O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

DESPRE  CONSTANTIN  PILIUŢĂ (1)

Constantin Piliuţă s-a născut pe 4 februarie 1929 la Botoşani şi a decedat pe  3 mai 2003 la Bucureşti. Absolvent al Institutului de Arte  Plastice „Nicolae Grigorescu”, Facultate de „Arte Decorative”, la clasa lui Alexandru Ciucurencu, Constantin Piliuţă se alătură marelui grup de genii pe care l-a dat spaţiul botoşănean.

„Piliuţă – spune Cornel Radu Constantinescu –  face parte dintre acei artişti apţi prin talent să transforme scheme, detalii, conotaţii literare în structură picturală, în expresie cromatică deo marcată elocvenţă, care-şi va căuta mereu în subiect şi tensiune emoţională o motivaţie adâncă a artei sale”. Marius Tiţa, într-un supliment al ziarului „Jurnalul Naţional” din 4 februarie 2008, referindu-se la alte preocupări ale lui Piliuţă, spune: „Copilăria din Botoşaniul interbelic rămâne magia care i-a umplut viaţa cu căldură şi culori. În scrierile sale recreează tablouri ample, în care descrierile detaliate dau toată viaţa. Oralitatea scrierilor pictorului Constantin Piliuţă este atât de naturală şi prezentă, încât ai impresia că îl auzi pe artist vorbind, că simţi frigul peisajului înzăpezit sau căldura verilor sub cireşi, că simţi mirosul târgurilor şi al magazinelor, al fructelor şi legumelor, că gustul lor şi al mâncărurilor cu nume cifrat în regionalism îţi inundă cerul gurii, iar vinurile rămân fără umbră de secret atunci când sunt „aruncate în prăpastie”.  Apelez  la dosarul cu extrase din presă privindu-l pe Piliuţă, dosar pe care îl am în biblioteca mea:

„adevărul.ro” din 4 februarie 2014.  Este publicat articolul „De ce semna Piliuţă desenând un pahar”.  Reţin: 1. „Cine a rămas impresionat ăn faţa tablourilor semnate de Constantin Piliuţă probabil nu va ghici niciodată că undeva, în străfundurile artistului, se ascundea un mare regret: acela de a nu fi fost actor. De la Ana Maria Piliuţă, soţia maestrului, am aflat că admiterea la Arte Plastice, a urmat unui eşec la Teatru, însă acest lucru nu l-a făcut niciodată pe maestru să se îndepărteze de această artă, ci dimpotrivă. Ultimul spectacol pentru care a făcut scenografie a fost în regia lui Ion Cojar şi a fost cel din urmă în care a jucat Rauţchi.  La un moment dat, însă,  spectacolul nu a mai putut fi jucat, deoarece pânzele desenate şi colorate de el, au dispărut”; 2. „Cum asemenea multor colegi importanţi de generaţie a fost nevoit să trăiască într-o Românie închisă, îmbâcsită de totalitarism, o curiozitate firească este aceea dacă pictorul ar fi vrut să locuiască şi să creeze în altă ţară. Oriunde pleca simţea nevoia să se întoarcă acasă.  Era atât de român încât n-ar fi putut să se dezrădăcineze niciodată. Cu toate acestea, românii din Europa sau America au fost cumpărători fideli ai reacţiilor maestrului, printre temele favorite ale acestora aflându-se iernile din Nordul Moldovei, caii şi peisajele, toate amintind de casă, de România”; 3. „Toţi oamenii din partid l-au criticat că e beţiv, că nu pictează realist-socialist, şi de atunci, în semn de protest, a început să semneze cu paharul. Pentru el băutura era un mod de a fi cu prietenii. Niciodată n-a băut singur. Băutura însemna prieteni şi însemna discuţii. De aici şi dragostea lui pentru cârciumă”; 4. „Pe orice,  pe fiecare bucată de hârtie, pe şerveţele, făcea de cel mai multe ori portrete. Spunea deseori: „Pe mine băutura m-a salvat de la funcţii” şi „Cârciuma a fost agenţia mea de publicitate”;

Cornel Radu Constantinescu în articolul „Constantin Piliuţă, un mare pictor în tradiţia simţirii româneşti”:  1. „Nu are ambiţii şi crispări programatice, obsesia bolnăvicioasă a frigizilor artei pentru „progres”; simte doar nevoia să comunice preocupările, nealteratele sale rezerve de tandreţe şi umor. Constantin Piliuţă e un pictor franc, direct, de o caldă activitate.  N-are complexe, n-are snobisme. De aceea nu-şi deghizează talentul, nu-şi transformă condiţia artistică în personaj”; 2. „Flori şi naturi moarte subtile, delicate, în care culorile estompate par doar  aluzii la culoare.  Seninătate, calm, simplitate remarcabilă anulând orice aplecare spre retorică sentimentalistă, definesc aceste  pânze, antologice în pictura noastră contemporană. În astfel de lucrări, Piliuţă scoate la lumină fina structură în materie de gust a ţăranului român”; 3. „În peisaje, natura îşi revendică mai accentuata sa vitalitate, fireşte în acelaşi regim al catifelării şi economiei cromatice, al pastelării distinse, care nu deturnează adevărul realităţii, ci îl aşază în acea lumină poetică, care face din el un adevăr al esenţei. Peisajele sunt „proprietăţile” exclusive şi vechi ale lui Constantin Piliuţă, ţărănist de când se ştie, fără de partid”;