O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

Revista “Dilema” nr. 10 din 9-15 mai 2024 are un  “Dosar” cu o temă incitantă: “Muzica şi versurile”. Această temă a constituit arhitectura dezbaterilor  “Conferinţelor Dilema” de la Arad. Au conferenţiat: Marius Chivu,  Radu Vancu, Mircea Cărtărescu, Mircea Mihăieş şi Nicu Alifantis.  Reţin din intervenţiile lui Marius Chivu şi Radu Vancu:

Marius Chivu: 1. “muzica a precedat cu atât de mult timp poezia şi că poeziei i-a luat multă vreme până să treacă prin toate aceste forme incipiente şi să-şi găsească un statut foarte clar de artă în sine”; 2. “încă de la începuturi a existat o suită amplă de procedee fonetice care au făcut din versuri veritabile construcţii muzicale incantatorii”; 3.”am fost curios să verific cam câte ritmuri mai ştiu din şcoală şi mi-am dat seama că ştiam mai puţin de un sfert din câte sunt în total. Iambul, troheul şi coriambul sunt cunoscute dar pe lângă ele mai sunt şi altele, precum dactilul, anapestul, amfibrahul, ereticul, spondeul, tribrahul, peonul (sunt patru feluri de peon!), mesomacrul, hipermesomacrul etc.  Aceste ritmuri definesc felul în care cad accentele pe versuri de o anumită lungime şi creează, astfel, calitatea muzicală a unei bune părţi din poezia lumii. Până în modernitate, când poeţii caută un alt tip de muzică în versurile lor, renunţând la aceste constrângeri formale”; 

Radu Vancu: 1. “faptul că avem mai puţine urme ale poeziei decât ale muzicii se explică prin aceea că scrisul a început foarte târziu. Însă istoria poeziei începe strălucitor! Primele poeme consemnate sunt deja fabuloase, extraordinare. “Epopeea lui Ghilgameş” este cel mai cunoscut dintre ele, iar bocetul lui Ghilgameş lângă cadavrul lui Enkidu e primul mare poem pe care îl avem”;  2. “neîncrederea pe care Platon o are faţă de poet o are şi faţă de muzicanţi. Aşa cum spunea că poeţii inspiraţi de zei spun lucruri nebuneşti şi strică ordinea, la fel şi despre muzică spune că “e periculoasă”; 3. “în Platon e un pasaj care-i place mult lui Mircea Cărtărescu, în care se spune că o singură notă pusă greşit în gamă poate dărâma guvernul”; 4. “Platon se referă şi la ceva mai puţin metafizic: muzica şi poezia erau folosite împreună pentru imnuri, pentru poezia care face propaganda, adică pentru poezia care construieşte comunitatea. Muzica şi poezie au construit împreună comunităţi”; 5. “pe măsură ce ne apropiem de modernitate, sufletul se tot sparge, se tot fărâmiţează, se tot divide, până când poezia şi muzica ajung, odată cu inventarea individului, în modernitate, se fac mai degrabă arte ale individuaţiei solitare. Citeşti poezie şi asculţi muzică nu pentru a fi parte dintr-un corp social, ci pentru a te creşte pe tine”; 6. “muzica e o o artă a simetriilor, a revenirilor”; 7. “în modernitate, o direcţie a poeziei a ajuns să fie mai îndrăgostită de sunetul poeziei decât de poezie ca poveste, decât ceea ce comunica poezia. Simboliştii aşa erau. “De la musique avant toute chose” a lui Verlain însemna că poezia trebuie să devină muzică, nu doar să se asemene cu muzica, şi să se comunice aşa cum poţi simţi starea unei melodii fără să-i ştii limba”; 8. “simboliştii socoteau muzica cea mai spirituală dintre arte pentru că e cea mai puţin dependentă de materie”; 9. “perfecţiunea artei uneori poate să camufleze imperfecţiunea lumii într-un fel care să aducă dezavantaje şi lumii, şi cititorului”;

Discursurile  lui  Radu Vancu  şi Marius Chivu continuă cu; enumerarea pierderilor şi câştigurilor regăsirii dimensiunilor comunitare, politice, militante ale poeziei; despre poezia folosită ca propagandă în regimurile totalitare; o secvenţă din viaţa poetului Osip Mandelştam şi a soţiei sale, Nadejda, fugăriţi de NKVD; despre interdicţia folosirii cuvântului „întuneric” în anii 1980;  despre beatnici şi trubaduri; despre Cenaclul „Flacăra”; cum a scris Ana Ahmatova „Recviemul”; despre Alma Rose şi închiderea sa la Auschwitz; despre Alexandru Andrieş şi legătura sa cu poezia şi muzica; despre Nicu Alifantis şi  Tudor Gheorghe;  despre poeţii români care pot fi cântaţi la nesfârşit; despre muzicalitatea limbii române; nominalizarea lui Eminescu în acest context  etc. (VA URMA)