O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist 

Am citit “Tribuna” nr.  527 din 16 – 31 august 2024. Ştefan Manasia scrie despre volumul “Şi-am să devin erou”, autor Gheorghe Erizanu, fondatorul editurii “Cartier” din Republica Moldova. Recenzentul reţine un fragment care îmi aminteşte, ca metodă, de “botniţele” lui Zaharia Stancu: “Domnul Katz, economist într-un sovhoz cu podgorii în perioada sovietică, a procurat pentru culegători căldări zincate.  A dus căldările la brigada de tractorişti. Şi le-a găurit pe toate. Cu sfredelul. De noi. Apoi le-a dat oamenilor.  Culegătorii puteau să ia acasă doar struguri. Nu mai puteau umple căldările cu must pentru vinul de casă. Revoltaţi, oamenii au început să facă pauze mai mari decât în mod obişnuit. Aşezându-se pe căldări.  Pentru următoarea toamnă, domnul Katz a cumpărat  căldări pentru pompieri. Cu marginile ascuţite. Ca oamenii să nu se poată odihni pe ele”.

„Tribuna” nr. 527 din 16 – 31 august 2024.  Constantin Cubleşan, în cronica sa la volumul lui Horia Bădescu, „Proba oglinzii” (Editura „Şcoala Ardeleană”, Cluj Napoca, 2024), reţine câteva citate:  1. „Actualitatea, adevărata actualitate, din perspectiva poeziei, este dată de capacitatea creatorului de a da o imagine cât mai apropiată de adevăr, a acestor „vremuri” interioare, a acestei istorii nevăzute, care poate fi, uneori,  imaginea cea mai obiectivă a istoriei însăşi.   Eternul omenesc este o frumoasă abstracţiune. În realitate, el este eternul unei clipe, iar clipa este întotdeauna altfel. Poetul este şi el un om. Un om al clipei, mai înainte de a fi unul al eternităţii.  Poate ar trebui să fie mai om decât oamenii.  Nu în alt chip decât în acuitatea perceperii clipei.  Fiindcă adevărul acesteia este şi adevărul lui. Sau în primul rând al lui.  Fiindcă acest adevăr al lui  îi este partea de eternitate”; 2. Manipularea: „instrumentul ales de către neomarxism pentru a-şi impune ideologia a fost şi este cuvântul, un instrument perfect pentru marea manipulare şi resetare socială prin ambivalenţa lui în a releva şi ascunde deopotrivă, prin posibilităţile interpretative ale semanticii. În melanjul de marxism şi freudism din care au fabricat neobolşevismul cultural, frankfurtienii – buni cunoscători nu doar ai acestora, ci şi a fundamentului creştin al civilizaţiei vestice (…) au împrumutat tocmai de la creştinism puterea creatoare a Verbului, golind-o însă de esenţa ei ontologică, transferând-o, printr-o perversă impostură, la nivel lingvistic în sensul puterii cuvântului, recte conceptului de realitate”;

„Tribuna” nr. 527  din 16 – 31 august 2024. Radu Bagdasar publică eseul „O teorie a creativităţii este mai mult decât o necesitate: o urgenţă!”. Autorul vrea să restabilească  echilibrul între centru teoretic şi circumferinţa aplicativă. O nomogramă prin care autorul vrea să demonstreze că centrul concentrează esenţa domeniului prin teorie. Sistematizez:    1. „pentru ca o disciplină să existe realmente în spaţiul ideilor o teorie este indispensabilă”; 2. „o experienţă perfectă conţine întotdeauna implicit o teorie”; 3. „semnul maturităţii unei ştiinţe este de altfel dialectica fecundă dintre aplicativ şi teoretic care o face să progreseze rapid”; 4. „teoria este precipitatul acumulării unor studii preliminare”; 5. „disciplina fără teorie se transformă în rătăcire eratică, iar finalmente în impostură”; 6. „teoria este vitamina indispensabilă progresului unei discipline”; 7. „teoria  este nu numai necesară, ci indispensabilă epistemologic, ea normează, dă reguli (de selecţie tematică, metodologice etc.)”; 8. „fără un minimum  de balizaj teoretic, studiile aplicative nu ştiu în primul rând ce caută (obiectul de studiu nu este întotdeauna clar), de unde pleacă, nu ştiu unde merg, nu dispun de norme metodologice clare”;