O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

. Ştefan Cazimir, în „România literară” nr. 21 din 2020, face o tipologie în care încadrează purtătorul unei măşti: „1. îl identifică – îi asigură un loc în sânul acesteia; 2. îl simplifică – îl eliberează de trăsăturile accidentale, îl reduce la esenţă; 3. îl amplifică – sporeşte forţa de comunicare a purtătorului”;

 Daniela Micu, în „Ramuri” nr. 4 din 2020, prezintă cartea „Din Moldova. Tablori şi schiţe din 1850” de Wilhelm de Kotzebue, autor rus de origine germană, diplomat de carieră. Petrecând 11 ani pe teritoriul Moldovei a rezultat cartea amintită. Făcând şi o analiză a vieţii mănăstireşti, diplomatul amintit identifică următoarele clase de maici: „1. clasa celor care s-au călugărit din vocaţie; 2. categoria femeilor din clase sociale inferioare, care intră în mănăstire pentru a scăpa de viaţa de acasă; 3. fetele de familii bune, care nu aveau o avere suficient de mare spre a asigura şi viitorul băieţilor”;

Sintagme, termeni, concepte: Pavel Câmpeanu: „absenteism şi abstenţionism”; Radu Cosaşu: „sexagenari şi sexageraţi”; Bartolomeu Anania: „sărutarea care acoperă trădarea”; Teodor Borz: „liniştea dintre consoane”; Mihai Gălăţanu: „fericit, şi creştin, şi feeric”; Wilhelm de Kotzebue: „zidul înnegrit al imaginaţiei”;

Am în biblioteca personală prima antologie de epigrame apărută în România. E vorba de „Epigramiştii noştri” (tipografia Marin S. Niculescu, Bucureşti, 1914) şi are ca antologator pe Sofronie Ivanovici. În cuvântul înainte, intitulat „Câteva cuvinte asupra epigramei”, este redat un epitaf care mi-a plăcut foarte mult: „În această groapă / Zace un sicriu, / În sicriu un popă / Şi-n popă rachiu.”. Consemnează Sofronie Ivanovici despre acest epitaf: „Se pare că în literatura noastră populară, de la o vreme au început să apară şi epigramişti, căci există un epitaf din cele mai caustice, care de vreo 20 de ani circulă din gură în gură, fără să se fi aflat până astăzi cui anume aparţine.”;

Cristian Pătrăşconiu, în „România literară” nr. 21 din 22 mai 2020, publică un interviu cu scriitoarea Isabel Allende, născută în Chile. Reţinem câteva idei: 1. „nu ştim niciodată cât de puternici suntem până nu suntem puşi în faţa unor teste”; 2. „nu este sănătos să fii în prizonieratul nostalgiei, să trăim în trecut”; 3. „există tot felul de iubiri, de la iubirea pasională, romantică, la iubirea faţă de dreptate sau pentru alte cauze”; 4. „îmi este greu să scriu despre o relaţie abuzivă”; 5. „nu am nevoie de răbdare pentru a scrie. Am nevoie de pasiune”; 6. „refugiaţii şi oamenii aflaţi în exil se simt adesea sfâşiaţi în interiorul lor”; 7. „pentru un scriitor de ficţiune, imaginaţia este esenţială, dar şi empatia”;

Anton Jureble, în “România literară” nr. 21 din 2020, publică poezia “Un psalm al resemnării”: “Tatăl nostru care eşti unde eşti, / Dacă mă uzi, ascultă-mă! /şi dacă mă priveşti, vede-mă! / dacă mă iubeşti, iubeşte-mă! / şi dacă mă ocroteşti, apără-mă! / dacă mă ierţi, iartă-mă! / şi nu îţi cer decât atât: / fă în aşa fel încât să nu mă uiţi. / nu cer mai mult, că e prea mult.”;

Toma Grigorie, în „Ramuri” nr. 4 din 2020, reţine, într-o recenzie, câteva aprecieri ale lui Arghezi pentru Eminescu: 1. „Mă numesc unul dintre oamenii în viaţă care l-a văzut pe Eminescu. (…) L-am zărit pe Calea Victoriei. Trecea prin public un om grăbit, fără să ocolească, impetuos”; 2. „Numeroase au fost moliile şi numeroşi gândacii care au căutat în Eminescu o pricină de celebritate şi s-au pudrat pe aripi şi pe labe cu polen din tezaurul lui”; 3. „Într-un fel, Eminescu e sfântul preacurat al ghiersului românesc. Din tumultul dramatic al vieţii lui s-a ales un Crucificat (…)Fiind foarte român, Eminescu e universal”;

Cristian Pătrăşconiu, în „Ramuri” nr. 4 din 2020, publică un interviu cu Martin S. Martin, chirurg de origine română care activează în SUA. Firul roşu al interviului îl reprezintă educaţia în Statele Unite. Reţin: 1. „rezultatele şcolare nu sunt bune: doar 46,7% dintre elevii din clasele 3 – 8 din New York City au note de trecere la limba engleză şi doar 42% la matematică”; 2. „sistemul şcolar al oraşului Baltimore se clasează pe locul trei pe ţară la cheltuielile anuale pe elev, cu 14848 dolari. Cu toate acestea, 13 şcoli din oraş au raportat procentul de zero la notele de trecere la matematică ale elevilor de clasele 5-8”; 3. „elevii americani din clasele 4-8 se clasează pe locul 24 la ştiinţe, locul 30 la citit şi locul 38 la matematică. Pe primele locuri sunt elevii din Singapore, Hong Kong, Japonia, Estonia, Canada, Finlanda şi Taiwan”; 4. „în şcolile publice nu se pune accent pe ceea ce noi numim cultură generală”; 5. „eliminarea educaţiei religioase din programul şcolar, numai pe motivul că şcolile publice aparţin statului, deci biserica trebuie exclusă din ele, e greşită. Eliminând religia din programa şcolară s-a micşorat mult puterea de educaţie morală a elevilor”;

Mircea Arman, în „Tribuna” nr. 424 din mai 2020, defineşte mania creatoare ca fiind „arta de a vedea cu duhul”. Continuă Mircea Arman: „Platon arăta că există patru forme de manifestare a acestui dar divin: 1. mania poetică ( cea influenţată de Apollo); 2. mania rituală (influenţată de Dionysos); 3. mania poetică (cea influenţată de Muze); 4. mania erotică (influenţată de Afrodita şi Eros). Iată cum descrie chiar filosoful grec această nebunie divină: „Şi urmând drumul pas cu pas, ei izbândesc, ei izbândesc, prin proprie strădanie, să afle firea zeului de care sunt legaţi, pentru că nevoia îi împinge să-şi ţină privirea îndreptată, fără abatere, spre el.”;

Umberto Eco în „Şase plimbări prin pădurea narativă”: „Un text este o maşină leneşă care îi cere cititorului o vie colaborare”;

Scriitorul belgian Marcel Moreau învăţându-ne cum să-l abordăm pe Nietzsche: „Filozofia lui atât de limpede, de heliolatră, ne vorbeşte, totuşi, despre obscuritatea omenească, despre lunga noapte a omului. Ne învaţă că albul se smulge negrului, soarele umbrei. Pentru scriitor, Nietzsche trebuie să rămână un exemplu, nu să devină un maestru”;

Redau aici, din „Tribuna” nr. 424 din mai 2020, un poem extraordinar prin modul de alegere a imaginilor în exprimarea adevărului. Poemul se intitulează „Un portofel cu ceva mărunţiş în el” şi aparţine poetului Adrian Suciu: „Viaţa asta e o adăpătoare pentru flămânzi. / Simfonie pentru surzi. Morfină pentru cadavre. / Supravieţuieşti unui lung şir de morţi. Priveşti / pozele lor, care se tot înmulţesc / şi ştii exact cine eşti, de unde vii şi încotro mergi. // Marile iubiri pe care le cântă poeţii / sunt focuri de paie şi cerul / doar un portofel cu ceva mărunţiş în el.”;