O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

Ce am mai reţinut din onomastica folosită de  Codrin Liviu Cuţitaru în „Dilema veche”:  profesorul FLOREL APĂVIE, paznicul COSTEL PARALEL,  femeia de serviciu DINA PROBLODINA, profesorul de statistică MANCIURIN CIUNGU, profesorul de fizică MIŞU PRĂVĂLITU, şeful de departament MĂTRĂGUN ŞORICARU, profesorul de  fizică COROPIŞNIC şi profesoara FLUTURELA ZĂMUŞCĂ;

Cătălin Ştefănescu, în „Dilema veche” nr. 780 din 2019, despre realitate: „O permanentă tensiune a absenţei unei definiţii mulţumitoare. Cui i-ar conveni să accepte că realitatea e doar un soi de materie primă din care se plămădeşte, la nesfârşit, ficţiunea? Întotdeauna am vrea ca realitatea să fie mult mai mult. Să depăşească triumfătoare limitele cuvintelor, atunci când încercăm să-i formulăm existenţa dincolo de orice dubiu. Am vrea să fie atât de evidentă încât să nu mai aibă nevoie de nici o definiţie. Când e s-o formulăm, primul instinct îţi dictează să te-arunci, cu toată încrederea, în marea de cuvinte. În mod normal, realitatea e atât de concretă încât poţi înota în toate stilurile prin apele sale”; 

Alina Bako, în „Contemporanul – ideea europeană” nr. 11 din 2017, extrage patru idei ce constituie o pledoarie pentru lectură a lui Tzvetan Todorov: 1. „lectura creează posibilitatea interacţiunii cu ceilalţi”; 2. „face ca lumea reală să devină mai frumoasă”; 3. „permite fiecăruia să răspundă mai bine vocaţiei sale de fiinţă umană”; 4. „o metodă de îngrijire a sufletului”;

Alex Ştefănescu, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 1 din 2019, publică eseul „Despre literatură”. Ideile mari ale acestui eseu sunt: 1. „Oamenii au inventat literatura ca să-şi ofere o plăcere, nu ca să se chinuiască studiind-o; 2. „Toţi avem nevoie de literatură, dar nu ştim că avem nevoie”; 3. „Plăcerea pe care o oferă literatura nu face rău”; 4. „Unii oameni nu înţeleg literatura pentru că o citesc greşit”; 5. „Cuvintele folosite de un scriitor nu sunt altele decât cele de care ne servim în viaţa de fiecare zi”; 6. „În literatură nu există un „dincolo de aparenţe”. Literatura este chiar ceea ce pare”; 7. „Literatura nu dispare, cum înclină multă lume să creadă”; 8. „Literatura este text şi nu contează unde anume găsim acest text: într-o carte sau pe monitorul unui computer”; 9. „Literatura este puternică şi fragilă”; 10. „În literatură nu există progres. Există numai o succesiune de mode”; 11. „Nu este suficient să ai talent ca să fii scriitor”; 12. „Un text literar care nu are valoare nu există”; 13. „Dacă scrii, nu contează câtă emoţie investeşti într-un text, contează numai câtă emoţie le provoacă acel text cititorilor”; 14. „O carte cu happy-end poate întrista şi invers”; 15. „În literatură nu are importanţă despre ce scrii. Important este cum scrii”; 16. „Între operele literare există o permanentă competiţie”; 17. „Dacă am fi nemuritori, n-am avea nevoie de spirit critic”; 18. „Critica literară nu este o ştiinţă”; 19. „Literatura este o marfă miraculoasă care, exportată, rămâne în ţară”;

Dan Stanca, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 1 din 2019, introduce un nou concept, o sintagmă nouă: LIMBA  TALAŞ. Această „limbă” o înlocuieşte, spune Dan Stanca, pe cea de lemn prin rindeluirea permanentă a acesteia. O descrie astfel: „Este o limbă distrusă, sfărâmată, din care valorile expresive au fost îndepărtate.  Este o limbă în care aproape că nici nu mai contează dezacordurile gramaticale sau utilizarea improprie a unor termeni. Această limbă se revarsă zilnic asupra auzului nostru şi ne sileşte şi pe noi s-o folosim”; 

Cristian Pătrăşconiu, în „Ramuri” nr. 1 din 2019, publică un interviu cu distinsul critic Alex Ştefănescu. Una dintre întrebările puse este: „Antume sau postume la Mihai Eminescu? Sau mai degrabă disfuncţia aceasta nu e defel importantă?” Răspunde Alex Ştefănescu: „Distincţia e foarte importantă. Antumele sunt poezii pe care Eminescu ni le-a supus atenţiei din propria lui voinţă şi după o îndelungată deliberare. În schimb, nu ne-a dat acordul să-i citim postumele, pe care le considera insuficient lucrate sau chiar ratate. Teoretic (aşa cum a explicat, de altfel, încă de la începutul secolului douăzeci, cel mai bun exeget al poeziei eminesciene, G. Ibrăileanu), nu avem voie să scotocim în vraful de hârtii cu poeziile nepublicate de Eminescu însuşi (mai trebuie spus că tot ce voia el să publice se publica; cade ipoteza că unele texte au rămas inedite pentru că n-ar fi avut unde să le publice).  Interdicţia a fost încălcată, fără ezitare, imediat după moartea lui, şi a tot fost încălcată, în repetate rânduri, până în ziua de azi. Avem totuşi o scuză. Eminescu are o valoare ieşită din comun şi nu ne putem abţine să-i cercetăm arhiva. Ne interesează tot ceea ce e legat de el, chiar şi o însemnare făcută pe un carnet de ziarist de pe vremea când era acreditat din partea ziarului „Timpul” la Parlamentul României, sau o adresă notată pe programul de la un spectacol de teatru. Cum să nu ne mai intereseze poeziile sale rămase nepublicate?”;

Marius Chivu, în „Dilema veche” nr. 785 din 2019, publică un interviu cu Mircea Cărtărescu. Reţinem câteva idei: 1. „Nimeni nu e preţuit la fel în toate spaţiile culturale”; 2. „Nu e acelaşi lucru să fii un autor american sau spaniol şi unul român: în primele cazuri ai o audienţă virtuală de sute de milioane de oameni. Nu ai nevoie de traducător. Ai agenţii literare gata să te preia şi să te impună”; 3. „Cu măruntele mele şanse de ins venit de nicăieri, cred că am ajuns destul de departe până acum”; 4. „Tot în „Solenoid” îmi pun speranţele şi pentru restul ariilor culturale”; 5. „Nu vreau, de fapt, să-mi cresc liniştit nepoţii. Eu vreau să scriu, asta e viaţa mea. Îmi place să scriu, îmi iau toată stima de sine din asta, oricâtă suferinţă mi-ar aduce. M-aş simţi ultimul jerk dac-aş abandona. Poate n-am să mai scriu la fel de bine, dar măcar am să-ncerc, atâta vreme cât voi mai fi în stare”, 6. „Dilemele ne feresc să credem că deţinem tot adevărul, ne feresc să devenim ideologi, dar ne şi adâncesc în relativizări inacceptabile. Cred că e un timp pentru dileme şi un timp pentru acţiune”; 7. „Mie, cel puţin, mi-e ruşine să stau deoparte. Iată unde nu mai am dileme, ci certitudini: sunt pro-european, doresc un adevărat stat de drept, o Justiţie liberă, drepturi civice pentru toţi, echitate socială. Detest discriminările de orice fel. M-am definit întotdeauna ca un om de centru, echilibrat, umanist”; 8. „În panteonul meu ideologic am şi valori de stânga – compasiunea sinceră pentru cei defavorizaţi, spre exemplu -, şi de dreapta: admiraţia pentru elite în toate domeniile.  Nu cred că e o contradicţie între ele, ci o completare reciprocă”;