O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI 

Nicolae Prelipceanu, în „Ramuri” nr. 7 din 2019, despre vocabula DA:”Căci suntem, în afară de ruşi, singurii din Europa care afirmăm prin această vocabulă, DA. Ilie Năstase, un mare tenisman al anilor 60 – 70 ai secolului trecut, cerea chiar să renunţăm la ea şi să spunem şi noi, ca  verii noştri italieni, SI. Şi ca verii verilor noştri, spaniolii, am adăuga noi, care n-am fost campioni la tenis. Propunere desigur luată în râs de oamenii educaţi: ei ştiu că nu se poate schimba limba prin decret. Ilie Năstase nu mai voia să avem acest cuvânt esenţial la fel ca la ruşi”;

Daniela Micu, în „Ramuri” nr. 7 din 2019, prezintă  procesele psihosociale şi mentale ce stau la baza formării dorinţei de a călători în concepţia lui Michel Onfray: „Plecând de la o informaţie înscrisă în ADN-ul nostru, există, în linii generale, două tipuri de temperament, ce-şi au originea în mitul biblic al lui Cain şi Abel. Acestea sunt: un temperament sedentar, tipul agricultor, şi altul migrator, tipul vânătorului sau păstorului. Având înscris acest cod genetic, purtătorul reacţionează la diferiţi stimuli externi ce determină manifestarea unuia dintre cele două temperamente”;

Poeta  Adriana Teodorescu, despre noiembrie, în cartea sa „Poveşti de trecere cu noi”:

1. a) „se prelinge în noiembrie o iarnă grea”;
2. b) „în noiembrie s-ar fi putut crede că am murit cu toţii”;
3. c) „în noiembrie orice drum ne duce la cimitir”;
4. d) „tot anul a fost o succesiune de noiembrie”;
5. e) „în noiembrie pământul seamănă cu o mare de corbi”;

 Dan Lungu, în „Pâlpâiri” („Polirom”, 2018), despre existenţa satelor paralele: „În paralel cu satul oamenilor, există unul al insectelor şi vietăţilor minuscule, o grădină zoologică liliputană pentru care adulţii istoviţi, preocupaţi, îngrijoraţi, nepăsători, mândri, alcoolizaţi, abrutizaţi nu au ochi. Doar pentru ţânţari au câte o palmă sau pentru urechelniţe un călcâi. În schimb, copiii, adesea în patru labe, privesc această lume de jucării vii, exorbitant de scumpe în alte părţi, de aproape, cu încântare şi cruzime. Niciodată, cât am stat cu ochii în monitoare şi aerul condiţionat între umeri, nu mi-aş fi imaginat atâta agitaţie minimalistă. Mai exact, în paralel, un sat al găinilor, raţelor, gâştelor, porcilor, oilor, vacilor cailor, care dau ouă, lapte, carne, lână, pene, adică al vieţuitoarelor instrumentalizate. Asupra lor adulţii îşi concentrează toată atenţia. Au grijă de ele ca de ochii din cap, cum obişnuiesc să spună. Cu mic, cu mare, toţi au grijă de animale, cu sarcini după vârstă. Lumea animalelor instrumentalizate înseamnă program, atenţie şi muncă.”; 

Versuri frumoase: „Să bem, prieteni, cine ştie mâine / Când vor veni talente mari şi noi, / Din truda noastră ce va mai rămâne… / Tăcere ne-nveleşte-n falduri moi.”(Ion Barbu);

Versuri frumoase: „Un pai şi-a petrecut tinereţea / Într-o saltea / Şi credea despre lume / Că n-are decât o singură dimensiune: / Greutatea.” (Marin Sorescu);

Andrei Pleşu, în „Dilema veche” nr. 811 din 2019: „Se spune că românul e născut poet. De la o vreme am oarecari motive să cred că e născut preşedinte”; 

Matei Vişniec, în „Dilema veche” nr. 811 din 2019, reia un citat din Peter Wohlleben despre păduri: „pădurile funcţionează ca un organism, seamănă cu comunităţile umane…Bine ar fi dacă oamenii ar învăţa ceva de la arbori, dacă ar înţelege că existenţa umană se datorează faptului că pe planetă există păduri”;  

Horia Stanca povestind despre Petre Ţuţea: „ S-a propus admiterea lui Petre Ţuţea în Fondul Literar. Zaharia Stancu, preşedintele de atunci al Uniunii Scriitorilor,  întrebând pe ce argument, pe ce post anume, să fie primit, neavând el nicio carte publicată, Miron Radu Paraschivescu i-ar fi răspuns: „PE POST DE SOCRATE!”. Soluţia propusă a fost adoptată”;

Horia Stanca povestind despre Cornel Regman: „Îl cunoşteam mai bine pe Cornel Regman, devenit între timp profesor de limba română la un liceu unde îşi teroriza elevii cu întrebări deşucheate de gramatică, cum ar fi conjugarea verbelor „a ţâţâi” şi a „bâţâi”;

Grigore Grigurcu despre şapte critici: Edgar Papu: „o conştiinţă barocă”; Adrian Marino: „fals mizantrop”; Alexandru Piru: „homo duplex”; Nicolae Balotă: „un umanist”; Lucian Raicu: „exponentul criticii ca iubire pură”; Nicolae Manolescu: „colonizator”; Alexandru George: „un matein dificil”;

Mircea Platon, în „Ziarul Lumina” din 19 noiembrie 2019: „…ceea ce se întâmplă în cultura aceasta postmodernă este nişarea, totul este cultură de nişă, subcultură. S-a distrus cultura generală. Este greu să mai pretindem că avem o identitate de români. (…) Acum este o proliferare de identităţi construite, de segmente de hiperrealitate, de identităţi false de consum. Practic, am ajuns să ne identificăm prin ceea ce consumăm şi lucrul acesta este foarte periculos. De ce?  Pentru că tradiţia nu costă nimic, e gratis. Consumul costă. Ca să consumi trebuie să ai, să investeşti, să cumperi. Din această identitate construită pe bază de consum, se naşte şi foarte marea nesiguranţă a tinerilor, tot felul de complexe identitare, de statut social ş.a.m.d. Tradiţia, care se sedimentase prin sistemul de învăţământ clasic, se raporta la nişte criterii stabile. Pentru că acesta este rolul sistemului de învăţământ clasic, să îţi ofere nişte sisteme stabile”;

În „Ramuri” nr. 11 din 2019, Gabriela Rusu-Păsărin, făcând o cronică la romanul „Oraşul în mantie purpurie” a scriitoarei turce Ash Erdogan, defineşte o posibilă stare prin sintagma „singurătate absurdă”.  O explică prin „metafora canarului”: „Am citit undeva într-o carte că dacă-l eliberezi din colivie, canarul zboară direct spre geam. Dar dacă deschizi geamul în acelaşi timp, pasărea ia decizia înţeleaptă şi – conform scriitorului –se întoarce în colivie, lucru care îl salvează de la moarte sigură”;