O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

Emil Iordache: „Pârtia” (Editura „Polirom”, Iaşi, 2017).  Emil Iordache, născut la 16 decembrie 1954 în Movileni (Iaşi) şi decedat  în ziua de  12 octombrie 2005 în Iaşi, a fost critic şi istoric literar, poet, traducător şi publicist. Repartizat, după absolvirea facultăţii, ca profesor în învăţământul gimnazial din satele Bodeasa şi Sârbi din judeţul Botoşani ( 1979-1984), a trecut prin diferite funcţii din cultura botoşăneană, ajungând într-un timp relativ scurt profesor doctor la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, la Catedra de Slavistică. De pe manşeta volumului aflăm că „a  publicat zece cărţi de critică literară, a tradus treizeci de volume şi a îngrijit numeroase ediţii la „Polirom”.  Hăneştiul meu fiind vecin cu localitatea Sârbi, nu au fost puţine situaţiile în care am avut discuţii, unele mai lungi în diferite situaţii, altele mai scurte, acestea din urmă în autobuzul care lega oraşul Săveni de satul Sârbi. Ţin minte că nu i-au plăcut unele articole de publicistică ale mele  şi mi-a spus-o direct. Avea dreptate şi i-am urmat sfaturile. Nu-l ştiam ca romancier şi nu mică mi-a fost surpriza când am aflat despre acest volum.  Romanul are o poveste specială încât editura a simţit nevoia să publice o notă asupra ediţiei: „Romanul „Pârtia” a fost început pe 13 octombrie 1983; pe atunci, Emil Iordache şi soţia sa, Olga, locuiau în orăşelul Săveni din judeţul Botoşani, el fiind profesor în Bodeasa, un sat aflat la şapte kilometri distanţă. În paralel cu traducerile literare din limba rusă, lucra şi la acest manuscris, făcând din când în când schimb de impresii pe marginea lui cu un prieten, profesor de matematică şi coleg al Olgăi Iordache. În urma întâlnirii cu profesorul de matematică, manuscrisul a rămas la acesta din urmă şi, la scurt timp după aceea, familia Iordache s-a mutat în Iaşi.  Din motive necunoscute, romanul a fost abandonat, rămânând în biblioteca profesorului de matematică pentru următoarele trei decenii. Manuscrisul a fost readus la lumină în 2015, când rudele fostului prieten al lui Emil Iordache s-au mutat în Iaşi. La scurt timp după ce s-au instalat aici, i-au restituit Olgăi Iordache romanul, care,  după moartea soţului în 2005, îi aparţinea şi despre care aceasta a aflat abia în acel moment. Manuscrisul este un caiet studenţesc dictando, cu scoarţe negre, scris olograf, cu paginile numerotate de la 1 la 125. La finalul textului nu figurează nici o dată, fiind în schimb menţionată o dată intermediară la începutul părţii a doua (21 decembrie 1983). Pe pagina de titlu este scris de mână: „depus la Ed. „Cartea Românească” (Bucureşti) la 17 aprilie 1984”, însă nu există alte informaţii în acest sens”.

Partajat pe două părţi  intitulate „Un mai răscolitor”şi „O vară fierbinte”, romanul promite a fi o analiză  axată pe două coordonate, una psihologică şi una sociologică, prima ca rezultat al modelului jurnalului intim, a doua bazându-se pe elementele unui jurnal extim.  Acţiunile se ţes pe o etică tipică anului în care a fost scris (1983), una comunistă, în care celebrul PCR (Pile – Cunoştinţe – Relaţii) ajunsese la apogeu, astfel că dialogurile destul de consistente pun în evidenţă spiritul critic al autorului. Fiica responsabilului pieţei din oraşul S., un oarecare Arsenie, termina Liceul Pedagogic şi trebuia să i se pregătească un post în oraş.  O întreagă maşinărie se pune în mişcare  (directorul şcolii, inspectorul de la personal, secretarul cu propaganda din oraş, responsabilul de sindicat, părinţii etc.). Tocmai s-a ivit o ocazie, educatoarea Anişoara Proca a apărut într-o zi goală la fereastra apartamentului. Trebuia  să i se dea o sancţiune şi să fie mutată la o altă grădiniţă. Cum educatoarea nu cedează, se pune în practică întregul arsenal de metode comuniste, şantajul fiind pe primul loc. Finalul nu este explicit, aspect care nu se pliază pe  arhitectura ideatică impusă de autor, fapt ce mă face să cred că ceva s-a întâmplat de romanul  are un final brusc şi neclar. De remarcat cum este figurat personajul Răzvan Taica, directorul şcolii,  bine axat pe un principiu psihologic,  acela că  nimic nu-i întâmplător şi că evenimente  petrecute în tinerețe se repetă la alt nivel și intensitate emoțională la fiecare vârstă. Cei care au un şir de ani și au trăit în orașul Săveni (S. în roman) sau în împrejurările lui, cum sunt eu, aflat la 10 kilometri,  printr-un simplu exerciţiu de descifrare prin nume, fapte şi descrieri pot recunoaşte personaje ca: inspectorul şcolar Suru, directorul Răzvan Taica, profesorul de desen Morun, educatoarea Anişoara Proca, secretarul de partid Dulgheruş,  profesorul Tudorescu,  pensionarul Iosif Nanu,  activistul cultural Titus Caras, profesorul de sport Alexa, profesorul Marţian,  profesorul de fizică Fluierică, cine întruchipează Sultanul etc. Închidem recenzia cu un citat de pe coperta a patra: „Romanul lui Emil Iordache, recent regăsit, este o frescă a unui orăşel de provincie în comunism, loc unde totul se bazează pe relaţii şi influenţe, unde orice este posibil cu condiţia să cunoşti pe cine trebuie, iar numai cei cu un curaj nebun îndrăznesc să stea împotriva valului”.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News