O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

Revista „Orizont” nr. 2 din 2022. Consecvent demersului meu de a căuta prin revistele literare referiri la spaţiul botoşănean, cu precădere la Eminescu, mare mi-a fost mirarea că în nr. 1 al revistei „Orizont”, adică cea care apare în ianuarie, să nu fie nici un semn, unul cât de mic. Abia în numărul din februarie (nr. 2) găsesc ceva.  Alexandru Ruja publică o cronică la volumul  „Punctul sensibil. De la Mihai Eminescu la Mircea  Cărtărescu” (Editura „Cartier”, 2021), unul de eseuri ce aparţine criticului Vasile Popovici.  Articolul se intitulează „Unghiuri şi strategii”, titlu explicat astfel de Alexandru Ruja: „Aproape că nu există eseu în volumul „Punctul sensibil” în care Vasile Popovici să nu-şi axeze privirea critică printr-un nou unghi asupra operei ori activităţii scriitorului, să nu aducă un nou tip de interpretare chiar pe opera unor scriitori despre care s-a scris foarte mult”.  Volumul conţine şi un eseu, cel mai extins,  dedicat poetului naţional, intitulat „Eminescu, inversiunea în oglindă”. Spune Alexandru Ruja: „La încheierea lecturii eseului consacrat lui Eminescu, o întrebare se naşte şi rezumă esenţa acestei ample exegeze asupra personalităţii şi operei eminesciene: cum există şi cum rezistă în timp Eminescu şi opera sa?  După ce s-a scris şi deja există despre Eminescu o bibliografie critică diversă şi strivitoare, Vasile Popovici găseşte o breşă critică pentru a explica felul în care dăinuie interesul pentru Eminescu şi opera sa, mergând în misterioasa căutare a unui Eminescu lăuntric, a unui Eminescu personal. Interpretarea critică are altitudine, fraza vibrează de efectul intrinsec afirmaţiei, veridicitatea constatării are mereu validitate.(…) Vasile Popovici nu vorbeşte la modul general despre Eminescu, ci caută un mod de receptare personală a poeziei, de izolare a unei teme, pe care nu doar că o înţelege mai bine, dar şi o simte mai apropiată, o înţelege şi o analizează prin filtrul individual. Este TEMA OGLINZII, urmărită în poezia eminesciană de la încercările de  tinereţe până la marile poeme „Memento mori” şi „Luceafărul”.

În continuare, Alexandru Ruja  extrage din eseul lui Vasile Popovici trei citate edificatoare: 1. „Eminescu există în primul rând şi în primul rând pentru  că niciodată n-a încetat să existe un Eminescu personal pentru orice vorbitor de română cu un grad oarecare de educaţie estetică Pentru cine îndeplineşte aceste două condiţii minime, să vorbească limba română şi să aibă un dram de educaţie estetică, el reprezintă accesul direct, liber şi garantat la o realitate dincolo de realitate, fondată pe valori altminteri inaccesibile cu atâta uşurinţă, atât de la îndemâna oricui: frumosul, spiritualul,  iubirea, singurătatea metafizică…”; 2. „Ceea ce se vede, lumea vizibilă, stă sub semnul oglinzii. Logica reflectării, ce articulează intim ansambluri şi detalii, formează legea ascunsă, esenţială, a imaginarului eminescian.  „Memento mori” este, în biografia poetică, revelaţia articulării interioare a vizibilului, când Eminescu se cufundă cu totul în spaţiul halucinant al oglinzilor, de unde extrage un sens global, o cheie hermeneutică pentru tot ce intră în aria vieţii şi a morţii”; 3. „Sub semnul oglinzii, mai complicat decât pare, trebuie să citim zeci şi zeci de poeme”.

Revista „Orizont” nr. 3 din 2022. În acest număr, sub titlul „Moştenirea culturii”, Alexandru Oraviţan  prezintă volumul „Vulcan. Lumina care vine de la asfinţit” (Editura „Polirom”, Iaşi, 2022), autor Mihai Buzea.   Cartea (200 pagini) este dedicată lui Iosif Vulcan,  recunoscut ca fiind autorul a două evenimente majore pentru istoria literaturii române pe care Alexandru Oraviţan le aminteşte: „înfiinţarea revistei „Familia în 1865, la Pesta,  şi debutul  eminescian în paginile acesteia în 1866, cu poezia „De-aş avea…”. Impactul efortului lui Iosif Vulcan în dezvoltarea culturii române din a doua jumătate a secolului al XIX-lea este bine documentat: în termenii de astăzi, Iosif Vulcan poate fi considerat un promotor cultural prin excelenţă.” Cartea lui Mihai Buzea este importantă prin faptul că se ocupă de omul Iosif Vulcan, urmărind să valideze o întreagă existenţă a acestuia..  Referiri la Eminescu se găsesc în partea a treia a volumului, intitulat „Confesiunea”, şi în care este vorba şi despre Aurelia Vulcan, soţia lui Iosif Vulcan.  Reţinem din articolul semnat de Alexandru Oraviţan: „Portretul realizat de soţie nu cade în patetic, ci adânceşte convingerea profundă a lui Vulcan privind misiunea de îndeplinit în spaţiul culturii, sacrificând o viaţă de familie împlinită: „noi nu suntem destinaţi să creştem copii, ci să creştem naţiunea română prin intermediul revistei.” De asemenea, rolul jucat de Iosif Vulcan în istoria literaturii române e adus în atenţia cititorilor în formă consolidată, prin concreteţea faptelor sale: „când a publicat acele poezii ale lui Eminescu despre care acum vorbeşte toată lumea, i-a trimis banii prin mandat poştal, fără să discute.  Aflu şi eu acum, la bătrâneţe, că aceia au fost singurii,  dar absolut singurii bani pe care i-a primit Eminescu pentru poeziile lui. În afară de Iosif, nu i-a dat nimeni nimic. L-au plătit ca ziarist, dar ca poet niciodată. Iosif a făcut-o. Chiar şi de asta, îl iert pentru tot.”

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News