O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

„Luceafărul de dimineaţă” nr. 8 din 2024. Reţin din „Coduri pe culori”, editorialul semnat de Horia Gârbea: „Între timp ni s-a vestit că suntem pe ultimul loc în UE la disciplina „lectură”, cu doar  30% din cetăţeni care au citit cel puţin o carte pe an. Am luptat pentru penultimul loc cu insula-stat Cipru. (…) Cineva ar putea spune că lectura din cărţi e un lux şi că, la urma urmei, avem atâtea reviste literare la preţuri accesibile, ba chiar şi gratis, pe internet şi la acest capitol îi putem rupe fără îndoială pe cititorii ţărilor surori”;

„Luceafărul de dimineaţă” nr. 8 din 2024. Gabriela Didin – Stroe vine cu un eseu care are ca temă „principiul dezintegrator al personajelor”. Reţinem ideile principale ale acestui principiu: 1. „dezintegrarea personajelor se manifestă prin tehnica sfărâmării identităţii”; 2. „implică decăderea personajului, dualitatea sa şi asumarea, ca act izbăvitor al unor obsesii”; 3. „personajul unui roman psihologic e construit din numeroase măşti, cu scopul dizolvării persoanei”; 4. „în cele mai multe cazuri, principiul dezintegrării include revenirea personajului la starea / „forma” iniţială”; 5. „în general, procesul dezintegrării unui personaj literar presupune existenţa unui element catalizator şi a unui „instrument”;  6. „naratorul „vorbeşte” despre atomul spiritual ca expresie a echilibrului dintre două energii şi două principii congruente”; 7. „principiul dezintegrator stabileşte limitele personajului, un tip de personaj aflat la graniţa dintre personajul obiectiv şi cel modern”; 8. „dezintegrarea actanţilor marchează pătrunderea literaturii pe tărâmul filosofiei şi al ştiinţei, acceptarea coordonatelor fluxului conştiinţei, introducerea teoriilor psihanalitice şi metempsihotice, totul într-un climat de orientare experimentală ai cărui vectori corelativi sunt decentralizarea şi reconstrucţia sinelui”; 9. „metoda dezintegrării personajului se circumscrie, sub multe aspecte, teoriei fractalilor (fractal provine din latinescul „fractus” derivat din verbul „frangere” = „a sparge”, „a rupe în bucăţi”, „a zdrobi”) şi a fost propus, în 1975, de matematicianul Benoît Mandelbrot”; 10. „importanţa principiului dezintegrator constă în stabilirea conturului care a stat la baza personajului problematic a cărui dezintegrare se produce sub semnul înnoirii concepţiei despre existenţa personajului şi despre scriitura romanescă”; 11. „din punct de vedere alegoric, principiul dezintegrator în construcţia personajelor poate fi comparat cu procesul destrămării şi cel al reţeserii pânzei Penelopei”. Autoarea face un studiu de caz pe romanele lui Liviu Rebreanu.  Las cititorilor revistei plăcerea  de a descoperi cum dezintegrează Rebreanu personajele.

„Luceafărul de dimineaţă” nr. 8 din 2024. Horia Gârbea  scrie exact 20 de rânduri despre cartea lui Gellu Dorian, „EL sau ieşirea din ramă”(Editura  „Charmides”): „Cine este EL, personajul misterios (poza de pe copertă este voit neclară) care ne vorbeşte în/din volumul lui Gellu Dorian? Ne dăm seama repede că este poetul însuşi care ne atrage atenţia şi nu vrea să folosească de această dată persoana întâi.  O altă posibilă interpretare este că EL reprezintă Divinitatea care îi scrie în fiecare zi poetului o scrisoare sau cel puţin aşa pretinde poetul. Pe coperta a patra avem un fel de haiku. Aceste, în loc să ne lămurească, ne bagă şi mai tare în ceaţă.  Titlul este „Dor – (Y)an(g)”, va să zică numele poetului conţine substantivul DOR (conotaţiile sunt evidente) şi vocabulele YIN- YANG. Cititorul trebuie să se predea. Poetul Gellu Dorian (Yang) este şi romancier şi dramaturg, versurile sale sunt abundente, un şivoi care se revarsă peste lume, ca şi paginile de proză şi teatru.  În mod cu totul nescontat, volumul acesta este extrem de redus ca spaţiu. „Prin el se aşează EL”,rosteşte poetul. Alt poem este şi mai succint dar şi mai criptic: „Atât / şi / numai atât. / Este / EL”. Poetul face un oarecare abuz de aceste afirmaţii pe care le vrea apoftegmatice. Ilustraţiile de Nora Dorian oferă imaginea unui demiurg fără chip care are în loc de figură o oglindă care nu oglindeşte pe nimeni. Ca şi din versuri, din imagini nu putem distinge faţa pe care noi, muritorii, nici n-o putem vedea.  Poetul caută să se apropie de ea sau să ne convingă de faptul că n-o vom zări vreodată”.