O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

DE ZIUA LIMBII ROMÂNE, ALTCEVA DESPRE LIMBĂ ȘI LIMBAJ 

DOUĂ NOI  LIMBAJE DE CAUCIUC:  Au fost identificate de Octavian Hoandră şi prezentate în „Ziua” nr. 4167 din 2008:

1. a) limbajul POLITICO – AVOCĂŢESC – RUGINIT;
2. b) limbajul SIMANDICOS INTELECTUALIST, de dicţionar. 

LIMBA TALAŞ:  Dan Stanca, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 1 din 2019, introduce un interesant concept, o sintagmă nouă: LIMBA TALAŞ. Această „limbă” o înlocuieşte, spune Dan Stanca, pe cea DE LEMN prin rindeluirea permanentă a acesteia. O descrie astfel: „Este o limbă distrusă, sfărâmată, din care valorile expresive au fost îndepărtate.  Este o limbă în care aproape că nici nu mai contează dezacordurile gramaticale sau utilizarea improprie a unor termeni. Această limbă se revarsă zilnic asupra auzului nostru şi ne sileşte şi pe noi s-o folosim”.

NOVLIMBA:  Concept întâlnit  și explicat de Cezar Gheorghe  în articolul său “Novlimba şi elefantul din încăpere”, din „Observator cultural” nr. 857 din 2017: ”Novlimba” este un cuvânt inventat de George Orwell în romanul său “O mie nouă sute optzeci şi patru”. Ea desemnează o limbă care nu mai semnifică, care şi-a pierdut referinţa la realitate (semnificatul), curăţată de termenii care ar putea da de gândit celor care o vorbesc şi o citesc”; 

CEL MAI ANTIPATIC VERB:  L-am întâlnit evidenţiat de Miruna Runcan în „Observator Cultural” nr. 453 din 20-26 februarie 2014: „TREBUIE” este cel mai antipatic verb, verbul necesităţii iminente. Verbul care se opune, ontologic, hazardului exterior şi (măcar aparent) libertăţii interioare. Naşte în noi, de cele mai multe ori, un fel de reacţie instinctivă de refuz, la unii aproape alergică („uite, de-aia n-o să fac asta, fiindcă „TREBUIE”), cu atât mai mult cu cât, înaintând în vârstă, spectrul lui se răsfrânge asupra tuturor responsabilităţilor şi rutinelor cotidiene. În publicistică, mai ales în cea dedicată discursurilor artistice şi mai ales acum, în nesfârşita – dizolvanta extensie o presă tradiţională în mediile virtuale, „TREBUIE” e un verb amninţător şi privit, nu fără motive, cu destulă suspiciune.” 

REGISTRE ALE IMAGINARULUI LINGVISTIC VIOLENT:  Au fost inventariate de Ruxandra Cesereanu în cartea sa „Imaginarul violent al românilor” („Humanitas”, 2003). Cele nouă registre pe care Ruxandra Cesereanu le consideră simptomatice pentru mentalul românesc sunt:

1. subuman
2. igienizant
3. infracţional
4. de tip bestiariu
5. religios (cu subdiviziunile sale punitiv, desacralizant şi satanizator)
6. putridului şi al excrementalului
7. sexual şi libidinos
8. funebru
9. xenofob şi rasist

FENOMENUL CORCIRII LIMBII ROMÂNE:  L-am întâlnit descris de poeta Marta Petreu într-un interviu acordat lui Gellu Dorian şi publicat în „România literară” nr. 3 din 2022.  Marta Petreu pleacă de la observaţia că poeţii din generaţia de după optzecism „scriu într-o română împodobită cu englezisme. Ei vor să dovedească ceva – iar eu mă întreb ce anume? Mi se pare evident că lipsa noastră de grijă faţă de fiinţa limbii române îi va grăbi acesteia dispariţia, împreună cu tot ce s-a creat în română…”.  În analiza Martei Petreu, trei aspecte duc la corcirea limbii române:  1. „migrarea, din motive economice, a cetăţenilor români în alte ţări, uneori pe alte continente”; 2. „îmbătrânirea naturală a populaţiei şi descreşterea demografică a ţării”; 3. „cerinţa unităţilor de învăţământ superior ca profesorii să publice în revistele internaţionale bine cotate, pentru a trage în sus universităţile de baştină în punctajul internaţional”. 

BEŢIA DE CUVINTE:  Sintagmă introdusă de Titu Maiorescu în articolul său „Studiu de patologie literară” (1873, „Revista Contimporană”). Codrin Liviu Cuţitaru, în „Dilema veche” nr. 984 din 2023, în articolul său de la rubrica „prezentul discontinuu”,  reia un citat din George Călinescu în care explică sintagma maioresciană (1946, „Naţiunea”): „Când Titu Maiorescu punea în circulaţie maliţioasa expresie „beţia de cuvinte” erau, se vede, alte vremuri. Viaţa noastră civică era încă plină de amenitate şi un Caţavencu ignora gramatica şi elementele economiei politice, dar dovedea o anumită gingăşie sufletească. Sunt unii care socotesc pe eroii lui Caragiale vulgari. Exagerare! Ei sunt  numai nişte oameni uşuratici,  superficiali şi în fond bonomi. Nu-ţi poţi închipui un Rică Venturiano mânuind pistoalele. Pentru Maiorescu „beţia de cuvinte” reprezenta o euforie blândă, rezultată din verbigeraţie. Individul atins de această intemperanţă constituia un spectacol inofensiv şi înveselitor. Astfel erau […] modelele lui Maiorescu – simpli agramaţi simpatici, nişte retori şi limbuţi cordiali”; 

MORMÂNTUL LIMBAJULUI: Sintagma face parte dintr-o definiție a dicționarului pe care o dă Christian Crăciun în eseul său „Timp eviscerat” din revista „Cafeneaua literară” nr. 2 din 2025: „Iar dicționarul ce este, de nu un mormânt al limbajului, o îmbălsămare, opusă viului din cuvântul uzual?”