Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

Revista „Orizont” nr. 6 din 2022. Ion Negoiţescu spunea că George Călinescu i-a găsit lui Eminescu   „faţa neptunică”: „acea parte a operei eminesciene ce corespunde în general antumelor şi care, tot aşa ca pământul format din acţiunea apelor, îşi are originea în straturile mai tangibile ale spiritului”. S-ar putea spune că George Călinescu a pornit de la versul „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”.

Publicitate

Vrând să dea o nouă interpretare, Ion Negoiţescu pătrunde în adâncurile spiritului eminescian şi descoperă „faţa plutonică” a poetului: „acea parte ce corespunde în general laboratorului şi care, tot aşa cum în geologie, roca născută din focul subteran, vine mai din adânc de unde se frământă văpăile obscure”. S-ar putea spune că Negoiţescu pleacă de la versul: „De plânge Demiurgos, doar el aude plânsu-şi”. De aceste două aspecte mi-am amintit când, în  acest număr al revistei „Orizont”,  Alexandru Ruja scrie despre corespondenţa lui N. Steinhardt („Corespondenţă I”, ediţie îngrijită, studiu introductiv, note, referinţe critice şi indici de George Ardeleanu. Repere biobibliografice de Virgil Bulat. Mănăstirea Rohia, Polirom, 2021). Reţin un pasaj al lui Alexandru Ruja privind o scrisoare din 27 ianuarie 1967  a lui Steinhardt către Negoiţescu: „Scrisorile către I. Negoiţescu sunt mai mult decât simple impresii de lectură asupra studiilor despre Eminescu, cât texte cu sugestii care vin dinspre teologie: „Acestui ultim strat, dens, adânc şi vast, i se poate spune plutonic, placentar, mitic, magic, oniric, selenar,hipnotic, încântător, cum vrei. Eu unul nu m-aş sfii să-i spun mioritic sau haric şi, mai mult, decât sub semnul lui Jakob Bohme, Swedenborg, Paracelsus sau Plotin, al Gnozei şi al astrologiei, l-aş aşeza sub semnul Isihiei, al lui Grigorie Palama sau al Paracletului lui Sergiu Bulgakov, al înduhovnicirii misticii ortodoxe, izvorând din taina energiilor necreate şi din lumina Taborului”.

Revista „Contemporanul. Ideea europeană” nr. 6 din 2022. Magda Ursache, în „Listaşii”, ia apărarea lui Eminescu. Şi nu numai lui, ci tuturor celor care sun puşi pe o listă de către adepţii doctrinei political corectness.  Voi relua pasajul care face referire la Eminescu: „Şi pe vreme de pace, şi pe vreme de război, aparatul de detectat incorecţi politic funcţionează. Vorba asta, reacţionar, hodorogeşte ca o căruţă goală. Sub flamura lui Eugen Lovinescu („Scriitorul român e reacţionar”), afirmaţie scoasă din context, mari valori apar ca perimate unor condeieri plini de ambiţii şi de ranchiune.  Eminescu, zice-se că a blocat, oho!, capitalul, drumul de fier, noul cu majusculă.  Pentru Agârbiceanu capitalul era un păcat. Şi pentru Galaction.  Ce personaje a creat Duiliu Zamfirescu? Provinciali, „ţărănizaţi”, repulsivi la metropolă. Îngerii lui V. Voiculescu sunt ţinte uşoare pentru cei furioşi şi atei. Şi se merge din aberaţie în aberaţie.  Marian Ilie îmi semnalează că un consilier municipal din Craiova, fost membru USR-PLUS, a găsit cu cale să taie fondurile pentru  festivalul Mondial de Poezie „Mihai Eminescu”, festival cu participarea poeţilor din 21 de ţări. Domnul respectiv, Cezar Drăgoescu, nu vrea în ruptul capului un festival cu numele lui Eminescu. Războiul între partizanii lui Eminescu şi partizanii lui Caragiale consumă, încă, hârtie multă. Plicticosul Eminescu, cel melancolic, pustiitor, fără soluţii, este opus lui Caragiale, cronicar acid, mereu în vervă, într-un cuvânt, terapeut. Nimic mai fals. Cine a citit „Mihai Eminescu incorect politic” (Editura „Scara Print”, Bucureşti, 2014) de Theodor Codreanu a înţeles bine de ce.  Nu şi campionii „europenităţii”, vocabula predilectă a lui Daniel Barbu. Şi e imposibil să nu vezi că doctrina political corectness iese din marxism. Trebuie să ne temem de The Scarecrow, sperietoarea de ciori astfel numită?NU ne vindecăm de tradiţie, suntem etichetaţi retrograzi. Demascările  retrograzilor se fac în vechiul stil proletcultist: cum apărea ceva în stil de capodoperă, apărea şi vocabula ratat.  „Bietul Ioanide”  era roman ratat de George Călinescu. „Noaptea de sânziene”era roman ratat de Mircea Eliade.  Paznicii de atunci ai doctrinei realist-socialiste (Tertulian, Croh, G. Damian, M- Petroveanu) erau, însă,  mai calificaţi decât domnul Iulian Bulai, gata să-l trimită în carantină (şi-n izoletă chiar) pe Dan Puric. „Se pregătesc”, aşa cum se anunţa în şedinţele PCR, Florin Zamfirescu, Mircea Diaconu, iar din ograda literaturii, Sorin Lavric, dar şi Miron Manega, având „Certitudinea” (titlul excelentei sale reviste) că Eminescu este poetul naţional al României. Chiar dacă „filosoful” H.-R. Patapievici acuză  „Inactualitatea lui Eminescu” („Flacăra” 1-2, 2002): „Cum ar fi putut altfel? Ca poet naţional Eminescu nu mai poate supravieţui deoarece noi astăzi ieşim din zodia naţionalului”. Aşadar, să ne vindecăm odată de „fostul” (după Patapievici poet naţional, atât de incorect politic!”

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate