Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

Profesorul şi umoristul Nae Brădăţeanu. Este  profesor de educaţie fizică şi sport şi a predat în Botoşani. Unul bine cunoscut  nu numai în judeţul nostru. Ca să ştiţi cu cine avem de-a face, Nae Brădăţeanu a fost inspector şcolar, i s-a acordat, printre altele, medalia „Meritul pentru Învăţământ clasa a II-a” şi „Diploma Gheorghe Lazăr clasa I”. Autor de manuale şcolare şi de articole de specialitate în revistele de profil, pe mine  m-a impresionat o carte scrisă de distinsul profesor şi apărută prin 1993: „Jocuri didactice în aer liber”. Cartea conţine 54 de jocuri care, puse în practică, „exersează nu numai muşchii elevilor ci şi inteligenţa lor” şi este adresată învăţătorilor şi profesorilor de sport. Deşi conţine sugestii metodice privind organizarea şi desfăşurarea jocurilor, este suficient loc pentru inventivitate din partea cadrului didactic. Chiar şi din partea elevului care trebuie să ştie în timpul desfăşurării jocurilor ceva română, geografie sau biologie, ori ceva mai multă matematică. Cu ceva timp în urmă, Nae Brădăţeanu a trimis către cititori o nouă carte, o antologie  a epigramei româneşti: „Tranziţia moravurilor…moravurile tranziţiei” (epigrama înainte…şi…după Decembrie 89, Editura „Geea”, Botoşani, 2018). El însuşi autor de epigrame (presa locală, publicaţiile „Rebus”, citite la diferite ocazii etc.), deschide volumul cu un triptic explicativ: „Spovedanie”: „Părinte…sunt un nevrednic / Şi aştept grele canoane… / Fac păcate-n epigrame / Scrise în acest pomelnic…”; „Disimulare”: „Când am câte-un mic necaz, / Ori trăiesc intens o dramă, / Schimb macazul şi fac haz / Încropind o epigramă.”; „Răspuns la un interviu”: „- Epigramist? – Doar amator! / Mai pe scurt – învăţăcel, / – În viitor? – Un mic păstor / La umbra lui PĂSTOREL…”.  Tripticul ţine loc de un posibil „Cuvânt înainte” pe care, influenţat de o epigramă a lui Alexandru Clenciu („Pe nici un meşter de la noi / Nu l-am rugat să mă prezinte; / Un prea frumos CUVÂNT-NAINTE / M-ar trage parcă…înapoi.”), l-a eliminat din arhitectura volumului. Dacă antologia lui Nae Brădăţeanu nu are un astfel de „cuvânt”, unul „înainte”, are totuşi, unul…”înapoi” scris chiar de autor. Undeva, acolo, în cetatea sa interioară s-a dat o luptă: „De pildă, am avut intenţia de a-mi lua manuscrisul subsuoară, de a mă urca într-un tren ce duce spre capitală (ca orice capitală adună valori din întreaga ţară) sau, spre Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu sau care mai sunt, capitale tradiţionale ale epigramei noastre. Să presupunem că aş fi găsit undeva o uşă deschisă, nu acasă (situaţie jenantă de ambele părţi) ci, la locul instituţional unde o anumită personalitate îşi săvârşeşte opera şi care m-ar fi primit şi mi-ar fi răsfoit manuscrisul…”, şi  urmează trei posibile ipostaze cărora li s-au adăugat o epigramă a lui Mircea Trifu („Unuia care mi-a trimis un manuscris”: „În speranţa că-ţi convine / Îţi ofer avizul meu: / Şanse ai să scrii mai bine, / Că mai prost e foarte greu.”  Bun cunoscător al antologiilor scrise de Calotescu-Neicu, Crevedia, Navarra, Trifu sau Zarafu, Nae Brădăţeanu are propria sa selecţie şi propria sa concepţie. În primul rând, credinţa autorului, care nu e numai a lui, că cei mai mari maeştri ai epigramei din toate timpurile sunt Cincinat Pavelescu şi Al. O. Teodoreanu (Păstorel). Cei doi vor ocupa un spaţiu considerabil în volum. Apoi, modul de disipare a gândirii critice pe care şi-o manifestă după fiecare miniselecţie pe o temă  chiar în interiorul volumului. Sunt momente când Nae Brădăţeanu pare a fi un solitar, umorul fiind unul pentru sine: „Maneliada”: „Când dai cu barda într-un prun / Îţi sar în ochi nişte surcele; / De faci aşa cu-n cântec bun, / Ţipă-n urechi nişte manele”; „Precauţie”: „Când ştiu că soacra e la mine / Eu nu mai poposesc la bar… / Motivul e că nu-mi convine /  S-o văd  şi-n dublu exemplar”; „Nuntă cu strigături”: „De-acasă plecată mireasă / Din mâinile tatălui… / A venit cu cale-ntoarsă / Din pumnii bărbatului!” etc. Selecţia este făcută cu acribie, găsindu-şi loc aproape toţi epigramiştii, începând cu Nicolaus Olahus („Casierului reginei”: „El şchiopătă şi-i trist când e să dea parale, / Dar nu mai şchiopătă când are de luat. / Să deie Domnul, numai şchiop să calce-n cale / Şi să se-ndrepte când va fi crucificat.”) şi finalizând cu botoşănenii în rândul cărora se manifestă adesea, eu alegând o epigramă semnată de Florentin Florescu („În autobuz”: „M-am adresat femeilor în bloc: / – Vă rog, cea mai în vârstă să ia loc! / Dar ele mă priviră cu mirare / Şi au rămas cu toate în picioare”).   Primele opt capitole grupează epigramiştii, exceptându-i pe Cincinat Pavelescu şi pe Păstorel, după afinităţi ce ţin de un anumit criteriu: „Alţi mari epigramişti”, „Scriitori consacraţi ce au cochetat cu epigrama”, „Apariţia epigramistelor”,  „Familii de mari epigramişti”, „Cafeneaua literară şi epigrama”, „Clasici şi moderni ai definirii epigramei”. Următoarele  29 de capitole asociază epigramiştii  după cum scanează socialul luat cu mentalităţile şi psihologiile vremurilor în care au scris, după cum scot  din umbră diversa faună socială: „Tradiţie şi tranziţie în politică”, „Cultură şi…incultură”, „Mediul înconjurător”, „România sub norii cenuşii ai crizei”, „Pensionariada”, „Familia văzută în 3D”, „Eterna şi fascinanta soacră”, „Sfânta beţie” etc. Creaţiilor celor aleşi să constituie un capitol li se adaugă un set consistent de epigrame ale antologatorului, multe dintre ele fiind cu adresă directă. EU-ul lui Nae Brădăţeanu pare a se sui pe un postament de unde arată cu degetul la personajele antologiei sale, amintindu-le cele zise de Cincinat cu referire la antologiile lui Neicu şi Crevedia: „Antologia voastră fără voie /    S-aseamănă corăbiei lui Noe, / Că şi într-însa zac îngrămădite / Peste bipezii rari destule vite.” Poate de aici şi faptul că printre prietenii epigramistului cartea este denumită şi „Arca lui…Nae”.  Volumul abundă în  date biografice, în repere bibliografice şi în puncte de vedere inedite, multe ale autorului, dându-i valoare de istorie critică a epigramei, asta numai dacă epigrama va fi recunoscută specie literară fiindcă, spune chiar Nae Brădăţeanu: „În ierarhia literară, / Oricât s-ar mai lăuda, / Epigrama-i jos pe scară / Şi…râde lumea de ea!”

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate