O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist
DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI
Emil Cioran, în „Caiete I”, despre „a nega”:„În ochii mei negaţia se bucură de un asemenea prestigiu, încât, separându-mă de restul lucrurilor, ea a făcut din mine o fiinţă mărginită, încăpăţânată, infirmă. La fel cum unii trăiesc sub vraja „progresului”, eu trăiesc sub vraja lui NU. Şi totuşi înţeleg că se poate spune DA, consimţi la orice, deşi o asemenea ispravă, pe care o admit la ceilalţi, cere din parte-mi un elan de care nu mă simt capabil acum. Căci NU mi-a intrat în sânge, după ce mi-a pervertit spiritul” (citat preluat de Adrian Agachi în „Ziarul Lumina” din 26 iunie 2019);
Cristian Pătrăşconiu, în „Orizont” nr. 5 din 2019, publică un interviu cu Gabriela Adameşteanu. Reţin:1. „Cartea creşte în tine ca o plantă (citat din memorie), a spus Culianu în interviul pe care i l-am luat în decembrie 1990. O definiţie plastică şi exactă”; 2. „Dacă nu este o plăcere, o „nevoie firească”, scrierea literaturii trebuie abandonată, cât mai repede, în favoarea altor opţiuni, cu adevărat profitabile”; 3. „Scrisul literaturii n-are nici o legătură cu regimul politic (dacă nu eşti cumva în închisoare)”; 4. „Comunismul nu trebuie imaginat ca o perioadă compactă, sunt mari diferenţe între deceniile lui. În anii `5o, publicarea cărţilor nealiniate era exclusă. În `75, când am debutat eu, cenzurarea unei cărţi ţinea de normalitate”; 5. „În comunism, scriitorul avea o anume influenţă, dar şi-o putea pierde în orice clipă”;
Publicitate
Adrian Popescu, în „Ramuri” nr. 6 din 2019, publică eseul „Blaga şi Clujul”. Reţin: „Aurel Rău a avut privilegiul de a citi primul multe manuscrise ale lui Blaga şi, mai mult, şansa să le discute cu ilustrul lor autor, să aleagă din ele, înainte de a fi publicate. Aurel Rău îmi povestea starea sa de încântare estetică atunci când a citit excepţionalul poem blagian „Mirabila sămânţă”, în prezenţa lui Blaga, la cofetăria „Pescăruş” („Melody”), conştientizarea valorii literare a textului încredinţat „Stelei” şi, mai mult, generozitatea cu care interlocutorul său îi dăruise manuscrisul”;
Regizorul Aureliu Manea definind poetul:„…loveşte cuvintele cu biciul, de parcă fiecare ar fi o fiară ce trebuie să execute salturi spectaculoase într-un circ uriaş, sub lumina orbitoare a unui far, transcendent, fără odihnă, fără somn”;
Cosmin Ciotloş despre postmodernism: „…astăzi, şi-a pierdut, în presa culturală de la noi, strălucirea de acum un deceniu”;
Cristian Pătrăşconiu, în „Orizont” nr. 5 din 2019, publică rezultatele unei anchete cu titlul „Care este cea mai gravă „boală” a cărţilor?” Merită reţinut:Teodor Baconschi: „…creează adicţie, subjugă, farmecă şi ne înalţă adesea mai sus decât am dori, sau decât ne ţin balamalele”; Ana Barton: „Singurătatea. Faptul că nu sunt citite. Stau unele lângă altele, cum stau şi oamenii în metrou, şi sunt singure ca pietrele. Le vezi cu ochii minţii şi-ai inimii. Le vezi singure în depozite neluminate sau în rafturile din spate ale librăriilor, le simţi răsuflările discrete şi amare, te trezeşte strigătul lor mut”; Simona Constantinovici: „Boala cea mai gravă a cărţilor este nebunia. Ies pe neaşteptate din starea de latenţă, părăsesc praful şi răceala bibliotecilor şi se aruncă în mâinile primului venit, ca Ana Karenina în faţa trenului”; Ovidiu Forai: „Nu ştiu dacă este neapărat cea mai gravă, dar sunt sigur că una dintre „bolile” cronice ale cărţilor este aceea că dau dependenţă”; Dan Negrescu: „…cartea este suportul cugetării scriitorului, a autorului ei, deci şi purtătoarea bolii aceluia, devenită cea mai gravă ca inevitabil definitorie”; Marius Vasileanu: „Cea mai gravă boală a cărţilor este aceea că nu sunt citite”; Tudor Călin Zorojanu: „…Marea Maladie a Cărţilor, gravă, cronică, aproape fatală – aceea de a fi necitite… Nu lăsaţi să se întâmple asta, căci ele suferă cumplit!”;
Nicolae Prelipceanu, în „Ramuri” nr. 6 din 2019:„Nu mai e un secret pentru nimeni că egalitatea, mai precis egalizarea, înlătură posibilitatea libertăţii. Nu poţi fi liber când trebuie să fii egal cu indiferent cine şi, mai ales, indiferent de criterii. Corectitudinea politică, al cărei ton este dat demult, de „peste ocean”, cum se spunea într-o limbă de lemn apusă, ne-a invadat şi pe noi, încât mă mir şi mă tot mir că încă se mai pun note la şcoli, că se mai lasă corigenţi, repetenţi nu, probabil ca să se edifice pentru a ne conduce patria „spre noi culmi”, evident „de progres”;
Sintagme, termeni, concepte…: „splendidă bâlbâială”(Gilles Delenze); „spiritul din literă” (Gherasim Luca); „dorinţa de a dori” (Sarane Alexandrian); „vânturare fantomatică” (Gabriel Liiceanu); „competenţa sensului” (Gabriel Liiceanu); „statuificarea scriitorului” (Cristian Pătrăşconiu);
Dan Cristea, în “Suplimentul revistei “Romînia literară” nr 5 din 21 iunie 2019, acordă un interviu lui Cristian Pătrăşconiu. Reţinem câteva idei despre poezia de azi:1. “legat în mod aparte de relaţia democraţie-poezie: democraţia – nu am spus numai eu aceasta – care se traduce printr-o libertate a presei este, într-un fel, o duşmană a poeziei. Oamenii nu mai citesc poezie, citesc presă”; 2. “poezia, cred eu, se simte perturbată de zgomotul infernal pe care îl poate face uneori presa, mai cu seamă presa televizată”; 3. Poezia este pretutindeni, nu numai la noi, o chestiune de nişă”;
Sever Voinescu, în “Dilema veche” nr. 801:“Nu-l mai citeşte multă lume pe Caragiale., poate, dar el are un personaj cu adevărat nemuritor: Coriolan Drăgănescu. Îl văd peste tot locul, îl laud în cafenele, îl citesc peste tot. Armate de Coriolani Drăgăneşti se agită în apărarea libertăţii…”;
Un mic poem scris de Andrei Mocuţa şi intitulat “Poem corect politic”:
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
VIDEO: ÎPS Teofan a oficiat Slujba Stâlpilor la căpătâiul preotesei Maria Macuc din Săveni. „Bucurați-vă, copii, că mama este Sus. Bucurați-vă că ea este în taina Împărăției Cerului”
Sâmbătă după-amiază, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat Slujba Stâlpilor la căpătâiul prezbiterei Maria Macuc, soția părintelui protopop Constantin Macuc. Momentul de rugăciune a adunat în jurul familiei îndurerate numeroși preoți, membri ai comunității și apropiați ai familiei, veniți să ofere sprijin, reculegere și un ultim omagiu.
La popasul duhovnicesc dedicat celei adormite întru Domnul au participat slujitori ai altarului din întreg protopopiatul, colegi și prieteni ai părintelui protopop. Aceștia au adus lumânări, flori și mai ales rugăciune, exprimând atât durerea pierderii, cât și respectul față de cea care a fost considerată o preoteasă iubită și discretă, implicată în viața bisericii și a comunității.
În cuvântul său, ÎnaltPreasfințitul Teofan a subliniat demnitatea, modestia și credința puternică ce au caracterizat-o pe preoteasa Maria Macuc, evocând imaginea unei femei „distinse, frumoase la chip și la suflet, prezente și discrete deopotrivă”, așa cum au cunoscut-o enoriașii și clericii.
Ierarhul a vorbit despre rolul preotesei în comunitate, dar și despre responsabilitățile pe care le-a purtat ca mamă și soție de protopop. „A fost o doamnă atașată Cerului, fără să se desprindă de datoria ei aici, pe pământ”, a spus Înaltpreasfințitul, amintind de răbdarea și tăria de caracter cu care aceasta a parcurs și perioada de suferință.
În mesajul său, Mitropolitul i-a încurajat pe cei apropiați să îmbine firescul întristării cu nădejdea creștină, amintind că „orice despărțire este dureroasă, dar devine mai ușoară atunci când este însoțită de credința revederii”. Totodată, i-a îndemnat pe credincioși să pomenească numele prezbiterei în rugăciune și să arate milostenie în memoria ei.
Preasfințitul Nichifor este așteptat să participe duminică la slujba înmormântării, care va avea loc după Sfânta Liturghie, alături de un sobor de preoți.
Publicitate
„Un model al femeii creștine autentice”
Cei care au cunoscut-o pe prezbitera Maria Macuc o descriu drept un model de discreție, hărnicie și credință neclintită. Nu a urmărit să fie remarcată, nu a revendicat merite, spun apropiații. A fost un sprijin constant al familiei și un punct de echilibru în comunitate.
Apropiații mărturisesc că a purtat boala cu tăcere și smerenie, fără revoltă sau reproșuri, asumând suferința cu demnitate și încredere în voia lui Dumnezeu. „A trecut prin viața noastră ca o lumină, fără ca noi să o fi văzut cu adevărat”, spun cei rămași să o plângă.
Prezbitera Maria Macuc lasă în urmă o familie numeroasă, dar și o comunitate întreagă pentru care a fost un reper de modestie și credință.
„Putem spune că Dumnezeu ia dintre oameni în mod special pe cei care sunt foarte bine plăcuți Lui. Nu acceptăm aceasta, că noi spunem întotdeauna că avem nevoie de cel drag pe lângă noi și așa este. Avem o imensă nevoie ca cel care ne ajută, care ne cunoaște, care ne înțelege, care ne iubește, să viețuiască în continuare lângă noi, pentru că avem nevoie de acea prezență. Dumnezeu are un gând al Lui pentru fiecare și gândul acesta s-a arătat și în doamna Maria.
Poate o fi fost prea prezentă în cer, ca să mai zăbovească pe pământ, poate prin viața ei, prin nașterile de prunci, prin credința ei, prin răbdarea pe care trebuie s-o aibă o mamă cu mulți copii și cu responsabilități, s-a apropiat mai mult de cer decât noi, oamenii obișnuiți și apropiindu-se de cer, a făcut doar un pas pentru a fi chiar acolo.
Inima părintelui, a copiilor, sigur că este și întristată, dar știe părintele și cred că și copiii sunt educați de doamna de părintele, știu că întru cele ale credinței există întotdeauna și ziua de mâine, chiar dacă vi se pare că aceasta este ultima zi. Există și ziua de a doua zi, adică veșnicia. Că nu există moarte, spune slujba înmormântării la înmormântarea preotului. Nu există moarte pentru cei care cred în Tine, Doamne. Și nu există. E greu să duci acest gând, dar dacă suntem în conformitate cu tot ceea ce a crezut Maria, cu tot ceea ce a crezut și crede părintele și familia și noi cei de față, noi știm că nu există despărțire de primitivă.
Orice despărțire este grea și dureroasă. Dar dacă știi că cel care pleacă se întoarce, dacă știi că cel care și-a luat rămas bun de la tine pentru o vreme, te vei întâlni cu el ulterior, atunci despărțirea capătă pe lângă durerea respectivă și nădejdea revederii. Maria, n am nicio îndoială. a fost pătrunsă până în ultima fibră a ființei sale de credință în Domnul Hristos, cel mort și înviat. Și această credință i-a dat putere să ducă și ultima parte a vieții cu multă suferință, cu gândul că se va face bine, dar fără deznădejdea celui fără de nădejde, că ea aparține neamului celor care au nădejde după cuvântul Sfântului apostol. Acum sufletul doamnei Maria e acolo sus, unde sufletul nostru tinde să ajungă într-o bună zi”, a spus ÎPS Teofan.
Ierarhul a îndemnat la rugăciune și milostenie în numele preotesei Maria.
„Acum, plecând doamna, noi rămânând pe pământ. Doamna, ca orice om fi săvârșit și ea păcatele pe care le săvârșește orice ființă umană și avem încredințarea că Dumnezeu a iertat-o pe tot ceea ce a greșit și a văzut faptele ei cele bune, cele bune, în mod special inima ei curată, mintea ei frumoasă, viața ei de creștină și a primit-o în taina Împărăției cerului. Dar are încă nevoie de rugăciunea și milostenia noastră. Că dacă acum vă întrebați fiecare și eu ce să fac ca să particip la durerea familiei, aceste dureri. Rugăciune pentru Maria și milostenie acolo unde știți dumneavoastră că e cineva care poate nu are un braț de lemne, că afară sunt aproape zero grade, un braț de lemne aruncat în ogradă în numele Mariei sau alte acte de milostenie pe care noi le putem săvârși însoțesc drumul Mariei prin taina Împărăției cerurilor și se bucură acolo sus de rugăciunea și de milostenia săvârșite aici pe pământ. Dumnezeu să vă odihnească. Dumnezeu să vă întărească pe voi, să aibă de grijă de voi, să fiți alături de familie ca să treacă mai ușor prin această taină a morții Mariei. Și acum cu toții după rânduiră să-i cântați în duh de rugăciune veșnica pomenire”, a adăugat ierarhul.
La finalul slujbei, zeci de preoți și peste două sute de credincioși au intonat, cu putere și emoție, cântarea „Hristos a înviat”, troparul specific slujbelor de prohodire ale preoților și slujitorilor bisericii. Răsunetul acestei cântări pascale, înălțat din inimile tuturor celor prezenți, a umplut biserica și a adus un strop de lumină și nădejde în mijlocul durerii, ca mărturie a credinței că moartea nu este sfârșit, ci trecere către viața cea veșnică.
Hramul Sfântului Nicolae – o sărbătoare a luminii și a comuniunii, sub îndrumarea părintelui Constantin Alexandru Hurdubai de la Parohia „Sfântul Nicolae” din Mășcăteni.
În cadrul proiectului CPEEJ „Păstrarea identității naționale prin credință și tradiții!”, derulat în parteneriat cu Liceul „Demostene Botez” Trușești, parohia și-a deschis larg porțile și inimile în ziua hramului, când emoția, rugăciunea și bucuria s-au împletit într-o atmosferă cu adevărat binecuvântată.
Sub îndrumarea părintelui, Sfânta Liturghie a adunat credincioși de toate vârstele, uniți într-un moment de profundă trăire spirituală. Clipa cea mai așteptată a fost apropierea copiilor de Sfântul Potir. Cu sfială și cu obrajii îmbujorați de emoție, cei mici s-au împărtășit, aducând în biserică o lumină aparte, ca un ecou al inocenței lor. După slujbă, vocile lor s-au transformat în colinde calde, care au răsunat ca o binevestire a sărbătorilor ce se apropie. Fiecare cântec a fost un dar, o mărturisire de credință și de bucurie împărtășită cu întreaga comunitate.
Părintele a adresat credincioșilor un cuvânt de încurajare și recunoștință, subliniind importanța dărniciei și a iubirii aproapelui – virtuți care l-au consacrat pe Sfântul Nicolae drept ocrotitor al celor aflați în nevoie. Hramul din acest an a fost mai mult decât o sărbătoare: a fost o întâlnire de suflete, un început luminos al perioadei premergătoare Nașterii Domnului și un prilej de a redescoperi frumusețea comunității unite în credință.
Sub același acoperământ binecuvântat, toți participanții au simțit din plin spiritul dărniciei și al iubirii pe care îl inspiră Sfântul Ierarh Nicolae. Ziua s-a încheiat cu suflete ridicate și cu promisiunea tăcută de a păstra aprinsă lumina acestei sărbători în toată perioada ce urmează și de continuare a parteneriatului Școală-Biserică. Mulțumim preoților slujitori și tuturor celor prezenți pentru rugăciunea comună!
Vineri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe o stradă din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 40 de ani, din comuna Văculești.
Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Mai mult decât atât, acesta avea permisul de conducere anulat.
Publicitate
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
Vineri, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, din municipiul Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, furt și complicitate la infracțiunea de tâlhărie.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 3 decembrie 2025, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Dorohoi, împreună cu alt tânăr, prin întrebuințarea violenței, ar fi sustras persoanei vătămate un telefon mobil. Apoi, aceștia au sustras dintr-un local public mai multe bunuri.
În aceeași seară, cei doi, în timp ce se deplasau pe o stradă din Dorohoi, ar fi acostat un bărbat, pe care l-ar fi lovit, provocându-i leziuni care au necesitat îngrijiri medicale.
Publicitate
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt.