O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

TERMENI, CONCEPTE, SINTAGME…

LEGENDA  NOICA:  A fost prezentată de Mihai Idu în  “Dilema” nr. 464 din 2013: “Legenda Noica e blândă. Ea creează răspunderi, obligă la imitaţie şi o îngăduire. Cu alte cuvinte, este un model, un exemplu de urmat, o cale posibilă.”  Mihai Idu,  despre ce putem învăţa de la un model precum Noica:  a) „nevoia de a deveni unealta propriului rost”; b) „nevoia de a lucra cu exigenţă şi ritm”; c)” nevoia de a avea ţeluri”; d) „nevoia de orientare şi amplasament”.

TRILOGIA LICHIDĂ;  Sintagma aparţine lui Zygmunt Bauman, sociolog recunoscut, reprezentând tabloul cel mai plastic al lumii contemporane: societatea lichidă.  Trilogia lichidă este dată de: a) modernitatea lichidă;   b) dragostea lichidă; c) viaţa lichidă. Emil Raţiu, în „Contemporanul” nr. 12 din 2012, o explică astfel: 1. „o cifră de lectură a lumii actuale, condensată în adjectivul „lichid”; 2. „ceva care scapă printre degete ca nisipul sau apa”. Continuă Emil Raţiu: „Agora şi cetatea, centrul statului naţional, întemeiat în limitele unui spaţiu terestru bine delimitat, bază pe care se întemeia modernitatea, este subminat – distrus – de către lumea lichidă, supranaţională, a aerului, a valurilor şi a comunicaţiei globale prin eter. A rezultat lumea actuală al cărei adjectiv de referinţă este „lichid” în care nimic nu mai este fix, sigur, totul este fugar, mobil, precar şi incontrolabil”.

NOUL  MIT  BOIA:  Aparţine lui Lucian Boia şi reiese din ultima sa carte „De ce este România altfel?” („Humanitas”, 2012). Cristian Ghinea, într-o cronică din „Dilema” nr. 464 din 2013, îl formulează astfel: „Noul mit spune că românii sunt cel mai varză neam posibil”.

 PREVEDEREA  VASILE  ANDRU: „Secolul 21 va fi cu matriarhat, sau nu va fi deloc”.

GREŞEALA  FĂCUTĂ  CU  RUSIA:    Este amintită  de  Andrei Manolescu în articolul  „Vremuri şi conducători” din „Dilema veche” nr. 677 din 9-15 februarie 2017. Observaţia aparţine analistului Robert Skidelsky, membru al Camerei Lorzilor din Marea Britanie. Scrie Andrei Manolescu: „…se vorbeşte despre greşeala care s-a făcut cu Rusia, care ar fi fost, spune el, umilită de Occident după încheierea Războiului Rece, un fenomen cu consecinţele nefaste pe care le vedem astăzi.  Şi Germania ar fi fost umilită după Primul Război Mondial, ceea ce ar fi dus, spun unii, la nazism şi la tot ce a urmat.”;

 SFATUL  LUI  GEORGE  USCĂTESCU:  L-am întâlnit în „Lumina” din 1 februarie 2013 şi aparţine profesorului român George Uscătescu, stabilit cu mult timp în urmă la Madrid: „Uitaţi-vă la Spania, unde a curs atâta sânge. Ţara a cunoscut un război civil devastator, cu milioane de victime, a trecut printr-o dictatură, dar a avut în cele din urmă tăria morală ca să zidească puntea înţelegerii naţionale, proteguind sensibilităţile şi cultivând alteritatea”;

IMAGINEA  COMUNISTULUI  DEDICAT:    Am găsit-o prezentată de preotul Alexandru Pripon, în „Lumina” din 7 august 2013: „Personajul acela din cărţile nu foarte inspirat scrise, inteligent, cult, bun la suflet, gata oricând să se sacrifice pentru semenii săi, convins că sărăcia curată este o virtute şi îndreptarea răului o datorie. Dacă aş fi avut ceva să îi reproşez, ar fi fost atitudinea rigidă faţă de credinţă, dar nici aceea nu era prea vizibilă, deoarece subiectul devenise tabu, iar autorii îl evitau cu eleganţă. Respectivul personaj din literatura fără prea mari pretenţii de artă a perioadei roşii era, desigur,  fictiv. Ne-am fi dorit să îl vedem în viaţa de zi cu zi, să avem parte, cumva, de bunătatea lui şi a altora ca el dar, din păcate, în lumea reală trăiam tot noi şi alţii asemenea nouă, obidiţi, izolaţi, aflaţi departe de starea de fapt a unei lumi întregi şi târşindu-ne picioarele pe la interminabile cozi, sperând să procurăm ceva de mâncare – un adevărat lux al acelor timpuri”;

CREZUL  PROGRAMATIC ŞTEFAN AUG. DOINAŞ   A fost descoperit de Constantin Cubleşan în patru versuri din poezia „Orologiul de gheaţă” (vezi „Apostrof” nr. 1 din 2017): „Treptat izbăvit de pământul greoi, / desprins de lumeşti simulacre, / mă-atrage un cer limpezit ca un sloi / cântând din văpăile-i sacre”. Explică, în susţinerea punctului de vedere, Constantin Cubleşan: „Poetul imaginează, în fantastice tablouri, o lume dincolo de cea a pedestrei realităţi în care există el, vorbind, metaforic, fireşte, de nevoia împlinirii umane într-o altfel de dăruire, într-o altfel de cheltuire a energiilor creatoare, din patimi adevărate, iluminate de idei demiurgice”;

PARABOLA  SOMONULUI:  Am întâlnit-o la Dumitru Ţepeneag, într-un interviu dat lui Farkas Jeno şi publicat în „România literară” nr. 23-24 din 1998:

„F. J.: Unde fug personajele?

1. Ţ.: Ele fug spre moarte, domnule Farkas. Adică spre locul unde se va încheia romanul.
2. J.: Şi locul dumneavoastră? Căci autorul se tot pregăteşte să meargă în Bretagne pentru a-şi depune ouăle, adică romanul.
3. Ţ.: (…) Dar dacă tot aţi propus „parabola somonului”, ştiţi că somonul se întoarce în apele natale pentru a-şi depune ouăle. Nu de ocean are el nevoie ca să creeze şi să moară (…) Când apele natale vor fi pregătite să mă primească aşa cum se cuvine, vă voi da de ştire. Sensul general al unui roman e şi acela al vieţii: personajele, autorul, cititorii şi criticii, cu toţi ne îndreptăm spre aceeaşi ţintă. Acest punct terminus, pe care ne-am obişnuit să-l numim moarte, e de altfel condiţia de posibilitate a artei, a creaţiei”;