O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

“România literară” nr. 21-22 din 27 mai 2022. Ancheta acestui număr dublu al “României literare” are ca temă “Scriitori uitaţi” şi este realizată de Cristian Pătrăşconiu. Speranţa oricărui scriitor de a nu fi uitat  este denumită de Mihai Zamfir speranţă stendhaliană,  pentru că “Stendhal era înnebunit de ce se va întâmpla cu opera sa după ce nu va mai fi . Şi avea această speranţă: să fie citit după un secol”. Reţinem  puncte de vedere ale participanţilor la acest interesant demers: Gabriel Chifu – “Dar, neîndoielnic, alta e modalitatea cu adevărat valabilă prin care un autor nu cade în uitare. Calea prin care o operă (deci un scriitor) poate să învingă uitarea e asigurată de calitatea operei înseşi: dacă scrierea literară nu se deteriorează în timp, dacă îşi păstrează atracţia prin temele înalte şi prin stilistică. Altfel zis, caracterul exceptional al acelei scrieri, strălucirea ei nepieritoare, genialitatea.”; Vasile Dan – “Posteritatea – între cenzură valorică necruţătoare, inadecvare a operei la noul spirit al epocii sau uitarea ei cinică şi definitivă – cred că despre asta ar fi vorba cu alte cuvinte.”; Nichita Danilov – “Se spune că posteritatea nu-i altceva decât un purgatoriu prin care trebuie să treacă orice scriitor şi orice artist pentru ca nu numai opera, ci şi biografia lui, sau măcar o parte din ea, să se cureţe de lest. În zilele noastre însă,  din pricina fluxului de informaţii şi a vacarmului în care trăim, purgatoriul acesta începe chiar în timpul vieţii autorilor.”; Liviu Capşa – “… memoria mea a scos repede la lumină câţiva dintre scriitorii atinşi, zic eu,  de-o uitare nemeritată, scriitori care nu demult, însemnau, cum s-ar spune nume importante în cronicile criticilor literari, dar şi în preferinţele iubitorilot (avizaţi) de literature. O scurtă listîă a acestora, în accepţia mea, i-ar putea include pe: Dan Laurenţiu, Marius Robescu,  Daniel Turcea,  Cezar Baltag,  Mircea Ciobanu, Sorin Titel, Maria-Luiza Cristescu, Romulus Guga.”; Ion Buzaşi – “… aflu că de curând a apărut o antologie, cu titlul unui stih labişian, “Pasărea cu colţ de rubin”, înmănunchind numele şi opera unor scriitori morţi în floarea vârstei. Şi ei scriitori uitaţi. I-a-nvăluit uitarea-n umbre moi – vorba poetului.”; Adrian Alui Gheorghe – “ Şi dacă este să amintesc concret câteva cărţi şi nume pe care le consider pe nedrept uitate sau mai puţin cercetate în ultimii ani, reţin “Nebunul şi floarea” de Romulus Guga, proza scurtă a lui Sorin Titel (“Valsuri nobile şi sentimentale”, de exemplu), poezia “unor” Constantin Tonegaru, Dimitrie Stelaru,  Geo Bogza, Petre Stoica, Dan David şi alţii…”; Mircea Bârsilă – “Uitarea unui autor, în cazul în care nu se prelungeşte prea mult,  nu este întru totul o “maladie” fără leac.”; Horia Gârbea – “Unii scriitori sunt uitaţi pentru că timpul lor a trecut, chiar dacă au avut unele volume interesante pentru contemporanii lor. Cezar Petrescu în “Calea Victoriei” e de necitit azi.  Alţii au fost “la modă”  sau s-au plasat în favoarea lor conjunctural, iar acum situaţia s-a schimbat. Zaharia Stancu pe cât a fost de supralicitat, pe atât de adânc a fost îngropat şi parţial pe nedrept. La fel, Titus Popovici.”; Gabriela Gheorghişor – “N-aş zice că patrimonial cultural scade, ci, dimpotrivă, odată cu trecerea timpului, el creşte.”: Gheorghe Grigurcu – “Putem vorbi despre două categorii de autori uitaţi. Unii pentru că n-au avut o energie a supravieţuirii, subordonaţi unei condiţii creatoare fatalmente limitate, aşa-numiţii “scriitori de epocă”. Alţii, în schimb, sunt trecuţi sub tăcere din pricina unei recepţii nesatisfăcătoare, a unei ambianţe inicve. Primii sunt puzderie.”; Andrea H. Hedeş – „Aş vrea să cred că timpul va face dreptate, că lucrurile se vor aşeza cândva. Că aşa cum au fost redescoperite, după secole, manuscrisele muzicale, vor fi descoperite, cândva, şi cărţile scriitorilor noştri şi, mai mult,  vor fi citite şi apreciate la întreaga lor valoare.”; Vasile Igna – „Eu mă mulţumesc cu modesta sugestie de a înlocui sintagma scriitori uitaţi (care îmi aduce în memorie titlul identic al cărţii lui Nae Antonescu, publicată la „Dacia” în 1981 cu scriitori în eclipsă, permiţându-mi să asociez destinul acestor victime nevinovate cu un fenomen cosmic, doar aparent misterios, care prin regularitate, previzibilitate şi consecinţe, ne îndreptăţeşte nu doar să nu ne pierdem încrederea, ci să facem previziuni realista.”; Ion Bogdan Lefter – „Soluţiile de salvare a autorilor şi-a textelor uitate sunt aceleaşi dintotdeauna: lecturile extinse, comentariile critice înnoitoare, reeditările.”; Angelo Mitchievici – „Întrebându-mi studenţii de la Facultatea de Litere dacă l-au citit pe Mircea Cărtărescu, mai precis dacă au citit „ceva” de Mircea Cărtărescu, mi-au răspuns că nu. Nu era vorba de studenţi mediocri, ci de studenţi foarte buni, pe care îi preţuiesc.”; Toma Pavel – „Da, ar fi minunat să ne liniştim, să ne amintim de scriitorii uitaţi, de cultura altor vremuri, de grijile, de intuiţiile şi de soluţiile de altădată. Două căi par să fie posibile: una, energică şi optimistă, ar accentua redescoperirea anilor şi scriitorilor pierduţi din vedere; cealaltă cale, interioară, contemplativă, ne-ar aminti, dimpotrivă, că prezentul, părerile, gusturile şi dezbaterile lui nu sunt de-ajuns, că avem dreptul şi nevoia să căutăm şi altceva: splendoarea tradiţiei orale, limba mai veche şi cărările ei pline de farmec, precum şi autorii care au trăit.”; Irina Petraş – „Singura uitare pentru care ar  fi de discutat soluţii e cea   vinovată: când scriitori importanţi sunt daţi anume deoparte din motive de „cadre”, de „dosar”, ca în anii 1950.”; Monica Pillat – „Tihna lecturii, percepută odinioară ca o vacanţă a sufletului cititor.  Se pierde, fiind înlocuită cu înghiţitul pe nemestecate a cărţilor consumate în sălile de aşteptare, în metrou,  în tren, în avion. Am trecut de la fast-food la fast-reading.”; Ion Pop – „N-am mai văzut cam demult în vitrine cărţile unor Radu Tudoran, Mircea Ciobanu – prozatorul şi poetul -, Cezar Baltag, Gabriela Melinescu. Dana Dumitriu, Lucian Raicu – şi nu sunt singurii absenţi înainte de vreme.”; Vasile Spiridon – „Peste opera unor scriitori poate se aşterne o uitare la fel de nedreaptă, ca şi laudele nefondate.”; Liviu Ioan Stoiciu – „Şi totuşi, sunt uitaţi (ignoraţi) atâţia şi atâţia scriitori importanţi la noi, în viaţă sau nu, şi de către cititorii profesionişti. Au noroc să nu fie uitaţi scriitorii care poartă numele unor premii literare care contează acum. Sau scriitorii cu „posteritate”, cărora li se cultivă memoria, fie de familie, fie de prieteni… Altfel, din lista celor 31 de poeţi care au primit Premiul Naţional „Mihai Eminescu” Opera Omnia (poeţi de vârf; să dau doar exemplul lor), câţi sunt citiţi azi? Câţi sunt …neuitaţi, nemeritat?”; Răzvan Voncu – „Să nu ne facem iluzii: analfabetismul funcţional poate însemna incapacitatea de a deschide şi utiliza calculatorul, însă el începe şi se întemeiază, de fapt, pe necunoaşterea culturii române, a istoriei naţionale şi a acelor valori care, în cele din urmă, sunt singurele care ne justifică pretenţia de a ne mai afla pe hartă. Cineva care nu ştie cine este şi de unde vine nu are cum să facă performanţă: este o simplă marionetă socială, bună de transferat oriunde, oricând şi oricum. Nu aveţi decât să urmăriţi la televizor cum se exprimă în română „artiştii” noştri de succes, ca să vă convingeţi.”; Varujan Vosganian – „Mi-e milă de cărţile pe care nu le mai citeşte nimeni, care se sufocă în aerul îmbâcsit dintre coperţile nedeschise şi paginile neaerisite. Unele dintre ele sunt uitate pe nedrept şi asta pentru că doar cititorii lor nu se mai ostenesc să răsfoiască paginile, ci doar să deschidă ecranele computerelor.”.