O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

EMINESCU  PEDAGOG ( VI )

După o evidențiere a activismului eminescian în domeniul școlii din  articolul „Instrucție și educație” și din raportul asupra manualului lui Creangă, Toma Chiricuță se oprește și la raportul de inspecție pe care poetul l-a făcut la Școala de Fete nr. 1 din Roman, directoare fiind  doamna Z. Livescu.  În acest raport, Eminescu folosește, la un moment dat, construcția „metoda mecanică și moartă a învățământului”, care ne relevă un Eminescu didactician: „D-na Z. Livescu (recte Lewicki), după cum spune, e absolventă a Școalei Centrale din Iași și a depus până acum două concursuri.  D-sa e de doisprezece ani institutoare și prin uz lung și-a apropiat metoda mecanică și moartă a învățământului și în această direcție nici nu este lipsită de oarecare succes, pe care însă cu trei eleve nu l-am putut constata cu siguranță. D-sa aparține unei generații scolastice bine determinate, bogate în cuvinte și sterpe de idei.  Prin urmare întrebuințarea de cuvinte neuzitate sau al căror înțeles nu-l cunoaște pe deplin, înlocuiește la D-sa, ca și la multe altele, extrema sărăcie de cugetări.”

Raportul pune în evidență un Eminescu foarte critic privind predarea în școala condusă de doamna Livescu, susținând teoria sa privind dezavantajele metodelor mecanice: 1. „În privința gramaticei (care s-a predat după Stilescu) copilele știu numai  numele definițiunii, nu au însă cunoștința vie și concretă a părților cuvântului”; 2. „Scrierea e în toată școala neglijată”; 3. „Caligrafia, o noțiune cunoscută numai teoreticește”; 4. „Gramatica există ca un fel de schematism de cuvinte, a căror întrebuințare reală îi lipsește copiilor”; 5. În istoria Românilor cronologia nu se știe exact și intuițiunea vremilor trecute li e dată elevelor (din nefericire chiar după cărțile didactice) cu puncte de vedere foarte moderne”; 6. „În geografie memorarea e la locul ei, elevele stau bine, căci recitarea de numiri e partea tare a școalei”.  Finalul raportului este edificator cu privire la ideile pedagogice ale lui Eminescu: „Rugându-vă să considerați că învățământul mecanic este cel general în școalele noastre, de vreme ce lipsa de cunoștințe pedagogice e asemenea generală, sunt de părere că într-o dezvoltare normală a învățământului pedagogic o asemenea directoare nici ar fi cu putință și nici ar trebui suferită”.  Toma Chiricuță  a studiat un alt raport al lui Eminescu, realizat în urma unei inspecții la Școala de Fete din Vaslui unde directoarea Sion aplica aceleași metode  mecanice.  Nu același lucru a spus-o despre Școala de Băieți din Vaslui (condusă de domnul Hrisoscoleu) sau despre ”Pensionatul Normal de Domnișoare” al doamnei Humpel, unde a descoperit că se aplica metoda intuitivă.  Eminescu dezvoltă avantajele acestei metode în articolul „Metoda intuitivă în educație”, pe care o consideră „metoda cea mai priincioasă, după care să se dea școlarilor învățătura cuvenită”: „Cu toții știm astăzi ce înseamnă  metoda intuitivă, însă la noi sunt foarte puțini, care s-o știe aplica bine și încă mai puține sunt școlile în care această metodă a devenit familiară și folositoare într-adevăr”.

Revenind la articolul „Cultură și educație”, Toma Chiricuță constată că Eminescu face o distincție clară între „instrucție” și „educație”: „În urma vorbei multe, a regulamentelor și pararegulamentelor, avem două direcții în practică și amândouă greșite, anume sau un respect extrem, în fond însă fals, sau o familiaritate peste margini. Efectul direcției dintâi este fățărnicia, efectul celei din urmă lipsa de caracter și nesupunerea”.

 Pornind de la aceste considerente ale lui Eminescu, concluzionează Toma Chiricuță: „Rezultă din acestea că Eminescu înțelege prin educație ceea ce înțelegea Herbart prin „Zucht” și „Umgang”, sau ceea ce am definit noi: Disciplină și Contact Acestea formează caracterul, prin ele se impresionează inima, cu ele se dirijează voința și se clădește personalitatea”.   Eminescu vrea să spună că personalitatea unui elev se clădește  prin contactul cu personalitatea educatorului. Gândirea pedagogică a lui Eminescu  se rezumă la: 1) „prin fapte și măsuri pedagogice, nu prin cuvinte moralizatoare”; 2) „educația prin acțiune și nu prin simple vorbe”; 3.) „învățământ prin intuiție, educație prin acțiune”; 4) „o școală care disciplinează prin fapte, nu prin simple vorbe”.  Toma Chiricuță mai vede un alt aspect evident: Eminescu  contribuie  și la istoria pedagogiei românești. (VA URMA)