cele de mai jos, nu depășește 300 lei:
  • Acordarea de vouchere pentru angajate este prevăzută în OUG 130/2001, potrivit documentelor.
  • DOCUMENT: vezi aici precizările ANAF legate de acordarea de vouchere de 8 martie.

Vouchere cadou de 8 martie: pot fi acordate exclusiv angajatelor

Este important de menționat că această facilitate fiscală se aplică strict angajatelor și numai cu ocazia zilei de 8 Martie.

Publicitate

Depășirea plafonului de 300 de lei sau acordarea tichetelor în alte condiții poate atrage obligații fiscale suplimentare pentru angajator, precizează ANAF.

În concluzie, oferirea de tichete cadou de până la 300 de lei angajatelor de 8 Martie reprezintă o modalitate prin care angajatorii pot manifesta aprecierea față de acestea.

În același timp, angajatul beneficiază și de avantaje fiscale.

Precizare importantă pentru contabili: Cadourile oferite salariatilor nu pot fi tratate fiscal si contabil drept cheltuieli de protocol. În această categorie intră alte tipuri de cheltuieli și este nevoie de documente justificative pentru a le trata contabil.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending